Chop-ul — semnătura dumneavoastră

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN TAIWAN

„APLICAŢI aici chop-ul dumneavoastră“, spune funcţionarul de la ghişeul unui oficiu poştal aglomerat din Taipei.

„Să aplic chop-ul meu?“, murmur eu confuz. „Scuzaţi-mă, dar eu sunt nou aici. Nu am un chop şi nici măcar nu ştiu ce este acela“, încerc eu să-i explic. „Nu aş putea pur şi simplu să semnez?“

„Ba da, dar de ce să nu vă faceţi un chop la comandă?“, răspunde funcţionarul. „Astfel nu veţi mai avea probleme.“

Dornic să aflu ce este un chop şi de unde provine acest nume ciudat, fac unele cercetări. Aflu din dicţionar că este vorba despre un sigiliu sau o ştampilă oficială sau semnul imprimat cu aceasta şi că cuvântul „chop“ provine din termenul hindi chāp, care înseamnă „sigiliu“.

Cum se procură un chop

În primul rând, am nevoie de un nume chinezesc.a Pentru un străin, numele este adesea o transliterare a numelui său. De exemplu, „John Smith“ poate deveni „Shih Mi Sse“ sau „Shih Yueh Han“. Sau aş putea să-l rog pe un prieten chinez să mă ajute să-mi aleg un nume. Probabil că îmi va alege un nume care consideră el că mi se potriveşte, dar care poate să sune cu totul altfel decât numele meu real.

Următorul pas este acela de a merge la atelierul unui artizan care produce aceste sigilii. Aici, aleg o bucată din marea varietate de materiale disponibile. Apoi, artizanul îi gravează caracterele tradiţionale ale numelui meu chinezesc.

Acum sunt echipat pentru a încheia o afacere sau pentru a efectua o operaţiune la un oficiu poştal, la o bancă sau la un alt birou public. Pentru unele tranzacţii legale, urma sau semnul imprimat cu chop-ul meu trebuie înregistrat la Biroul de Înregistrare. Dacă chop-ul este ştampila unei societăţi comerciale, semnul imprimat cu acesta trebuie înregistrat la tribunal.

Mă întreb însă de unde poate un funcţionar să ştie dacă un chop este autentic sau nu. Pentru a afla şi pentru a asista la confecţionarea unui chop, vizitez atelierul lui Lin Rongdeh, un artizan din Gaoxiong, un oraş din sudul Taiwan-ului. Potrivit spuselor dlui Lin, mulţi oameni consideră că nici chiar două chop-uri care conţin acelaşi nume, gravate de acelaşi artizan, nu sunt identice. Pentru a verifica autenticitatea unui chop, funcţionarul va îndoi semnul imprimat în două, de obicei pe diagonală, şi îl va suprapune cu cel pe care îl are deja în arhivă. Cele două jumătăţi trebuie să se potrivească exact.

„Astăzi însă — explică d. Lin arătând cu degetul spre un aparat din atelier —, există maşini capabile să graveze un chop cu ajutorul unui computer. Chop-urile gravate astfel pot fi identice.“

„Extraordinar!“, am răspuns eu. „Dar cum se gravează un chop cu ajutorul unui computer?“

„Mai întâi, scriu la maşină sau desenez pe o bucată mică de hârtie de calc sau de plastic semitransparent caracterele dorite, şi aceasta într-o formă adaptată pentru chop“, explică d. Lin. „Pun apoi bucata de hârtie sau de plastic pe unul dintre capetele pivotante ale maşinii, care citeşte numele cu ajutorul unui fascicul laser. În acelaşi timp, fixez pe un al doilea cap pivotant chop-ul care trebuie gravat, iar o freză minusculă, ghidată de fasciculul laser gravează chop-ul, reproducând caracterele pe care le-am desenat.“

Întrucât această metodă nu este costisitoare, în general fiecare membru al familiei posedă câte un chop. Acestea sunt păstrate acasă la îndemână pentru ca toţi să le poată folosi la primirea corespondenţei recomandate sau a altor lucruri pentru care, în Occident, ar fi necesară o semnătură.

Originea chop-ului

Primul caz cunoscut de folosire a unui chop în China datează din 1324 î.e.n. Însă abia în timpul dinastiei Chou (1122–256 î.e.n.) aceste sigilii oficiale şi-au dobândit popularitatea. În acele timpuri îndepărtate, acestea nu aveau rolul de semnătură, ci erau purtate adesea la brâu pentru a indica rangul sau funcţia sau doar ca însemn al onorabilităţii. Chop-ul nu reprezenta atât persoana, cât poziţia pe care o deţinea aceasta. Aşa cum se întâmplă adesea şi astăzi, când un funcţionar se pensiona sau murea, chop-ul îi revenea succesorului său. Când un nobil dorea să obţină o audienţă la împărat, el îşi prezenta chop-ul de jad pentru a face dovada identităţii sale.

