A slăbi: O bătălie pierdută dinainte

A CÎŞTIGA ACEASTĂ LUPTĂ NU ESTE UN LUCRU ATÎT DE UŞOR CUM CRED CEI SLABI!

RĂZBOIUL cu kilogramele se dă pe numeroase fronturi. Postul contribuie la pierderea cu rapiditate a kilogramelor nedorite. Ele se topesc literalmente sub efectul regimului alimentar pe bază de lichide, jogging-ul (sau alergarea uşoară) le face să dispară şi mersul pe jos să dea înapoi pas cu pas. Cei care calculează numărul de calorii îşi supraveghează cu atenţie alimentaţia. Unii recurg la măsuri şi mai drastice. Astfel, unii, care nu au suficientă voinţă pentru a zice nu în faţa unei mîncări îşi leagă maxilarele. S-au făcut operaţii chirurgicale pentru a realiza derivaţii ale sistemului digestiv la diferite nivele, pentru a reduce volumul stomacului sau pentru a aspira picăturile de grăsime din ţesuturile adipoase. Avînd la dispoziţie toate aceste posibilităţi, victoria pare iminentă.

Dar nu atît de repede! Iată că celulele grase despre care se credea că au fost definitiv învinse, revin în forţă. Kilogramele pierdute reapar, adesea în număr mai mare. Sfîrşitul luptei este incert, succesele efemere alternînd cu reversuri demoralizante. Bătălia se prelungeşte, descurajarea se instalează şi, obosit de luptă, sînteţi pe punctul de a capitula. Dar tocmai acest lucru nu trebuie făcut. Drumul este desigur lung şi dificil, dar victoria îi aşteaptă pe cei care perseverează. Fiţi deci hotărîţi şi gîndiţi-vă că o victorie este savurată cu atît mai mult cu cît este cîştigată mai greu. Înainte de a declara război kilogramelor, trebuie să vă înarmaţi cu curaj pentru a vă menţine respectul de sine şi sentimentul demnităţii personale. Probabil va trebui să suportaţi afronturile şi observaţiile ridiculizante ale unei societăţi obsedate de siluetă.

Vi se vor propune uneori mîncăruri care vă sînt interzise, şi va trebui să rezistaţi la aceste oferte. Pe de altă parte, va mai trebui să suportaţi prejudecăţile unor persoane pline de cruzime care vă vor considera lacomi la mîncarea. Primele vă vor doborî prin vorbe dulci; celelalte se bazează pe aspectul vostru exterior.

Nu daţi atenţie explicaţiilor simpliste ale unor persoane neinformate de genul: „Tu n-ai fi atît de gras, dacă nu ai mînca aşa mult!“ A vorbi astfel, înseamnă a rezuma foarte sumar o problemă de maximă complexitate. Este adevărat că dacă cineva nu absoarbe mai multe calorii decît atît cît foloseşte corpul, nu se îngraşă. Totodată, se întîmplă frecvent că nu toate caloriile sînt consumate şi că din diferite motive, ele sînt stocate sub formă de grăsime în celulele adipoase. Astfel, în afara cazului cînd poate să se bizuie pe sprijinul unor prieteni care sînt conştienţi de dificultatea acestei bătălii, cel care vrea să piardă din greutate este uneori singur în lupta sa. Dar obstacolele care trebuie depăşite pot fi, într-adevăr, impresionante.

Înainte de a vă arunca în această luptă aspră, examinaţi în mod onest următoarea întrebare: Este necesar să pierd din greutate? În anumite ţări, silueta a devenit o obsesie. Oamenii slăbesc pînă la punctul de a suferi de subnutriţie, ba chiar, în cazuri extreme, de anorexie mintală (repulsie faţă de alimente) sau bulimie (foame excesivă). Dar, conform specialiştilor, greutatea nu constituie prin ea însăşi un factor determinant de diagnosticare. Cel mai bun indiciu ar fi proporţia de grăsime din corp. Se începe a se vorbi de obezitate din momentul cînd grăsimea reprezintă 20% pînă la 25% din greutate la bărbaţi, 25% pînă la 30% la femei.

De aici rezultă că tabelele care indică greutăţile ideale în funcţie de înălţimea individului nu sînt suficiente. Un cercetător a explicat în aceşti termeni: „Ceea ce nu spun tabelele, este că două persoane cu greutate şi înălţime identică pot diferi foarte mult una de alta în ce priveşte condiţia lor fizică şi obezitatea. Dat fiind că la un volum egal, ţesuturile slabe şi muşchii cîntăresc mai mult decît grăsimea, greutatea singură nu este cel mai bun indicator al stării de sănătate sau al formei fizice a cuiva.“ Puteţi vedea la pagina 28 un tabel care ia în considerare în acelaşi timp vîrsta, sexul şi tipul de corp şi care indică diferite greutăţi acceptabile. Fără a fi valabile 100%, tabelele de acest gen sînt mai sigure decît cele descrise mai sus.

