„Noi nu îl acuzăm pe Dumnezeu“

ÎN DECEMBRIE 1988, teroriştii au cauzat explozia în aer a unui aparat de zbor Pan American (numărul 103), la bordul căruia se aflau 259 de pasageri. În urma acestei catastrofe, Maurice Taylor, episcop catolic de Galloway a adresat acest reproş lui Dumnezeu:

„Părinte, dacă eşti Dumnezeul iubirii, de ce ai permis să se întîmple aceasta? De ce ai lăsat să moară sute de nevinovaţi, zece locuitori din Lockerbie şi zeci de persoane care nu au auzit niciodată de Lockerbie dar a căror viaţă a găsit un sfîrşit atît de cumplit pe străzile şi cîmpiile acestei regiuni din Scoţia? Şi de ce ai îngăduit ca atît de mulţi oameni să sufere durerea tragică şi aspră a pierderii celor dragi?“

Zeci de studenţi de la universitatea din Siracuza (Statele Unite) erau printre victimele accidentului. Mildred Sachuck, responsabilul unei asociaţii de studenţi de la universitate a spus în legătură cu teroriştii care au pus bomba: „Trebuia să fie expediaţi în infern“.

Un raport de presă spunea: „Stewardul Paul Garrett, 41 de ani, care lucra de 15 ani în companie, intenţiona să deschidă o prăvălioară la Paris. ‘Cel mai tragic este că el efectua ultimul său zbor’, mărturiseşte Jan MacMichael, un prieten care a rămas în Millbrae (California).

Reacţia părinţilor lui Paul, Ernest şi Nadine Garrett, care sînt Martori ai lui Iehova şi locuiesc în Millbrae era într-un contrast evident cu cea a episcopului de Galloway şi a responsabilului universităţii din Siracuza. Reacţia părinţilor lui Paul reiese dintr-o scrisoare pe care ei au adresat-o unui Martor din New York, ca răspuns la condoleanţele sale:

O fraternitate internaţională

„Cît de amabil din partea ta, Karl, să-ţi faci timp în pofida programului tău încărcat, să ne scrii o scrisoare atît de reconfortantă. Am primit multe altele. Martori din Norvegia, Italia, Franţa, Anglia şi Camerun ne-au trimis aproape 600 de cărţi poştale, telegrame şi scrisori şi am primit peste 250 de telefoane din lumea întreagă. Paul cunoştea mulţi oameni, deoarece fusese de atîta timp steward la Pan American. Mai multe servicii funebre au fost organizate la Paris, la San Francisco şi la Jacksonville (în Florida). În total, ele au reunit 1.385 persoane.

„Martorii din congregaţia noastră şi din cele vecine şi-au asumat responsabilităţile noastre casnice. Ei s-au ocupat de cumpărături, le-au gătit şi preparat, au făcut menajul şi au dormit pe rînd în casa noastră. Timp de 15 zile ei nu ne-au lăsat nici un moment singuri pentru a fi siguri că ne simţeam bine. Cu adevărat, Martorii lui Iehova din lumea întreagă au ‘iubire între ei’. — Ioan 13:35.

„O reprezentantă de la Pan American, care venise să ne prezinte condoleanţe din partea companiei şi să ne consoleze, a mărturisit: ‘Am venit să vă consolez pe voi şi în schimb eu am fost cea consolată. Prietenii voştri sînt diferiţi de persoanele pe care le-am observat eu în astfel de împrejurări’. Cînd am întrebat-o ce dorea să spună, ea a răspuns: ‘Aceşti oameni se preocupă într-adevăr unul de altul’.

„Suntem recunoscători că am cunoscut Biblia şi ştim că ‘timpurile şi împrejurările neprevăzute’ îşi fac victimele lor. (Ecleziast 9:11) Înţelegînd aceasta, Karl, noi nu îi vom reproşa niciodată, în mod nedrept lui Dumnezeu ceea ce s-a întîmplat sau să-l blasfemiem din cauza acestei tragedii, aşa cum a făcut-o episcopul de Galloway. Nu, noi nu îl acuzăm pe Dumnezeu de moartea fiului nostru. Episcopul pretinde, de fapt, că Iehova nu este un Dumnezeu al iubirii. — 1 Ioan 4:8.

„Noi nu urmărim să ne răzbunăm pe terorişti, în contrast cu responsabilul asociaţiei din Siracuza care a pierdut un membru din asociaţia sa în accident şi care a spus: ‘Trebuia să fie expediaţi în infern’. În această privinţă, noi ne încredem în Dumnezeu care spune: ‘Răzbunarea este a mea; eu voi răsplăti’. — Romani 12:19.

