Războaiele și conflictele violente ne afectează pe toți
„Lumea se confruntă cu cel mai mare număr de conflicte violente de la Al Doilea Război Mondial încoace, iar două miliarde de persoane, adică un sfert din populația lumii, trăiesc în zone afectate de astfel de conflicte.”
Amina Mohammed, secretar general adjunct al ONU, 26 ianuarie 2023
Chiar și în zonele în care în prezent este pace poate izbucni un război sau un conflict violent. Întrucât lumea este mai interconectată ca oricând, și cei care trăiesc departe de o zonă de conflict ar putea avea de suferit. Iar efectele negative se resimt mult timp după încheierea conflictului. Iată câteva exemple.
Lipsuri de alimente. Potrivit Programului Alimentar Mondial, „conflictele continuă să fie principala cauză a foametei, 70% din populația lumii afectată de foamete trăind în zone de conflict”.
Probleme de sănătate fizică și mintală. Amenințarea unui război și sentimentul de nesiguranță pe care îl aduce cu sine pot provoca stres și anxietate. Cei care trăiesc în zone de conflict riscă să fie răniți, dar și să aibă probleme de sănătate mintală. Și, din nefericire, de multe ori nu au acces la servicii medicale.
Strămutare forțată. Potrivit Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, până în septembrie 2023, peste 114 milioane de persoane din întreaga lume au fost nevoite să-și părăsească locuințele. O cauză principală a acestei crize sunt războaiele și conflictele violente.
Probleme economice. Adesea, războaiele cauzează probleme economice, cum ar fi inflația. Oamenii ar putea avea de suferit când guvernul redirecționează o parte din fondurile alocate sănătății și educației către operațiuni militare. În plus, costurile de reconstrucție după devastarea cauzată de un război sunt uriașe.
Probleme de mediu. Oamenii suferă când resursele naturale de care depind sunt distruse în mod deliberat. Poluarea apei, a aerului și a solului poate cauza probleme de sănătate pe termen lung, iar riscul de a fi rănit sau ucis de minele antipersonal rămase există mult timp după ce conflictul se încheie.
Fără îndoială, războaiele sunt distructive și costisitoare.