Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g94 22/5 pag. 32
  • Congresul de District „Teama sfântă“ se apropie

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Congresul de District „Teama sfântă“ se apropie
  • Treziți-vă! – 1994
  • Materiale similare
  • Asistaţi la congresul de district „Teama sfântă“!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
  • De ce trebuie să asistaţi
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
  • Veniţi la Congresul de District „Credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu“!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
  • Congresul de District al Martorilor lui Iehova „Lăudători bucuroşi“
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1995
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1994
g94 22/5 pag. 32

Congresul de District „Teama sfântă“ se apropie

Cu ocazia congresului de district al Martorilor lui Iehova intitulat „Teama sfântă“ vă aşteaptă trei zile de instruire biblică pline de satisfacţii. În România sunt programate pe parcursul lunilor iulie şi august zece congrese. Aşadar, veţi putea să asistaţi la unul dintre aceste congrese care se va ţine la o distanţă relativ mică de locuinţa dumneavoastră.

Congresul se va deschide cu muzică, vineri, la ora 10.20, iar programul se va încheia în acea zi în jurul orei 17. Sâmbătă şi duminică, sesiunile vor începe la ora 9.30 şi se vor încheia sâmbătă, în jurul orei 17, iar duminică la 16.15.

Cuvântarea cheie de vineri dimineaţă nu numai că va arăta ce anume înseamnă teama sfântă, dar va şi reliefa foloasele pe care le vor trage cei care cultivă o astfel de teamă. Întreg programul congresului va evidenţia aceste foloase.

Vineri după-amiaza, în cadrul unui simpozion de o oră în care se vor prezenta cuvântări şi demonstraţii, veţi auzi despre modul în care teama sfântă poate să întărească o căsnicie şi viaţa de familie, precum şi despre modul în care îi poate ajuta pe tineri să rămână fermi în loialitatea lor faţă de Dumnezeu. Sesiunea de vineri se va încheia cu prezentarea emoţionantă: „Mângâiere pentru cei îndoliaţi“. Veţi putea aprecia ajutorul practic oferit pe parcursul acestei cuvântări menite să-i încurajeze pe cei îndureraţi de moartea celor dragi.

Programul de sâmbătă va arăta cum anume poate teama sfântă să ne întărească ataşamentul faţă de îndrumarea oferită de Iehova în ce priveşte congregaţia şi ministerul nostru. Cuvântarea „Un popor pe care Iehova nu îl uită“ va descrie modul în care promisiunea lui Dumnezeu că nu-şi va uita poporul ar trebui să-l influenţeze pe acesta din urmă în lumea actuală. Mai târziu, în acea după-amiază, prin intermediul cuvântării „Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie, în fiecare zi“ delegaţii vor primi sugestii practice cu privire la citirea şi studierea Bibliei. Programul de sâmbătă se va încheia cu o cuvântare pe o temă ce va stârni mult interes: „Ziua inspiratoare de teamă a lui Iehova este aproape“.

Una dintre atracţiile principale ale programului de duminică este cuvântarea „Va fi o înviere a celor drepţi“. Următoarea cuvântare, „Scăpaţi cu viaţă din marele necaz“, va oferi o explicare a minunatei promisiuni a lui Isus referitoare la cei care nu vor muri niciodată. — Ioan 11:26.

Sesiunea de duminică dimineaţă se va încheia cu o dramă care va îndemna la meditare, intitulată Alegerile pe care le aveţi de făcut, cu o durată de 40 de minute. Auditoriul va fi purtat înapoi în timp, în zilele lui Iosua, şi va fi martor la hotărârea nestrămutată a acestuia de a-i sluji lui Iehova. De asemenea, el va asista la proba de foc din zilele lui Ilie. Din ambele exemple se vor putea trage învăţăminte care îi vor ajuta pe delegaţi să dea dovadă în prezent de teamă sfântă.

Punctul culminant al congresului de duminică după-amiază îl va constitui discursul public intitulat „De ce să ne temem de adevăratul Dumnezeu acum“. Cu siguranţă că veţi trage foloase din prezenţa dumneavoastră la toate cele trei zile de congres! Noi vă invităm din inimă să asistaţi la el. Pentru a afla care este locul de congres cel mai apropiat de locuinţa dumneavoastră, luaţi legătura cu Sala Regatului locală a Martorilor lui Iehova sau scrieţi-le editorilor acestei reviste. De asemenea, puteţi să consultaţi revista Treziţi-vă! din 8 iunie a.c. care va conţine adresele tuturor locurilor din România unde se vor ţine congresele.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 32]

T. Rosenthal/SUPERSTOCK

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează