1 CORINTENI
Note de studiu – capitolul 15
dacă țineți cu tărie la ea: Învierea, una dintre „învățăturile de bază” ale creștinismului, era contestată în Corint. (Ev 6:1, 2) Unii susțineau că „nu există înviere a morților”. (1Co 15:12) Pavel a îndreptat atenția asupra celor care ziceau: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (1Co 15:32) Din câte se pare, el a citat din Is 22:13. Totuși, aceste cuvinte reflectau și mentalitatea unor oameni influențați de filozofi greci precum Epicur, care afirma că nu există viață după moarte. (Fa 17:32; vezi nota de studiu de la 1Co 15:32) De asemenea, este posibil ca unii creștini de origine evreiască din Corint să fi fost influențați de ideile saducheilor, care nu credeau în înviere. (Mr 12:18) Sau există și posibilitatea ca unii să fi considerat că creștinii care erau în viață avuseseră deja parte de o înviere simbolică. (2Ti 2:16-18) Indiferent cum au stat lucrurile, dacă creștinii din Corint nu ‘țineau cu tărie la vestea bună’, înseamnă că ar fi devenit credincioși în zadar, adică speranța lor nu avea să se împlinească. (Vezi nota de studiu de la 1Co 15:12.)
Chifa: Chifa este un alt nume al lui Petru. (Vezi nota de studiu de la 1Co 1:12.) Înainte ca Isus să li se arate discipolilor ca grup, el i s-a arătat lui Petru – din câte se pare, când acesta era singur. (Lu 24:34) Această întâlnire cu Isus trebuie să-i fi adus multă mângâiere lui Petru. Fără îndoială, el a primit îndrumarea de care avea nevoie și asigurarea că fusese iertat, deși îl renegase de trei ori pe Isus. (Vezi nota de studiu de la Mr 16:7.)
Celor doisprezece: Episodul menționat aici pare să fie cel consemnat în Ioa 20:26-29. Nu există niciun motiv pentru a crede că Iuda era prezent cu acea ocazie, întrucât expresia ‘Cei doisprezece’ era folosită cu referire la apostoli ca grup, chiar și atunci când unu sau doi dintre ei lipseau. (Ioa 20:24; Fa 6:1-6) Cu siguranță, această apariție a lui Isus i-a ajutat pe apostoli să-și depășească frica și să depună mărturie cu îndrăzneală despre învierea lui Isus.
li s-a arătat la peste 500 de frați odată: Acest episod este posibil să fie cel prezentat în Mt 28:16-20, întrucât majoritatea discipolilor lui Isus locuiau în Galileea. (Vezi nota de studiu de la Mt 28:16.) Din acest grup făceau parte, probabil, și femeile pe care un înger le anunțase că Isus înviase și că avea să li se arate discipolilor în Galileea. (Mt 28:7) Majoritatea celor prezenți cu acea ocazie erau încă în viață în 55 e.n., când Pavel a redactat această primă scrisoare inspirată către corinteni. Prin urmare, Pavel le spunea celor care puneau la îndoială învierea lui Isus că existau martori oculari care puteau confirma că acel miracol avusese loc.
au adormit în moarte: Vezi nota de studiu de la Fa 7:60.
