2 CORINTENI
Note de studiu – capitolul 2
mustrarea: Sau „pedeapsa”. În prima sa scrisoare inspirată către corinteni, Pavel le-a spus să înlăture din congregație un om care practica imoralitatea sexuală și nu se căia. (1Co 5:1, 7, 11-13) Această disciplinare a avut efecte pozitive: congregația a fost ocrotită de o influență corupătoare, iar cel care a păcătuit s-a căit sincer, dovedindu-și căința prin fapte. Pavel arată acum că ‘era suficientă mustrarea dată de majoritatea dintre ei’ și că omul acela putea fi primit înapoi în congregație. Îndrumarea dată de Pavel reflectă modul în care acționează Iehova: el își disciplinează slujitorii „în măsura potrivită”. (Ier 30:11)
să fie copleșit: Sau „să fie înghițit”. Termenul grecesc folosit aici se poate referi literalmente la faptul de a înghiți sau de a devora ceva. (Ev 11:29; 1Pe 5:8) Potrivit unui lexicon, expresia „a fi copleșit de o tristețe nespus de mare” înseamnă „a fi cuprins de o durere atât de mare, încât să cazi pradă disperării”, „a fi atât de îndurerat, încât să vrei să renunți”.
să-l asigurați de iubirea voastră: Sau „să confirmați iubirea voastră față de el”. Termenul grecesc tradus prin „a asigura” („a confirma”) este un termen juridic, care înseamnă „a valida”, „a certifica”. (Este redat prin „validat” în Ga 3:15.) Creștinii din Corint trebuiau să demonstreze că iubirea lor era autentică, arătând clar prin atitudinea și acțiunile lor că bărbatul care se căise era din nou binevenit în congregație. Restabilindu-și relațiile cu acel om, corintenii aveau să-și valideze iubirea față de el. Ei nu trebuiau să presupună că bărbatul va înțelege de la sine că e iubit, ci trebuiau să-și demonstreze iubirea.
să nu fim înșelați de Satan: Sau „să nu fim învinși de Satan”, „Satan să nu profite de noi”. Când Pavel a scris 1 Corinteni, Satan corupsese congregația din Corint. Corintenii fuseseră prea indulgenți, tolerând conduita sexuală imorală a unui bărbat fără să se gândească la oprobriul adus numelui lui Dumnezeu. Din acest motiv, Pavel i-a mustrat. (1Co 5:1-5) Ulterior, bărbatul s-a căit sincer. Dacă membrii congregației ar fi căzut în cealaltă extremă refuzând să-l ierte, Satan i-ar fi înșelat în alt mod. Ei ar fi devenit aspri și nemiloși, așa cum este Satan, iar cel care se căise s-ar fi simțit foarte descurajat.
nu suntem în neștiință cu privire la planurile lui: Pavel nu spune pur și simplu: „Suntem conștienți de planurile lui”. Mai degrabă, el folosește o figură de stil numită litotă, care constă în înlocuirea unei afirmații (în cazul de față, „suntem conștienți de”) cu negarea contrariului ei („nu suntem în neștiință”). O astfel de exprimare atenuată accentuează ideea. (Un alt exemplu de litotă se găsește în Fa 21:39, unde Tarsul este descris ca fiind ‘un oraș deloc lipsit de importanță’, ceea ce înseamnă că era un oraș important.) Unele traduceri folosesc aici expresii precum „suntem foarte conștienți de stratagemele lui” sau „cunoaștem foarte bine tertipurile lui”, ideea fiind la fel de bine accentuată.
planurile: Sau „intențiile”, „stratagemele”. Termenul grecesc nóēma, folosit aici, provine din termenul nous, care înseamnă „minte”. Totuși, în acest verset, el se referă la stratagemele malefice ale lui Satan, sau ceea ce pune el la cale. Satan își folosește întreaga gândire vicleană pentru a-i împiedica pe creștini să-i mai slujească lui Dumnezeu. Însă evangheliile și alte relatări biblice anterioare, precum cartea Iov, dezvăluie strategiile lui Satan. (Iov 1:7-12; Mt 4:3-10; Lu 22:31; Ioa 8:44) Mai târziu în această scrisoare, Pavel spune că „șarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia lui” și că „Satan se preface într-un înger de lumină”. (2Co 11:3, 14) Iată de ce Pavel afirmă că nu suntem în neștiință cu privire la planurile lui. Unii bibliști au sugerat că Pavel folosește aici un joc de cuvinte subtil, care ar putea fi redat prin „mintea noastră nu e în necunoștință cu privire la mintea lui”, adică modul lui de gândire malefic.
nu am avut liniște fiindcă nu l-am găsit pe Tit: În timp ce se afla în Efes, Pavel a scris 1 Corinteni, scrisoare care conținea multe sfaturi energice. Apoi l-a trimis pe Tit la Corint ca să ajute la strângerea fondurilor necesare pentru frații din Iudeea, aflați în nevoie. (2Co 8:1-6) Pavel a sperat să se întâlnească ulterior cu Tit la Troa, probabil pentru a afla de la el cum reacționaseră corintenii la scrisoarea sa plină de forță. Întrucât nu l-a găsit acolo, Pavel ‘nu a avut liniște’. Faptul că și-a exprimat deschis sentimentele în fața creștinilor din Corint arată cât de mult ținea la ei. Apoi, când ‘a plecat în Macedonia’, Pavel s-a întâlnit acolo cu Tit, care i-a dat vești bune. Frații din Corint reacționaseră favorabil la sfaturile sale, ceea ce i-a adus multă liniște și bucurie. (2Co 7:5-7; vezi nota de studiu de la 2Co 7:5)
ne conduce . . . într-o procesiune triumfală: Termenul grecesc thriambeúō, care înseamnă „a conduce într-o procesiune triumfală”, apare doar de două ori în Scripturi, în ambele cazuri cu sens figurat, dar având aplicări oarecum diferite. (2Co 2:14; Col 2:15) Procesiunea triumfală romană era o paradă oficială organizată pentru a le aduce mulțumiri zeilor și pentru a-l onora pe generalul victorios. Astfel de procesiuni triumfale apar pe sculpturi, în picturi și pe monede. De asemenea, au fost descrise în opere literare și prezentate în piese de teatru. O reprezentare a procesiunii triumfale din iunie 71 e.n. poate fi văzută pe basoreliefurile de pe Arcul lui Titus, din Roma. Acestea înfățișează soldați romani transportând ustensile sacre luate din templul de la Ierusalim.