Mulţi oameni cred că celulele adipoase (sau adipocite) sînt celulele „leneşe“, bune doar să încurce organismul prin volumul lor — prea mare de altfel! Totuşi ţesuturile grase (adipoase) sînt mai mult decît o rezervă de trigliceride (corpuri grase). Circa 25% din ţesutul adipos este format din grăsime inertă, dar restul de 5% conţine materiale de structură, sînge şi vase sanguine ca şi celulele care participă la metabolismul corpului. Aceste celule, care pot fi foarte lacome asimilează şi transformă în grăsime particolele alimentare transportate în capilarele sanguine care străbat ţesutul adipos. Diferiţi hormoni favorizează fie fabricarea grăsimii, fie eliberarea sa în sînge sub formă de acizi graşi, cu scopul de a furniza organismului, energia de care are nevoie. Astfel, departe de-a fi leneşe, adipocitele anumitor persoane îl exasperează pe proprietarul lor, făcînd ore suplimentare.

Nu demult se credea că o dată instalate în corp, adipocitele nu cresc la număr, ci doar ca mărime. S-a descoperit apoi că nu este aşa. Iată ce zice o revistă ştiinţifică despre acest subiect: „Creşterea capacităţii de înmagazinare a ţesutului adipos se obţine în primul rînd prin creşterea conţinutului adipocitelor grăsimii din depozite, trigliceridele, şi apoi cînd toate adipocitele disponibile sînt pline, prin formarea de noi celule adipoase.“ Cînd sînt aproape goale, adipocitele sînt foarte mici, dar pe măsură ce se umplu de grăsime, diametrul lor poate fi înzecit, ceea ce înseamnă o mărire a volumului iniţial de aproximativ o mie de ori.

Există părţi ale corpului unde grăsimea are tendinţa de a se acumula în mod deosebit. La bărbaţi este vorba de mijloc, iar la femei, şoldurile şi coapsele. Chiar dacă cineva slăbeşte, aceste locuri sînt ultimele care pierd grăsimea. Cercetările au permis să se descopere că celulele adipoase au la suprafaţa lor mici molecule, numite receptoare alfa şi beta. Primele stimulează acumularea grăsimii, celelalte, descompunerea ei. Receptoarele alfa predomină pe celelalte grase ale şoldurilor şi coapselor femeilor, ca şi pe cele ale abdomenului bărbaţilor. Iată de ce o femeie poate pierde 15% din masa sa adipoasă totală fără să constate vreo schimbare la nivelul şoldurilor şi coapselor. Tot la fel, un bărbat poate slăbi considerabil fără să-i dispară burta.

Mulţi gîndesc că, pentru a pierde din greutate este suficient să calculeze caloriile. Dar lucrurile nu sînt atît de simple, căci caloriile n-au toate aceeaşi valoare. Din 100 calorii din zaharuri (hidraţi de carbon), probabil 77 vor fi stocate sub formă de ţesut adipos şi 23 vor fi arse în timpul digestiei. Dar, din 100 de calorii dintr-o bucată de unt, 97 se transformă în grăsime şi numai 3 vor fi consumate în cursul digestiei. Care este motivul? Deoarece grăsimile alimentare au o compoziţie chimică apropiată de cea a rezervelor lipidice ale organismului, ele sînt stocate mai uşor. Calculul caloriilor este deci insuficient, dacă nu se ţine cont de provenienţa lor. La un număr egal de calorii, alimentele lipidice se transformă mai mult în grăsime şi sînt mai puţin hrănitoare decît hidraţii de carbon. Conform unui studiu, acolo unde bărbaţii au fost supraalimentaţi cu hidraţi de carbon, au avut nevoie de 7 luni pentru a se îngrăşa cu 13 kg, în timp ce bărbaţii supraalimentaţi cu lipide au ajuns la acelaşi rezultat în 3 luni.

Regimurile lichide duc la slăbire mai rapidă, dar adesea provoacă complicaţii. Regimurile lichide bogate în proteine au fost propuse în anii 70, şi deja în 1977 li se imputau aproximativ 60 de decese. Atunci, un mare număr din acele decese au fost atribuite în mod direct unor fibrilaţii ventriculare, adică unor contracţii rapide şi dezordonate ale ventriculelor inimii. Regimurile lichide actuale au fost ameliorate prin adăugarea nu numai de proteine ci şi de glucide, lipide, vitamine şi săruri minerale. În ciuda acestora, regimurile cu aport caloric redus care produc pierderi rapide în greutate au întotdeauna unele dezavantaje.

