Radiestezia — Ştiinţă sau ocultism?

„INCREDIBIL!“ a exclamat un crescător de vite din Vestul Mijlociu (Statele Unite), în timp ce ramura subţire de piersic din mîna sa vibra şi se răsucea violent. El şi-a înfipt unghiile în scoarţă pentru a o ţine strîns, dar ramura era puternic atrasă în jos. „Bucăţi de scoarţă mi-au rămas în mîini“, a explicat el cu răsuflarea tăiată. Uimirea i-a fost şi mai mare cînd, săpînd exact pe locul indicat de ramură, a găsit apă. Dar ce se întîmpla acolo?

Acest crescător de vite se folosea de ceea ce se cheamă radiestezie. Adesea, radiestezistul ţine în mîini o ramură bifurcată şi se plimbă în jur, concentrîndu-se asupra căutării de apă. Dintr-odată, bagheta sa poate să se comporte într-un mod ciudat. Unele baghete se încovoaie brusc în jos, altele în sus, chiar lovind faţa sau pieptul radiestezistului, în timp ce altele de-abia se mişcă. În toate aceste cazuri, radiestezistul simte că dedesubt se află apă. Radiestezia este răspîndită pretutindeni. Potrivit unei estimări, numai în Statele Unite ar exista circa 25.000 de radiestezişti.

Este ea bazată pe ştiinţă?

Se bazează radiestezia pe vreun fenomen ştiinţific? Întrebarea a constituit mult timp un obiect de controversă. Cu peste 70 de ani în urmă, revista Turnul de veghere argumenta astfel: „Nu dorim să desconsiderăm vreuna din legile naturii, dar pare extrem de ciudat ca un firicel de apă de la o adîncime de 5 sau 6 metri să aibă o forţă magnetică suficient de mare pentru a îndoi o nuia de salcie, în timp ce un întreg golf plin cu apă nu influenţează deloc aceeaşi ramură . . . Trebuie să fie, aşadar, altceva decît acţiunea forţelor naturii“.

Totuşi, mulţi radiestezişti insistă asupra faptului că radiestezia este un fenomen ştiinţific. De fapt, Societatea americană a radiesteziştilor îşi dă ea însăşi numele de „societate nelucrativă, educativă şi ştiinţifică“. Pe parcursul anilor, nu doar un savant a apelat la o nouă ramură a ştiinţei pentru a explica fenomenul radiesteziei. În secolul al XVIII-lea acest fenomen era atribuit „emanaţiilor“ unor particule atomice. În secolul al XIX-lea el era atribuit electricităţii. În secolul nostru au fost avansate mai multe explicaţii, şi anume, de la radioactivitate la electromagnetism şi la psihologia umană.

Mai recent, în 1979, renumita revistă New Scientist a publicat teorii aparent plauzibile referitoare la radiestezie. Un specialist în energetică şi un geolog au avansat ipoteza potrivit căreia corpul uman ar fi hipersensibil la unele variaţii subtile ale cîmpurilor electrice, magnetice şi electromagnetice generate de apa subterană sau de minereuri.a

Dar aceste teorii nu au fost general acceptate în rîndul oamenilor de ştiinţă. De fapt, în The Encyclopedia Americana, savanţii E. Z. Vogt şi L. K. Barrett de la Universitatea Harvard au respins radiestezia cu aceste cuvinte: „Experimentele efectuate pe teren sau testele de laborator nu au stabilit validitatea radiesteziei şi, judecat după criterii ştiinţifice, acest fenomen are, de fapt, un fundament foarte slab“. În noiembrie 1990, la Kassel (Germania), nişte radiestezişti au fost supuşi la 720 de experimente. Deşi satisfăcuţi de condiţiile de efectuare a experimentelor şi siguri de reuşită, radiesteziştii au eşuat; ei au avut doar cîteva succese sporadice în detectarea apei şi a metalelor din subsol. Revista lunară Naturwissenschaftliche Rundschau a conchis că atunci cînd este judecată din punct de vedere ştiinţific, radiestezia este „tot atît de demnă de încredere ca faptul de a da cu banul“. Alte experimente similare au condus la acelaşi rezultat.

