În căutare de mirodenii, aur, prozeliţi şi glorie

„TIERRA, Tierra!“ (Pămînt! Pămînt!) Acest strigăt de bucurie a spulberat liniştea nopţii de 12 octombrie 1492. Un marinar de pe Pinta zărise silueta vagă a unei insule. Interminabila călătorie a celor trei nave, Santa María, Pinta şi Niña era, în sfîrşit, încununată cu succes.

Cînd s-a crăpat de ziuă, Columb, doi căpitani ai săi şi alte oficialităţi au păşit pe ţărm. Ei i-au mulţumit lui Dumnezeu şi, în numele monarhilor Spaniei, Ferdinand şi Isabela, au luat în stăpînire insula.

Visul lui Columb s-a realizat. Acum el aştepta cu nerăbdare să descopere aur (inelele de aur din nasul indigenilor nu au trecut neobservate) şi să se întoarcă triumfător în Spania. Descoperise ruta occidentală spre India, se gîndea el, şi frustrarea celor opt ani trecuţi putea fi uitată.

Visul prinde contur

La sfîrşitul secolului al XV-lea, în Europa erau foarte căutate două produse: aurul şi mirodeniile. Aurul era necesar pentru a cumpăra articole de lux din Orient, iar mirodeniile aduse din Est dădeau gust monotonelor mîncăruri din lunile lungi de iarnă. Negustorii europeni doreau să aibă acces direct la ţările de unde se puteau obţine aceste produse.

Comercianţii şi navigatorii portughezi erau ocupaţi cu stabilirea monopolului asupra comerţului cu Africa şi au găsit, în sfîrşit, o rută spre est ocolind Africa pe la Capul Bunei Speranţe. Între timp, gîndurile navigatorului italian Columb s-au îndreptat spre vest. El credea că drumul cel mai scurt pentru a ajunge în India şi la mult doritele mirodenii era să traverseze Atlanticul.

Timp de opt ani istovitori, Columb s-a plimbat de la o curte regală la alta pînă să obţină sprijinul regelui şi al reginei Spaniei. În cele din urmă, convingerea sa de neclintit a învins neîncrederea suveranilor şi opoziţia marinarilor. Îndoielile erau justificate. Proiectul lui Columb nu era scutit de erori, în plus el insista cu îndrăzneală să fie numit „Mare Amiral al oceanului“ şi guvernator pe viaţă al tuturor ţărilor pe care avea să le descopere.

Dar obiecţiile principale gravitau în jurul calculelor sale. La această dată, majoritatea cercetătorilor nu puneau la îndoială ideea că pămîntul este rotund. Întrebarea era: Cît de vast era oceanul care separa Europa de Asia? Columb calculase că Cipango, sau Japonia — despre care citise ceva în relatarea despre călătoria lui Marco Polo în China — se găsea la circa 8.000 de kilometri spre vest de Lisabona, Portugalia. El a plasat astfel Japonia în actuala zonă a Caraibilor.a

În mare parte datorită estimărilor prea optimiste ale lui Columb cu privire la distanţa ce separa Europa de Extremul Orient, atît comisiile regale din Spania, cît şi cele din Portugalia s-au opus iniţiativei sale considerînd-o imprudentă. După cît se pare, posibilitatea existenţei unui mare continent între Europa şi Asia nu i-a trecut nimănui prin minte.

Dar, sprijinit de prietenii săi de la curtea spaniolă, Columb a perseverat, iar evenimentele s-au derulat în favoarea sa. Regina Isabela a Castiliei, o catolică înflăcărată, era încîntată de perspectiva convertirii Orientului la credinţa catolică. Cînd, în primăvara anului 1492, Granada a capitulat înaintea suveranilor catolici, catolicismul a devenit religia întregii Spanii. Se părea că sosise momentul să se rişte alocarea unei sume de bani în favoarea unei tentative care putea aduce mari recompense atît pe plan religios, cît şi economic. Columb a obţinut consimţămîntul regal şi banii de care avea nevoie.

Călătoria spre necunoscut

Imediat a fost armată o mică flotă formată din trei nave, iar pe data de 3 august 1492, cu un echipaj de circa 90 de bărbaţi, Columb a părăsit Spania.b După ce s-au reaprovizionat în Insulele Canare, la data de 6 septembrie navele au urmat o rută spre vest îndreptîndu-se spre „India“.

