Este necesară o şcolarizare suplimentară sau nu?

CE grad de instruire este necesar pentru câştigarea existenţei? Răspunsul diferă de la o ţară la alta. Se pare că în multe ţări nivelul de şcolarizare necesar pentru ca cineva să se întreţină singur este mai ridicat decât era cu câţiva ani în urmă. În unele cazuri, şcolarizarea minimă impusă prin lege nu este suficientă.

Fără îndoială că acesta este motivul pentru care un număr din ce în ce mai mare de absolvenţi se întorc la şcoală în loc să se angajeze. Într-adevăr, avantajele par atrăgătoare. The New York Times cita un raport al Institutului de Politică Economică ce dezvăluia faptul că „valoarea salariilor muncitorilor care au doar diplomă de liceu a cunoscut, din 1979 până în 1987, o scădere de 7,4 la sută, în timp ce salariile bărbaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ superior au crescut cu 7 la sută“.

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior obţin titlurile care le pot oferi posibilităţi de angajare. William B. Johnston, un cercetător cu poziţie înaltă în cadrul Institutului Hudson, declară: „Titlul universitar sau chiar dovada că ai frecventat cursurile unei facultăţi a devenit cea mai importantă formă de recunoaştere a unui loc de muncă din ţară“.

Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că mulţi absolvenţi de instituţii de învăţământ superior se zbat să găsească de lucru şi că nici ei nu sunt scutiţi de concedieri. „Majoritatea prietenilor mei care au terminat şcoala o dată cu mine nu au un loc de muncă“, spune Karl, un tânăr de 22 de ani. Jim, în vârstă de 55 de ani, a absolvit o universitate prestigioasă cu diploma de onoare, însă în februarie 1992 a fost concediat. Diploma sa nu l-a salvat, nici nu l-a ajutat să-şi găsească un loc de muncă stabil. „Baza ta se dovedeşte a fi nisip“, spune el.

Asemenea lui Jim, mulţi absolvenţi de şcoli superioare s-au găsit în situaţia descrisă de U.S.News & World Report drept „purgatoriul intelectualilor“ — prea tineri pentru a ieşi la pensie, prea în vârstă pentru a mai fi angajaţi de o altă companie.

Aşadar, în timp ce o universitate ar putea prezenta avantaje, cu siguranţă că ea nu este un panaceu. Nici nu este singura soluţie. Herbert Kohl a scris în cartea The Question Is College: „Există mulţi oameni care au reuşit în viaţă fără să meargă la universitate şi există multe locuri de muncă onorabile care nu necesită o diplomă universitară“. O corporaţie, de exemplu, angajează persoane care nu au absolvit un colegiu pe posturi ocupate adesea de absolvenţi de colegiu. În loc să caute titluri, compania caută solicitanţi care să demonstreze că pot să ducă la îndeplinire ceea ce li s-a dat. „O dată ce am găsit persoana respectivă, spune un purtător de cuvânt, presupunem că [o] putem învăţa ceea ce trebuie să facă pentru a presta o anumită muncă.“

Într-adevăr, mulţi au putut să se întreţină pe ei şi familiile lor în mod corespunzător, fără ajutorul unui titlu universitar. Unii dintre aceştia au urmat cursurile unor şcoli profesionale, şcoli tehnice sau şcoli post-liceale, investind astfel un minim de timp şi de bani.a Alţii au învăţat o meserie sau să presteze anumite servicii fără ajutorul vreunei forme de instruire de specialitate. Bucurându-se de reputaţia de persoane de încredere, ei au reuşit să-şi menţină un loc de muncă stabil.

O concepţie echilibrată

Desigur, nici o formă de şcolarizare — inclusiv o instituţie de învăţământ superior sau orice altă formă de instruire suplimentară — nu oferă garanţia succesului. În plus, Biblia remarcă în mod corect că „scena acestei lumi se schimbă“ (1 Corinteni 7:31, NW). Ceea ce se cere azi s-ar putea să fie fără valoare mâine.

Astfel, o persoană care examinează problema unei instruiri suplimentare ar trebui să cântărească cu atenţie avantajele şi dezavantajele. ‘Îmi pot permite acest lucru din punct de vedere financiar? Ce fel de mediu şi ce fel de tovărăşii voi avea? Îmi oferă aceste cursuri o instruire practică, astfel încât să mă pot întreţine singur? Mă va ajuta să-mi întreţin familia în cazul în care mă voi căsători?’ Părinţii care sunt dispuşi să ofere sprijin ar putea da sfaturi valoroase în armonie cu responsabilitatea pe care Biblia le-o acordă (Deuteronomul 4:10; 6:4–9; 11:18–21; Proverbele 4:1, 2). Dacă analizaţi avantajele financiare ale unei instruiri suplimentare sau orice alt aspect al acesteia, cuvintele lui Isus sunt potrivite: „Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?“ — Luca 14:28.

Într-adevăr, faptul de a stabili dacă să urmezi sau nu o instruire suplimentară constituie o decizie care trebuie cântărită cu multă atenţie. Un creştin nu trebuie să uite niciodată cuvintele lui Isus consemnate în Matei 6:33: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea [Tatălui vostru ceresc] şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“. În rândul adevăraţilor creştini, cei care nu au o instruire suplimentară nu sunt desconsideraţi sau trataţi ca persoane inferioare, nici cei care şi-au continuat studiile nu sunt ostracizaţi sau socotiţi superiori. Apostolul Pavel a scris: „Cine eşti tu, care judeci pe sluga altuia? Dacă stă în picioare sau cade este treaba stăpânului său; şi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea“. — Romani 14:4.

Isus a reflectat această concepţie echilibrată. El nici nu i-a dispreţuit pe cei care erau „fără carte şi simpli“, nici nu s-a reţinut să-l aleagă pe Pavel, care era un om instruit, în vederea îndeplinirii extraordinarei lucrări de evanghelizare (Faptele 4:13; 9:10–16). În ambele situaţii, instruirea trebuie păstrată la locul ei, aşa după cum se va arăta în articolul următor.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 5]

O instruire suplimentară

Turnul de veghere din 1 noiembrie 1992 scria referitor la Martorii lui Iehova şi la ministerul cu timp integral: „Tendinţa generală din multe ţări este aceasta: nivelul de instruire pretins pentru a obţine un salariu decent este mai înalt în prezent decât era cu câţiva ani în urmă. . . . Este dificil să găseşti un loc de muncă cu un salariu mulţumitor doar după terminarea studiilor minime cerute de lege . . .

Ce se înţelege prin «salariu mulţumitor»? . . . Salariul lor ar putea fi numit «adecvat», sau «satisfăcător», dacă banii pe care îi câştigă le permit să trăiască în mod decent şi în acelaşi timp să le lase suficient timp şi forţă pentru a-şi îndeplini ministerul lor creştin“.

Astfel, Turnul de veghere spunea: „Nu trebuie stabilite reguli absolute nici în favoarea, nici împotriva instruirii suplimentare“.