M-am bucurat de multe binecuvântări fiindcă am învățat din exemplul altora

M-am născut în orașul Quebec, aflat în provincia care poartă același nume și în care se vorbește franceza. Părinții mei, Louis și Zélia, m-au crescut cu multă iubire. Tatăl meu avea o fire timidă și îi plăcea mult să citească. Mie îmi plăcea să scriu și speram ca într-o bună zi să ajung jurnalist.

În jurul vârstei de 12 ani, Rodolphe Soucy, un coleg de muncă al tatălui meu, ne-a vizitat acasă împreună cu un prieten de-al său. Aceștia erau Martori ai lui Iehova. Nu știam multe despre Martori și nici nu mă prea interesa religia lor. Totuși, i-am admirat deoarece răspundeau la întrebări într-un mod logic, cu ajutorul Bibliei. Și părinții mei au fost impresionați, așa că au acceptat să studieze Biblia.

În acea perioadă, mergeam la o școală catolică. Din când în când, vorbeam cu colegii de clasă despre lucrurile pe care le învățam la studiu. În cele din urmă, profesorii, care erau preoți, au aflat ce făceam. În loc să folosească Scripturile pentru a contrazice ce spuneam, unul dintre ei m-a acuzat în fața întregii clase că eram un răzvrătit. Deși stresant, acel episod s-a dovedit a fi o binecuvântare deoarece m-a ajutat să înțeleg că învățăturile religioase predate la școală nu se bazau pe Biblie. Atunci mi-am dat seama că locul meu nu era acolo. Cu acordul părinților, m-am transferat la o altă școală.

ÎNVĂȚ SĂ IUBESC PREDICAREA

Am continuat să studiez Biblia, însă nu progresam din cauză că îmi era frică să predic din casă în casă. Biserica Catolică avea o mare influență și se împotrivea fățiș lucrării noastre. Prim-ministrul Quebecului, Maurice Duplessis, era un susținător al bisericii. Cu sprijinul său, gloate de oameni i-au hărțuit și atacat pe Martori. Era nevoie de mult curaj pentru a predica în acea perioadă.

Fratele John Rae, absolvent al celei de-a noua clase a Școlii Galaad, m-a ajutat să îmi depășesc teama. John, care avea multă experiență, era umil, blând și abordabil. Au fost puține ocaziile în care m-a sfătuit direct, însă din exemplul său am învățat foarte multe. John nu vorbea bine franceza, așa că mergeam des cu el în predicare și îl ajutam. Timpul pe care l-am petrecut împreună m-a determinat să iau o poziție fermă de partea adevărului. În 26 mai 1951, la zece ani după primul contact cu Martorii, m-am botezat.

Micuța noastră congregație din Quebec era formată aproape în totalitate din pionieri. Influența lor pozitivă m-a determinat să încep și eu pionieratul. Pe atunci, când predicam din casă în casă, foloseam doar Biblia. Neavând literatură, trebuia să fim foarte iscusiți în folosirea Scripturilor. Așa că m-am străduit să mă familiarizez cu versetele biblice care mă ajutau să apăr adevărul. Însă mulți refuzau să citească din Biblie dacă aceasta nu avea imprimatur, adică autorizație de tipărire din partea Bisericii Catolice.

În 1952 m-am căsătorit cu Simone Patry, o soră fidelă din Quebec. Ne-am mutat în Montreal și, în mai puțin de un an de la căsătorie, am fost binecuvântați cu fiica noastră, Lise. Chiar dacă a trebuit să întrerup pionieratul cu puțin timp înainte de a ne căsători, eu și Simone ne-am străduit să ducem o viață simplă pentru ca familia noastră să poată lua parte cât mai mult la activitățile congregației.

Au trecut zece ani până m-am gândit la posibilitatea de a reîncepe pionieratul. În 1962, când am participat la cursurile Școlii pentru Serviciul Regatului, ce durau o lună și se desfășurau la Betelul din Canada, am fost repartizat în cameră cu fratele Camille Ouellette. Zelul său pentru lucrarea de predicare m-a impresionat profund, îndeosebi fiindcă era căsătorit și avea copii. Pe atunci, un părinte care să facă pionierat și să crească copii era ceva nemaiîntâlnit în Quebec. Totuși, acesta era obiectivul pe care și-l propusese Camille. Cât timp am stat împreună, el m-a îndemnat să îmi reanalizez situația. După câteva luni, mi-am dat seama că puteam sluji din nou ca pionier regular. Unii s-au îndoit de înțelepciunea acestei decizii, însă eu am perseverat, încrezător că Iehova avea să-mi binecuvânteze eforturile de a mă implica mai mult în lucrarea de predicare.

ÎNAPOI ÎN QUEBEC CA PIONIERI SPECIALI

În 1964 am fost repartizat împreună cu soția mea ca pionieri speciali în Quebec, orașul nostru natal, unde am continuat să slujim mai mulți ani. Pe atunci, condițiile în care se desfășura predicarea se îmbunătățiseră, dar existau și împotrivitori.

