„Acum îmi place lucrarea de predicare!”

ÎMI PIERD BUCURIA

Din nefericire, în anii adolescenței, relația mea cu Iehova s-a răcit. Colegii de clasă păreau să se bucure de multă libertate, iar eu îmi doream să fiu asemenea lor. Mă simțeam încorsetată de regulile părinților și de normele creștine, iar activitățile spirituale îmi păreau împovărătoare. Chiar dacă n-am pus niciodată la îndoială existența lui Iehova, am început să mă îndepărtez de el.

Deși nu am devenit inactivă, îi aduceam lui Iehova o închinare formală. În puținele ocazii când mergeam în predicare, nu eram deloc pregătită. De aceea, îmi era greu să încep sau să întrețin o conversație. După cum era de așteptat, nu eram eficientă în lucrarea de predicare și nici nu aveam bucurie, ceea ce mi-a accentuat sentimentele negative față de lucrare. Mă întrebam: „Cum pot unii să predice săptămâni și luni la rând?”.

Când am împlinit 17 ani, dorința mea de a fi independentă a fost atât de puternică, încât mi-am făcut bagajele și m-am mutat în Australia. Părinții mei au fost foarte triști, dar au sperat că voi continua să-i slujesc lui Iehova.

În Australia, spiritualitatea mea a avut și mai mult de suferit. Asistam sporadic la întruniri. Anturajul meu era format din tineri care, la fel ca mine, într-o seară mergeau la întrunire, iar în alta, beau și dansau în cluburi de noapte. Privind în urmă, îmi dau seama că eram cu un picior în organizația lui Iehova și cu celălalt în lumea lui Satan, dar nu-mi găseam locul nicăieri.

O LECȚIE NEAȘTEPTATĂ, DAR VALOROASĂ

Aproximativ doi ani mai târziu, am cunoscut o soră care, fără să-și dea seama, m-a făcut să mă gândesc cu seriozitate la viața mea. Eu și alte patru surori locuiam în aceeași casă și i-am invitat pe supraveghetorul de circumscripție și pe soția acestuia, Tamara, să stea la noi pe parcursul vizitei. În timp ce soțul ei se ocupa de problemele congregației, Tamara stătea cu noi, fetele, și ne amuzam împreună, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Era foarte populară și sociabilă! N-am crezut că te poți simți așa de bine în compania unei persoane atât de spirituale!

Tamara avea un entuziasm debordant, iar iubirea ei pentru adevăr și pentru lucrare era molipsitoare. Ea era foarte bucuroasă deoarece îi aducea lui Iehova ce avea mai bun, în timp ce eu eram nefericită aducându-i lui Iehova un serviciu formal. Optimismul ei și fericirea ei autentică mi-au influențat profund viața. Exemplul Tamarei m-a făcut să mă gândesc la un adevăr biblic esențial: Iehova vrea ca toți să-i slujim „cu bucurie”. (Ps. 100:2)

IUBIREA PENTRU LUCRARE ÎMI ESTE REÎNSUFLEȚITĂ

Voiam să fiu și eu bucuroasă ca Tamara, dar, pentru aceasta, trebuia să fac schimbări majore. A fost nevoie de timp. Primii pași au fost mici. Am început să mă pregătesc pentru lucrare și am făcut pionierat auxiliar din când în când. Aceasta m-a ajutat să scap de emoții și să-mi redobândesc încrederea. Cu cât foloseam mai mult Biblia în lucrare, cu atât eram mai bucuroasă. După un timp, făceam pionierat auxiliar în fiecare lună.

Am început să mă împrietenesc cu persoane de vârste diferite, care aveau o bună spiritualitate și care găseau bucurie în serviciul lui Iehova. Exemplul lor m-a ajutat să-mi analizez prioritățile și să-mi fac un program de activități spirituale. Îmi plăcea tot mai mult să ies în lucrarea de predicare și, în cele din urmă, am început pionieratul regular. Pentru prima oară după mulți ani, am fost fericită și am avut un sentiment de stabilitate. Îmi găsisem, în sfârșit, locul în congregație.

ÎMI GĂSESC UN PARTENER MINUNAT DE PIONIERAT

După un an, l-am cunoscut pe Alex, un frate care se remarca prin bunătate și sinceritate și care avea o iubire profundă față de Iehova și față de lucrarea de predicare. Era slujitor auxiliar și făcea pionierat de șase ani. De asemenea, Alex slujise o perioadă în Malawi, într-o zonă în care era nevoie de mai mulți vestitori. Acolo, el a stat în compania unor misionari, care au fost adevărate modele pentru el și l-au încurajat să continue să pună interesele Regatului pe primul loc în viață.