Iacov: După toate probabilitățile, acest Iacov a fost fiul lui Iosif (tatăl adoptiv al lui Isus) și al Mariei (mama biologică a lui Isus). Din câte se pare, înainte de învierea lui Isus, Iacov nu manifestase credință în el. (Ioa 7:5) Aici, Pavel se referă, probabil, la o ocazie în care Isus i s-a arătat personal lui Iacov, ceea ce este posibil să-l fi ajutat pe acesta să se convingă că fratele lui mai mare era într-adevăr Mesia. Iacov a devenit credincios și, probabil, a contribuit la convertirea celorlalți frați ai săi. (Fa 1:13, 14)
ca unuia născut prematur: Termenul grecesc tradus prin „unuia născut prematur” se poate referi la un copil a cărui naștere se declanșează pe neașteptate, este traumatizantă și are loc într-un moment nepotrivit. Pavel folosește acest termen în sens figurat pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat la convertirea sa, când înviatul Isus i s-a arătat pe drumul spre Damasc. Există mai multe explicații plauzibile cu privire la motivul pentru care Pavel a folosit acest termen. Este posibil ca el să se fi gândit că experiența convertirii sale, în timpul căreia și-a pierdut temporar vederea, a fost neașteptată și chiar traumatizantă, atât pentru el, cât și pentru alții. (Fa 9:3-9, 17-19) Sau este posibil ca Pavel să fi vrut să spună că, spre deosebire de cei menționați în versetele precedente, el fusese născut în mod figurativ ca creștin (sau convertit) într-un moment nepotrivit, adică după ce Isus se întorsese deja în cer. O altă posibilitate este ca Pavel să fi vorbit despre sine cu umilință, recunoscând că nu merita privilegiul pe care îl primise. Această ipoteză ar fi în armonie cu ceea ce a spus el în 1Co 15:9, 10. Indiferent la ce s-a gândit, este clar că Pavel a prețuit privilegiul de a-l vedea pe înviatul Isus. Pentru el era o dovadă incontestabilă că Isus fusese înviat din morți. (Fa 22:6-11; 26:13-18)
prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt: Aici, Pavel recunoaște cu umilință că nu-și putea atribui niciun merit pentru ceea ce realizase în serviciul lui Iehova. Pentru a sublinia această idee, el menționează „bunătatea nemeritată” a lui Dumnezeu de trei ori în versetul de față. (Vezi Glosarul, „Bunătate nemeritată”.) Această accentuare a bunătății nemeritate ne ajută să înțelegem corect cuvintele sale: am trudit mai mult decât ei toți, adică decât ceilalți apostoli. Pavel era recunoscător pentru îndurarea pe care i-o arătase Dumnezeu când l-a ales pe el, un fost persecutor al creștinilor, ca apostol. (1Ti 1:12-16) Dorind să-și exprime recunoștința, Pavel a muncit din răsputeri ca să-și îndeplinească serviciul. El a parcurs distanțe lungi pe mare și pe uscat pentru a răspândi vestea bună și a înființat numeroase congregații. Totodată, sub inspirație divină, Pavel a scris 14 scrisori care au fost incluse în Scripturile grecești creștine. În plus, Iehova l-a binecuvântat cu darul vorbirii în limbi, i-a dat viziuni, precum și capacitatea de a înfăptui miracole, printre care o înviere. (Fa 20:7-10; 1Co 14:18; 2Co 12:1-5) Pavel a considerat serviciul său și toate aceste binecuvântări o expresie a bunătății nemeritate a lui Iehova.
cum de zic unii dintre voi că nu există înviere a morților?: Dacă nu ar exista înviere, cei care au murit cu speranța de a trăi din nou pe pământ ar rămâne morți pentru totdeauna. (Mt 22:31, 32; Ioa 11:23, 24; vezi nota de studiu de la 1Co 15:2) Iar creștinii unși nu ar putea merge la cer deoarece, pentru a ajunge acolo, ei trebuie mai întâi să moară și apoi să fie înviați ca ființe spirituale. (1Co 15:35-38; vezi notele de studiu de la 1Co 15:36, 38) Pavel a arătat că, dacă învierea nu ar fi o realitate, credința creștină ar fi zadarnică, fără rost. (1Co 15:13, 14) De aceea, el a apărat în mod energic speranța învierii, concentrându-se aici asupra speranței creștinilor unși.