După ce s-a inventat hârtia, chop-ul a început treptat să reprezinte semnătura. A început să fie folosit mai des chiar de oamenii de rând. Azi, toţi taiwanezii au câte un chop, chiar şi rezidenţii străini ca mine, şi orice tranzacţie care reclamă semnătura unei persoane se poate încheia doar folosindu-se un chop. Deşi în mod oficial se poate folosi şi o semnătură, pentru majoritatea oamenilor acest sigiliu conferă valoare legală unui document. Această practică s-a răspândit în majoritatea ţărilor din Orient, astfel încât japonezii şi coreenii folosesc şi ei chop-ul.

Cum arată un chop

Un chop poate fi pătrat, dreptunghiular, oval sau rotund sau poate avea nenumărate alte forme. Poate avea un diametru de numai 3 milimetri sau poate fi un pătrat cu latura de 15 centimetri. În funcţie de gustul şi de posibilităţile cumpărătorului, precum şi de scopul în care îl va folosi, chop-ul poate fi din jad, steatit, corn de animal, bambus, alamă, lemn sau plastic. Dacă va fi folosit foarte rar şi pentru tranzacţii mai puţin importante, este suficient lemnul sau plasticul. Însă, dacă intenţionează să-l folosească toată viaţa, poate că proprietarul va alege un material mai valoros şi mai frumos.

Chop-ul oficial al filialei din Taiwan a Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania, de exemplu, este gravat într-o bucată de lemn de esenţă tare cu lungimea de 7,5 centimetri, lăţimea de 5 centimetri şi grosimea de 2,5 centimetri. O „semnătură“ cam mare, veţi spune. Uneori, hârtia de semnat nu este cu mult mai mare!

Majoritatea chop-urilor sunt simple bucăţi de material pe care numele sunt gravate pe faţa inferioară cu caractere tradiţionale chinezeşti. Un model sculptat pe tija lor sau în partea superioară le înfrumuseţează şi le conferă un plus de valoare. Unele sunt veritabile opere de artă. (Vezi imaginile de la pagina 23.) Proprietarul îl va purta, în general, fie într-un săculeţ de piele, fie într-o cutie mică, prevăzută la unul din capete cu un mic compartiment pentru cerneală groasă vermillon. Uneori tinerii căsătoriţi îşi comandă chop-uri tăiate din aceeaşi bucată de material şi care se îmbină unul cu celălalt — o idee cât se poate de romantică. Sau, ca în cazul frumoaselor chop-uri din jad galben prezentate pe pagina 23, cele trei sigilii şi lanţurile lor au fost sculptate toate dintr-o singură bucată de piatră.

Odată gravat, chop-ul devine semnătura legală a proprietarului sau a celui care deţine o anumită funcţie. Prin urmare, trebuie tratat cu cea mai mare grijă şi păstrat într-un loc sigur. Un hoţ ar putea să-l folosească pentru a falsifica documente, pentru a scoate bani de la bancă, pentru a încasa cecuri sau titluri şi aşa mai departe.

Cum se procedează în caz că se pierde? Mai întâi este înştiinţat oficiul poştal, banca şi alte instituţii interesate, astfel încât să poată anula chop-ul respectiv. Bineînţeles, acest demers trebuie efectuat imediat, pentru a preîntâmpina utilizarea chop-ului meu în mod ilegal. Apoi trebuie făcut unul nou. Dacă acesta trebuie să înlocuiască unul înregistrat, demersurile în vederea înregistrării trebuie reluate, iar instituţiile interesate trebuie informate de existenţa noului chop. Cine este înţelept are grijă să nu piardă şi să nu i se fure chop-ul!

În ţările occidentale, filatelia sau colecţionarea de timbre este un hoby obişnuit. În China, mulţi colecţionează chop-uri sau semne imprimate cu diferite chop-uri, cărora li s-au dedicat cărţi de specialitate. Unele chop-uri sunt foarte frumoase, întrucât stilul caracterelor lor se îmbină cu forma, culoarea şi materialul însuşi. Chop-urile care au aparţinut cândva unor persoane celebre sau importante sau care sunt deosebit de vechi sunt adesea păstrate în colecţiile muzeelor.

Pentu fiecare occidental care ia un stilou pentru a semna un document oficial există probabil un oriental care îşi scoate chop-ul, îl apasă de câteva ori pe tuşiera vermillon şi îşi aplică cu multă grijă „semnătura“ pe linia punctată.

Cât de interesantă devine viaţa datorită diferitelor obiceiuri!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

În sensul acelor de ceasornic: Semn vermillon imprimat cu un chop; chop-uri cu lanţ, sculptate dintr-o singură bucată de jad; artizan gravând un desen; chop pe care este gravat un poem.

Chop în formă de broască ţestoasă

[Provenienţa fotografiilor]

Chop-uri: Muzeul Palatului Naţional, Taipei, Taiwan