Călătoria l-a pus la încercare pe Columb. Speranţele înfloreau cînd vîntul era favorabil şi se spulberau cînd acesta era potrivnic. În pofida promiţătoarelor apariţii ale păsărilor de mare, la orizont spre vest nu apărea nimic. Columb trebuia să-i încurajeze în mod continuu pe marinari promiţîndu-le pămînt şi bogăţii. Cînd, potrivit calculelor lui Columb, se găseau la circa 3.200 de kilometri în largul Atlanticului, el i-a comunicat pilotului navei cifra de 2.819 kilometri. Apoi, în jurnalul de bord el a scris: „Nu am dezvăluit această cifră [3.413 km] oamenilor deoarece ei s-ar fi înspăimîntat ştiindu-se atît de departe de casă“ (The Log of Christopher Columbus, tradusă de Robert H. Fuson). În multe ocazii, numai hotărîrea sa de nezdruncinat a reţinut navele să nu se întoarcă din drum.

Pe măsură ce zilele se scurgeau lent, marinarii deveneau din ce în ce mai neliniştiţi. „Decizia mea nu este pe placul oamenilor, deoarece ei continuă să murmure şi să se plîngă, scria Columb. În pofida murmurelor lor, o ţineam tare spre vest.“ Pe data de 10 octombrie, după mai bine de o lună pe mare, nemulţumirile s-au înmulţit pe toate cele trei nave. Marinarii s-au liniştit numai cînd Columb a promis că se vor întoarce dacă în interval de trei zile nu aveau să ajungă la uscat. În ziua următoare însă, cînd au tras la bord o ramură verde cu flori încă pe ea, încrederea în amiralul lor s-a reaprins. Apoi, în zorii zilei următoare (12 octombrie), marinarii deja plictisiţi de mare au fost încîntaţi să vadă o luxuriantă insulă tropicală. Călătoria lor epocală şi-a atins scopul!

Descoperire şi deziluzie

Bahamas era un loc idilic. Indigenii dezbrăcaţi, scria Columb, erau „oameni bine făcuţi, cu corpuri frumoase şi cu fizionomii foarte plăcute“. Dar după două săptămîni de savurare a fructelor tropicale şi de schimburi de produse cu locuitorii prietenoşi, Columb a plecat. El căuta aur, continentul Asia, prozeliţi şi mirodenii.

Cîteva zile mai tîrziu, Columb a ajuns în Cuba. „Nu am mai văzut un loc atît de frumos“, a spus el cînd au debarcat pe insulă. Mai înainte el consemnase în jurnalul său de bord: „Sînt sigur acum că Cuba este numele indian pentru Cipango [Japonia]“. Aşadar, a trimis doi reprezentanţi să ia legătura cu hanul (conducătorul). Cei doi spanioli nu au găsit nici aur, nici japonezi, în schimb s-au reîntors cu vestea că printre indigeni exista un obicei ciudat, acela de a fuma tabac. Columb nu s-a descurajat. „Fără îndoială, şi-a zis el, în această ţară există o foarte mare cantitate de aur.“

Odiseea a continuat, de această dată spre est. În apropiere de Cuba el a descoperit o mare insulă muntoasă pe care a numit-o La Isla Española (Hispaniola). Şi, în sfîrşit, spaniolii au găsit o cantitate considerabilă de aur. Dar după cîteva zile, s-a declanşat dezastrul. Nava sa amirală Santa María s-a împotmolit într-un banc de nisip şi nu a mai putut fi repusă în stare de plutire. Indigenii au ajutat cu amabilitate echipajul să salveze tot ce se putea. „Ei îşi iubesc semenii ca pe ei înşişi, şi au cele mai dulci şi mai blînde voci din lume şi întotdeauna zîmbesc“, spunea Columb.