înviere: Vezi nota de studiu de la Mt 22:23.
dacă Cristos nu a fost sculat din morți: Speranța învierii face parte din temelia credinței creștine, fiind ‘o învățătură de bază’. (Ev 6:1, 2) Dacă Isus n-ar fi fost înviat, n-ar fi putut îndeplini una dintre sarcinile sale foarte importante ca Mare Preot: aceea de a prezenta valoarea jertfei sale de răscumpărare înaintea lui Iehova, în cer. (Ev 9:24) De asemenea, învierea lui Cristos este indisolubil legată de alte învățături biblice de bază, printre care cele despre suveranitatea lui Dumnezeu, numele său, Regatul său și salvarea oamenilor. (Ps 83:18; Mt 6:9, 10; Ev 5:8, 9)
suntem găsiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu: Pavel subliniază aici o altă consecință a negării învierii. Dacă această învățătură ar fi falsă, ar însemna că Pavel și ceilalți evanghelizatori au spus minciuni nu doar despre învierea lui Isus, ci și despre cel căruia i-au atribuit acest miracol, Iehova Dumnezeu.
rămâneți în păcatele voastre: Aici, Pavel vorbește despre o altă consecință a negării învierii: dacă Cristos nu ar fi fost ridicat din morți, lui Dumnezeu nu i-ar fi fost plătită nicio răscumpărare. În acest caz, oamenii imperfecți ar rămâne în păcatele lor, fără nicio speranță de a fi eliberați din păcat și salvați. (Ro 3:23, 24; 1Co 15:3; Ev 9:11-14)
au dispărut pentru totdeauna: Dacă speranța învierii nu ar fi reală, ar însemna că toți creștinii care au murit – în unele cazuri, ca martiri – au fost amăgiți de o speranță falsă. Cu alte cuvinte, în loc să fie înviați cum sperau, ei rămân morți pentru totdeauna.
suntem cei mai de plâns dintre oameni: Apostolul Pavel și alți creștini suferiseră pierderi, trecuseră prin persecuții și greutăți și înfruntaseră chiar moartea – toate acestea deoarece credeau în înviere. Dacă speranța învierii nu ar fi avut fundament, atunci creștinii ar fi fost cei mai de plâns dintre oameni. Cu aceste cuvinte, Pavel încheie seria de deducții sumbre care s-ar fi adeverit dacă Cristos nu ar fi fost înviat. (1Co 15:13-19) Este evident însă că Pavel considera că acestea erau lipsite de temei deoarece, în versetul 20, el adaugă: „Însă acum Cristos a fost sculat din morți”.
primul rod dintre cei care au adormit în moarte: Isus a fost înviat în 16 nisan 33 e.n., în ziua în care marele preot prezenta înaintea lui Iehova o parte din primele roade ale primei recolte de cereale. Marele preot legăna un snop din primele roade ale recoltei de orz, care putea fi considerat primul dintre primele roade ale țării. (Le 23:6-14) Acest snop îl prefigura pe înviatul Isus Cristos – primul care a fost sculat din morți la viață veșnică în cer. Numindu-l pe Isus „primul rod”, Pavel sugerează că și alții aveau să fie sculați din morți la viață cerească. (1Co 15:23)
rod: Vezi Glosarul, „Primele roade”.
în timpul prezenței sale: Termenul grecesc parousía, tradus prin „prezență”, apare prima dată în Mt 24:3, unde câțiva discipoli l-au întrebat pe Isus despre „semnul prezenței” sale. Acest termen se referă la prezența regală a lui Isus Cristos, care a început odată cu întronarea sa invizibilă ca Rege mesianic, la începutul zilelor din urmă ale acestui sistem. Deși în multe traduceri este redat prin „venire”, termenul parousía înseamnă literalmente „faptul de a fi aproape (lângă)”. Prezența lui Isus avea să dureze o perioadă de timp; ea nu însemna o simplă venire sau sosire. Această semnificație a termenului parousía reiese din Mt 24:37-39, unde „zilele lui Noe . . . dinainte de Potop” sunt comparate cu „prezența Fiului omului”. Același termen este folosit și în Flp 2:12, unde Pavel a pus în contrast „prezența” (parousía) sa cu „absența” sa. (Vezi nota de studiu de la 1Co 16:17.) Astfel, Pavel arată că, pentru cei ce sunt ai lui Cristos, adică cei ce sunt frați unși cu spirit ai lui Cristos și comoștenitori cu el, învierea la viață cerească urma să aibă loc la câtva timp după ce Isus avea să fie întronat ca Rege ceresc al Regatului lui Dumnezeu.
