ARTICOLUL DE STUDIU 24
CÂNTAREA 98 Scripturile, inspirate de Dumnezeu
Lecții de viață dintr-o profeție rostită pe patul de moarte (partea I)
„Strângeți-vă ca să vă spun ce vi se va întâmpla în viitor.” (GEN. 49:1)
IDEEA PRINCIPALĂ
Lecții practice pe care le putem învăța din profeția pe care Iacob a rostit-o pe patul de moarte cu privire la Ruben, Simeon, Levi și Iuda.
1, 2. Ce a făcut Iacob când viața lui s-a apropiat de sfârșit și de ce? (Vezi și imaginea.)
AU TRECUT aproximativ 17 ani de când Iacob, slujitorul lui Iehova, a plecat din Canaan și s-a stabilit în Egipt împreună cu familia sa. (Gen. 47:28) În această perioadă, el a trăit bucuria de a se reîntâlni cu fiul său iubit, Iosif, și de a-și vedea, în sfârșit, familia reunită. Însă acum Iacob simte că viața lui se apropie de sfârșit. Prin urmare, îi cheamă pe toți fiii săi pentru a le transmite un mesaj important. (Gen. 49:28)
2 În acel timp, era ceva obișnuit ca un cap de familie aflat pe patul de moarte să-i cheme pe membrii familiei sale pentru a le da unele îndrumări. (Is. 38:1) Cu acea ocazie, el putea spune și cine urma să fie capul familiei după moartea sa.
Iacob, pe patul de moarte, rostește o profeție în fața celor 12 fii ai săi. (Vezi paragrafele 1, 2)
3. Potrivit cu Geneza 49:1, 2, de ce au avut cuvintele lui Iacob o însemnătate deosebită?
3 Citește Geneza 49:1, 2. Însă aceasta nu era o întrunire de familie obișnuită. Iacob era profet, iar Iehova l-a inspirat să vorbească despre evenimente viitoare importante, ce aveau să-i influențeze într-o mare măsură pe descendenții săi. Așadar, cuvintele lui Iacob rostite pe patul de moarte au fost cuvinte profetice.
4. Ce vom analiza în acest articol? (Vezi și chenarul „Familia lui Iacob”.)
4 În acest articol, vom analiza cuvintele lui Iacob către patru dintre fiii săi: Ruben, Simeon, Levi și Iuda. În articolul următor, vom observa ce le-a spus Iacob celorlalți opt fii ai lui. După cum vom vedea, Iacob nu a vorbit doar despre fiii săi, ci și despre descendenții lor, care urmau să formeze națiunea Israel. Examinând istoria acestei națiuni, vom înțelege cum s-au împlinit cuvintele profetice ale lui Iacob. De asemenea, acestea ne vor dezvălui lecții importante, care ne vor ajuta să-i fim plăcuți lui Iehova, Tatăl nostru ceresc.
RUBEN
5. Ce privilegii se aștepta să primească, probabil, Ruben de la tatăl său?
5 Iacob începe prin a-i spune lui Ruben: „Tu ești întâiul meu născut”. (Gen. 49:3) Fiind întâiul născut, Ruben se aștepta, probabil, să primească o parte dublă de moștenire. De asemenea, poate că se aștepta să devină capul familiei după moartea tatălui său și să le transmită apoi acest privilegiu propriilor descendenți.
6. De ce a pierdut Ruben dreptul de întâi născut? (Geneza 49:3, 4)
6 Însă Ruben nu a primit dreptul de întâi născut. (1 Cron. 5:1) De ce? Deoarece, cu ani în urmă, el avusese relații sexuale cu Bilha, concubina tatălui său. Ea fusese slujitoarea Rahelei, soția iubită a lui Iacob, care murise. (Gen. 35:19, 22) Ruben era fiul Leei, cealaltă soție a lui Iacob. Probabil că Ruben a acționat astfel deoarece a cedat unei dorințe lacome. Sau poate că a violat-o pe Bilha pentru a se asigura că ea nu avea să ia locul mamei lui în inima lui Iacob. Indiferent cum au stat lucrurile, fapta lui Ruben a atras dezaprobarea lui Iehova și a tatălui său. (Citește Geneza 49:3, 4.)
