Extraordinarul simţ al mirosului

TREZEŞTE AMINTIRI, ACCENTUEAZĂ GUSTURI

CARE este mirosul dumneavoastră preferat? Când s-a pus această întrebare mai multor persoane, răspunsurile lor au fost uimitoare. Slănină prăjită. Aerul sărat al oceanului. Rufe spălate fluturând în vânt. Fân proaspăt cosit. Mirodenii picante. Răsuflarea căţeluşului. Ulterior când au fost întrebaţi de ce erau acestea mirosurile lor preferate, toţi le-au asociat cu o anumită amintire viu întipărită în minte. Foarte adesea aceste amintiri erau din timpul copilăriei.

O tânără îşi aminteşte de dimineţile în care stătea în patul ei, în timp ce mirosul apetisant de slănină prăjită îi pătrundea în cameră invitând-o parcă să ia micul dejun împreună cu familia.

Louise, în vârstă de 58 de ani, spunea că mireasma aerului de mare îi readuce în memorie verile copilăriei petrecute pe coasta statului Maine, SUA. „De câtă libertate ne bucuram, spune ea, alergând şi jucându-ne în nisip, strângând moluşte şi apoi gătindu-le la foc în aer liber!“

Michele, de 72 de ani, îşi aminteşte de momentele când, copil fiind, o ajuta pe mama ei să adune rufele de pe frânghie, şi îşi îngropa faţa în mormanul de rufe din braţele ei în timp ce le ducea în casă, inspirând adânc mirosul de proaspăt şi curat.

Mirosul de fân proaspăt cosit îl duce pe Jeremy în urmă cu 55 de ani, în zilele copilăriei sale, când se afla la o fermă din Iowa, cocoţat pe o căruţă încărcată cu fân proaspăt cosit ce trebuia dus într-un şopron pentru a fi pus la adăpost de ploaia pe care el şi tatăl său o puteau simţi în aer cum se apropie.

„Mirodenii picante“, a fost răspunsul lui Jessie, în vârstă de 76 de ani, care închizând ochii a vorbit despre apple butter (un fel de dulceaţă foarte aromatizată, preparată în Statele Unite) pe care familia ei o făcea în aer liber într-o oală de fier. Au trecut şaptezeci de ani de-atunci, dar amintirea îi era încă foarte, foarte vie.

Carla îşi aminteşte de răsfăţatul ei căţeluş pe care îl ţinea în poală când ea avea cinci ani şi îşi aduce aminte de mirosul răsuflării acestuia. Ah, da, acel miros îi dă senzaţia că stă la căldura soarelui într-un pridvor vechi, îmbrăcată cu o rochiţă de pânză.

Acum, ce se poate spune despre dumneavoastră? V-a procurat vreodată un miros o astfel de plăcere, trezindu-vă amintiri, stârnindu-vă emoţii? V-aţi simţit vreodată înviorat de aerul montan cu miros de brad sau reconfortat de mireasma puternică a unei brize marine? Sau, poate că aţi simţit că vă lasă gura apă după ce aţi inspirat mirosul care venea de la o brutărie. Neurobiologul Gordon Shepherd a declarat revistei National Geographic: „Credem că viaţa ne este dominată de simţul văzului, dar pe măsură ce se apropie ora mesei, înţelegem tot mai bine că adevărata noastră plăcere este legată de miros“.

Mirosul influenţează foarte mult simţul gustului. În timp ce papilele gustative fac diferenţierea între sărat, dulce, amar şi acru, simţul mirosului percepe alte elemente mai subtile ale aromelor. Dacă ar fi lipsite de miros, merele şi ceapa ar avea practic acelaşi gust. Sau, încercaţi, de exemplu, să vedeţi cât de mult îşi pierde din savoare o bucată de ciocolată când o mâncaţi ţinându-vă de nas.

Imaginaţi-vă o mâncare apetisantă — să zicem o plăcintă de-abia scoasă din cuptor. Acele arome îmbietoare se datorează faptului că ea eliberează molecule pe care curenţii de aer le transportă în voia lor. Când vă ajung la nas, acesta le inhalează cu lăcomie. El inspiră aerul şi trimite aceste molecule prin extraordinarul mecanism al aparatului olfactiv.

Pentru o examinare mai detaliată a procesului olfactiv, vedeţi chenarul de la paginile 24 şi 25. Complexitatea acestui simţ este într-adevăr inspiratoare de teamă.