la sfârșit: Sau „la sfârșitul complet (definitiv)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 24:6.) ‘Sfârșitul’ (în greacă, télos) menționat aici se referă, evident, la sfârșitul Domniei de O Mie de Ani (Re 20:4), când, cu umilință și loialitate, Isus „îi va preda Dumnezeului și Tatălui său Regatul”. Atunci, Domnia de O Mie de Ani a Regatului lui Cristos își va fi atins în mod deplin scopul. Prin urmare, nu va mai fi nevoie de acest guvern intermediar între Iehova și omenire. Nu va mai fi nevoie nici ca Isus să slujească în calitate de Răscumpărător, întrucât păcatul și moartea moștenite de la Adam vor fi dispărut complet, iar omenirea va fi fost deja răscumpărată. (1Co 15:26, 28)
va fi redus la nimic: Sau „va fi distrus”. Lit. „este făcut inactiv”. Aici, Pavel vorbește despre sfârșitul morții adamice și al consecințelor ei. Pentru ca moartea să fie redusă la nimic, trebuie ca morții să revină la viață prin înviere (Ioa 5:28), învățătură pe care Pavel o susține cu convingere în acest capitol. Însă, pentru ca moartea să fie complet eliminată, trebuie totodată să fie înlăturată orice urmă a păcatului adamic. De aceea, Pavel explică în continuare că păcatul, „ghimpele care produce moartea”, va fi înlăturat prin intermediul jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos. Învierea și răscumpărarea sunt deci cele două mijloace prin care Dumnezeu va distruge moartea, făcând-o inactivă. În același capitol, Pavel spune: „Moartea este înghițită pentru totdeauna”. (1Co 15:54-57)
se va supune: Fiul, Cristos Isus, îi va preda cu umilință Tatălui său domnia și se va supune lui Iehova în calitatea Sa de Suveran Suprem. Această acțiune a lui Isus va reprezenta cea mai mare recunoaștere posibilă a legitimității guvernării Tatălui său. De asemenea, ea va dovedi că Isus, deși va fi avut o domnie plină de realizări pe parcursul celor o mie de ani, va fi la fel de umil ca atunci când a trăit pe pământ ca om. (Flp 2:5-11; Ev 13:8)
pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toți: După ce Cristos îi va preda Tatălui său domnia, Iehova va domni din nou în mod direct peste întreaga sa creație. Omenirea perfectă nu va mai avea nevoie de un guvern intermediar, Regatul mesianic, care să repare daunele cauzate de răzvrătirea din Eden. Nu va mai fi nevoie nici de o răscumpărare, de un mediator sau de o preoție. Ca fii și fiice ale lui Iehova, oamenii se vor bucura de o mare libertate și vor comunica în mod direct cu Tatăl. (Ro 8:21) Această perioadă la care Pavel face referire aici sub inspirație divină va începe când Isus „îi va preda Dumnezeului și Tatălui său Regatul, după ce va reduce la nimic orice guvernare și orice autoritate și putere”. (1Co 15:24)
se botează pentru a fi morți: În capitolul 15 din 1 Corinteni, Pavel arată că învierea este o certitudine. În acest verset, el vorbește despre un botez special al creștinilor unși cu spirit. Ei sunt botezați, sau cufundați, într-un mod de viață care va duce la o moarte în integritate asemănătoare morții lui Cristos. Apoi, la fel ca Isus, ei vor fi ridicați ca ființe spirituale la viață cerească. Acest botez presupune încercări asemănătoare celor prin care a trecut Isus și duce deseori la o moarte ca a lui. (1Co 15:30-34) Creștinii unși fideli au speranța de a fi înviați la viață cerească. Prin urmare, acest botez pare să aibă legătură cu botezul menționat de Isus în Mr 10:38 și de Pavel în Ro 6:3. (Vezi notele de studiu de la Mr 10:38; Ro 6:3.)
