Mai multe ocazii de a-l lăuda pe Iehova
1. Ce măsură nouă ne va ajuta ‘să-l lăudăm foarte mult pe Iehova’?
1 În luna martie din acest an a fost luată o nouă măsură: vestitorii pot face pionierat auxiliar cu 30 de ore în fiecare dintre lunile martie şi aprilie, precum şi în luna în care are loc vizita supraveghetorului de circumscripţie. În cazul în care vizita include zile din două luni, vestitorii care vor să facă pionierat cu 30 de ore pot completa o cerere pentru una dintre cele două luni. De asemenea, pionierii auxiliari pot asista la toată întrunirea pe care supraveghetorul de circumscripţie o ţine cu pionierii regulari şi speciali. Prin urmare, în cazul în care nu putem realiza 50 de ore în lucrarea de predicare, putem totuşi ‘să-l lăudăm foarte mult pe Iehova’ slujind de patru ori pe an ca pionieri auxiliari cu 30 de ore (Ps. 109:30; 119:171).
2. Ce ocazii de bucurie vor avea cei care fac pionierat auxiliar în timpul vizitei supraveghetorului de circumscripţie?
2 În timpul vizitei supraveghetorului de circumscripţie: De acum înainte, mult mai mulţi vestitori vor putea face pionierat auxiliar în timpul vizitei supraveghetorului de circumscripţie şi vor putea colabora cu el în lucrare. Astfel, toţi se vor bucura de un schimb de încurajări (Rom. 1:11, 12). Probabil că mulţi pionieri auxiliari îşi vor lua liber de la serviciu într-o zi din săptămână ca să participe în lucrare cu supraveghetorul de circumscripţie. Cei care sunt la serviciu în cursul săptămânii îl pot ruga să meargă cu ei în lucrare sâmbăta sau duminica. În plus, cât de încurajator va fi pentru vestitorii care vor face pionierat auxiliar să participe la întrunirea pentru pionieri împreună cu pionierii regulari şi speciali!
3. De ce este perioada Comemorării un timp potrivit pentru a face pionierat auxiliar?
3 În lunile martie şi aprilie: Cei care în trecut au profitat de măsura de a face pionierat auxiliar cu 30 de ore în luna cu Comemorarea au acum posibilitatea să-i aducă de două ori lui Iehova „o jertfă de laudă“ (Evr. 13:15). Putem să ne extindem serviciul slujind ca pionieri auxiliari atât în martie, cât şi în aprilie. Anual, participăm în această perioadă la o campanie deosebită pentru a-i invita pe oameni la Comemorare. Întrucât vom predica mai mult în perioada Comemorării, vom avea ocazia să colaborăm cu diverşi vestitori din congregaţie. După Comemorare, vom depune eforturi pentru a cultiva interesul celor care au asistat şi pentru a-i invita la cuvântarea specială. Te va îndemna inima să profiţi de aceste ocazii suplimentare şi să faci pionierat auxiliar? (Luca 6:45)