Radiesteziştii dau o explicaţie ciudată acestor eşecuri. De exemplu, unii se plîng că aceste teste îi fac să se îndoiască de capacităţile lor sau că ele îi determină să se folosească de radiestezie din motive nejuste sau insuficient de serioase. Aceşti factori, pretind ei, îi privează temporar de puterile lor. De fapt, unii radiestezişti, care s-au folosit cu succes de radiestezie o viaţă întreagă, au constatat că puterile lor dispăreau brusc — sau îi induceau în eroare — în momentul în care trebuiau să le dovedească existenţa. De aceea unii au conchis că forţa din spatele radiesteziei are un grotesc simţ al umorului.

Vi se pare acest lucru ştiinţă? La urma urmelor, forţele naturii (cele măsurabile prin metode ştiinţifice cunoscute) nu au simţul umorului, fie el grotesc sau de alt gen; ele nu sînt nici capricioase. Sînt constante. Ele nu fluctuează în funcţie de starea sufletească, de starea de spirit sau motivele celor care le testează sau măsoară. Astfel, pentru majoritatea savanţilor, radiestezia este superstiţie şi nimic mai mult. Chiar radiestezişti renumiţi au recunoscut, de altfel, că nici o forţă cunoscută de ştiinţă nu poate explica fenomenul.

Este ea escrocherie?

Dar faptul că nu există o explicaţie ştiinţifică înseamnă oare că toate cazurile raportate în care radiestezia a avut succes sînt fie coincidenţe remarcabile, fie adevărate escrocherii? Ce se poate spune despre ceea ce i s-a întîmplat crescătorului de vite menţionat la începutul articolului: să fi fost aceasta doar o întîmplare norocoasă, un caz izolat?

Într-adevăr, există un număr foarte mare de astfel de relatări ce nu pot fi combătute. De exemplu, o femeie din Vermont (Statele Unite) a chemat un radiestezist atunci cînd în casa ei nu mai curgea apă curentă. După cîte se părea, în conducta ce transporta apă de la o sursă îndepărtată se produsese o fisură. Femeia nu cunoştea nici chiar locul pe unde trecea conducta — aceasta fusese îngropată cu 30 de ani în urmă — şi cu atît mai puţin unde putea fi fisura. Dar radiestezistul şi-a întrebat în gînd bagheta, şi aceasta a început să se legene deasupra unui punct precis. Fisura se afla la o distanţă de 15 centimetri de locul indicat.

Cazul cel mai renumit este, probabil, cel al cunoscutului radiestezist american, Henry Gross. Geologii erau convinşi că în subsolul Bermudelor era imposibil să se găsească apă dulce. The Saturday Evening Post a raportat: „Gross a întins o hartă a Bermudelor în casa [romancierului Kenneth] Robert din Kennebunkport, Maine, apoi şi-a plimbat peste ea bagheta magică marcînd trei locuri unde se găsea apă dulce . . . Pentru a verifica aceste descoperiri, Gross şi Roberts au luat avionul spre Bermude, au convins guvernul să le furnizeze echipamentul necesar pentru foraj şi s-au apucat de lucru. Cîteva luni mai tîrziu, în aprilie 1950, în toate cele trei puţuri se găsea apă dulce, aşa cum prezisese Gross“.

Radiesteziştii susţin că au găsit mii de izvoare de apă. Reporterii care i-au însoţit pe radiestezişti au văzut baghetele vibrînd atît de puternic încît pe mîinile radiestezistului au apărut băşici şi i-au auzit pe radiestezişti prezicînd chiar şi adîncimea la care se găsea apa. Ei au asistat la foraj şi prezicerile s-au dovedit adevărate. În timp ce ştiinţa este incapabilă să furnizeze o explicaţie raţională a radiesteziei, este clar că aceasta există — cel puţin la unele persoane şi în unele cazuri. De ce?

O istorie revelatoare

Istoria radiesteziei este cu totul revelatoare în această privinţă. Acest fenomen este, probabil, vechi de mii de ani. Însă prima descriere detaliată a radiesteziei a fost realizată în secolul al XVI-lea, cînd medicul Georgius Agricola şi-a scris opera sa fundamentală cu privire la tehnicile miniere, De Re Metallica. Minerii germani utilizau această metodă pentru a găsi filoane metalifere. Dar chiar şi atunci se punea la îndoială dacă radiestezia este un fenomen natural sau ocult. Agricola a făcut observaţia că unii obiectau cu privire la acest fenomen, deoarece „nuielele [baghetele radiesteziştilor] nu se mişcau la toţi oamenii, ci numai la cei care rosteau formule magice şi utilizau şiretlicuri“. Pe măsură ce fenomenul radiesteziei lua amploare în Europa, controversa se răspîndea odată cu el. Martin Luther a condamnat-o, şi alţi capi religioşi l-au urmat procedînd la fel. Pentru a-i linişti pe aceşti clerici, unii radiestezişti îşi botezau baghetele şi îl invocau pe Dumnezeul lor trinitarian cînd se foloseau de radiestezie.