pentru a fi: Această expresie este o redare a prepoziției grecești hypér, care înseamnă literalmente „peste”, dar care poate avea și alte sensuri, în funcție de context. În loc de „pentru a fi morți”, unele Biblii folosesc redarea „pentru morți” sau formulări similare. Astfel de redări i-au determinat pe unii să creadă că versetul se referă la un botez făcut în locul sau în favoarea celor morți. Totuși, nicăieri în Biblie nu este menționat un asemenea botez. În plus, nu există nicio dovadă că o astfel de practică exista în timpul lui Pavel. Mai mult decât atât, această înțelegere ar fi în dezacord cu alte versete, unde se arată clar că cei botezați erau „discipoli” care, personal, ʻau primit din toată inima’ mesajul divin și ‘l-au crezut’. (Mt 28:19; Fa 2:41; 8:12)
m-am luptat cu fiarele în Efes: Romanii obișnuiau să-i arunce pe răufăcători la animale sălbatice în arene. Deși unii erudiți consideră că o astfel de pedeapsă nu le era aplicată cetățenilor romani, precum Pavel, există dovezi istorice care atestă că unii cetățeni romani au fost aruncați la animale sălbatice sau obligați să se lupte cu ele. Episodul consemnat de Pavel în 2Co 1:8-10 ar putea deci să se refere la o luptă propriu-zisă cu animale sălbatice într-o arenă. Dacă așa au stat lucrurile, probabil că Pavel a fost salvat din acea situație prin intervenție divină. (Compară cu Da 6:22.) Așadar, este posibil ca aceasta să fi fost una dintre ocaziile în care Pavel s-a aflat „la un pas de moarte” pe parcursul serviciului său. (2Co 11:23) Alți bibliști consideră că Pavel folosește aici termenul „fiarele” în sens figurat, pentru a indica opoziția feroce întâmpinată în Efes. (Fa 19:23-41)
să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri: Din câte se pare, Pavel citează aici din Is 22:13, unde este surprinsă atitudinea locuitorilor neascultători ai Ierusalimului. Aflați în fața distrugerii iminente, ei nu s-au căit, ci s-au dedat plăcerilor. Este posibil ca Pavel să fi citat aceste cuvinte deoarece reflectau modul de gândire al celor care contestau speranța învierii. Printre ei erau, de exemplu, epicurienii, care trăiau doar pentru prezent. Totuși, așa cum subliniază Pavel, învierea este o realitate, dându-le creștinilor motivația necesară pentru a duce o viață caracterizată prin spirit de sacrificiu. (1Co 15:58)
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune: Sau „Prieteniile rele corup bunele moravuri”. Din câte se pare, acesta este un proverb sau o zicală folosită în timpul lui Pavel, care transmite un principiu fundamental ce se găsește și în alte versete biblice. (Pr 13:20; 14:7; 22:24, 25) Pavel a citat aceste cuvinte pentru a-i îndemna pe colaboratorii creștini să evite să stea, dacă nu era necesar, în compania celor care nu credeau în doctrina biblică a învierii. (1Co 15:3-8; vezi nota de studiu de la 1Co 15:12) Pavel știa că faptul de a sta în compania celor ce respingeau învierea și alte învățături creștine bine fundamentate avea un efect distructiv asupra credinței și putea ‘strica’ (în greacă, phtheírō, însemnând „a corupe”, „a ruina”) obiceiurile bune și modul de gândire sănătos. (Fa 20:30; 1Ti 4:1; 2Pe 2:1) Congregația din Corint avea multe probleme grave. Este posibil ca aceste probleme să se fi datorat, cel puțin în parte, alegerii neînțelepte a anturajului. (1Co 1:11; 5:1; 6:1; 11:20-22)
Veniți-vă în fire: Pavel folosește aici un termen grecesc care înseamnă literalmente „a se trezi din beție”, „a se dezmetici”. Întrucât unii creștini din Corint dădeau atenție învățăturilor apostate, cum ar fi negarea învierii, ei se aflau într-un fel de letargie spirituală – erau confuzi și dezorientați, ca și când ar fi fost beți. De aceea, Pavel îi îndeamnă să se trezească și să-și recapete luciditatea dobândind o înțelegere clară a învățăturii învierii. Ei trebuiau să facă acest lucru înainte ca letargia lor să le provoace o boală spirituală sau chiar moartea spirituală. (1Co 11:30)
dacă nu moare mai întâi: Când vorbește despre învierea unui creștin uns ca ființă spirituală, Pavel aseamănă îngroparea corpului fizic cu semănarea unei semințe. Sămânța moare în sensul că, după ce este plantată, se descompune. Apoi se transformă într-o plantă complet diferită ca formă și aspect. (Compară cu Ioa 12:24.) În mod similar, un creștin ales de Dumnezeu să fie comoștenitor cu Fiul Său și să primească neputrezirea și nemurirea în cer trebuie să moară mai întâi. În 1Co 15:42-44, Pavel face referire de patru ori la semănat în sens figurat. El ilustrează astfel modul în care un creștin uns cu spirit renunță la corpul fizic și primește prin înviere un corp ceresc. (Vezi nota de studiu de la 1Co 15:38.)
