Nici magicieni, nici zei

RELATATĂ DE MERCY UWASI, NIGERIA

ERA într-o după-amiază însorită de martie din Africa de Vest, 1992, când am început să simt dureri în burtă. Plecasem cu familia la parcela noastră de pământ pentru a recolta manioc. În timp ce mă aflam acolo, am început să simt o durere usturătoare în burtă. Până în momentul întoarcerii acasă, durerea devenise un foc mistuitor. Vomitam. Respiram greu. Deşi, din cauza durerii, îmi era greu să stau în picioare sau să umblu, mama a reuşit să mă urce într-un taxi care s-a îndreptat apoi în viteză spre spitalul din apropiere.

La spital, medicul de gardă s-a întâmplat să fie un bărbat căruia îi depusesem cândva mărturie despre speranţa Bibliei. Medicul mi-a palpat burta; era umflată. A întrebat dacă pierdeam sânge şi mama i-a spus că da, tocmai eram la ciclu.

„Fiica dumneavoastră este gravidă de cinci luni, a spus medicul. Sângerează pentru că a încercat să avorteze.“

Mama a ripostat: „Nu, dle doctor! Nu este genul acela de fată“.

„Nu spuneţi asta. Fetele din ziua de azi îşi înşală părinţii. Este gravidă.“

Atunci am intervenit eu. I-am spus că eram Martoră a lui Iehova şi că fusesem crescută într-o familie creştină, iar conştiinţa mea instruită biblic nu mi-ar permite să comit un act imoral.

Drept răspuns, medicul i-a zis mamei: „Doamnă, să lăsăm religia la o parte şi să fim realişti. Vă spun că fata este gravidă de cinci luni“.

„Ridică-te, mi-a zis mama. Vom merge la alt spital.“ După ce am ieşit din clădire, m-am aşezat pe iarbă şi am plâns de durere. Mama m-a dus urgent acasă şi i-a spus tatălui meu ce îi zisese medicul.

Ei au decis să mă ducă la un spital mai mare şi mai modern, la un spital clinic. În drum spre spital, mă rugam lui Iehova să mă salveze pentru ca oamenii să nu aducă reproş asupra numelui său sfânt zicând că am decedat din cauza unei sarcini nedorite. Îi spuneam că dacă muream, atunci medicul respectiv când i-ar vedea pe Martorii lui Iehova venind să-i predice, ar zice: ‘Nu era de-a voastră fata aceea însărcinată care a venit la mine cu câtva timp în urmă?’ Mă rugam, de asemenea, să mă pot reîntoarce la acel medic şi să-i mai depun o dată mărturie.

„Încă este virgină!“

La acest spital mai mare, s-a repetat discuţia aprinsă de la primul spital; medicii credeau că eram gravidă. Durerea era îngrozitoare. Plângeam. Un medic mi-a vorbit cu asprime, zicând: „Asta faceţi întotdeauna voi, fetele. Rămâneţi gravide, apoi începeţi să plângeţi“.

Ei mi-au făcut anumite examene. Între timp îmi aruncau unele întrebări. „Eşti căsătorită?“

„Nu“, am răspuns eu.

„Câţi ani ai?“

„Optsprezece.“

„Câţi iubiţi ai?“

„Nu am nici un iubit.“

Atunci medicul şef a început să ţipe: „Ce, vrei să spui că la 18 ani nu ai nici un iubit?“ Din nou, la fel ca la primul spital, i-am explicat poziţia mea creştină. Atunci a întrebat dacă eram Martoră a lui Iehova. I-am răspuns afirmativ. Apoi, nu mi-a mai pus nici o întrebare.

Examenele au dovedit că nu eram gravidă. Mama l-a auzit pe unul dintre medici spunându-le celorlalţi: „Încă este virgină!“ Medicii şi-au cerut scuze, zicând: „Să nu ne condamnaţi pentru că am gândit astfel. Dar zilnic ne confruntăm cu acest gen de situaţii“. Totuşi, această suferinţă a fost doar începutul încercărilor mele.

‘Vei primi sânge’

Un examen cu ultrasunete a indicat o mare tumoră pe una din trompele uterine. Era de mărimea unui mic grapefruit. Era nevoie de operaţie.

Le-am spus fără ezitare că nu aveam să primesc transfuzie de sânge, dar că eram de acord să primesc înlocuitori nesanguini. Ei susţineau cu tărie că sângele era absolut necesar.

Unul dintre studenţii la medicină mi-a reproşat, zicând: „Vorbeşti exact ca unul dintre Martorii voştri cu câtva timp în urmă. Dar când starea lui s-a înrăutăţit, a acceptat să i se facă transfuzie de sânge“.

„Cazul meu este diferit, am răspuns eu, pentru că da al meu este da, iar nu este nu. Niciodată nu îmi voi compromite integritatea.“

Mai târziu, trei medici au venit la patul meu pentru a se interesa de poziţia mea cu privire la sânge. Le-am explicat că Biblia le spune creştinilor că trebuie „să se ferească de . . . sînge“. — Faptele 15:20.

„Dar nu îl iei pe cale bucală, au insistat ei. Îl vei lua intravenos.“

Le-am spus că nu contează dacă îl iei pe cale bucală sau intravenoasă, situaţia este exact aceeaşi.

Sâmbătă, 14 martie, la o săptămână de când am început să am dureri, chirurgul şef m-a examinat. Planificase să mă opereze. Umflătura mi se extinsese deja până la piept.

