Cum va veni adevărata eră nouă?
AUTOAREA New Age Shirley MacLaine a dat glas unui sentiment foarte comun când a scris: „M-am trezit gândindu-mă foarte serios la ce anume era în neregulă în lume. Nu poţi evita lucrul acesta când efectiv vezi mizeria, foametea, ura. Am început să călătoresc pe la nouăsprezece ani, iar acum, când am aproape patruzeci şi cinci de ani, aş putea spune în mod obiectiv că lucrurile s-au înrăutăţit în mod constant“.
În mod similar, oamenii de pretutindeni sunt sătui de ipocrizie religioasă şi înşelătorie. Sunt frustraţi de neglijenţa şi incompetenţa guvernelor. Sunt alarmaţi de atitudinea nepăsătoare şi de greşelile instituţiilor medicale. Şi mulţi sunt victime ale rasismului sau ale tendinţelor sexiste şi ale bigotismului.
O soluţie realistă?
Nu există nici o îndoială, avem o disperată nevoie de o lume nouă. Dar sunt oare realiste speranţele mişcării New Age? Sau imaginea ei despre viitor seamănă mai mult cu filmele ştiinţifico-fantastice de la Hollywood? Ar fi prudent să ne punem încrederea în profeţii bazate pe tradiţii uitate, pe mituri antice şi pe speculaţii?
Adevărat, multe dintre conceptele adoptate de mişcarea New Age poate că promovează într-o măsură limitată bunăstarea fizică şi mintală. O alimentaţie bună, exerciţiile fizice, relaxarea şi preocuparea pentru mediu, toate sunt aspecte importante ale vieţii. Personalul medical ar fi avut probabil mai mult succes dacă ar fi acordat mai multă atenţie necesităţilor afective ale bolnavilor în timp ce tratau afecţiunile lor fizice. Dar, mai devreme sau mai târziu, toţi se îmbolnăvesc, chiar şi cei mai sănătoşi oameni în cele din urmă mor. Nu ne putem bucura din plin de viaţă atât timp cât perspectiva îmbolnăvirii şi a morţii ne atârnă deasupra capului. Oferă guru New Age o soluţie plauzibilă la aceste probleme?
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt trişti şi deprimaţi, iar mişcarea New Age nu poate face prea mult în acest sens. International Herald Tribune din Londra nota: „Dacă secolul al XX-lea a inaugurat Era Neliniştii, finalul său este martor la zorile Erei Depresiei“. Ziarul adăuga că „primul studiu internaţional efectuat asupra depresiei grave relevă o creştere constantă a dezordinii mondiale“.
Mişcarea New Age, cu aura ei cvasireligioasă nu umple cu adevărat vacuumul spiritual din societatea modernă. În cel mai bun caz uşurarea spirituală pe care o oferă ea este doar de moment. Trebuie să recunoaştem că religia tradiţională, în special creştinătatea, nu a atenuat foametea spirituală generală. Un ziar a denunţat în mod deschis „eşecul Bisericii de a-i ajuta pe cei ce se simt izolaţi, retraşi, respinşi“. Ziarul descria religia modernă ca fiind stupidă, „jefuindu-l pe individ de orice sentiment al întâlnirii directe cu Dumnezeu“.
Biblia — o carte a răspunsurilor
Creştinătatea a falsificat şi diluat adevărurile Bibliei. În mod asemănător, multe doctrine New Age sunt, de asemenea, contrare învăţăturilor Bibliei. Să luăm, de exemplu, ideea promovată de New Age conform căreia oamenii pot oferi o soluţie la problemele pământului. La Ieremia 10:23 Biblia declară fără echivoc: „Nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-şi îndrepte paşii“. Un alt verset biblic spune: „Salvarea îi aparţine lui Iehova“. — Psalmul 3:8, New World Translation.
Biblia nu învaţă că oamenii au un suflet nemuritor care trăieşte ca entitate independentă, separată de corp. Potrivit Scripturilor, sufletul moare, iar moartea marchează sfârşitul oricărei gândiri şi activităţi (Numeri 23:10; 35:11; Eclesiastul 9:5, 10). Acest lucru anulează în mod evident conceptul New Age privitor la reîncarnare.
