Tinerii se întreabă . . .

Oare am comis păcatul de neiertat?

„NU M-AM simţit niciodată atât de deprimat. Nu mai aveam nici un fel de respect de sine şi credeam că Dumnezeu nu mă va ierta niciodată.“ — Marco.a

„Eram foarte descurajat. Inima îmi era întunecată de un sentiment de vinovăţie. Credeam că făcusem greşeli de neiertat.“ — Alberto.

„Nu este om care să nu păcătuiască“, spune Biblia (1 Împăraţi 8:46). Uneori este posibil însă ca un tânăr să aibă sentimentul că a făcut mai mult decât o greşeală nevinovată. Asemenea lui Marco şi Alberto, el poate fi împovărat de un amar sentiment de vinovăţie. Este posibil să aibă sentimentul că lucrul pe care l-a făcut este atât de detestabil, încât Dumnezeu nu-l va putea ierta niciodată.

Ce se întâmplă dacă eşti tulburat de astfel de sentimente? Curaj! Nu eşti într-o situaţie desperată.

De ce ne mustră conştiinţa

Este cât se poate de firesc să nu te simţi bine atunci când ai făcut o greşeală din nesăbuinţă. Toţi suntem înzestraţi încă de la naştere cu o capacitate pe care Biblia o numeşte ‘conştiinţă’. Aceasta este simţul lăuntric a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău, o alarmă interioară care sună de obicei atunci când facem un lucru rău (Romani 2:14, 15). Să analizăm, de exemplu, cazul Regelui David. El a comis adulter cu soţia unui alt bărbat. Mai târziu, din ordinul său, Urie, soţul ei, a fost trimis la moarte sigură (2 Samuel 11:2–17). Ce efect a avut aceasta asupra lui David?

„Zi şi noapte mâna Ta [a lui Dumnezeu] apăsa greu asupra mea“, a recunoscut David. Da, el a simţit apăsarea dezaprobării divine. David a mai spus: „N-a mai rămas . . . nici un pic de pace în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. . . . toată ziua umblu plin de întristare“ (Psalmii 32:4; 38:3–6). David a fost chinuit de conştiinţa sa până într-atât, încât s-a simţit îndemnat să întreprindă o acţiune pozitivă şi să se căiască de eroarea sa.

În mod asemănător, dacă ai fost crescut de părinţi creştini şi te îndepărtezi de normele Bibliei, nu te vei simţi bine. Sentimentul de remuşcare pe care îl încerci este firesc, sănătos. Acest sentiment o poate determina pe o persoană să se corecteze sau să caute ajutor înainte ca un lucru rău să devină un obicei adânc înrădăcinat. Pe de altă parte, o persoană care persistă în păcat îşi prejudiciază conştiinţa. Iar aceasta, cu timpul, devine insensibilă, asemenea pielii arse cu fierul roşu (1 Timotei 4:2). Cu siguranţă că după aceasta urmează corupţia morală. — Galateni 6:7, 8.

Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu

Nu este surprinzător, aşadar, faptul că Biblia vorbeşte despre „un păcat care duce la moarte“ (1 Ioan 5:16; compară cu Matei 12:31). Un astfel de păcat nu constituie o simplă slăbiciune a cărnii. Acesta este comis în mod deliberat, cu îndărătnicie. Ceea ce face ca un astfel de păcat să fie de neiertat nu este atât păcatul în sine, cât starea inimii celui care a păcătuit.

Faptul că eşti îndurerat şi abătut din cauza conduitei tale greşite denotă însă că nu ai comis un păcat de neiertat. Biblia afirmă că „tristeţea conformă voinţei lui Dumnezeu produce o căinţă spre salvare“ (2 Corinteni 7:10, NW). Mai mult decât atât, observaţi îndemnul din Iacov 4:8–10: „Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi purificaţi-vă inimile, nehotărâţilor. Faceţi loc durerii, jeliţi şi plângeţi. Râsetul vostru să se transforme în jale şi bucuria în deprimare. Umiliţi-vă în ochii lui Iehova şi el vă va înălţa“ (NW).

