Dromaderul — Un mijloc universal de transport african

De la corespondentul nostru din Ciad

CINE vede pentru prima dată un dromader deplasîndu-se repede pe picioarele sale înalte, cu botul în aer şi cu cocoaşa legănîndu-se dintr-o parte în alta, rămîne de-a dreptul uluit. Unii ar putea chiar crede că dromaderul a fost făcut din unele părţi rămase în urma creaţiei!

De ce o cocoaşă ciudată, gît lung, picioare fusiforme şi laba piciorului mare şi rotundă, pentru a nu mai vorbi despre genele sale lungi şi întoarse? Oricît de dizgraţios ar putea părea, dromaderul a fost foarte apreciat de-a lungul secolelor.

O creatură utilă în trecut . . .

Deja pe vremea lui Avraam, dromaderul (sau cămila cu o singură cocoaşă) pare să fi fost folosit pe scară largă. Avraam însuşi a dobîndit un anumit număr în timpul şederii sale în Egipt (Geneza 12:16). De fapt, el şi-a efectuat, probabil, faimoasa sa călătorie din Urul caldeenilor spre ţara Canaan călare pe dromader.

Iov era un proprietar de cămile (dromaderi). El poseda 3.000, ceea ce a făcut din el unul dintre cei mai bogaţi oameni din acea parte a lumii (Iov 1:3). Astfel, dromaderii au fost apreciaţi de oamenii din Egipt şi din alte părţi timp de cel puţin 4.000 de ani.

Ei au fost introduşi în restul nordului Africii prin secolul al II-lea e.n. Aceasta le-a permis proprietarilor lor să adopte un stil de viaţă nomad în deşertul Sahara, lucru imposibil fără cămile.

În cele din urmă, aceşti nomazi şi-au creat drumuri care traversau deşertul şi au început comerţul cu sclavi. Ei şi-au adus sclavi din Africa sub-sahariană şi i-au pus să lucreze în oaze izolate de unde nu puteau să fugă pe jos.

Lungi caravane de cămile traversau deşertul pentru a transporta sare în locuri unde acest produs era rar şi, astfel, foarte solicitat. Deşi rolul lor în comerţul cu sclavi a încetat, şi rolul lor în comerţul cu sare a scăzut mult, dromaderii sînt încă departe de a nu mai fi folosiţi.

. . . şi în prezent

Caravanele de cămile sînt încă ceva obişnuit în regiunile africane Sahel şi Sahara — un mijloc de transport neschimbat de pe vremea lui Avraam. Triburile nomade depind în mare măsură de cămilele lor, care sînt tot atît de esenţiale stilului lor de viaţă cum erau în mileniile precedente.

Fiind nomazi, prima lor necesitate este transportul — al lor înşişi, al apei, al alimentelor şi al tuturor obiectelor lor de uz casnic. De la dromader ei obţin, de asemenea, lapte, iar părul i-l păstrează cu grijă pentru a face din el haine, pături şi corturi. Pielea este utilizată pentru articole din piele, iar carnea pentru consum.

Caravanele parcurg în medie 40 de kilometri pe zi. Dar în caz de nevoie unii dromaderi pot parcurge 160 de kilometri pe zi. Acest lucru este important atunci cînd sursele de apă pot fi la mulţi kilometri depărtare.

Utilizarea lor nu se limitează la imensele distanţe deşertice. Dromaderul este încă ceva obişnuit, iar mormăitul, gemetele şi gîlgîitul său sînt încă sunete comune în multe pieţe de aici din Sahel. Dromaderul este folosit pentru a transporta oameni şi mărfuri din regiunile rurale la piaţă, adesea transportînd poveri de 200 de kilograme sau mai mult.

Creşterea cămilelor pentru carne este încurajată ca o alternativă avantajoasă la creşterea de bovine, care este din ce în ce mai dificilă din cauza extinderii deşertului. În 1990, în N’Djamena, capitala Ciadului, au fost tăiate 1.300 de cămile, plus un număr necunoscut în zonele rurale. Mulţi occidentali fără experienţă au rămas surprinşi aflînd că ieftina „carne de vacă“ pe care o găseau la piaţă era, de fapt, carne de cămilă.

În acelaşi oraş, nu este ceva neobişnuit să întîlneşti pe străzi unul sau mai mulţi dromaderi transportînd saci mari cu cereale plus pe cel ce le conduce. Acesta din urmă livrează, probabil, mărfuri la domiciliu sau, poate, pur şi simplu caută clienţi.

În unele sate din zonele mai aride ale ţării, dromaderii sînt utilizaţi pentru a scoate apă din fîntîni foarte adînci. O găleată uriaşă sau un burduf este legată de o funie lungă şi este coborîtă în fîntînă. Celălalt capăt al funiei este trecut peste un scripete aflat la circa un metru deasupra gurii fîntînii şi apoi este legat de dromader. Un copil aflat pe spatele dromaderului dă comanda să tragă, şi găleata cu preţiosul ei lichid iese afară din fîntînă.