Mirosurile şi efectele lor asupra dumneavoastră

Parfumerii, bucătarii-şefi şi negustorii de vinuri cunosc de secole puterea aromelor de a captiva mintea şi de a satisface simţurile. Astăzi, psihologi şi biochimişti în domeniul aromelor încearcă să dea noi utilizări puterii mirosului. Făcând experimente cu miresme, începând de la cea de lăcrămioare până la cea de măr combinat cu mirodenii, aromatologii au pulverizat parfumuri în şcoli, birouri, sanatorii şi chiar într-un metrou, pentru a studia efectele lor asupra minţii şi comportamentului uman. Ei susţin că anumite parfumuri pot modifica dispoziţia, făcându-i pe oameni mai prietenoşi, îmbunătăţindu-le eficienţa la locul de muncă şi chiar accentuându-le agerimea minţii.

Potrivit revistei The Futurist, la un club renumit pentru sănătate din Tokyo, Japonia, oamenii stau la rând pentru a respira timp de 30 de minute un „cocteil de arome“, care se spune că ar atenua stresul vieţii citadine. Savanţii japonezi au studiat, de asemenea, efectele aerului de pădure asupra oamenilor şi recomandă plimbarea prin păduri ca remediu pentru tensiunea nervoasă. S-a descoperit că terpenele (mirosul de pin) emanate de unii copaci relaxează nu numai corpul, ci în special mintea.

Însă aceasta nu înseamnă că toate mirosurile sunt sănătoase. Ceea ce delectează o persoană ar putea-o foarte bine deranja pe alta. Se cunoaşte de mult timp că mirosurile puternice, chiar şi cele de parfumuri, agravează astmul şi declanşează reacţii alergice la unii oameni. Apoi, mai există mirosurile neplăcute pe care toţi le consideră supărătoare — gazele toxice de la coşurile fabricilor şi de la ţevile de eşapament ale autovehiculelor, mirosurile respingătoare de la gropile de gunoi şi de la canalizări şi vaporii de la substanţele chimice volatile utilizate în multe fabrici.

Desigur, şi în mediul înconjurător se găsesc substanţe chimice periculoase, însă, de obicei, ele sunt într-o concentraţie mult prea mică pentru a dăuna. Însă când astfel de substanţe chimice sunt foarte concentrate, expunerea excesivă la ele poate cauza chiar distrugerea rezistentelor celule nervoase olfactive. De exemplu, unii solvenţi, cum ar fi cei utilizaţi la picturi, precum şi multe alte produse chimice industriale au fost enumerate de experţi ca fiind periculoase pentru sistemul olfactiv. Şi unele afecţiuni fizice pot afecta sau distruge simţul mirosului.

Apreciaţi acest dar?

Evident, simţul mirosului merită protejat de astfel de pericole, ori de câte ori este posibil. Aşadar, interesaţi-vă care sunt riscurile oricăror substanţe chimice cu care trebuie să lucraţi şi luaţi toate măsurile de precauţie posibile care sunt necesare pentru a vă proteja sensibilul aparat olfactiv (compară cu 2 Corinteni 7:1). Pe de altă parte, este bine să vă gândiţi şi la sensibilităţile altora. În această privinţă se poate face mult menţinând o curăţenie riguroasă atât în privinţa locuinţei, cât şi a corpului. Unii au decis, de asemenea, să fie extrem de precauţi în ce priveşte utilizarea parfumurilor — îndeosebi când intenţionează să stea mai mult timp în mijlocul unui grup mare de persoane, de pildă la teatru sau într-o Sală de Adunări. — Compară cu Matei 7:12.

În general însă, aparatul olfactiv este un dar care nu necesită multă îngrijire. El ne solicită puţin în ce priveşte modul de îngrijire şi de protecţie, însă ne procură zilnic o sumedenie de mici plăceri. Când primiţi un dar care vă face fericit, nu vă simţiţi îndemnat să-i mulţumiţi celui care vi l-a oferit? În prezent, milioane de oameni îi mulţumesc din inimă Creatorului pentru modul minunat în care este conceput corpul uman (compară cu Psalmul 139:14). Sperăm că şi mai multe mulţumiri şi laude de genul acesta îi vor fi adresate, şi fie ca ele, asemenea jertfelor israeliţilor din vechime, să constituie un „miros plăcut“ pentru iubitorul şi generosul nostru Creator. — Numeri 15:3; Evrei 13:15.