În 2003, eu și Alex ne-am căsătorit și de atunci slujim în serviciul cu timp integral. Am învățat împreună multe lecții valoroase, iar Iehova ne-a binecuvântat în nenumărate moduri.

PRIMIM MAI MULTE BINECUVÂNTĂRI

În 2009, am fost numiți misionari în Timorul de Est, o țară mică din arhipelagul indonezian. Am fost surprinși și entuziasmați, dar și puțin îngrijorați. Cinci luni mai târziu, eram deja în capitala țării, Dili.

A trebuit să facem mari schimbări în modul nostru de viață. Totul era nou: cultura, limba, hrana și condițiile de trai. În lucrare, întâlneam adesea oameni foarte săraci, care aveau puțină instruire sau chiar deloc și erau victime ale oprimării. Războiul și violența lăsaseră urme adânci asupra multora dintre ei, atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional.a

Lucrarea era o delectare! Odată, am întâlnit o fetiță pe nume Mariab, în vârstă de 13 ani. Era foarte tristă. Mama ei murise în urmă cu câțiva ani, iar pe tatăl ei îl vedea rar. Asemenea multor copii de aceeași vârstă, Maria nu avea nicio direcție în viață. Îmi amintesc că, odată, a început să-mi zică printre lacrimi tot ce avea pe inimă. Însă nu înțelegeam ce-mi spunea deoarece nu vorbeam încă bine limba ei. L-am rugat pe Iehova să mă ajute să o încurajez și am început să-i citesc versete care să-i aline suferința. În următorii ani, am văzut cum adevărul i-a schimbat Mariei atât starea de spirit, cât și înfățișarea, de fapt, întreaga viață. S-a botezat, iar acum are propriile studii biblice. Astăzi, Maria face parte dintr-o familie spirituală numeroasă și nu se mai simte singură.

Fără îndoială, Iehova binecuvântează lucrarea de predicare din Timorul de Est. Deși majoritatea vestitorilor s-au botezat în ultimii zece ani, mulți sunt pionieri, slujitori auxiliari sau bătrâni de congregație. Alții slujesc la biroul de traducere la distanță, ajutând la traducerea hranei spirituale în limbile locale. Sunt foarte fericită să-i aud cântând la întruniri, să-i văd zâmbind și să le observ progresul spiritual.

NU MI-AM PUTUT IMAGINA O VIAȚĂ ATÂT DE FRUMOASĂ!

Viața în Timorul de Est era complet diferită de cea din Australia. Dar nu mi-am putut imagina că acea perioadă avea să fie atât de frumoasă! Uneori, călătoream într-un microbuz plin până la refuz cu oameni, dar și cu pește uscat și legume de la piață. Alteori, țineam un studiu biblic într-o căsuță modestă, cu podea de pământ, iar în jurul nostru, puii de găină alergau în voie. Era foarte cald, iar umiditatea era ridicată. Cu toate acestea, adesea îmi ziceam: „Am o viață minunată!”.

Privind în urmă, sunt recunoscătoare că părinții s-au străduit să-mi insufle dragoste pentru adevăr și m-au susținut chiar și în anii dificili ai adolescenței. Principiul din Proverbele 22:6 se adeverește și în cazul meu. Părinții mei sunt mândri de noi și se bucură să ne vadă slujindu-i lui Iehova. Din 2016, slujim în lucrarea itinerantă în teritoriul filialei pentru Australasia.

Îmi vine greu să cred că, odată, consideram predicarea o corvoadă. Însă acum îmi place lucrarea de predicare! Mi-am dat seama că, în timp ce mergem pe drumul sinuos al vieții, ceea ce ne face cu adevărat bucuroși este să-i slujim lui Iehova din toată inima. Ultimii 18 ani, în care i-am slujit lui Iehova împreună cu Alex, au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Acum înțeleg pe deplin cuvintele pe care psalmistul David i le-a adresat lui Iehova: „Toți cei ce se refugiază în tine se vor bucura, vor striga mereu de bucurie. . . . cei ce iubesc numele tău se vor bucura în tine”. (Ps. 5:11)