Stelele şi omul — există vreo legătură?

FAPTUL de a contempla stelele nu este ceva nou. Potrivit cu The World Book Encyclopedia, cu mii de ani în urmă agricultorii „observau stelele pentru a şti când să-şi semene culturile. Călătorii au învăţat să se orienteze după stele“. Chiar şi în prezent stelele sunt considerate puncte de referinţă în călătoriile spaţiale. În plus, oamenii din antichitate au inventat mituri despre persoane şi animale pe care le considerau reprezentate prin grupări de stele, sau constelaţii. Cu timpul, oamenii au ajuns să creadă că stelele le pot influenţa viaţa.

O mare varietate de stele

Chiar şi numai numărul şi dimensiunea stelelor inspiră un sentiment de veneraţie. Se estimează că în univers există aproximativ 100 de miliarde de galaxii, sau grupări uriaşe de stele! The International Encyclopedia of Astronomy spune: „Acesta echivalează cu numărul boabelor de orez care ar putea fi înghesuite într-o catedrală de dimensiuni medii“. Se estimează că galaxia Calea Lactee, din care face parte sistemul nostru solar, conţine cel puţin tot atâtea stele. Steaua cea mai apropiată de Pământ (în afară de Soare), aparţinând constelaţiei Alpha Centauri, se află la o distanţă de aproximativ 4,3 ani-lumină. Un an-lumină reprezintă distanţa pe care o parcurge lumina într-un an. Aceasta înseamnă că atunci când ne uităm la această stea, lumina care ajunge la noi a părăsit steaua în urmă cu 4,3 ani şi în tot acest timp a străbătut spaţiul cu o viteză de 299 792 de kilometri pe secundă. Distanţa implicată depăşeşte puterea noastră de imaginaţie. Însă aceasta nu este decât cea mai apropiată stea. Există stele care se află la miliarde de ani-lumină de galaxia noastră. Nu este de mirare că profetul lui Dumnezeu a declarat: „Iată, popoarele sunt ca o picătură de apă din vadră, ca praful fin pe o balanţă; iată, El ridică insulele ca pe un bob de nisip“ (Isaia 40:15). Cine se preocupă de o minusculă particulă de praf?

Corpul ceresc cel mai apropiat de Pământ este Luna, care exercită în mod evident o influenţă asupra Pământului, atracţia ei gravitaţională provocând în unele zone o diferenţă de peste 15 metri între mareea înaltă şi mareea joasă. Potrivit opiniei a trei oameni de ştiinţă francezi, în prezent se consideră că atracţia gravitaţională a Lunii este cea care menţine axa Pământului înclinată la 23 de grade, asigurând astfel succesiunea regulată a anotimpurilor (Nature, 18 februarie 1993). Întrucât Luna exercită o astfel de influenţă de natură fizică asupra Pământului, este raţional să ne întrebăm: Ce se poate spune despre miliardele de stele? Însă mai întâi, să vedem ce ne dezvăluie despre stele unele izvoare antice, cum ar fi Biblia.

Stelele în Scripturi

Biblia face de multe ori referire la stele, fie în sens literal, fie în sens simbolic. De exemplu, potrivit cuvintelor unui psalmist, Creatorul a făcut „luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea“, astfel încât stelele să contribuie la luminarea Pământului (Psalmul 136:9). Mai târziu, când a făcut un legământ cu fidelul Avraam, Dumnezeu a spus: „«Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.» Şi i-a zis: «Aşa va fi sămânţa ta»“ (Geneza 15:5). Apostolul Pavel indică faptul că stelele se deosebesc între ele, spunând: „Una este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea“ (1 Corinteni 15:41).a În acelaşi timp, acest vast număr de stele şi strălucirea lor nu sunt în afara sferei sau controlului exercitat de Creatorul lor: „El socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate“. — Psalmul 147:4.

Pe de altă parte, constatăm că în Scripturi stelele sunt deseori folosite cu referire la persoane, conducători şi îngeri. Iosif, fiul lui Iacov, are un vis în care părinţii lui sunt descrişi ca fiind „soarele [şi] luna“, iar fraţii lui ca fiind „stele“. Îngerii sunt numiţi „stelele dimineţii“. Despre regele Babilonului citim că aspira să fie deasupra „stelelor lui Dumnezeu“, regii davidici ai naţiunii lui Israel. Oamenii nestatornici din cadrul congregaţiei creştine sunt asemănaţi cu nişte „stele rătăcitoare“, în timp ce corpurile fidele de bătrâni de congregaţie sunt asemenea unor „stele“ în mâna dreaptă a lui Cristos. — Geneza 37:9, 10; Iov 38:7; Isaia 14:13; Iuda 13; Apocalipsa 1:16.

Într-o relatare din Biblie citim că „de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera“, comandantul armatei lui Iabin, regele Canaanului, care oprimase naţiunea Israel timp de 20 de ani. Iehova l-a însărcinat pe judecătorul Israelului, Barac, să salveze Israelul din sclavie şi l-a ajutat să obţină o victorie răsunătoare în lupta împotriva lui Sisera, cu toate că acesta din urmă avea nouă sute de care pe roţile cărora erau montate coase de fier. În cântecul de biruinţă, israeliţii au cântat: „Din ceruri se luptau; de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera“. Nu se furnizează detalii cu privire la modul în care luptau stelele. În loc să presupunem că stelele au exercitat o influenţă directă în bătălie, este mai raţional să credem că această exprimare indică un anumit gen de intervenţie divină în favoarea Israelului. — Judecătorii 5:20.