[Chenarul/Diagrama de la paginile 24, 25]

Cum funcţionează simţul mirosului

În primul rând: mirosul este detectat

MIROSURILE pătrund în fosele nazale când inspiraţi. De asemenea, când înghiţiţi hrană, moleculele sunt împinse în fundul gurii şi în cavitatea nazală. Mai întâi însă, aerul conţinând particulele odorante trebuie să treacă de „gardieni“. Pereţii nărilor sunt inervaţi de ramificaţiile nervului trigemen (1) care declanşează strănutul când simt substanţe chimice înţepătoare sau iritante. Ele ne procură şi senzaţia de plăcere reacţionând la mirosul puternic al unor arome.

Apoi, moleculele odorante sunt împinse în sus de nişte vârtejuri care se formează atunci când curenţii de aer se rotesc în jurul a trei protuberanţe osoase aşezate în formă de spirală, numite cornete (2). Curentul de aer, umectat şi încălzit de-a lungul traseului, transportă moleculele la epiteliul olfactiv (3), zona principală de recepţie. Situată într-un canal îngust în partea superioară a nasului, acest ţesut de mărimea unghiei degetului mare conţine circa zece milioane de neuroni senzoriali (4), fiecare având în vârf numeroase prelungiri filiforme, numite cili, scăldate într-un strat subţire de mucus. Epiteliul este atât de sensibil încât poate percepe la o singură adiere de vânt 1/460 000 000 mg de anumite substanţe odorante.

Dar modul exact în care sunt detectate mirosurile rămâne încă un mister. De fapt, oamenii pot distinge 10 000 de mirosuri, iar în mediul înconjurător există peste 400 000 de substanţe odorante, în timp ce chimiştii continuă să creeze altele noi. Aşadar, cum poate să distingă nasul nostru un anumit miros din tot acest amalgam de mirosuri? Există peste 20 de teorii care încearcă să explice misterul.

Chiar recent savanţii au făcut câţiva paşi înainte în rezolvarea parţială a acestei enigme. În 1991 s-a descoperit că în membrana celulară a cililor există nişte proteine minuscule, numite receptori olfactivi. Se pare că aceşti receptori realizează legături diferite la diferite tipuri de molecule odorante, conferindu-i astfel fiecărui miros o „amprentă“ distinctivă.

În al doilea rând: mirosul este transmis

Această informaţie este transmisă creierului prin intermediul unor mesaje electrochimice codificate propagate de-a lungul neuronilor olfactivi (4). Dr. Lewis Thomas, autor de eseuri ştiinţifice, îi numeşte pe aceşti neuroni ‘a cincea minune a lumii moderne’. Ei sunt singurele celule nervoase primare care se reproduc tot la câteva săptămâni. De asemenea, între ei şi stimulii externi nu există o barieră protectoare, spre deosebire de celulele neurosenzoriale care stau ascunse şi protejate în interiorul ochilor şi urechilor. În schimb, nervii olfactivi se prelungesc din interiorul creierului şi intră în contact direct cu lumea exterioară. Astfel, nasul este un loc de întâlnire al creierului cu mediul.

Toţi aceşti neuroni au aceeaşi destinaţie: cei doi bulbi olfactivi (5) situaţi la baza creierului. Aceşti bulbi constituie principalele reţele de transmisie spre alte părţi ale creierului. Mai întâi însă, ei filtrează şuvoiul informaţiilor olfactive, eliminând tot ce nu este esenţial şi apoi transmiţându-le mai departe.

În al treilea rând: mirosul este perceput

Bulbii olfactivi sunt ‘racordaţi’ în mod complicat la sistemul limbic al creierului (6), un ansamblu de structuri cerebrale elegant înfăşurate, care joacă un rol-cheie în înmagazinarea amintirilor şi în declanşarea reacţiilor emoţionale. Potrivit cărţii The Human Body, acesta este locul unde „lumea rece a realităţii este transformată într-un cazan în clocot plin de sentimente umane“. Sistemul limbic este atât de strâns legat de simţul mirosului încât s-a făcut mult timp referire la el sub numele de rinencefal, însemnând literalmente „creier olfactiv“. Această legătură strânsă dintre nas şi sistemul limbic ar explica motivul pentru care reacţionăm cu atâta emoţie şi nostalgie la mirosuri. Ah! Slănină prăjită! Rufe spălate! Fân proaspăt cosit! Răsuflarea căţeluşului!

În funcţie de mirosul perceput, sistemul limbic activează hipotalamusul (7), care la rândul lui stimulează glanda cea mai importantă a creierului, hipofiza (8), pentru a produce diferiţi hormoni — de exemplu, hormonii care controlează apetitul sau funcţiile sexuale. Nu este de mirare, aşadar, că mirosul de mâncare ne poate face să simţim brusc foame sau că un parfum poate fi considerat un factor important în atracţia sexuală.

