Ce ne învaţă Universul

„Nu am pretenţia să înţeleg Universul — este prea mare pentru mine.“ — Thomas Carlyle, 1795–1881.

ACUM, după o sută de ani, avem o idee mai precisă referitor la cît de mare este în realitate Universul. Deşi savanţii înţeleg mult mai multe lucruri decît înainte, situaţia lor este totuşi, după cum a descris-o un astronom, asemenea celei a „botaniştilor secolului al 18-lea care descopereau mereu flori noi în pădurile tropicale“.

În pofida cunoştinţei noastre limitate, putem trage unele concluzii. Iar aceste concluzii au de-a face cu cele mai importante dintre toate întrebările: Cum funcţionează universul? Şi cum a venit el în existenţă?

În loc de haos, ordine

Studierea naturii Universului este cunoscută sub numele de cosmologie. Acest termen derivă din două cuvinte greceşti, kosmos şi logos, şi înseamnă literalmente ‘studiu al ordinei, al armoniei’. Numele este potrivit deoarece ordinea este exact lucrul cu care se confruntă astronomii, indiferent că investighează mişcarea corpurilor cereşti sau materia care intră în componenţa cosmosului.

Tot ce există în Universul nostru este în mişcare, iar această mişcare nu este nici haotică, nici imprevizibilă. Planetele, stelele şi galaxiile se mişcă în spaţiu potrivit unor legi fizice precise, legi care le permit savanţilor să prezică unele fenomene cosmice cu foarte multă precizie. Şi, de necrezut, cele patru forţe fundamentale care controlează cel mai mic atom guvernează şi cele mai uriaşe galaxii.

Ordinea este, de asemenea, evidentă chiar în materia din care este construit Universul. „Materia este . . . organizată la toate nivelele, de la cel mai mic pînă la cel mai mare“, explică The Cambridge Atlas of Astronomy. Departe de a fi distribuită la întîmplare, materia este structurată în mod ordonat fie că este vorba de modul în care electronii sînt legaţi de protonii şi neutronii nucleului atomic, fie că este vorba de atracţia reciprocă ce leagă împreună un enorm roi de galaxii.

De ce dezvăluie Universul atîta ordine şi armonie? De ce există legi transcendentale care îl guvernează? Avînd în vedere că aceste legi trebuie să fi existat înainte ca Universul să-şi fi avut începutul — altminteri ele nu l-ar fi putut controla — este logic să ne întrebăm: De unde provin ele?

Renumitul savant Isaac Newton a conchis: „Acest extraordinar sistem compus din Soare, planete şi comete nu se putea naşte fără proiectul şi autoritatea unei fiinţe inteligente şi puternice“.

Fizicianul Fred Hoyle a afirmat: „Originea Universului, la fel ca soluţia cubului Rubik, pretinde o inteligenţă“. Ceea ce ştim cu privire la originea Universului ne conduce la concluzia că trebuie să existe un Legislator supranatural.

Întrebarea fundamentală: Cum a venit Universul în existenţă?

Fizicianul teoretician Hawking explică: „Universul primordial deţine răspunsul la întrebarea fundamentală cu privire la originea a tot ceea ce vedem astăzi, inclusiv a vieţii“. Şi care este cu exactitate opinia ştiinţifică actuală cu privire la Universul primordial?

În anii ’60, savanţii au detectat o slabă radiaţie de fond provenind din toate părţile atmosferei. Se spunea că această radiaţie ar fi o reverberaţie a exploziei primordiale pe care astronomii au numit-o „Big Bang“. Ei spun că această explozie a fost atît de puternică încît ecoul ei poate fi detectat şi după miliarde de ani.a

Dar dacă universul a venit în existenţă printr-o explozie bruscă care a avut loc în urmă cu 15–20 de miliarde de ani, după cum cred majoritatea fizicienilor (deşi acest lucru este foarte contestat de alţii), se ridică o întrebare fundamentală. De unde provenea energia iniţială? Cu alte cuvinte, ce exista înainte de Big Bang?

Aceasta este o întrebare pe care mulţi astronomi preferă să o evite. Unul dintre ei s-a confesat: „Ştiinţa a dovedit că lumea a venit în existenţă ca urmare a unor forţe ce par destinate să rămînă pentru totdeauna dincolo de capacitatea de descriere ştiinţifică. Acest lucru pune în încurcătură ştiinţa, deoarece el vine în conflict cu religia ştiinţifică — religia cauzei şi efectului, convingerea că orice efect are o cauză. Găsim acum că cel mai mare efect dintre toate, naşterea Universului, violează acest articol de credinţă“.

Un profesor de la Oxford University a scris într-o manieră mult mai caustică: „Prima cauză a Universului este lăsată la latitudinea cititorului. Dar tabloul nostru este incomplet fără El“. Biblia însă clarifică lucrurile, identificînd „prima cauză“ prin cuvintele: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul“. — Geneza 1:1.

Omul este nesemnificativ

Cea mai simplă lecţie pe care ne-o dă Universul este cea mai clară, o lecţie pe care orgoliosul om medieval a încercat să o ignore, dar pe care poeţii biblici au acceptat-o cu umilinţă cu milenii în urmă: omul este nesemnificativ.

Descoperirile recente conduc la realista exclamaţie a regelui David: „Cînd privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul muritor, ca să Te gîndeşti la el, şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ — Psalmul 8:3, 4, vezi şi nota de subsol.

Astronomia a dezvăluit imensitatea şi maiestatea cosmosului — stele de proporţii uriaşe, distanţe care sfidează imaginaţia, durate de timp care sfidează înţelegerea, focare cosmice care generează temperaturi de milioane de grade, erupţii de energie care depăşesc cu mult erupţia unui miliard de bombe nucleare. Însă, toate acestea sînt bine descrise în cartea lui Iov: „Acestea sînt doar marginile căilor sale şi numai adierea lor uşoară ajunge pînă la noi. Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l poate înţelege?“ (Iov 26:14). Cu cît învăţăm mai multe lucruri despre Univers, cu atît mai modestă pare cunoştinţa noastră şi cu atît mai mic devine locul nostru în Univers. Pentru observatorul obiectiv, aceasta este o lecţie care îndeamnă la reflectare.

Isaac Newton a recunoscut: „Am impresia că sînt asemenea unui copil care se joacă pe plajă, care se amuză găsind din cînd în cînd cîte o pietricică mai netedă sau o scoică mai frumoasă decît de obicei, în timp ce marele ocean de adevăruri rămîne complet neexplorat înaintea mea“.

Umilinţa pe care ar trebui să o stîrnească în noi această înţelegere ne va ajuta să recunoaştem că există un Creator al Universului, un Legislator care a stabilit legile care îl guvernează, o Fiinţă infinit mai mare şi mai înţeleaptă decît noi. Cartea lui Iov ne reaminteşte: „La El este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea, ale Lui sînt“ (Iov 12:13). Iar aceasta este lecţia cea mai importantă dintre toate.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Aparatură pentru detectarea radiaţiei de fond provenind de la presupusul Big Bang

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea lui Royal Greenwich Observatory şi a Canary Islands Institute of Astrophysics