„Şi în plus, noi credem în înviere. Această speranţă minunată ne va susţine în fiecare zi pînă cînd îl vom revedea pe fiul nostru iubit. ‘Dacă un om moare, poate el să trăiască din nou?’, a întrebat Iov cu mult timp în urmă. Biblia răspunde la această întrebare la Isaia 26:19: ‘Morţii tăi vor trăi. (...) Ei se vor scula’. Noi găsim consolare cînd ne amintim că fiul nostru era un servitor fidel al lui Iehova atunci cînd a murit. El avea un nume bun înaintea lui Dumnezeu, un nume de care Dumnezeu îşi va aminti la timpul învierii. (Ecleziast 7:1; Ioan 5:28) Bineînţeles, că pierderea fiului nostru ne provoacă durere, dar avînd speranţa învierii ‘noi nu sîntem întristaţi cum fac cei care nu au speranţă’“. — 1 Tesaloniceni 4:13.

Paul a lăsat o văduvă, Dominique. Ea locuieşte la Paris şi este, de asemenea, o Martoră a lui Iehova. Sentimentele sale sînt asemănătoare celor ale părinţilor lui Paul. Ea nu numai că nu îl acuză pe Dumnezeu pentru pierderea suferită, ci înfruntă viitorul cu curaj şi speranţă.

Doresc într-adevăr oamenii ca Dumnezeu să nu mai permită răutatea?

În antichitate, un bărbat numit Iov a suferit o mulţime de necazuri. Deşi nu Iehova era la originea suferinţelor sale, Iov i-a făcut acest reproş: „Este bine pentru tine ca tu să faci rău?“ Iehova i-a răspuns cu o altă întrebare: „Mă vei declara rău pentru ca tu să ai dreptate?“ (Iov 10:3; 40:8) Pentru a-l instrui pe Iov, Dumnezeu a trecut în revistă multe dintre lucrările sale din cer şi de pe pămînt, care reflectau atributele sale: justiţie, înţelepciune, putere şi iubire. (Iov, capitolele 38–41) Iov, sesizîndu-şi greşeala şi egocentrismul, a spus: „Retractez, şi mă căiesc în ţărînă şi cenuşă“. — Iov 42:6.

Din cauza păcatelor lor, oamenii atrag asupra lor şi asupra altora multe calamităţi. Ei se ridică împotriva permisiunii divine a răului în timp ce ei îl tolerează şi îl practică. (Compară Romani 2:1, 21–24) Răutatea lor îmbracă multe forme: minciuna, frauda, furtul, opresiunea, fornicaţia, adulterul, homosexualitatea, crima, fabricarea armelor şi bombelor, războaiele şi revoluţiile, toate presărate din abundenţă cu autojustificări, ipocrizie şi blasfemie. Unii specialişti în ştiinţele sociale au afirmat chiar că, societăţile, prejudiciind şi asuprind anumite grupări, au creat un teren propice rebeliunilor în care cei disperaţi devin în mod nejustificabil terorişti fanatici, gata de orice, chiar şi să-i omoare pe cei nevinovaţi. (Compară Exod 1:13, 14; 1 Regi 12:12–14, 16, 19; Mica 7:3, 4; Matei 7:12.) În mod evident, Ecleziastul 8:9 mărturiseşte adevărul cînd spune: „Omul a dominat asupra omului spre paguba lui“.

Dacă Dumnezeu nu ar fi permis răutatea lor şi ar fi intervenit cu forţa să-i oprească, strigătul lor de protest, împotriva îngrădirii libertăţii lor, s-ar fi ridicat pînă la ceruri! De fapt, oamenii doresc ca Dumnezeu să tolereze răutatea lor şi ar dori să poată face aceasta fără să culeagă roadele pe care le-au semănat. — Galateni 6:7, 8.

Astfel de oameni nu au cinstea şi umilinţa lui Iov, care s-a căit atunci cînd a înţeles că Iehova nu era sursa nenorocirilor care-l copleşeau. Societatea de astăzi nu umblă cu Dumnezeu şi de aceea culege calamităţile pe care le-a semănat, căci „nu îi aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“. (Ieremia 10:23) Istoria umană de cîteva milenii confirmă acest adevăr.

Dar lucrurile se vor schimba înainte ca această generaţie să treacă: Regatul lui Dumnezeu va lua locul acestui sistem de lucruri satanic. (Daniel 2:44; Matei 24:34; 2 Corinteni 4:4; 1 Ioan 5:19) Atunci nu va mai fi ‘nici doliu, nici lacrimi, nici durere, nici moarte’, pentru că Iehova spune: „Iată! Eu fac toate lucrurile noi!“ — Apocalips 21:1, 4, 5; 2 Petru 3:13.

[Legenda fotografiei de la pagina 32]

Stewardul Paul Garrett