Dumnezeu îi dă un corp: Aici, Pavel continuă comparația dintre germinarea unei semințe și învierea unui creștin uns cu spirit. (Vezi nota de studiu de la 1Co 15:36.) O sămânță mică de grâu nu se aseamănă câtuși de puțin cu planta care va crește din ea. Sămânța propriu-zisă „moare” și devine o plantă care se dezvoltă. (1Co 15:36, 37) În mod asemănător, creștinii unși trebuie mai întâi să moară ca oameni. Apoi, la momentul stabilit de el, Dumnezeu îi readuce la viață cu corpuri complet diferite. (2Co 5:1, 2; Flp 3:20, 21) Ei sunt înviați cu corpuri spirituale pentru a trăi în domeniul spiritual. (1Co 15:44; 1Io 3:2)
o stea se deosebește în strălucire de altă stea: Unii corinteni considerau de neconceput ca o ființă din carne și oase să moară și să fie înviată cu un corp total diferit, unul spiritual. De aceea, Pavel le prezintă câteva ilustrări sugestive. El face referire, de pildă, la stele. Oricine privea cerul în secolul I putea vedea cu ușurință că stelele erau diferite în ce privește strălucirea și culoarea. Ideea pe care o subliniază Pavel este că Dumnezeul care a creat această diversitate de stele poate să învie un om și să-i creeze un corp spiritual.
neputrezire: Neputrezirea (în greacă, aphtharsía) se referă la ceea ce nu se poate descompune sau degrada, la ceea ce este nepieritor. Cât timp sunt pe pământ, creștinii unși fideli îi slujesc lui Dumnezeu cu un corp muritor, supus putrezirii. După ce mor, ei primesc la înviere un corp spiritual nesupus putrezirii. (1Co 15:44) Un astfel de corp nu se poate descompune, nu poate fi distrus și, din câte se pare, trăiește prin sine, fără a depinde de surse exterioare de energie. (Compară cu nota de studiu de la 1Co 15:53.)
fizic: Termenul grecesc psykhikós, folosit aici, provine din cuvântul psykhḗ, redat de regulă prin „suflet”. În acest verset este utilizat pentru a descrie corpurile creaturilor pământești în contrast cu corpurile ființelor spirituale. Termenul se referă la ceea ce este material, tangibil, vizibil și muritor. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)
Primul om, Adam, . . . Ultimul Adam: În prima parte a versetului, Pavel citează din Ge 2:7 („omul a devenit o ființă vie”), însă adaugă cuvintele „primul” și „Adam”. În a doua parte a versetului, el îl numește pe Isus „ultimul Adam”. Apoi, în 1Co 15:47, Pavel îl numește pe Adam „primul om”, iar pe Isus, „al doilea om”. Primul Adam nu a ascultat de Tatăl său, care i-a dat viață; ultimul Adam a dat dovadă de ascultare absolută. Primul Adam a transmis descendenței sale păcatul; ultimul Adam și-a dat viața umană ca jertfă de ispășire a păcatelor. (Ro 5:12, 18, 19) Iehova l-a readus apoi la viață pe Isus ca ființă spirituală. (1Pe 3:18) Întrucât, la fel ca Adam, Isus a fost un om perfect, Iehova a putut accepta jertfa lui Isus ca „răscumpărare corespunzătoare” pentru descendenții lui Adam fără a-și încălca normele de dreptate. Această jertfă de răscumpărare le-a redat oamenilor perspectiva de a se bucura de viața pe care primul Adam a pierdut-o. (1Ti 2:5, 6) Astfel, Isus poate fi numit pe bună dreptate „ultimul Adam”, expresie care arată că, după el, nu va mai fi nevoie de un alt Adam. (Compară cu notele de studiu de la Lu 3:38; Ro 5:14.)