Sistemul limbic ajunge până în neocortex (9), o regiune învecinată a creierului mai degrabă intelectuală şi analitică. Aici este locul unde informaţiile olfactive sunt comparate cu datele furnizate de celelalte simţuri. Puteţi combina instantaneu unele informaţii, cum ar fi un miros înţepător, un trosnet şi un val de fum plutind în aer, pentru a ajunge la o concluzie — foc!

Talamusul (10) joacă şi el un rol-cheie, probabil mediind între aceste două centre foarte diferite, sistemul limbic „emoţional“ şi neocortexul „intelectual“. Cortexul olfactiv (11) ajută la diferenţierea mirosurilor asemănătoare. Diverse părţi ale creierului pot, de asemenea, trimite înapoi mesaje staţiilor de transmisie, bulbii olfactivi. Cu ce scop? Bulbii pot astfel modifica modul de percepţie al mirosurilor, atenuându-le intensitatea sau efectiv anulându-le.

Poate aţi remarcat că mâncarea nu mai are un miros atât de apetisant când nu sunteţi flămând. Sau aţi fost vreodată expuşi unui miros înţepător, care cu timpul părea că se atenuează? Bulbii olfactivi, informaţi de creier, provoacă aceste schimbări. Ei sunt ajutaţi, probabil, de receptorii olfactivi din cili, care, după câte se afirmă, obosesc repede. Aceasta este o caracteristică foarte utilă, în special când avem de-a face cu mirosuri neplăcute.

Un sistem minunat, nu-i aşa? Şi totuşi, noi l-am tratat doar pe scurt! Acestui ingenios şi sofisticat sistem senzorial i-au fost consacrate volume întregi.

[Diagrama]

(Vezi publicaţia)

[Chenarul de la pagina 26]

Disfuncţii ale sistemului olfactiv

Milioane de oameni suferă de tulburări ale mirosului. Mireasma primăverii sau aroma mâncării nu înseamnă mare lucru pentru ei. O femeie îşi descria astfel subita şi completa pierdere a mirosului: „Ştim cu toţii ce este cecitatea şi surzenia şi, cu siguranţă, nu mi-aş schimba niciodată infirmitatea cu aceste afecţiuni. Însă suntem atât de obişnuiţi cu aroma puternică a cafelei şi cu gustul dulce al portocalelor, încât atunci când pierdem aceste simţuri este aproape ca şi când nu am mai şti să respirăm“. — Revista Newsweek.

Disfuncţiile sistemului olfactiv pot constitui chiar un pericol de moarte. O femeie pe nume Eva explică: „Întrucât nu pot să percep mirosul, trebuie să fiu foarte atentă. Mă gândesc cu groază la venirea iernii, deoarece trebuie să închid toate geamurile şi uşile apartamentului. Fără aer proaspăt, risc să mă asfixiez din cauza gazului, dacă flacăra aragazului s-ar stinge“.

De ce apar aceste disfuncţii ale sistemului olfactiv? În timp ce există peste douăzeci de cauze, trei sunt cele mai frecvente: leziuni ale capului, infecţii virale ale căilor respiratorii superioare şi sinuzita. Pierderea simţului mirosului survine atunci când conexiunile nervoase sunt întrerupte, când epiteliul devine insensibil sau când aerul nu poate ajunge la epiteliu din cauza unei obstrucţii sau a unei inflamaţii. Recunoscând că aceste tulburări constituie o problemă gravă, au fost instituite centre de cercetare clinică pentru studierea simţurilor gustului şi al mirosului.

Într-un interviu, dr. Maxwell Mozell de la Centrul Medical şi Ştiinţific al Universităţii de Stat din Syracuse, New York, a relatat: „Am avut aici pacienţi care [doar ei percepeau un miros neplăcut]. Ei simt mirosuri oribile. O femeie simţea tot timpul miros de peşte. Imaginaţi-vă că în fiecare minut din zi aţi simţi miros de peşte sau de cauciuc ars“. După ce a suportat timp de 11 ani un miros neplăcut şi consecinţele depresiei datorate acestuia, o femeie s-a simţit imediat uşurată după ce i s-a extirpat pe cale chirurgicală unul din bulbii olfactivi.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Răsuflarea unui căţeluş

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Slănină prăjită

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Fân proaspăt cosit