Regimurile hipocalorice drastice care provoacă o slăbire rapidă, încetinesc metabolismul. Declinul începe în 24 de ore şi în două săptămîni metabolismul poate scădea cu 20%. Întrebat asupra regimurilor lichidelor hipocalorice, un medic a declarat: „Cu atît de puţine calorii, metabolismul vostru se va încetini enorm, şi vă veţi simţi iritabili şi obosiţi. De altfel, greutatea pe care o veţi pierde definitiv, va proveni în proporţie de pînă la 70% din slăbirea muşchilor şi nu a grăsimii.“ Cînd cineva urmează un regim, face acest lucru pentru a pierde grăsimea, nu muşchii. Nici o parte a corpului nu consumă mai multe calorii ca ţesutul muscular. Diminuarea sa antrenează o scădere a metabolismului bazal, care se defineşte ca fiind cantitatea minimală de energie de care corpul are nevoie pentru a asigura funcţiile elementare ca respiraţia celulelor. Metabolismul bazal reprezintă aproximativ 60% pînă la 75% din energia consumată de corp.

Această scădere a metabolismului explică de ce, la capătul cîtorva săptămîni de regim sever, adesea încetează slăbirea. O femeie care îşi menţinea greutatea datorită regimurilor, de la vîrsta de 16 ani, pusese şi pierduse rapid peste 11 kg la naşterea primului ei copil. Apoi, ca urmare a celei de-a doua sarcini, ea s-a îngrăşat cu peste 22 kg, pe care n-a mai reuşit să le piardă. Ea povesteşte: „Am intrat într-o clinică specializată, unde am fost supusă la o raţie alimentară zilnică de 500 calorii. Am pierdut 5 kg în prima lună, un kg în cea de-a doua, dar nimic în cursul următoarelor două luni, cu toate că respectam cu scrupulozitate toate directivele. Începînd din momentul în care raţia mea zilnică a urcat la 800 calorii, am început să mă îngraş sistematic cu cîte un kg pe săptămînă pînă cînd am repus cele 6 kg pe care le pierdusem atît de greu. Eram complet descurajată!“

Pe lîngă această încetinire a metabolismului, se întîmplă că în urma unui regim intensiv, o enzimă care intervine în înmagazinarea grăsimii, lipoproteina-lipază, devine hiperactivă. Aceşti doi factori explică pentru ce unele persoane cresc din nou în greutate atunci cînd reîncep să mănînce normal. De fapt, majoritatea oamenilor — 66% în general şi 95% dintre obezi — repun kilogramele pe care le-au pierdut. Din nefericire, cea mai mare parte a greutăţii este repusă sub formă de grăsime, nu de muşchi; de unde rezultă un metabolism redus care favorizează o mai mare acumulare de grăsimi.

Studiind un grup de persoane care repuseseră greutatea pe care o pierduseră datorită regimului, un cercetător a constatat că aceste persoane reuşeau mult mai greu să slăbească din nou. El s-a întrebat dacă nu cumva este posibil ca după diete repetate să fie mai dificil să slăbeşti. Au fost realizate experienţe pe şoareci obezi. A fost nevoie în medie de 21 de zile, de cînd au fost puşi la regim pentru prima dată, ca să-şi piardă greutatea excedentară şi de 45 zile ca s-o repună. La a doua încercare, le-au trebuit 46 zile pentru a reveni la greutatea iniţială — de două ori mai mult timp pentru a slăbi şi de trei ori mai puţin pentru a reveni la situaţia iniţială!

Oamenii sînt şi ei supuşi aceluiaşi fenomen? O sută unsprezece pacienţi pierduseră în medie 1,4 kg pe săptămînă după un prim regim hipocaloric; a doua oară, acelaşi regim ne le-a adus decît pierderea unui kilogram pe săptămînă. Experimente complementare făcute pe alte două grupuri au confirmat acest rezultat.