Columb a decis să formeze pe Hispaniola o mică colonie. Mai înainte, el consemnase cu o notă de rău augur în jurnalul său de bord: „Aceşti oameni sînt foarte neîndemînatici în ce priveşte armele. . . . Cu 50 de bărbaţi i-aţi putea supune pe toţi şi aţi putea face cu ei tot ce aţi dori“. El avea în vedere şi o colonizare religioasă: „Am mare speranţă în Domnul nostru că Înălţimea voastră îi va converti pe toţi la creştinism şi că vă vor aparţine“. Odată ce colonia a fost organizată într-un loc pe care l-a numit La Villa de la Navidad (Oraşul naşterii), Columb a decis ca el şi ceilalţi oameni ai săi să se grăbească să ducă în Spania vestea despre marea lor descoperire.

Paradisul pierdut

Curtea spaniolă a primit cu mult entuziasm vestea descoperirii făcute de Columb. El a fost copleşit cu onoruri şi a fost îndemnat să organizeze cît mai curînd posibil o a două expediţie. Între timp, diplomaţi spanioli au apelat prompt la papa spaniol, Alexandru al VI-lea, pentru ca să le confirme dreptul de a coloniza tot ţinutul descoperit de Columb.

A doua expediţie, în 1493, era plină de ambiţii. O armadă alcătuită din 17 nave transporta peste 1.200 de colonişti, inclusiv preoţi, agricultori şi soldaţi, dar nici o femeie. Intenţia era de a coloniza noul pămînt, de a-i converti pe indigeni la catolicism şi, desigur, dacă avea să se descopere aur şi mirodenii acestea erau foarte binevenite. Columb intenţiona, de asemenea, să-şi continue căutarea căii maritime spre India.

Deşi au fost descoperite mai multe insule, inclusiv Puerto Rico şi Jamaica, frustrarea creştea. La Navidad, prima colonie din Hispaniola, fusese decimată de luptele înverşunate dintre spaniolii înşişi, şi apoi aproape ştearsă din existenţă de către locuitorii insulei înfuriaţi din cauza lăcomiei şi imoralităţii colonizatorilor. Columb a ales un loc mai bun pentru a stabili o altă colonie mai mare, şi apoi şi-a continuat căutarea drumului spre India.

Nereuşind să circumnavigheze Cuba, el a tras concluzia că trebuia să fie vorba de continentul asiatic — probabil în Malaysia. Aşa cum declară cartea The Conquest of Paradise, Columb „a hotărît că întregul echipaj trebuie să declare sub jurămînt că coasta de-a lungul căreia navigaseră . . . nu aparţinea de loc unei insule, ci de fapt «uscatului de la extremitatea Indiei»“. Reîntorcîndu-se în Hispaniola, Columb a constatat că noii colonişti nu s-au comportat cu nimic mai bine decît primii, violaseră femei şi luaseră copii ca sclavi. Columb însuşi a înteţit animozitatea indigenilor adunînd 1.500 dintre ei şi expediind 500 în Spania ca sclavi; în interval de cîţiva ani aceştia au murit cu toţii.

Alte două călătorii în Indiile Occidentale nu i-au oferit mai multe şanse lui Columb. Aurul, mirodeniile şi drumul spre India continuau să-i rămînă ascunse. Însă, Biserica catolică şi-a obţinut prozeliţii, într-un mod sau altul. Calităţile de administrator ale lui Columb erau mult inferioare talentului său de navigator, iar sănătatea sa şubredă îl făcea să fie autoritar şi chiar brutal cu cei care-i displăceau. Suveranii spanioli au fost obligaţi să-l înlocuiască cu un guvernator mai competent. El a cucerit oceanele, dar a eşuat cînd a ajuns pe uscat.

La scurt timp după încheierea celei de-a patra călătorii, el a murit la vîrsta de 54 de ani, un bărbat bogat, dar plin de amărăciune, întotdeauna convins că el descoperise calea maritimă spre Asia. Avea să-i rămînă posterităţii ocazia să-i dea gloria durabilă la care rîvnise atît de mult în timpul vieţii.

Dar rutele trasate de el au deschis calea descoperirii şi colonizării întregului continent America de Nord. Lumea s-a schimbat în mod dramatic. Oare mai bine?

[Note de subsol]

[Harta/Ilustraţia de la pagina 6]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

PRIMA CĂLĂTORIE A LUI CRISTOFOR COLUMB

SPANIA

AFRICA

Oceanul Atlantic

STATELE UNITE

Bahamas

Cuba

Hispaniola