În plus, comunicarea cu morţii este imposibilă. Potrivit Bibliei, orice aşa-zisă comunicare cu morţii este în realitate comunicare cu demonii — duşmani spirituali ai lui Dumnezeu şi ai omenirii. De aceea, Legea lui Dumnezeu declară spiritismul, inclusiv orice formă de divinaţie, astrologia şi mediumurile, un păcat pasibil de pedeapsa capitală. — Leviticul 19:31; 20:6, 27; Deuteronomul 18:10–12.
Biblia este sursa adevăratei vindecări spirituale. Ea are un ansamblu de învăţături care îi ajută pe creştini să fie la unison cu eul lor interior şi să-şi transforme personalitatea (Romani 12:2; 2 Corinteni 13:5; Efeseni 4:21–24). Ea predă autodisciplina, judecata sănătoasă, respectul faţă de sine şi faţă de alţii.
Biblia ne pune în legătură cu cea mai înaltă putere din univers, Creatorul nostru (Faptele 17:24–28). Ea arată că exercitând credinţă în jertfa de răscumpărare a Fiului său, omenirea poate obţine viaţă veşnică într-un paradis pământesc (Romani 6:23). Ea oferă răspunsuri satisfăcătoare la întrebări cum sunt: De ce a permis Dumnezeu atât de multă suferinţă? Cine sunt persoanele puternice din domeniul invizibil? Sunt ele răspunzătoare de o mare parte din aşa-zisele fenomene paranormale?
În ce priveşte viitorul, Biblia promite sănătate perfectă, viaţă veşnică şi o lume nouă a păcii şi armoniei, cu un mediu ambiant curat, chiar aici pe pământ (Isaia 33:24; 2 Petru 3:13). În acea lume nouă, oamenii îşi vor îmbogăţi, fără îndoială, cunoştinţa şi, sub îndrumarea lui Dumnezeu, vor înţelege multe mistere cu privire la corpul uman, la planeta noastră şi la restul universului. Toate acestea vor fi realizate prin puterea lui Iehova, un Dumnezeu care iubeşte omenirea.
Vei fi şi tu acolo?
Însă Biblia mai învaţă că aceste binecuvântări le sunt rezervate numai celor care trăiesc în armonie cu legile lui Dumnezeu. Aceste legi nu sunt opresive. Dar ele trebuie respectate (Proverbele 4:18, 19; 1 Ioan 5:3). Nu este posibil să subscrii la gândirea nescripturală New Age şi în acelaşi timp să crezi în Biblie. — 1 Corinteni 3:18–20; 10:18–22; Iacov 4:4.
De aceea, adevăraţii creştini evită contaminarea cu gândirea nescripturală a mişcării New Age. Este nevoie de judecată sănătoasă şi de bun simţ. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că eticheta „New Age“ a ajuns să fie folosită pe scară largă pentru lucruri care nu îşi au originea în mişcarea New Age şi că ele poate nu sunt neapărat nescripturale. Lucrurile stau aşa îndeosebi în domeniul sănătăţii, alimentaţiei, artei şi muzicii. Creştinii trebuie, aşadar, să dea dovadă de discernământ şi de un echilibru raţional în timp ce se asigură că stau la distanţă de orice lucru condamnat de Biblie. În mod potrivit, la Proverbele 14:15 suntem sfătuiţi cu înţelepciune: „Omul simplu [lipsit de experienţă, NW] crede orice cuvînt, dar omul prevăzător ia seama bine cum merge“.
Da, Biblia este cheia adevăratei iluminări. Respingerea generală a Scripturilor de către New Ageişti nu poate să aducă decât mai mult întuneric lumii. Dar Biblia furnizează lumină spirituală şi speranţa într-o lume nouă aşa cum a fost promisă de Dumnezeu: „«Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plîns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.» Cel care stătea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate noi». Şi a spus: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt sigure şi adevărate»“. — Apocalipsa 21:3–5.