„Steaua“ din Betleem

Probabil că una dintre cele mai cunoscute stele menţionate în Biblie este „steaua“ din Betleem care i-a călăuzit pe astrologii de la „Răsărit“ spre casa unde a fost dus Isus de părinţii săi după ce s-a născut într-un staul. Ce era această stea? În mod sigur nu era o stea obişnuită, întrucât era suficient de joasă pentru ca astrologii să o urmeze pe o distanţă de aproximativ 1 600 de kilometri. „Steaua“ i-a condus mai întâi la Ierusalim. Auzind de acest lucru, regele Irod le-a pus întrebări şi apoi s-a hotărât să-l ucidă pe copilul Isus. Apoi „steaua“ i-a condus pe astrologi exact la casa unde locuia Isus. În mod sigur, nici o stea obişnuită nu putea face acest lucru. Provenea oare de la Dumnezeu acest obiect care semăna cu o stea? Întrucât vizita astrologilor a dus, în mod indirect, la masacrarea ‘tuturor băieţilor din Betleem şi din împrejurimile lui, de la doi ani în jos’, nu este oare raţional să tragem concluzia că „steaua“ era un instrument folosit de Satan, Adversarul lui Dumnezeu, într-o tentativă de distrugere a Fiului lui Dumnezeu? — Matei 2:1–11, 16.

Ar trebui totodată să reţinem faptul că astrologii veneau de la Răsărit, probabil din Babilon, centrul antic al magiei, al vrăjitoriei şi al astrologiei. Mai multe corpuri cereşti au fost denumite după zeii Babilonului. Regele Nebucadneţar s-a folosit de ghicire pentru a decide pe care drum să o ia în campania sa militară. — Ezechiel 21:20–22.

Profetul Isaia i-a provocat pe sfătuitorii Babilonului spunând: „[Tu, Babilon] ai obosit cu mulţimea sfaturilor tale: să se scoale dar şi să te scape cei care interpretează cerul [„astrologii“, nota de subsol], care observă stelele, care prezic după lunile noi ce va veni peste tine. Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa . . . şi nu va fi nimeni care să te scape“. În armonie cu profeţia lui Isaia, puternicul Babilon a căzut în mâinile lui Cirus cel Mare în 539 î.e.n. Îndrumarea pe care acei astrologi babiloneeni pretindeau că au primit-o de la stele s-a transformat într-o tragedie pentru toţi cei implicaţi. — Isaia 47:13–15.

Înseamnă aceasta că nu putem învăţa nimic de la stele?

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 5]

Ce au spus unii

ASTROLOGIA: „însoţitorul şi aliatul astronomiei“. — Johannes Kepler (1571–1630), astronom german.

„Astrologia este o boală, nu o ştiinţă. . . . Este un copac la umbra căruia înfloreşte orice fel de superstiţie.“ — Moses Maimonides (1135–1204), erudit iudeu din evul mediu.

„O ştiinţă primitivă care pretinde că este în stare să determine personalitatea şi comportamentul unui individ şi să prezică tendinţele şi evenimentele viitoare după poziţia corpurilor cereşti. . . . Se presupune că horoscopul personal a fost introdus cam în secolul al VI-lea î.Hr. de caldeenii din sudul Iraqului. Acesta se baza pe influenţa exercitată în momentul naşterii de stelele fixe, precum şi de Soare, Lună şi de alte cinci planete. . . . Practicile astrologice şi interpretarea horoscoapelor au la bază idei pe care astronomii şi majoritatea celorlaltor oameni de ştiinţă le consideră subiective şi inacceptabile.“ — C. A. Ronan, director şi consultant ştiinţific al East Asian History of Science Trust, cu sediul la Cambridge (Anglia), şi coautor al lucrării The International Encyclopedia of Astronomy, de unde este extras acest citat.

Pentru a ilustra această subiectivitate, dl Ronan explică faptul că în timp ce occidentalii pun planeta roşie, Marte, în legătură cu războiul şi agresivitatea, pentru chinezi roşul este o culoare superbă, iar Marte este considerată o planetă cu o influenţă benefică. În contrast, mitologia occidentală asociază planeta Venus cu albul şi frumuseţea. Pentru chinezi însă, „albul . . . este considerat culoarea morţii, a putrefacţiei şi a distrugerii; Venus a fost, prin urmare, definită drept «lugubra planetă a războiului»“.

Dl Ronan continuă: „În pofida naturii sale ştiinţifice, astrologia a jucat în antichitate un rol util în promovarea observaţiilor astronomice şi în furnizarea de fonduri necesare pentru efectuarea lor“.

În 1975, 19 câştigători ai premiului Nobel împreună cu alţi oameni de ştiinţă au publicat un manifest intitulat „Obiecţii la adresa astrologiei: Declaraţiile a 192 de oameni de ştiinţă eminenţi“. Acesta afirma: „În antichitate, oamenii . . . nu aveau nici o idee despre imensele distanţe dintre Pământ şi planete sau stele. În prezent, când aceste distanţe au putut fi şi chiar au fost calculate, putem înţelege că efectele gravitaţionale şi de alt gen produse de planetele îndepărtate şi de stelele şi mai îndepărtate sunt infinit de mici. Este pur şi simplu o eroare să ne imaginăm că forţele exercitate de stele şi de planete în momentul naşterii ne pot determina în vreun fel viitorul“.b

[Notă de subsol]