Arta de a te transpune în locul copiilor
CEI MAI MULŢI părinţi sînt de acord cu faptul că educarea încununată cu succes a unui copil constituie una dintre cele mai mari provocări cu care sîntem confruntaţi. Fără a socoti operele practice scrise despre secretul unei educaţii eficiente, există o metodă accesibilă tuturor, părinţi, bunici, unchi, mătuşi sau chiar numai prieteni: atunci cînd este vorba de a înţelege sau de a educa un copil, încercaţi oare să vă transpuneţi în locul copilului, să discerneţi ce se petrece în mintea lui atît de micuţă?
Să nu uitaţi că aceşti copii sînt nişte mici fiinţe. Dacă-i consideraţi astfel, veţi înţelege mai bine cum ne văd ei pe noi. Cînd se nasc, ei apar deodată într-o lume puţin neliniştitoare de oameni care îi domină prin mărime, prestigiu şi putere. În ochii unui copil, un adult va simboliza fie un ajutor, un ocrotitor şi un mîngîietor, fie un tip brutal.
Ei nu sînt nişte mici adulţi
Un alt punct de vedere important: nu trebuie să cădeţi în greşeala de a-i trata ca pe nişte adulţi în miniatură. Copilăria este una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa omului. Nu foloseşte la nimic să fie tixită de activităţi febrile sau să fie desfiinţată din viaţa copilului. Copiii trebuie să se bucure de copilăria lor. Ca părinţi, trebuie să implantaţi în inima copiilor voştri principii morale, cu ajutorul cărora, cu timpul, copiii vor deveni adulţi iscusiţi şi drepţi.
A ne transpune în locul unui copil este un lucru foarte important, încă din perioada cînd acesta este un sugar. De exemplu, un părinte disperat de plînsul sugarului nu ar trebui să folosească această situaţie ca pretext pentru a-l bate. Nou-născutul prin plînsul şi scîncetul său trădează că are nevoie de ceva. Cînd bebeluşul părăseşte pîntecele mamei sale care-i asigurase pînă atunci o bună ocrotire, el îşi manifestă părerea despre noua situaţie printr-un plîns zgomotos şi puternic!
În loc să comandaţi, încurajaţi şi sfătuiţi
Încurajaţi-i pe copii să se exprime fără reţineri. În acest fel ne vor putea comunica natura problemelor cu care se confruntă. Iar dacă veţi înţelege clar ce probleme au, le veţi putea rezolva cu mult mai uşor. Important este să reacţionaţi la solicitările lor, şi să-i determinaţi să fie comunicativi. Wendy Schuman, coredactorul revistei Parents, oferă anumite sfaturi despre modul de a discuta cu copiii: „Spuneţi-le că îi înţelegeţi (...) aceasta constituie ideea fundamentală care reiese din majoritatea studiilor efectuate recent pe tema comunicării dintre părinţi şi copii. Dar această transpunere în locul lor nu este suficientă dacă nu sînteţi în stare să o exteriorizaţi printr-un limbaj adecvat. Din păcate, majoritatea părinţilor nu dispun în mod natural de acest limbaj.“
Altfel spus, atunci cînd copilul se comportă necuviincios sau într-un mod supărător, fapt care reclamă o disciplinare, încercaţi să vă stăpîniţi pentru ca în comportamentul şi în glasul vostru să nu se observe dezamăgirea sau amărăciunea simţită. Bineînţeles, acest lucru este uşor de spus, dar greu de făcut. Dar să nu uitaţi că asemenea expresii dure şi umilitoare, cum ar fi: „Prostule!“ sau „Încă n-ai învăţat să te comporţi cumsecade?“, nu pot aduce niciodată o îmbunătăţire a unei situaţii care este deja neplăcută.
Mulţi părinţi au găsit de cuviinţă să-şi exprime empatia faţă de copii lăudîndu-i, în special înainte de a le da un sfat. Şi în acest caz este recomandabil să vă transpuneţi în locul copilului. Cei mai mulţi copii îşi dau seama cînd sînt lăudaţi din inimă sau din ipocrizie, cu un anumit scop. Aşadar, dacă îl lăudaţi pentru ceva, atunci asiguraţi-vă că laudele sînt sincere şi meritate.
Un renumit specialist în psihologia copilului, dr. Haim G. Ginott, scoate în evidenţă în cartea sa Between Parent and Child (Între părinţi şi copii), ideea că părinţii nu trebuie să laude personalitatea copilului, ci mai degrabă rezultatele pe care le-a obţinut. De exemplu, dacă fiul dumneavoastră şi-a confecţionat un raft pentru cărţi şi vi-l arată cu mîndrie, puteţi să-i stimulaţi încrederea în sine spunînd: „Acest raft pentru cărţi este nu numai aspectuos, ci şi practic“. De ce? Fiindcă prin aceasta i-aţi lăudat opera pe care a realizat-o. În acest caz, copilul va aprecia lauda adusă ca fiind sinceră. Însă dacă aţi spune: „Ce tîmplar excelent eşti tu!“, reacţia lui ar fi exact opusă, deoarece aţi pus accentul asupra persoanei sale.
Dr. Ginott face următoarea remarcă: „Cei mai mulţi oameni cred că complimentele adresate copilului îi stimulează încrederea în sine şi în sentimentul valorii sale. În realitate, felicitările pot provoca o stare încordată sau o comportare necorespunzătoare. (...) Un copil care-i aude pe părinţii săi spunîndu-i: „Eşti un copil bun“ nu va accepta această laudă, fiindcă el are probabil o altă părere despre sine. (...) Laudele se descompun în două părţi: cuvintele pe care le rostim, pe de o parte, şi concluziile copilului, pe de altă parte. Felicitările noastre trebuie să-i dea de înţeles în modul cel mai clar că îi sînt apreciate eforturile, munca lui, rezultatele obţinute, ajutorul pe care ni-l oferă şi consideraţia sa.
Acest sfat logic privitor la modul de a adresa complimente este în armonie cu sfatul inspirat din Proverbele 3:27, care ne îndeamnă să dăm dovadă de generozitate: „Nu reţine binele de la cei cărora li se cuvine cînd este în puterea mîinii tale să-l faci“.
Putem spune, în deplină conformitate cu adevărul, că nu avem nici o posibilitate să reducem ceea ce unii numesc „programul de 20 de ani pentru educarea copilului“, indiferent cît de multe sfaturi bune am putea primi. Educarea copilului pretinde multă răbdare, iubire, înţelegere şi consideraţie. Dacă învăţaţi să vă transpuneţi în locul copilului, aceasta va contribui foarte mult la obţinerea unor succese remarcabile.
„Un fiu înţelept este acela care îi face bucurie unui tată“, scria înţeleptul rege Solomon (Proverbele 10:1). Cu o mai bună înţelegere a punctului de vedere şi a modului de gîndire al copilului vostru, puteţi ajunge să gustaţi într-o zi această bucurie!