Iehova ne-a ajutat ‘să înflorim în solul în care am fost plantați’

Frații Kassholm au urmat cursurile Școlii Galaad în 1979 și, de-a lungul anilor, au fost „plantați”, sau repartizați să slujească, în Iran, Mauritius, Myanmar, Tanzania, Uganda și Zair. La Școala Galaad, unul dintre instructori, Jack Redford, le-a dat sfatul menționat mai sus, sfat foarte util pe măsură ce au fost „plantați”, „dezrădăcinați” și „replantați” de multe ori. Să-i lăsăm pe ei să ne povestească experiența lor.

Ne puteți spune cum ați aflat adevărul?

Mats: Tatăl meu a trăit în Polonia în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial și a văzut multă ipocrizie în cadrul Bisericii Catolice. Cu toate acestea, el spunea deseori: „Sunt sigur că adevărul trebuie să existe undeva”. La un moment dat, mi-am dat seama că avea dreptate. Obișnuiam să cumpăr multe cărți la mâna a doua. Într-o zi, am găsit o carte albastră cu titlul Adevărul care conduce la viață eternă. Titlul mi-a atras atenția și am citit toată cartea chiar în noaptea aceea. Până dimineață, eram sigur că găsisem adevărul.

Începând din aprilie 1972, am citit multe publicații ale Martorilor lui Iehova și am găsit răspunsuri la întrebările mele legate de Biblie. M-am simțit ca negustorul din ilustrarea lui Isus care, odată ce a găsit perla de mare valoare, a vândut tot ce avea pentru a o cumpăra. Am „vândut” și eu planurile de a urma o instruire superioară și de a deveni medic – totul pentru a cumpăra „perla” adevărului pe care o găsisem. (Mat. 13:45, 46) M-am botezat în 10 decembrie 1972.

În decurs de un an, părinții și fratele meu mai mic au acceptat și ei adevărul și s-au botezat. În iulie 1973, eu am început serviciul cu timp integral. Printre pionierii zeloși din congregația noastră se număra și o soră atrăgătoare și spirituală pe nume Ann-Catrin. Ne-am îndrăgostit și în 1975 ne-am căsătorit. Următorii patru ani i-am petrecut în Strömsund, un oraș frumos din Suedia, în care mulți oameni erau receptivi la adevăr.

Ann-Catrin: Tatăl meu a aflat adevărul în Stockholm spre sfârșitul anilor de facultate. Pe atunci aveam doar trei luni, însă tata mă lua cu el la întruniri și în lucrare. Mama nu era de acord și încerca să demonstreze că Martorii nu predau adevărul, dar nu a reușit. După un timp, s-a botezat și ea. Eu m-am botezat la 13 ani, iar la 16, am început pionieratul. După ce am slujit în Umeå, unde era nevoie de vestitori, am fost numită pionieră specială.

După ce eu și Mats ne-am căsătorit, am avut bucuria de a ajuta mai multe persoane să învețe adevărul. Printre ele s-a numărat Maivor, o adolescentă care a renunțat la cariera ei sportivă și a devenit partenera de pionierat a surorii mele mai mici. Ele au urmat cursurile Școlii Galaad în 1984 și slujesc ca misionare în Ecuador.

Cum ați urmat sfatul de ‘a înflori în solul în care ați fost plantați’?

Mats: Deseori am fost „replantați” în noi repartiții, însă am încercat să rămânem „înrădăcinați” în Isus făcând tot ce puteam pentru a imita calitățile sale, în special umilința. (Col. 2:6, 7) De exemplu, în loc să ne așteptăm ca frații locali să facă lucrurile așa cum le făceam noi, încercam să înțelegem motivele pentru care ei procedau într-un anumit fel. Ne străduiam să le înțelegem mai bine modul de gândire și cultura. Cu cât îl imitam mai mult pe Isus, cu atât simțeam mai mult că eram ca „un pom sădit lângă ape” și că înfloream oriunde eram plantați. (Ps. 1:2, 3)

Ann-Catrin: Pentru a crește după ce este replantat, un pom are nevoie și de lumina caldă a soarelui. Iehova s-a dovedit mereu „un soare” pentru noi. (Ps. 84:11) El ne-a oferit o comunitate de frați și surori care ne-au încălzit cu iubirea lor. De exemplu, în mica congregație în care am slujit în Teheran (Iran), am avut parte de o ospitalitate deosebită, așa cum era manifestată ea în timpurile biblice. Ne-ar fi plăcut mult să rămânem în Iran, dar, în iulie 1980, lucrarea Martorilor lui Iehova a fost interzisă oficial și ni s-a dat un termen de 48 de ore pentru a părăsi țara. Am fost repartizați în Zair, o țară din Africa numită acum Republica Democratică Congo.