Un mare număr de specialişti vorbesc despre obezitate ca de o boală ereditară, spunînd că anumite corpuri sînt predispuse la creşterea în greutate, ceea ce ar destina persoanele respective la îngrăşare. Dar nu toată lumea împărtăşeşte această opinie. Conform lucrării Annals of the New York Academy (Analele Academiei de Ştiinţe din New York), oricare ar fi cauza, supragreutatea poate să ducă la schimbări în chimia corpului: „O dată instalată, obezitatea poate fi stabilizată prin modificările metabolice secundare pe care ea însăşi le-a provocat.“

În legătură cu teoria predispoziţiei de creştere în greutate, revista mai sus citată scrie: „Acest număr din Anales nu aduce cîtuşi de puţin dovezi în sprijinul uneia sau alteia din aceste ipoteze.“ Se spune, de asemenea, că excesul de greutate ar putea fi datorat tulburărilor glandulare, în special a tiroidei, care joacă un rol esenţial în reglarea metabolismului. Unii fac totuşi observaţia că tulburările tiroidiene pot fi consecinţa unei supraalimentări. Iată ce zice doctorul Riggle: „Tiroida reglează metabolismul precum şi funcţionarea hipofizei. Însă, nu trebuie să uităm că persoanele care au obiceiuri alimentare dăunătoare nu furnizează acestor glande elementele nutritive de care ele au nevoie pentru a secreta hormonii lor. Tulburările glandulare pot deci să înceapă cu un dezechilibru de alimentaţie.“

Numeroase persoane, inclusiv unii specialişti, în materie dau obezităţii o explicaţie simplă: excesul de mîncare.“ După toate probabilităţile, supragreutatea şi acumularea ţesuturilor adipoase la majoritatea obezilor se datorează unui proces prelungit şi adesea perfid: consumarea în timpul unei perioade de timp suficiente a unei cantităţi de calorii mult superioare celei necesare metabolismului şi activităţii musculare.“ (Analele Academiei de Ştiinţe din New York, 1987, pagina 343). Riscurile la care este expusă sănătatea, sînt într-adevăr serioase.

„Obezitatea poate sta la baza a numeroase probleme de sănătate, cum ar fi tulburările cardiace şi pulmonare, dereglarea sistemului endocrin precum şi probleme psihologice. Oamenii care suferă de un exces de greutate sînt mai supuşi hipertensiunii, tulburărilor de metabolizare a glucozei şi hipercolesterolemiei decît indivizii cu greutate normală. Nu este deci deloc de mirare că obezitatea contribuie la morbiditatea (starea patologică) şi mortalitatea persoanelor afectate de hipertensiune, atacuri de apoplexie, diabet de tip 2 (sau diabet zaharat), de unele tipuri de cancer şi de tulburări ale vezicii biliare. Se consideră că pe termen lung, obezitatea devine de asemenea, un factor de risc de primă mărime în ateroscleroza coronariană.“ — Journal of the American Medical Association — 4 noiembrie 1988, pagina 2.547.

Este un tablou neliniştitor, nu-i aşa? Şi nu numai din cauza cuvintelor de specialitate. În mod clar, scăderea în greutate este o bătălie care trebuie cîştigată. Există oare modalităţi de a obţine victoria?

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 26]

DEPARTE DE A FI LENEŞE, CELULELE ADIPOASE ALE OAMENILOR PREA GRAŞI FAC ORE SUPLIMENTARE

[Text generic pe pagina 27]

ESTE POSIBIL CA DUPĂ DIETE REPETATE SĂ FIE MAI DIFICIL SĂ SLĂBEŞTI?

[Text generic pe pagina 27]

RISCURILE LA CARE ESTE EXPUSĂ SĂNĂTATEA SÎNT ÎNTR-ADEVĂR SERIOASE

[Chenarul de la pagina 28]

RELAŢIA ÎNTRE GREUTĂŢI ŞI ÎNĂLŢIME

Înălţimea Greutatea în kg

BĂRBAŢI

157,5 58–60 59–64 62–68

160 59–61 60–65 63–69

162,5 60–62 61–66 64–71

165 61–63 62–67 65–72

167,5 62–64 63–68 66–74

170 63–65 64–70 68–76

172,5 63–67 65–71 69–78

175 64–68 67–72 70–80

178 66–70 68–74 71–81

180,5 68–71 70–75 73–83

183 68–72 71–77 74–85

185,5 69–74 72–79 76–87

188 70–76 74–80 78–89

190,5 71–78 75–82 80–91

193 73–80 77–85 82–94

FEMEI

147,5 46–50 49–55 53–59

150 46–51 50–56 54–61

152,5 47–52 51–57 55–62

155 48–53 52–58 56–63

157,5 49–55 53–60 58–65

160 50–56 55–61 59–66

162,5 51–57 56–62 61–68

165 53–59 57–64 62–70

167,5 54–60 59–65 63–72

170 56–62 60–66 65–74

172,5 57–63 62–68 66–76

175 58–64 63–69 67–77

178 60–66 64–71 69–78

180,5 61–67 66–72 70–80

182,5 62–68 67–73 71–81