7. Ce s-a întâmplat cu Ruben și cu urmașii lui? (Vezi și chenarul „O profeție rostită pe patul de moarte”.)
7 Iacob i-a spus lui Ruben: „Să n-ai întâietate”. Și așa a fost. Biblia nu menționează nicăieri că vreunul dintre descendenții lui Ruben a devenit rege, preot sau profet. Totuși, Iacob nu l-a dezmoștenit pe fiul său, astfel că urmașii lui Ruben au devenit un trib în Israel. (Ios. 12:6) Ruben a dat dovadă de calități admirabile în alte situații, iar Scripturile nu spun că el s-ar mai fi făcut vreodată vinovat de imoralitate. (Gen. 37:20-22; 42:37)
8. Ce putem învăța din exemplul lui Ruben?
8 Lecții pentru noi. Trebuie să depunem eforturi pentru a cultiva stăpânire de sine și pentru a respinge conduita imorală. Dacă suntem vreodată tentați să păcătuim, ar trebui să ne oprim și să ne gândim la suferința pe care le-am cauza-o lui Iehova, membrilor familiei și altora. Ar trebui și să ne amintim că „ce seamănă omul, aceea va și secera”. (Gal. 6:7) Pe de altă parte, relatarea despre Ruben ne amintește și că Iehova este un Dumnezeu îndurător. Deși el nu ne va scuti de consecințele acțiunilor noastre greșite, ne va binecuvânta eforturile de a face ce îi este plăcut.
SIMEON ȘI LEVI
9. De ce le-a adresat Iacob cuvinte dezaprobatoare lui Simeon și Levi? (Geneza 49:5-7)
9 Citește Geneza 49:5-7. În continuare, Iacob le adresează cuvinte aspre de dezaprobare fiilor săi Simeon și Levi. Cu ani în urmă, Dina, fiica lui Iacob, fusese violată de un canaanit pe nume Sihem. După cum era de așteptat, toți fiii lui Iacob au fost indignați de cele întâmplate, dar Simeon și Levi au reacționat cu violență. Ei i-au înșelat pe Sihem și pe bărbații din oraș spunându-le că vor face pace cu ei dacă vor accepta cu toții să se circumcidă. Aceștia au fost de acord. În timp ce ei aveau încă dureri din cauza circumciziei, Simeon și Levi „și-au luat fiecare sabia, s-au dus în oraș, unde nimeni nu bănuia nimic, și i-au omorât pe toți bărbații”. (Gen. 34:25-29)
10. Cum s-au împlinit cuvintele profetice ale lui Iacob referitoare la Simeon și Levi? (Vezi și chenarul „O profeție rostită pe patul de moarte”.)
10 Iacob a fost profund tulburat de comportamentul violent al celor doi fii ai săi. El a prezis că descendenții lor aveau să fie risipiți în Israel. Aceste cuvinte profetice s-au împlinit după mai bine de 200 de ani, când națiunea Israel a intrat în Țara Promisă. Tribul lui Simeon a primit teritorii izolate în cadrul părții de moștenire a lui Iuda. (Ios. 19:1) Moștenirea lui Levi era formată din 48 de orașe răspândite în tot Israelul. (Ios. 21:41)
11. Ce acțiuni lăudabile au făcut de-a lungul timpului triburile lui Simeon și Levi?
11 Descendenții lui Simeon și Levi nu au călcat pe urmele strămoșilor lor. Tribul lui Levi a arătat o loialitate deosebită față de închinarea curată. Când Moise a primit Legea pe muntele Sinai, mulți israeliți au început să se închine unui vițel de aur. Însă leviții au stat de partea lui Moise și l-au ajutat să curețe tabăra de idolatrie. (Ex. 32:26-29) Iehova a ales să pună deoparte tribul lui Levi și să-i dea privilegiul preoției. (Ex. 40:12-15; Num. 3:11, 12) Mai târziu, în timpul cuceririi Țării Promise, simeoniții au luptat plini de curaj alături de cei din tribul lui Iuda pentru a îndeplini scopul lui Iehova. (Jud. 1:3, 17)
12. Ce lecții putem învăța din exemplul lui Simeon și al lui Levi?
12 Lecții pentru noi. Nu permite niciodată ca mânia să-ți controleze deciziile și acțiunile. Este normal să fii supărat dacă tu sau cineva drag ție ați fost tratați în mod nedrept. (Ps. 4:4) Însă dorim să ne amintim că Iehova nu aprobă cuvintele sau acțiunile care reflectă mânie aprinsă. (Iac. 1:20) Când ne confruntăm cu o nedreptate, fie în congregație, fie în afara ei, este important să acționăm în armonie cu principiile biblice, evitând astfel consecințele provocate de mânia necontrolată. (Rom. 12:17, 19; 1 Pet. 3:9) În plus, dacă ești tânăr și părinții tăi nu urmează calea lui Iehova, amintește-ți că nu ești obligat să le urmezi exemplul. Nu trage concluzia că ești o cauză pierdută și că nu poți avea binecuvântarea lui Iehova! Cu siguranță, Iehova îți va răsplăti eforturile de a persevera și de a face ce este drept.