El m-a întrebat: „Ai fost informată că va trebui să primeşti sânge?“

„Mi-au spus despre asta, dle doctor, dar eu nu primesc sânge“, i-am răspuns.

„Dă-mi voie să-ţi spun ceva, a continuat el. Vei primi. În caz contrar, vei muri. Luni, când vin eu, dacă nu este pregătit sângele pentru tine, nu te voi opera. Nu sânge, nu operaţie.“

Apoi a văzut o carte lângă patul meu şi a întrebat: „Este Biblia ta?“ I-am răspuns că nu; era cartea Cel mai mare om care a trăit vreodată.a Mi-a spus să o folosesc pentru a mă ruga ca să nu mor. I-am explicat că noi nu ne citim rugăciunile din cărţi. Ori de câte ori avem o problemă, ne rugăm lui Iehova din inimă.

Pe parcursul următoarelor două zile, medicii şi infirmierele au continuat să exercite presiuni asupra mea pentru a mă convinge să primesc transfuzie de sânge. Mi-au spus că eram prea tânără ca să mor. „Ia sânge şi vei trăi!“, spuneau ei.

„Iehova este de partea mea“

În acele momente de suferinţă, am citit Psalmul 118 care, în parte, spune: „În strîmtorarea mea am chemat pe DOMNUL, şi DOMNUL m-a ascultat şi m-a scos la larg. DOMNUL [Iehova, NW] este de partea mea, nu mă tem de nimic; ce poate să-mi facă omul?“ — Psalmul 118:5, 6.

După ce am meditat la aceste versete, credinţa în Iehova mi s-a întărit. În dimineaţa aceea, părinţii mei au venit la spital. Le-am arătat şi lor acest psalm şi credinţa lor li s-a întărit, de asemenea.

În tot acest timp, mama şi tata nu numai că m-au susţinut în decizia mea de a nu accepta sânge, dar s-au şi rugat pentru mine. Membrii congregaţiei continuau să se roage şi să mă încurajeze din Scripturi.

„Noi nu suntem magicieni“

Luni dimineaţa, 16 martie, când era programată operaţia, unul dintre medici a intrat în salonul meu şi m-a văzut ţinând în mână Directiva medicală, care explica poziţia mea cu privire la transfuziile de sânge. El a spus: „Ce este aceasta? Tu crezi realmente ceea ce spui?“

„Da, nu voi accepta sânge.“

„Ei bine, a spus el, aceasta înseamnă că vom anula operaţia. Nu operaţie.“

Apoi, din salonul meu, medicul i-a telefonat mamei. Ea a spus: „Este suficient de mare pentru a decide pentru ea însăşi. Nu pot să decid eu pentru ea. Ea spune că conştiinţa ei instruită biblic nu îi permite să primească sânge“.

La aceste cuvinte, el mi-a aruncat fişa de spitalizare pe masă şi a ieşit ca o vijelie din salon. Timp de cinci ore n-au mai dat nici un semn de viaţă. Aveam dureri mari şi nu puteam mânca. Şi în zonă nu mai exista alt spital.

Apoi, spre surprinderea mea, a fost adusă o targă pentru a mă transporta în Sala de operaţii. Ţineam strâns directiva „Fără sânge“. În drum spre Sala de operaţii am văzut instrumente chirurgicale şi flacoane cu sânge. Am început să plâng foarte tare spunând că nu voi primi sânge. Una dintre infirmiere mi-a spus să arunc directiva jos, deoarece nu puteam s-o iau în Sala de operaţii. Am spus că nu voi intra fără directivă şi că doream s-o arăt chirurgului şef. Atunci infirmiera mi-a smuls directiva, a dus-o în Sala de operaţii şi i-a arătat-o chirurgului. Imediat chirurgul şef şi alţi cinci medici îmbrăcaţi pentru operaţie au venit la mine.

Chirurgul şef era furios. A chemat-o pe mama, a arătat cu degetul spre burta mea şi i-a spus: „Uitaţi-vă, doamnă. Nu ştim ce vom găsi înăuntru. Dacă va trebui să tăiem mult, va sângera abundent. Vreţi să-şi piardă tot sângele şi să moară?“

Drept răspuns, mama i-a zis: „Dle doctor, ştiu că Iehova va fi cu fata. Şi el va fi şi cu dumneavoastră. Faceţi numai tot ce vă stă în putinţă şi lăsaţi restul în seama lui Iehova“.

Medicul a spus atunci: „Noi nu suntem nici magicieni, nici naturişti. Noi ne bazăm pe ceea ce am învăţat. Nu pot face această operaţie fără sânge“.

Mama l-a implorat din nou să facă doar tot ce se putea. În cele din urmă, el a consimţit să efectueze operaţia fără sânge. M-a întrebat dacă îmi era teamă. I-am răspuns: „Nu mă tem de moarte. Ştiu că Iehova este cu mine“.

„Continuă să-i slujeşti Dumnezeului tău“

Operaţia a durat o oră. M-au deschis şi au îndepărtat cu uşurinţă tumora, spre uimirea personalului spitalului.

Ulterior, unul dintre medici i-a zis mamei că studenţii de la medicină discută despre cazul meu seara în dormitoare. Acum, când mama sau eu ne ducem la spitalul respectiv, ei ne tratează cu multă consideraţie.

După două zile de la operaţie, chirurgul a venit la mine, m-a întrebat cum mă simt, apoi a zis: „Continuă să-i slujeşti Dumnezeului tău. El te-a ajutat într-adevăr“.

[Notă de subsol]