Părţi rămase în urma creaţiei?

Un scurt studiu asupra dromaderului arată că părţile diverse ale organismului său au fost evident concepute pentru a se putea adapta unui climat cald, arid. Aceste părţi ale corpului său nu sînt simple accidente ale naturii. Ele îi conferă dromaderului un avantaj clar pentru a trăi în această dificilă parte a lumii.

De ce un gît atît de lung? Acesta îi dă dromaderului un avantaj similar cu cel al girafei, făcîndu-l capabil să se hrănească din copaci. Asemenea girafei, el se hrăneşte adesea cu ramuri de arbori spinoşi, cum este acacia, obişnuiţi în Sahel. Cea mai mare parte a anului nu plouă, astfel adesea nu există multă vegetaţie pe sol; copacii supravieţuiesc datorită rădăcinilor lor lungi şi devin hrana de bază a dromaderilor.

De ce picioare lungi şi laba piciorului ciudată? Pe lîngă faptul că aceasta contribuie la înălţimea dromaderului avantajîndu-l la căutarea hranei, picioarele lungi îi conferă avantajul suplimentar al vitezei. De la distanţă ai impresia că dromaderul se plimbă agale, dar mergînd pe jos şi încercînd să ţii pasul cu el înţelegi repede că fiecare pas al dromaderului are o lungime considerabilă.

Laba piciorului mare şi rotundă este chiar moale şi pare să se turtească atunci cînd dromaderul păşeşte, dîndu-i avantajul de a umbla cu uşurinţă pe nisip. Copita mică şi tare a unei vite sau a unui cal tinde să se afunde în nisip, dar dromaderul rămîne la suprafaţă. Talpa piciorului este acoperită din naştere cu o bătătură groasă, care o împiedică să se ardă din cauza nisipului fierbinte al deşertului.

Cămilele umblă însă cu dificultate prin noroi; aşa se explică absenţa lor în sudul Sahelului în timpul sezonului ploios. Proprietarii lor le duc în deşert pentru a evita ca ele să alunece riscînd să-şi rupă un picior sau să se rănească în vreun alt mod.

Şi faimoasa cocoaşă? Unii vor spune că serveşte la înmagazinarea apei, dar în realitate ea este compusă în principal din grăsime şi serveşte, de fapt, la depozitarea hranei. Un dromader subnutrit are în general o cocoaşă mică, care atîrnă, dar după cîteva săptămîni de bună alimentare, cocoaşa revine la starea iniţială.

În paranteză fie spus, cămila cu două cocoaşe, care este mai bine adaptată deşerturilor mai reci din Asia Centrală, se poate cu uşurinţă încrucişa cu dromaderul. Aceasta indică faptul că cele două tipuri sînt simple varietăţi ale aceleiaşi „specii“. — Geneza 1:24; vezi şi Treziţi-vă! din 8 decembrie 1988, pagina 25, engl.

Iar genele lungi şi întoarse? Cu mult înainte ca moda actuală să fi inventat lungi gene false, dromaderii le aveau în mod natural, şi nu doar pentru frumuseţe. Ele protejează ochii de nisipul purtat de vînt, acest lucru permiţînd dromaderului să continue să se deplaseze acolo unde alte animale ar fi oarbe şi ar trebui să se oprească. Nările lungi şi subţiri fac un serviciu complementar ochilor filtrînd nisipul atunci cînd dromaderul inspiră şi reţinînd umiditatea atunci cînd expiră, fapt ce limitează pierderea de apă.

Aceasta, precum şi alte caracteristici, îi dau dromaderului renumita sa capacitate de a rezista zile întregi fără apă. El poate supravieţui fără dificultate unei pierderi de apă echivalente cu o treime din greutatea sa corporală. Dar cînd ajunge să bea, fii pregătit. Dromaderii sînt cunoscuţi pentru faptul că beau pînă la 135 de litri de apă în zece minute pentru a înlocui apa pe care o pierduseră. Aşadar, Rebeca nu şi-a asumat o sarcină uşoară cînd s-a oferit să adape zece cămile! — Geneza 24:10, 19.

Astfel, deşi celui neiniţiat poate să i se pară un animal ciudat, dromaderul nu este un accident sau o greşeală de creaţie. El nu este un amalgam ciudat de părţi rămase pe care alte animale nu le puteau folosi. Poate că nu are pielea atît de lucioasă ca a calului sau nu este atît de colorat ca şi păunul, dar locuitorii din nordul Africii apreciază mult dromaderul şi îl consideră o binecuvîntare din partea lui Dumnezeu, o dovadă a existenţei unui Creator inteligent. — Apocalipsa 4:11.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Cu gîtul său lung, cu cocoaşa în spate, cu picioarele sale prevăzute cu perniţe şi cu genele sale lungi, dromaderul este bine pregătit pentru viaţa din deşert