Sărbătoare unică în onoarea Nazarineanului negru
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FILIPINE
RAREORI poţi vedea o mulţime atât de mare ca aceasta. Dar, aici în Manila, acest spectacol poate fi văzut în fiecare an la 9 ianuarie. Sute de mii de credincioşi catolici au umplut până la refuz Piaţa Miranda de lângă Biserica din Quiapo, aşteptând să-şi facă apariţia Nazarineanul Negru.
‘Nazarineanul negru?’, întrebi. Da, această statuie de mărime naturală a lui Isus Cristos purtând o cruce este punctul central al unei procesiuni unice care, potrivit cărţii Filipino Heritage, „este incontestabil cea mai amplă, cea mai spectaculară . . . manifestare a religiei răspândite în singura naţiune creştină din Asia“, Filipine.
Ampla procesiune
În timp ce porţile bisericii se deschid, mulţimea devine frenetică, ovaţionând printre sunetele de petarde. Două frânghii lungi sunt întinse afară pentru ca mulţimea să tragă caleaşca în care se află Nazarineanul negru. Credincioşii se luptă să pună mâinile pe frânghii. Aceasta este o mare onoare. Alţii se prind de mâini încercând să creeze un spaţiu liber pe unde să treacă procesiunea. Toţi bărbaţii sunt desculţi, fiecare purtând un tricou şi având un prosop pe cap sau în jurul gâtului.
De pe un podium din apropierea bisericii, un vorbitor tocmai i-a explicat mulţimii aflate în aşteptare unele reguli. Un lucru era făcut clar în mod special: Femeilor nu li se permitea să participe la procesiunea principală. Motivul devine evident în timp ce Nazarineanul negru este tras încet în piaţă; lucrurile iau o turnură şi mai drastică.
Mulţimea agitată de închinători se întinde, se împinge şi se îmbrânceşte, ba chiar se caţără unii în spatele altora în efortul extenuant de a-l atinge pe Nazarineanul negru. Câţiva bărbaţi din caleaşcă trebuie să-i împingă pe unii jos în încercarea de a proteja imaginea de mulţimea agitată. Dacă li se permite prea multor oameni să se caţere deodată, platforma se poate răsturna. În pofida acestor precauţii, caleaşca se răstoarnă uneori şi este nevoie de 30 până la 60 de minute pentru a o întoarce la loc, dat fiind numărul atât de mare de oameni care încearcă să atingă imaginea.
Observatorii se înşiră pe străzile înguste din Quiapo pentru a-l vedea pe Nazarineanul negru în timp ce acesta îşi urmează lent drumul prin district. Ei ţin sus lumânări, exprimându-şi devotamentul faţă de imagine. Alţii aduc de acasă imagini mai mici. Drapele mari identificând diversele grupuri ale adoratorilor Nazarineanului negru însoţesc procesiunea.
Unii din mulţime aruncă prosoape şi batiste la unul din bărbaţii ce stau pe platformă alături de Nazarineanul negru. Acesta freacă apoi cu ele imaginea sau crucea acesteia şi le aruncă înapoi. Credincioşii emoţionaţi îşi freacă apoi faţa cu prosopul. Procesiunea principală este urmată de un şir lung de imagini, multe dintre ele fiind versiuni mai mici ale Nazarineanului negru. Aici femeile se pot alătura fără nici un pericol.
Între timp, înăuntrul bisericii, credincioşii, în special femeile, se roagă într-un alt mod Nazarineanului negru pentru ajutor. Când intră pe uşă, ei se alătură şirului lung al celor care înaintează încet în genunchi prin naosul bisericii spre altar.
Ce anume entuziasmează atât de mult mulţimea?
Se spune că statuia Nazarineanului negru ar fi sursa a nenumărate miracole. Alberto, în vârstă de doisprezece ani, spunea că a venit cu bunicii la sărbătoare, deoarece Nazarineanul negru întotdeauna i-a dat tot ce a cerut în rugăciune. Mauricio spunea că se alătura procesiunii sperând să-i fie iertate păcatele şi să fie uşurat de problemele şi tensiunile vieţii cotidiene.
Mauricio a început să participe la sărbătoare pe la vârsta de 24 de ani. În fiecare an el a reuşit să ţină frânghiile care trăgeau imaginea. A cincea oară, a avut o puternică dorinţă de a se urca în caleaşcă. Nişte prieteni l-au ajutat să urce şi el a reuşit să şteargă cu prosopul picioarele Nazarineanului negru, după care a dispărut rapid în mulţime. Aceasta este experienţa supremă, aceea la care majoritatea persoanelor pot doar să spere.
Originea sărbătorii
Se spune că Nazarineanul negru a fost sculptat iniţial de un indian mexican (alţii pretind că este opera unui sculptor filipinez sau chinez) şi adus la Manila de un galion în secolul al XVII-lea. Artizanii au făcut din el un unicat fie sculptându-l în lemn închis la culoare, fie vopsind imaginea în maro închis, culoare care se potriveşte atât mexicanilor, cât şi ale filipinezilor. În secolul al XVIII-lea, Nazarineanul negru a fost pus în sanctuar la Quiapo la cererea lui Basilio Sancho, arhiepiscop de Manila, care i-a dat binecuvântarea. Apoi, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, el a primit binecuvântarea papei Pius al VII-lea.