răspândește . . . mireasma: Sau „face să se simtă . . . mireasma”. Această parte a metaforei este inspirată, probabil, din obiceiul romanilor de a arde tămâie pe drumul pe care se desfășura procesiunea triumfală. Pavel aseamănă răspândirea cunoștinței despre Dumnezeu cu răspândirea unei miresme.
o mireasmă plăcută a lui Cristos: Termenul grecesc redat aici prin „mireasmă plăcută” este euōdía. Termenul este folosit și în Ef 5:2 și în Flp 4:18, unde apare alături de osmḗ (care înseamnă „miros”, „parfum”). Această construcție este redată tot prin „mireasmă plăcută”. În Septuaginta, cei doi termeni sunt deseori folosiți împreună ca echivalent al unei expresii ebraice care desemnează ‘mireasma plăcută’ a ofrandelor aduse lui Dumnezeu. (Ge 8:21; Ex 29:18) Aici, în 2Co 2:14, 15, Pavel vorbește despre o procesiune triumfală, comparând mirosul tămâii arse în timpul procesiunii cu ‘mireasma plăcută a lui Cristos’. Această „mireasmă” produce reacții diferite, în funcție de atitudinea oamenilor față de mesajul creștin: dacă îl acceptă sau îl resping.
un miros: Sau „o mireasmă”. Termenul grecesc osmḗ apare de două ori în acest verset, în expresiile „un miros al morții” și „o mireasmă a vieții”. Acest termen se poate referi fie la un miros plăcut, sau un parfum (Ioa 12:3; 2Co 2:14, 16; Ef 5:2; Flp 4:18), fie la unul neplăcut. În Is 34:3, conform redării din Septuaginta, el face referire la ‘miasma [emanația rău mirositoare a] morților’. Aici, în 2Co 2:16, termenul este folosit cu sens figurat. Pavel continuă metafora referitoare la procesiunea triumfală. În timpul procesiunii, prizonierii defilau în fața mulțimii, iar la sfârșit erau executați. În cazul lor, mireasma tămâii arse era „un miros al morții”. În ilustrarea lui Pavel, mirosul reprezintă același lucru în ambele ocurențe, și anume mesajul proclamat de discipolii lui Isus. Acest mesaj poate fi perceput în două moduri, ca fiind plăcut sau neplăcut. Pentru cei care îl acceptă cu apreciere este „o mireasmă a vieții”, iar pentru cei care îl resping este „un miros al morții”.
pentru acest serviciu: Este vorba despre serviciul la care a făcut referire Pavel în versetele precedente. Aici, el întreabă cine este calificat să acționeze ca un adevărat slujitor al lui Dumnezeu și să răspândească peste tot mireasma cunoștinței despre Dumnezeu.
Noi!: Acesta este răspunsul la întrebarea de la finalul versetului 16. Afirmând că el și colaboratorii săi erau calificați pentru acest serviciu, Pavel n-a dat dovadă de înfumurare. Dimpotrivă, el a explicat clar că ei vorbeau ca trimiși ai lui Dumnezeu, adică recunoșteau că depindeau în totalitate de Dumnezeu pentru a-și îndeplini serviciul. În plus, ei slujeau cu toată sinceritatea, cu alte cuvinte, aveau o motivație corectă. (2Co 3:4-6)
noi nu suntem vânzători ambulanți ai cuvântului lui Dumnezeu: Sau „noi nu comercializăm mesajul lui Dumnezeu”, „noi nu obținem profit de pe urma mesajului lui Dumnezeu”. Spre deosebire de învățătorii falși, Pavel, apostolii și colaboratorii lor au predicat mesajul lui Dumnezeu cu o motivație corectă și fără să-l denatureze. Verbul grecesc kapēleúō, redat prin „a fi vânzător ambulant”, se referea inițial la o persoană care vindea cu amănuntul sau la un hangiu, dar cu timpul a căpătat o conotație negativă, referindu-se la oameni înșelători și lacomi. Un termen grecesc înrudit cu cel folosit aici apare în Septuaginta, în Is 1:22, în afirmația „negustorii tăi amestecă vinul cu apă”. În lumea greco-romană, vinul era în general diluat cu apă înainte de a fi consumat. Însă, pentru a-și spori câștigurile, unii negustori adăugau mai multă apă decât în mod normal. Unii erudiți consideră că Pavel a făcut aluzie la acești negustori necinstiți. Aceeași metaforă a fost folosită în literatura greacă pentru a descrie activitatea filozofilor care mergeau din loc în loc și predau pe bani. Când a afirmat că erau mulți „vânzători ambulanți” ai cuvântului lui Dumnezeu, se pare că Pavel s-a gândit la învățătorii falși care au adăugat filozofii umane, tradiții și idei religioase false la Cuvântul lui Iehova. În acest fel, ei au diluat, figurativ vorbind, cuvântul lui Dumnezeu, alterându-i mirosul și gustul și diminuându-i puterea de a bucura inima oamenilor. (Ps 104:15; vezi nota de studiu de la 2Co 4:2)