o ființă vie: Sau „un suflet viu”, „o persoană vie”. Pavel citează aici din Ge 2:7, unde termenul ebraic néfeș este redat prin „ființă” sau, la nota de subsol, prin „suflet”, „persoană”. El înseamnă literalmente „ființă ce respiră”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)
celui ceresc: Adică Cristos Isus, „ultimul Adam”. (1Co 15:45)
clipeală: Termenul grecesc redat prin „clipeală” (rhipḗ) indică o mișcare rapidă. În acest context, se poate referi la o clipire din ochi sau la o privire rapidă, sugerând că, atunci când va suna ultima trompetă, creștinii unși vor fi înviați instantaneu la viață nemuritoare în cer. (1Te 4:17; Re 14:12, 13)
nemurire: Termenul grecesc tradus prin „nemurire” (athanasía) apare de trei ori în Scripturile grecești creștine, în 1Co 15:53, 54 și în 1Ti 6:16, sensul său de bază fiind „ceea ce nu este supus morții”. El se referă la natura vieții pe care o are cineva – o viață fără sfârșit și indestructibilă. Continuatorii unși ai lui Cristos, care îi slujesc cu fidelitate lui Dumnezeu ca oameni muritori, sunt înviați ca ființe spirituale și primesc mai mult decât viață veșnică. Iehova le dă „o viață indestructibilă”. (Ev 7:16) Aceasta este o dovadă extraordinară a încrederii pe care o are în ei. (Compară cu nota de studiu de la 1Co 15:42.)
Moartea este înghițită pentru totdeauna: Citând cuvintele consemnate de Isaia în secolul al VIII-lea î.e.n., Pavel arată că Dumnezeu promisese cu mult timp în urmă că va pune capăt morții adamice. În textul ebraic, în Is 25:8 se spune: „El [adică Dumnezeu] va înghiți moartea pentru totdeauna”. Când a citat aceste cuvinte, Pavel a folosit o expresie grecească (redată aici prin „pentru totdeauna”) ce înseamnă literalmente „în victorie”. Iată de ce unele traduceri ale Bibliei spun: „Moartea a fost înghițită de victorie”, „Moartea a fost înghițită în victorie” sau „Moartea a fost înghițită de biruință”. Totuși, în unele contexte, expresia grecească ar putea însemna „permanent”, „pentru totdeauna”. Ea este folosită în Septuaginta ca echivalent al termenului ebraic care înseamnă „pentru totdeauna”, de exemplu în Is 25:8 și în Pln 5:20. Prin urmare, există motive întemeiate pentru a reda această expresie grecească prin „pentru totdeauna” în 1Co 15:54, mai ales având în vedere redarea din textul ebraic din care citează Pavel.
„Moarte, unde îți este victoria? Moarte, unde îți este ghimpele?”: Pavel citează aici din Os 13:14. Profeția lui Osea nu sugera că acei israeliți neascultători aveau să fie înviați în timpul acela. De fapt, aplicarea pe care o face Pavel versetului din Osea arată că profeția se referea la un timp în care morții vor fi readuși la viață, iar Mormântul (Șeolul, Hadesul) își va pierde orice putere. Pavel citează parțial din Septuaginta, unde se spune: „Unde ți-e sentința [sau pedeapsa], o, moarte? Unde ți-este boldul, o, lăcaș al morților?”. (LXXro) Adresând aceste întrebări retorice morții, prezentată ca un dușman (1Co 15:25, 26), e ca și cum Pavel ar spune: „Moarte, nu vei mai fi niciodată victorioasă! Moarte, ghimpele tău nu va mai avea nicio putere!”.