Însă, abia în 1923 a fost considerat pentru prima dată o parte a procesiunii religioase care constituie apogeul fiestei din districtul Quiapo. De atunci, procesiunile au continuat fără întrerupere.
Poate fi ea considerată idolatrie?
În mod normal, Nazarineanul negru poate fi văzut la locul său, într-o vitrină din apropierea intrării în biserică. Această vitrină se află chiar între două plăci ce conţin Sampung Utos, sau cele Zece Porunci. Pentru unii creştini, acest lucru ar părea paradoxal, întrucât a doua din cele Zece Porunci este: „Să nu-ţi faci vreo imagine sculptată sau vreo asemănare a ceva din cer sau de pe pământ . . . Să nu te închini înaintea lor sau să le slujeşti“ (Exodul 20:4, 5, The Jerusalem Bible). Nu este Nazarineanul negru o imagine sculptată căreia credincioşii catolici îi slujesc?
Majoritatea catolicilor nu ar fi de această părere. New Catholic Encyclopedia spune: „Întrucât închinarea acordată unei imagini ajunge şi se limitează la persoana reprezentată, acelaşi tip de închinare atribuit persoanei poate fi acordat imaginii care reprezintă persoana“. Aşa au spus mulţi filipinezi catolici — şi anume că nu se închină imaginii, ci lui Isus Cristos, pe care se presupune că îl reprezintă statuia. Să examinăm puţin acest raţionament.
De fapt, o astfel de închinare relativă nu se întâlneşte numai la catolici. Timp de secole, religiile păgâne au raţionat la fel. De exemplu, potrivit lui Lactantius, un părinte bisericesc din secolul al IV-lea, aceşti păgâni ar fi spus: „Noi nu ne temem de imaginile în sine, ci de fiinţele după asemănarea cărora au fost ele formate şi în al căror nume sunt dedicate“.
Înseamnă atunci că porunca divină referitoare la închinarea la idoli nu se aplica în cazul lor? Poate fi cu adevărat plauzibil un astfel de raţionament când el încearcă să facă fără valoare Cuvântul lui Dumnezeu? La urma urmei, dacă majoritatea închinătorilor la idoli raţionează în felul acesta, atunci cui le erau adresate în realitate poruncile?
Să ne amintim că, în timp ce Dumnezeu îi dădea lui Moise cele Zece Porunci, israeliţii îşi făcuseră un viţel de aur şi se închinau înaintea lui. Poporul poate să nu fi considerat câtuşi de puţin că ceea ce făceau ei era idolatrie. În mintea lor, viţelul îl reprezenta pe Iehova (Exodul 32:4, 5). Dar îi plăcea lui Dumnezeu ceea ce făceau ei? Citim că Iehova i-a spus lui Moise: „Scoală-te şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curînd s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au plecat pînă la pămînt înaintea lui, i-au adus jertfe“. — Exodul 32:7, 8.
O altă chestiune care merită atenţie este aceea dacă are sens să onorezi o imagine. Biblia niciodată nu a vorbit evaziv cu privire la acest subiect. Ea spune: „Aceşti oameni sunt prea stupizi ca să ştie ce fac. Îşi închid ochii şi mintea faţă de adevăr. Cel care face idoli nu are discernământul sau judecata să spună, « . . . Iată mă închin înaintea unei bucăţi de lemn!»“ — Isaia 44:18, 19, Today’s English Version.
Poate imaginea să-i ajute pe adoratorii săi?
Un preot catolic a scris: „Oamenii care îşi pun încrederea în puterea din spatele Nazarineanului negru din Quiapo au, cu siguranţă, mai multe motive de încredere decât cei care se bazează pe o potcoavă de cal sau pe un picior de iepure“.
Biblia, pe de altă parte, spune despre astfel de imagini: „Dacă cineva se roagă la ea, aceasta nu poate să-i răspundă sau să-l salveze de la dezastru“. Iehova Dumnezeu ne spune în mod clar că ele „nu pot să-ţi facă nici un bine“. — Isaia 46:7; Ieremia 10:5; TEV.
Fără îndoială, credincioşii catolici care se caţără unii în spatele altora în speranţa de a-l atinge pe Nazarineanul negru „au rîvnă pentru Dumnezeu“, dar aceasta nu este „potrivit cunoştinţei“ (Romani 10:2). Îi încurajăm pe toţi aceştia să obţină cunoştinţă exactă examinând Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, şi acceptând astfel „religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu“. — Iacov 1:27.
[Legenda fotografiilor de la pagina 16]
Oamenii se îngrămădesc ca să aibă prosoape şi batiste cu care s-a şters statuia