Decişi să-i ajute pe copii
IERI, în ţările în curs de dezvoltare au murit 40 000 de copii sub vîrsta de cinci ani. Alţi 40 000 vor muri astăzi. Alţi 40 000 mîine. Cea mai mare parte a acestor decese ar putea fi prevenite.
De ani de zile această situaţie este numită „pericolul ascuns“ sau „catastrofa tăcută“, în sensul că ea a scăpat în mare măsură atenţiei lumii. „Dacă în fiecare zi ar muri 40 000 de huhurezi (Strix occidentalis), lucrul acesta ar fi considerat o crimă. Dar mor 40 000 de copii, iar acest lucru abia este observat“, se lamenta Peter Teeley, un purtător de cuvînt american la Conferinţa mondială consacrată copilului ce a avut loc în 1990 la sediul mondial ONU din New York.
Unii sînt de părere că această Conferinţă mondială ar putea schimba în final complet situaţia. La ea au asistat oficialităţi de seamă din 159 de ţări, incluzînd 71 de şefi de stat. Împreună, ei au reprezentat 99% din populaţia mondială. Atitudinea generală a fost rezumată de Mihail Gorbaciov, care a spus: „Omenirea nu mai poate tolera faptul că în fiecare an mor milioane de copii“.
În zilele premergătoare Conferinţei mondiale, lumea şi-a manifestat adeziunea. Literalmente sute de reuniuni la nivel naţional şi de grup, sute de seminarii, cercuri şi dezbateri s-au concentrat asupra condiţiei jalnice a copiilor. Peste un milion de oameni din 80 de ţări au aprins lumînări pentru a-şi simboliza speranţa că, în pofida problemelor şi pericolelor cu care se confruntă, lumea ar putea deveni mai bună.
Ultima zi a Conferinţei mondiale a fost definită de UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii) ca fiind „probabil cea mai memorabilă zi pentru copiii din lumea întreagă“. De ce un astfel de entuziasm? Deoarece conducătorii lumii au adoptat un „Plan de acţiune“ concret în vederea reducerii suferinţei şi mortalităţii copiilor de pe întregul pămînt.
Este adevărat că istoria conferinţelor diplomatice abundă în promisiuni neîmplinite. Însă, mulţi au simţit un spirit nou de sinceritate şi cooperare ca rezultat al sfîrşitului războiului rece. James Grant, director executiv al UNICEF, a declarat plin de entuziasm: „Şefii de stat sau de guvern au întreprins efectiv primul pas în fixarea ca obiectiv central de dezvoltare a unei noi ordini mondiale bunăstarea tuturor oamenilor — atît a adulţilor, cît şi a copiilor“.
Într-adevăr, în interval de un an de la Conferinţă, majoritatea naţiunilor redactaseră planuri naţionale pentru transpunerea în viaţă a rezoluţiilor Conferinţei mondiale. Aceasta l-a îndemnat pe directorul Grant să spună: „Întrevedem acum o posibilitate foarte realistă de garantare a sănătăţii tuturor copiilor spre anul 2000“.
Dar care este de fapt situaţia jalnică a copiilor, secretul odios al familiei umane, dezvăluită de mass-media internaţională? Ne oferă acum atmosfera de cooperare internaţională de după războiul rece motive întemeiate să credem că Naţiunile Unite vor fi instrumentul de realizare a unei minunate noi ordini mondiale? Putem spera în mod realist într-un viitor luminos pentru copiii noştri? Următoarele două articole vor examina aceste chestiuni.