Este adevărat, păcatul comis poate fi foarte grav. De exemplu, o tânără pe nume Julie a ajuns cu prietenul ei la mângâieri şi îmbrăţişări. „La început m-am simţit foarte vinovată — mărturiseşte ea — însă în timp m-am obişnuit. Acest lucru nu mi-a mai tulburat atât de mult conştiinţa.“ Cu timpul, manifestările necurate au sporit, ajungând până la relaţii sexuale. „Eram într-o stare jalnică“, spune Julie. „Conştiinţa mea a slăbit până într-atât, încât s-a întâmplat de câteva ori.“

Este deznădăjduită o astfel de situaţie? Nu neapărat. Ce se poate spune despre Manase, unul dintre regii lui Iuda? El a comis păcate extrem de grave, inclusiv spiritismul şi sacrificarea de copii. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a iertat în baza căinţei sale sincere (2 Cronici 33:10–13). Ce se poate spune despre Regele David? Întrucât s-a căit de faptele sale condamnabile, el a descoperit că Iehova este un Dumnezeu ‘bun, gata să ierte’. — Psalmul 86:5.

Creştinii de azi primesc această asigurare: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1:9). Dar cui ar trebui o persoană să i se confeseze? În primul rând lui Iehova Dumnezeu. „Vărsaţi-vă inimile înaintea Lui“ (Psalmii 32:5; 62:8). Poate vei considera folositor să citeşti confesiunea plină de remuşcări a lui David consemnată în Psalmul 51.

În plus, Biblia îi îndeamnă pe creştinii care au căzut într-un păcat grav să vorbească cu bătrânii congregaţiei (Iacov 5:14, 15). Sfaturile pe care ei le acordă cu toată seriozitatea, precum şi rugăciunile lor sincere te pot ajuta să-ţi restabileşti relaţia cu Dumnezeu şi să redobândeşti o conştiinţă curată. Ei pot să facă o deosebire între slăbiciune şi răutate. Ei trebuie să se asigure şi că primeşti ajutorul necesar pentru a evita repetarea greşelii. Julie, care a luat personal această măsură curajoasă, recomandă: „Am încercat să «mă autodisciplinez» şi chiar m-am gândit că acest lucru a dat rezultate într-o oarecare măsură. Însă, după un an de zile mi-am dat seama cât de mult am greşit. Nu poţi rezolva probleme grave fără ajutorul bătrânilor“.

Vinovăţia cauzată de păcate minore

Uneori însă, un tânăr „face un pas greşit, înainte de a fi conştient de lucrul acesta“ (Galateni 6:1, NW). Sau, el sau ea se lasă în voia unei dorinţe carnale. Un tânăr care se află într-o asemenea situaţie poate resimţi adânci sentimente de vinovăţie — poate chiar mai multă vinovăţie decât merită în realitate greşeala respectivă. De aici rezultă o suferinţă morală inutilă. Sentimentele profunde de vinovăţie de acest fel pot fi rezultatul unei conştiinţe sănătoase, dar deosebit de sensibile (Romani 14:1, 2). Aminteşte-ţi că atunci când păcătuim „avem la Tatăl un [„ajutor“, nota de subsol]: pe Isus Hristos Cel drept“. — 1 Ioan 2:1, 2.

Să analizăm din nou cazul lui Marco, menţionat la început. Acest tânăr creştin era convins că făcuse un păcat de neiertat. El obişnuia să-şi spună: „Cunosc principiile biblice atât de bine şi cu toate acestea nu pot să încetez să mai păcătuiesc!“ În ce consta păcatul său? Era vorba despre masturbare. „Cum să mă ierte Dumnezeu dacă eu nu pot să renunţ la acest obicei?“, se gândea Marco. Alberto, care de asemenea lupta împotriva masturbării, a spus: „Aveam un sentiment profund de vinovăţie pentru că nu mă puteam elibera de păcat“.