IUDA
13. Ce motive de neliniște ar fi putut avea Iuda înainte de a auzi cuvintele tatălui său?
13 Următorul fiu căruia i s-a adresat Iacob a fost Iuda. După ce a auzit ce a spus Iacob despre frații săi mai mari, Iuda s-a simțit, probabil, neliniștit. În definitiv, și el făcuse unele greșeli grave. Se pare că participase la jefuirea orașului Sihem. (Gen. 34:27) De asemenea, a complotat împreună cu frații săi pentru a-l vinde pe Iosif ca sclav și a-i ascunde apoi adevărul tatălui lor, Iacob. (Gen. 37:31-33) Mai târziu, a avut relații sexuale cu nora sa Tamar, crezând că este o prostituată. (Gen. 38:15-18)
14. Ce lucruri bune făcuse Iuda? (Geneza 49:8, 9)
14 Totuși, sub inspirație divină, Iacob a rostit doar cuvinte de laudă cu privire la Iuda și l-a binecuvântat. (Citește Geneza 49:8, 9.) În trecut, Iuda fusese foarte atent la sentimentele tatălui său vârstnic și arătase compasiune față de fratele său mai mic, Beniamin. (Gen. 44:18, 30-34)
15. În ce fel au fost binecuvântați descendenții lui Iuda?
15 Iacob a profețit că Iuda avea să aibă un rol de conducere între frații săi. Totuși, această profeție urma să se împlinească după mult timp. Rolul de conducător al lui Iuda a fost evident pentru prima dată aproximativ 200 de ani mai târziu, când tribul lui Iuda a mers prin pustiu în fruntea națiunii Israel în drum spre Țara Promisă. (Num. 10:14) Câteva zeci de ani mai târziu, Iehova a însărcinat tribul lui Iuda să lupte primul împotriva canaaniților pentru a cuceri Țara Promisă. (Jud. 1:1, 2) Iar David, un descendent al lui Iuda, a fost primul dintr-o serie lungă de regi din acest trib. Însă profeția lui Iacob s-a împlinit și în alte feluri.
16. Cum s-a împlinit profeția din Geneza 49:10? (Vezi și chenarul „O profeție rostită pe patul de moarte”.)
16 Potrivit cuvintelor lui Iacob, conducătorul întregii omeniri avea să fie un descendent al lui Iuda, iar conducerea lui urma să fie veșnică. (Citește Geneza 49:10 și nota de subsol pentru „Șilo”.) Acel conducător este Isus Cristos, pe care Iacob l-a numit Șilo. Cu privire la Isus, un înger a afirmat: „Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său”. (Luca 1:32, 33) De asemenea, Isus a fost numit „Leul din tribul lui Iuda”. (Rev. 5:5)
17. Cum îi putem privi pe cei din jur asemenea lui Iehova?
17 Lecții pentru noi. Iehova l-a binecuvântat pe Iuda, deși făcuse greșeli grave. Oare s-au întrebat frații lui Iuda ce văzuse Iehova la el? Indiferent că și-au pus sau nu această întrebare, Iehova a văzut ceva bun la Iuda și l-a binecuvântat. Cum putem să imităm exemplul lui Iehova? Când un colaborator primește un privilegiu deosebit, am putea fi tentați să ne concentrăm la imperfecțiunile sale. Dar este bine să ne amintim că Iehova îi apreciază calitățile. El caută ce e bun în închinătorii săi. Să facem și noi eforturi pentru a-l imita!
18. De ce este important să fim răbdători?
18 Din experiența lui Iuda învățăm și cât de important este să fim răbdători. Iehova își împlinește întotdeauna promisiunile, dar nu o face mereu în momentul sau în modul în care ne așteptăm noi. Descendenții lui Iuda nu s-au bucurat imediat de un rol de conducere între celelalte triburi. Însă i-au susținut cu loialitate pe cei numiți de Iehova pentru acest rol, indiferent că a fost vorba de Moise, din tribul lui Levi, de Iosua, din tribul lui Efraim, sau de regele Saul, din tribul lui Beniamin. Să le imităm exemplul și să susținem pe oricine alege Iehova pentru a-și îndruma poporul. (Evr. 6:12)
19. Ce putem învăța despre Iehova din profeția rostită de Iacob?
19 Ce am învățat până acum din profeția lui Iacob rostită pe patul de moarte? Este evident că „Dumnezeu nu vede așa cum vede omul”. (1 Sam. 16:7) El este foarte răbdător și iertător. Deși nu scuză o conduită greșită, el nu așteaptă perfecțiune de la cei care i se închină. Iehova poate chiar să-i binecuvânteze pe cei care au făcut greșeli grave în trecut dacă se căiesc și renunță la conduita lor. În următorul articol, vom analiza cuvintele lui Iacob adresate celorlalți opt fii ai săi.
CÂNTAREA 124 Să fim mereu loiali!