Când am aflat că vom fi repartizați în Africa, am început să plâng. Ceea ce auzisem despre șerpii și despre diferitele boli de pe acest continent mă speria. Însă doi prieteni apropiați, care slujeau în Africa de mult timp, ne-au spus: „Încă nu ați fost acolo. Dați-i o șansă și veți vedea că Africa vă va cuceri încetul cu încetul”. Și așa a fost! Frații și surorile sunt iubitori și călduroși. De fapt, șase ani mai târziu, când a trebuit să plecăm din Zair din cauza unei interdicții, am zâmbit în sinea mea deoarece am realizat că acum mă rugam ca Iehova să ne lase să rămânem în Africa.

De ce binecuvântări ați avut parte?

Mats: Mă gândesc cu plăcere la prieteniile deosebite pe care le-am legat cu misionari de diferite naționalități și culturi. De asemenea, în unele repartiții, am simțit bucuria de nedescris care vine în urma conducerii multor studii biblice. Uneori, eu și soția mea conduceam câte 20 de studii fiecare. De asemenea, mi-au rămas adânc întipărite în inimă iubirea și ospitalitatea fraților africani. În timp ce vizitam congregațiile din Tanzania, mulți frați ne-au arătat ospitalitate „peste posibilitățile lor” când ne parcam „dormitorul” – un Volkswagen Kombi – lângă locuințele lor. (2 Cor. 8:3) Un moment foarte special pentru noi era ceea ce numeam „ora noastră de povestit”: în fiecare seară, eu și soția mea ne rezervam timp pentru a discuta despre evenimentele de peste zi și pentru a-i mulțumi lui Iehova că ne susținuse.

Ann-Catrin: Pentru mine, o mare binecuvântare a fost să ajung să cunosc frați și surori din întreaga lume. Am luat contact cu multe culturi interesante și am învățat limbi noi – inclusiv farsi, franceză, luganda și swahili. Am ajutat mulți frați și surori să progreseze, ne-am făcut prieteni adevărați și am lucrat „umăr la umăr” cu ei în serviciul lui Iehova. (Țef. 3:9)

O altă binecuvântare a fost că ne-am bucurat de varietatea uluitoare și de frumusețea creației lui Iehova. În fiecare repartiție nouă simțeam că pornim într-o călătorie în care Iehova era Ghidul nostru. Datorită lui am avut experiențe pe care altfel nu le-am fi avut niciodată.

Cu ce încercări v-ați confruntat și cum le-ați făcut față?

Mats: De-a lungul anilor, am contractat câteva boli tropicale, inclusiv malarie. Iar Ann-Catrin a suferit câteva intervenții chirurgicale de urgență. De asemenea, înaintarea în vârstă a părinților noștri a fost o sursă de îngrijorare. Însă le suntem recunoscători membrilor familiei noastre, care și-au asumat responsabilitatea de a avea grijă de părinți. Ei și-au îndeplinit această responsabilitate cu răbdare, bucurie și iubire. (1 Tim. 5:4) În ceea ce ne privește, am avut uneori și sentimente negative deoarece ne doream să facem mai mult pentru părinții noștri decât doar să-i susținem de la distanță.

Ann-Catrin: În 1983, în timp ce slujeam în Zair, m-am îmbolnăvit de holeră. Situația s-a înrăutățit atât de mult, încât doctorul i-a spus lui Mats: „Trebuie s-o scoți din țară chiar azi!”. A doua zi, ne aflam într-un avion care transporta marfă spre Suedia, aceasta fiind singura aeronavă disponibilă.

Mats: Am plâns cu amar, gândindu-ne că acesta era sfârșitul serviciului nostru misionar. Totuși, contrar previziunilor medicului, Ann-Catrin și-a revenit. Un an mai târziu, ne-am putut întoarce în Zair, de data aceasta într-o congregație mică de swahili din Lubumbashi.

Ann-Catrin: În Lubumbashi, am trecut printr-o experiență dureroasă: pierderea unei sarcini. Deși nu ne-am planificat să avem copii, pierderea micuțului nostru a reprezentat o încercare extrem de dificilă pentru mine. Însă, în această perioadă tristă din viața noastră, am primit un dar neașteptat din partea lui Iehova. Am început mai multe studii biblice ca oricând. În mai puțin de un an, numărul vestitorilor din congregația noastră a crescut de la 35 la 70, iar prezența la întruniri, de la 40 la 220. Lucrarea de predicare ne-a ținut foarte ocupați, iar binecuvântarea lui Iehova mi-a adus multă mângâiere. Cu toate acestea, deseori ne gândim la copilașul nostru și vorbim despre el. Suntem nerăbdători să vedem cum Iehova ne va vindeca inima pe deplin în viitor.