Mulţi radiestezişti nu se mulţumeau doar să caute apă şi zăcăminte minerale. Ei găseau fără încetare noi modalităţi de utilizare a baghetei lor. În secolul al XVII-lea, francezul Jacques Aymar a început să o utilizeze pentru depistarea criminalilor! Se spune că într-o zi cînd căuta apă, bagheta sa a vibrat violent deasupra mormîntului unei femei asasinate. Apoi bagheta s-a înclinat spre soţul doamnei, care imediat a fugit. Aymar — şi mulţi care îl imitau — şi-au utilizat baghetele pentru a-i demasca pe criminalii din toată Europa. Unii catolici fanatici au ajuns chiar să facă apel la radiestezie pentru a-i depista pe protestanţi, cu scopul de a-i masacra.

Legătura cu ocultismul

Cum era de aşteptat, chiar şi în epoca lui Aymar existau „experţi“ care credeau că fenomenul putea fi explicat în mod ştiinţific. Ei au teoretizat că bagheta lui Aymar capta unele „emanaţii“ misterioase proprii ucigaşilor, emanaţii pe care le-au supranumit „materie ucigătoare“. Este evident deci că acţiunile lui Aymar nu aveau de-a face cu ştiinţa. În spatele lor se ascundea o forţă inteligentă. Ea putea să-i depisteze pe criminali, să facă distincţie între protestanţi şi catolici şi, totodată, să găsească apă şi minerale.

Tot la fel, cum se poate explica, dacă nu printr-o forţă inteligentă, faptul că o baghetă poate să indice surse de apă pe o simplă hartă a unei regiuni îndepărtate? Unii radiestezişti au găsit portofele pierdute, paşapoarte, bijuterii şi chiar persoane dispărute plimbînd un pendul deasupra unei hărţi. Unii îşi întreabă bagheta sau pendulul pentru a vedea dacă răspunsul este afirmativ sau negativ urmărind reacţia instrumentului. În anii ’60, în Vietnam, soldaţii din marina americană au utilizat baghete de radiestezist pentru a localiza galerii, terenuri minate şi explozive disimulate. În prezent, bagheta de radiestezist este tot mai populară printre adepţii parapsihologiei. Ea este utilizată pentru prezicerea viitorului, pentru căutarea ‘spiritelor’ şi pentru investigarea ‘vieţilor anterioare’.

Autorul Ben G. Hester era convins iniţial că radiestezia este pur şi simplu un „fenomen fizic încă neînţeles“. Dar după opt ani de cercetări asupra acestui subiect el a scris cartea Dowsing​—an Exposé of Hidden Occult Forces. În ea asemăna bagheta de radiestezist cu obiecte, cum ar fi planşetele Oui-ja. El a constatat că unii radiestezişti pretind că pot să vindece oamenii — sau să-i îmbolnăvească — cu o baghetă de radiestezist! În mod asemănător, radiestezistul Robert H. Leftwich a scris în cartea sa Dowsing​—The Ancient Art of Rhabdomancy: „Forţele folosite aparţin, probabil, unor puteri . . . strîns înrudite cu cele folosite în vrăjitorie. De aceea, tentativele hazardate de a o folosi pot fi periculoase“.

Pentru adevăraţii creştini, aceste declaraţii constituie un semnal de alarmă. Indiferent că este vorba de adevăr sau escrocherie, radiestezia din cazurile menţionate anterior în mod categoric nu este ştiinţă; ea pare să fie mai degrabă un fenomen ocult. În lucrarea intitulată Water Witching U.S.A., savanţii Evon Z. Vogt şi Ray Hyman au rezumat astfel punctul lor de vedere: „Conchidem, de aceea, că radiestezia este un caz evident de divinaţie magică“.

Ar trebui ca un creştin să se ocupe cu radiestezia?

Evident, dacă radiestezia este într-adevăr un act de divinaţie, un creştin adevărat nu va dori să aibă nimic de-a face cu ea. Poporul lui Dumnezeu a primit această poruncă consemnată în Deuteronomul 18:10: „Să nu se găsească printre voi . . . nimeni care foloseşte ghicirea, nici un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele“. Profetul Osea a deplîns faptul că israeliţii nu au reuşit să respecte această poruncă, prin cuvintele: „Poporul Meu îşi întreabă lemnul şi toiagul lui îi proroceşte“. — Osea 4:12.