ghimpele: Sau „acul”. Termenul grecesc kéntron, redat aici prin „ghimpe”, se poate referi la acul unui animal, cum ar fi cel al scorpionului. El este folosit în Re 9:10, unde se spune că lăcustele simbolice au „cozi cu ace ca scorpionii”. În acest verset este utilizat în sens figurat, cu referire la durerea și la suferința pe care moartea, ultimul dușman, le-o provoacă milioanelor de oameni. (1Co 15:26) Așa cum un scorpion care nu mai are ac nu poate înțepa, tot așa moartea nu va mai avea nicio putere asupra creștinilor unși cu spirit care vor fi înviați pentru a moșteni Regatul lui Dumnezeu și care vor primi nemurirea. (1Co 15:57; Re 20:6) Apoi, pe parcursul Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos, Dumnezeu va elimina definitiv ghimpele morții adamice când va învia milioane de oameni și va arunca moartea, figurativ vorbind, în „lacul de foc”. (Re 20:12-14; 21:4; Ioa 5:28, 29)
iar puterea păcatului este Legea: Sau „iar Legea dă putere păcatului”. Pavel se referă aici la Legea mozaică. Legea a explicat în mod clar în ce consta păcatul, identificând numeroasele fapte și atitudini ce constituiau păcate. (Ro 3:19, 20; Ga 3:19) În acest sens a dat Legea putere păcatului. Ea i-a ajutat pe israeliți să conștientizeze că erau păcătoși, că erau vinovați înaintea lui Dumnezeu și că aveau nevoie de Mesia. (Ro 6:23)
Prin urmare, . . . fiți statornici, de neclintit: Termenul grecesc redat prin „statornici” transmite ideea de a fi stabil, ferm, bine fixat. În Col 1:23, termenul este tradus tot prin „statornici” și este folosit în paralel cu expresia „fermi pe temelie”. El transmite ideea că stabilitatea spirituală depinde de o credință de nezdruncinat în Dumnezeu și în promisiunile sale. (1Pe 5:9) Expresia „de neclintit” are un sens similar și se referă la ceva care este de nezdruncinat, care nu poate fi mișcat din loc. Când un creștin se confruntă cu dificultăți și încercări ale credinței, speranța lui acționează ca „o ancoră” ce ține ferm o corabie și nu-i permite să se miște din loc. (Ev 6:19) Pavel folosește cei doi termeni împreună („statornici” și „de neclintit”) pentru a-și exprima dorința ca frații săi din Corint să fie pe deplin hotărâți să țină ferm la speranța și la credința lor și să aibă încredere că truda lor „în lucrarea Domnului” nu este niciodată zadarnică.
lucrarea Domnului . . . în legătură cu Domnul: În acest context, termenul grecesc Kýrios („Domn”) se poate referi fie la Iehova Dumnezeu, fie la Isus Cristos. Aici, este posibil să se refere la Iehova, întrucât Pavel, vorbind despre serviciul creștin, spune că suntem „colaboratori ai lui Dumnezeu”. Totodată, el numește acest serviciu „lucrarea lui Iehova”. (1Co 3:9; 16:10; Is 61:1, 2; Lu 4:18, 19; Ioa 5:17; Ro 12:11) În plus, când Isus a vorbit despre secerișul spiritual, el l-a numit pe Iehova Dumnezeu „Stăpânul [sau Domnul (în greacă, Kýrios)] secerișului”. (Mt 9:38) Totuși, există și posibilitatea ca Pavel să se fi gândit la lucrarea începută de Isus când a fost pe pământ. (Mt 28:19, 20) Indiferent la cine se referă termenul, slujitorii creștini au mărețul privilegiu de a colabora în lucrarea de predicare a veștii bune atât cu Suveranul Domn Iehova, cât și cu Domnul Isus Cristos.