Mats: La un moment dat, Ann-Catrin a început să se simtă extrem de obosită, iar eu am fost diagnosticat cu cancer de colon în stadiul patru și am avut nevoie de o intervenție chirurgicală majoră. Însă, în prezent, eu mă simt mai bine, iar Ann-Catrin face tot ce poate în serviciul lui Iehova.

Cu timpul, am conștientizat că nu suntem singurii care se confruntă cu încercări. După genocidul din Rwanda, din 1994, am vizitat mulți frați în taberele de refugiați. Am văzut credința și perseverența lor, precum și ospitalitatea pe care o manifestau, în ciuda condițiilor deosebit de grele în care se aflau. De aici am învățat că Iehova are puterea de a-și susține slujitorii în orice încercare. (Ps. 55:22)

Ann-Catrin: În 2007, a trebuit să înfruntăm o altă încercare. Participaserăm la programul de dedicare a filialei din Uganda și ne îndreptam spre Nairobi (Kenya) împreună cu un grup de aproximativ 25 de misionari și beteliști. Înainte să ajungem la granița cu Kenya, un camion care venea din sens opus a intrat brusc pe banda noastră și ne-a lovit frontal. Șoferul și cinci dintre frații și surorile noastre au murit pe loc, iar o soră a decedat mai târziu la spital. Ne dorim foarte mult să îi întâlnim din nou pe prietenii noștri la înviere. (Iov 14:13-15)

În cele din urmă, rănile fizice mi s-au vindecat. Dar Mats și cu mine am fost printre pasagerii care au dezvoltat tulburare de stres posttraumatic. În cazul meu, atacurile de panică aveau loc noaptea. Mă trezeam cu simptome asemănătoare cu ale unui infarct. Era înfricoșător. Dar rugăciunile fierbinți și mângâierea pe care ne-au adus-o unele dintre versetele noastre preferate ne-au ajutat să facem față situației. Am beneficiat și de ajutor de specialitate, care a fost foarte util. Acum, simptomele sunt mai ușor de gestionat. Ne rugăm ca Iehova să ne ajute să le oferim mângâiere și altor frați care suferă din cauza unor astfel de tulburări.

La ce v-ați referit când ați spus că Iehova „v-a purtat în mâini ca pe ouă”?

Mats: Este vorba despre o expresie din swahili, „Tumebebwa kama mayai mabichi”, care înseamnă „ne-a purtat în mâini ca pe ouă”. Așa cum o persoană este foarte atentă cu ouăle ca să nu se spargă, Iehova a fost foarte atent cu noi și ne-a susținut în fiecare repartiție. Am avut întotdeauna ce ne-a trebuit, ba chiar mai mult. O modalitate prin care am simțit iubirea și ajutorul lui Iehova a fost empatia pe care ne-a arătat-o Corpul de Guvernare.

Ann-Catrin: Aș dori să menționez un exemplu care subliniază grija manifestată de Iehova față de noi. Într-o zi, am fost informată că tatăl meu era internat la o secție de terapie intensivă din Suedia. Mats se refăcea în urma unui episod de malarie. În plus, nu ne permiteam să ne cumpărăm bilete de avion pentru a merge acasă. Prin urmare, am decis să ne vindem mașina. Însă apoi am primit două telefoane. Unul era de la un cuplu care auzise de situația noastră și voia să ne plătească unul dintre bilete. Celălalt era de la o soră în vârstă, care economisise niște bani într-o cutie pe care scrisese „Pentru cineva aflat în nevoie”. Așadar, în câteva minute, Iehova a intervenit în favoarea noastră. (Evr. 13:6)

Ce ați învățat în cei 50 de ani de serviciu cu timp integral?

Ann-Catrin: Am înțeles că, atunci când ‘ne păstrăm calmul și avem încredere’, suntem puternici. Când ne încredem în Iehova, într-un sens, el consideră că lupta noastră devine și lupta lui. (Is. 30:15; 2 Cron. 20:15, 17) În fiecare repartiție am făcut tot ce am putut. Astfel, am primit nenumărate binecuvântări. Suntem siguri că niciun alt mod de viață nu ne-ar fi adus atâta satisfacție!

Mats: Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost să mă încred în Iehova în orice situație și apoi să observ cum acționează în folosul meu. (Ps. 37:5) El și-a ținut întotdeauna promisiunea de a mă ajuta. Simțim acest lucru și în prezent, în repartiția pe care o avem în Betelul din Myanmar.

Sperăm ca mulți tineri care doresc să-și extindă serviciul să simtă iubirea loială a lui Iehova, la fel cum am simțit-o și noi. O vor simți cu siguranță dacă îi vor permite lui Iehova să-i facă să înflorească oriunde ar fi plantați!