Unii ar putea însă obiecta spunînd că ei nu se folosesc decît de forma cea mai simplă de radiestezie, care constă în căutarea surselor de apă. Dar această formă de radiestezie este oare liberă de orice legătură cu ocultismul? Este interesant de reţinut că instructorii radiestezişti îi învaţă adesea pe studenţi să-i spună direct baghetei ce anume caută, ca şi cum aceasta ar fi o entitate inteligentă. Unul dintre instructori chiar le-a spus studenţilor săi să dea nume baghetei şi să i se adreseze pe nume! Adesea radiesteziştii îşi întreabă bagheta la ce adîncime se află sursa de apă. Bagheta începe să oscileze, iar radiestezistul numără oscilaţiile. Numărul final echivalează cu adîncimea la care se află sursa de apă, exprimată în metri! Nu vă sugerează acest lucru că o inteligenţă ascunsă acţionează?

Pe de altă parte, radiestezia este asociată cu o altă practică pe care Martorii lui Iehova o evită de mult timp cu atenţie — percepţia extrasenzorială, sau ESP. Deja în 1962 Turnul de veghere (în engleză) explica această legătură. Curînd după aceea, Societatea americană a radiesteziştilor a trimis această scrisoare: „Sîntem de acord cu teoria potrivit căreia radiestezia este o formă de ESP şi că angajarea în oricare formă de ESP poate conduce la ‘posedare’ sau la relaţii cu ‘forţe spirituale rele’, dacă nu se iau măsuri de precauţie. Nu putem fi însă de acord cu sfatul dvs. dogmatic de abstinenţă totală“.b

Ce părere aveţi? Dacă şi cei mai înflăcăraţi susţinători ai radiesteziei recunosc că aceasta comportă riscul de a intra în legătură cu forţele spirituale rele, sau chiar de a fi posedaţi, nu ar trebui oare ca un creştin să se abţină de la o astfel de practică radiestezistă?

‘Dar nu face oare radiestezia mult bine?’ ar putea întreba unii. ‘Nu demonstrează aceasta că în spatele radiesteziei se află o forţă benefică?’ Din nefericire, nu. Amintiţi-vă că „Satan se preface într-un înger de lumină“ (2 Corinteni 11:14). Chiar şi în timpurile biblice demonii au încercat uneori să cîştige favoare şi influenţă declarînd adevăruri. — Faptele 16:16–18.

Este adevărat că nu putem afirma în mod dogmatic că toate cazurile de radiestezie (şi, de asemenea, de percepţie extrasenzorială) sînt inexplicabile din punct de vedere ştiinţific şi trebuie atribuite demonilor. Fără îndoială, există multe lucruri legate de mintea umană şi de forţele naturii care scapă încă înţelegerii ştiinţifice. Şi, fără îndoială, foarte multe lucruri atribuite radiesteziei şi percepţiei extrasenzoriale sînt pur şi simplu nişte escrocherii depăşite. Dar, avînd în vedere că istoria radiesteziei şi utilizarea ei curentă este atît de strîns legată de ocultism, ESP şi spiritism, este extrem de periculos să o considerăm un truc inofensiv.

De aceea, cînd este vorba de radiestezie, sfatul de a ‘nu ne atinge de ce este necurat’ rămîne încă valabil. — 2 Corinteni 6:17.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 17]

Există o baghetă de radiestezist?

ASTĂZI baghetele de radiestezist nu se limitează la ramuri bifurcate. Pentru „detectarea“ materialului dorit, unii radiestezişti utilizează două tije metalice unite în formă de cruce. Alţii utilizează o nuia pe care o ţin îndoită în mîini, sau un umeraş metalic. Iar alţii nu utilizează nici un instrument, limitîndu-se să aştepte să simtă o senzaţie de ameţeală sau furnicături în mîini. Pe piaţă există, de asemenea, multe baghete de radiestezist de înaltă tehnicitate, cu mîner şi cu un compartiment în care să se pună un eşantion din materialul căutat. Desigur, mai există şi binecunoscuţii detectori de metal. Aceştia au nevoie de o sursă de energie, cum ar fi bateriile şi, ca atare, ei se disting uşor de baghetele de radiestezist.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 14]

Xilogravură reprezentînd un radiestezist, De Re Metallica (Georgius Agricola)