Masturbarea este un obicei impur (2 Corinteni 7:1). Cu toate acestea, Biblia nu-l clasifică printre păcatele grave cum este fornicaţia. De fapt, ea nu-l menţionează deloc. Prin urmare, faptul că un tânăr ajunge să practice masturbarea, cu greu ar putea fi de neiertat. A considera acest lucru drept ceva cu neputinţă de iertat poate fi realmente periculos; un tânăr s-ar putea gândi că zadarnic încearcă să rezolve această problemă. Principiile biblice însă arată că un creştin trebuie să depună eforturi asidue pentru a lupta împotriva acestui obicei (Coloseni 3:5).b Iehova ştie că „toţi ne poticnim de multe ori“ (Iacov 3:2, NW). În cazul în care are loc o recidivă, tânărul nu trebuie să se simtă condamnat.

Acelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte alţi paşi greşiţi şi alte greşeli. Iehova nu ne pretinde să ne pedepsim cu un sentiment de vinovăţie excesivă. Ci, dimpotrivă, îi face plăcere când vede că luăm măsuri în vederea corectării acestei probleme. — 2 Corinteni 7:11; 1 Ioan 3:19, 20.

Surse de ajutor şi mângâiere

Însă, probabil că vei avea nevoie personal de ajutor pentru a face acest lucru. Adesea, părinţii temători de Dumnezeu pot contribui într-o mare măsură la ajutorarea şi susţinerea copiilor lor. Congregaţia creştină, la rândul ei, oferă alte mijloace de sprijin. Marco îşi aminteşte: „Lucrul care realmente m-a ajutat a fost o conversaţie cu un bătrân. Am avut nevoie de curaj ca să-i vorbesc deschis şi să-i spun gândurile mele cele mai intime. Dar faptul că am discutat mi-a inspirat încredere, aşa că i-am cerut sfatul“. Alberto, de asemenea, i-a cerut sfatul unui bătrân. „Nu pot uita sfatul său încurajator“, spune Alberto. „Mi-a spus că în tinereţe s-a confruntat şi el cu aceeaşi problemă. N-aş fi crezut niciodată aşa ceva. L-am ascultat cu o deosebită admiraţie pentru sinceritatea de care a dat dovadă.“ Beneficiind de un astfel de ajutor şi sprijin, Marco şi Alberto şi-au depăşit problemele. În prezent, amândoi slujesc în poziţii de responsabilitate în congregaţiile lor.

Rugăciunea fierbinte este un alt ajutor. Asemenea lui David, te poţi ruga pentru „o inimă pură“ şi „un spirit nou, statornic“ (Psalmul 51:10, NW). Citirea din Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă o altă sursă de mângâiere. De exemplu, s-ar putea să consideri încurajator faptul că afli că şi apostolul Pavel s-a confruntat cu conflicte lăuntrice. El a recunoscut: „Când vreau să practic binele, răul stă lipit de mine“ (Romani 7:21). Pavel a reuşit să-şi ţină sub control tendinţele greşite. Şi tu poţi face la fel. Poate că vei descoperi că este deosebit de mângâietor să citeşti Psalmii şi în special pe aceia care se referă la iertarea pe care o acordă Dumnezeu, ca de exemplu Psalmii 25, 86 şi 103.

În orice caz, evită să te închizi în tine însuţi şi să te laşi dominat de pesimism (Proverbele 18:1). Profită pe deplin de îndurarea lui Iehova. Aminteşte-ţi că el ‘iartă cu largheţe’ în baza jertfei de răscumpărare depuse de Isus (Isaia 55:7, NW; Matei 20:28). Nu-ţi minimaliza greşelile, dar nici nu trage concluzia că Dumnezeu nu te va putea ierta. Întăreşte-ţi credinţa şi hotărârea de a-i sluji (Filipeni 4:13). Cu timpul, vei dobândi pacea minţii şi bucuria lăuntrică profundă de a şti că ai fost iertat. — Compară cu Psalmul 32:1.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Faptul de a discuta lucrurile sub toate aspectele cu un creştin competent îţi poate oferi o perspectivă nouă asupra problemelor.