Într-o după amiază de sâmbătă am fost arestat în Sainte-Marie, un orășel în apropiere de Quebec. Un polițist m-a dus la secția de poliție, unde am fost închis deoarece predicasem din casă în casă fără autorizație. Mai târziu, am fost dus în fața judecătorului Baillargeon, un bărbat impunător. Acesta m-a întrebat cine avea să mă reprezinte în instanță. Când i-am spus că Glen Howa, un avocat Martor al lui Iehova bine-cunoscut, judecătorul a exclamat cu teamă: „O, nu! Nu el!”. Glen How avea reputația de a-i apăra cu succes pe Martori. La puțin timp după aceea, am fost informat că acuzațiile împotriva mea fuseseră retrase.

Din cauza opoziției ne era greu să închiriem o încăpere potrivită pentru a ține întrunirile. Micuța noastră congregație se întrunea într-un garaj vechi care nu avea încălzire. În timpul lunilor geroase de iarnă, frații foloseau un calorifer electric cu ulei. Adesea, veneam cu câteva ore înainte de începerea întrunirilor, stăteam în jurul radiatorului și povesteam experiențe încurajatoare.

E minunat să vezi cum a progresat lucrarea de predicarea de-a lungul timpului. În anii ’60 erau doar câteva congregații mici în zona Quebecului, în regiunea Côte-Nord și în Peninsula Gaspé. Acum sunt mai mult de două circumscripții în aceste zone, iar frații se întrunesc în săli ale Regatului frumoase.

INVITAȚI ÎN LUCRAREA ITINERANTĂ

În 1970 am fost invitat împreună cu Simone în lucrarea itinerantă. Apoi, în 1973, am fost repartizat ca supraveghetor de district. În acei ani am învățat foarte multe lucruri de la frați capabili precum Laurier Saumurb și David Splane,c care slujeau și ei în lucrarea itinerantă. După fiecare congres, eu și David ne ofeream reciproc sugestii pentru a ne îmbunătăți calitatea predării. Îmi amintesc că David mi-a spus odată: „Léonce, mi-a plăcut cuvântarea ta de încheiere. A fost bună, dar cu materialul pe care l-ai analizat aș fi făcut trei cuvântări!”. De obicei, prezentam prea multe informații în cuvântările mele. A trebuit să învăț să fiu mai concis.

Supraveghetorii de district aveau responsabilitatea de a-i încuraja pe supraveghetorii de circumscripție. Totuși, mulți vestitori din Quebec mă cunoșteau și deseori doreau să iasă cu mine în predicare când le vizitam circumscripția. Îmi plăcea să ies cu ei în predicare, însă nu petreceam suficient timp cu supraveghetorii de circumscripție. Cu o anumită ocazie, un supraveghetor itinerant mi-a amintit cu iubire: „E frumos că vrei să stai în compania fraților, dar nu uita că aceasta este săptămâna mea. Și eu am nevoie de încurajare!”. Astfel de sfaturi iubitoare m-au ajutat să fiu mai echilibrat.

Din nefericire, anul 1976 a adus cu sine un eveniment tragic și neașteptat. Draga mea Simone s-a îmbolnăvit grav și s-a stins din viață. Spiritul de sacrificiu și iubirea pentru Iehova au fost calitățile pe care le-am apreciat cel mai mult la Simone. Ea a fost o parteneră minunată. Am reușit să fac față mai ușor durerii implicându-mă în lucrarea de predicare. Îi sunt recunoscător lui Iehova pentru tot sprijinul pe care mi l-a dat în acea perioadă dificilă. După un timp, m-am căsătorit cu Carolyn Elliott, o pionieră zeloasă, de limbă engleză, venită în Quebec pentru a sluji unde era nevoie de mai mulți vestitori. Carolyn este abordabilă și se interesează sincer de alții, în special de cei care sunt timizi sau se simt singuri. Ea m-a ajutat foarte mult în lucrarea itinerantă.

UN AN IMPORTANT

În ianuarie 1978 am primit sarcina de a preda cursurile primei Școli pentru Pionieri organizate în Quebec. Aveam mari emoții, întrucât eu nu făcusem această școală, nici măcar nu văzusem manualul, așa că totul era nou atât pentru cursanți, cât și pentru mine. Din fericire, în prima clasă au fost mulți pionieri cu experiență. Chiar dacă eu eram instructor, am învățat foarte multe lucruri de la ei.

Tot în 1978 a avut loc Congresul Internațional „Credința victorioasă” pe Stadionul Olimpic din Montreal. Au asistat peste 80 000 de persoane, acesta fiind cel mai mare congres organizat până atunci în Quebec. Eu am lucrat în cadrul Departamentului pentru relații cu presa. Am vorbit cu mulți jurnaliști și am fost încântat să văd cât de multe lucruri pozitive au scris aceștia despre noi. La televiziune și la radio au fost difuzate materiale și interviuri ce au însumat 20 de ore, iar presa a tipărit sute de articole despre eveniment. S-a depus o mărturie extraordinară!

NE MUTĂM ÎNTR-UN TERITORIU DIFERIT

O mare schimbare a venit în 1996. Încă de la botez am slujit în teritoriul de limbă franceză din Quebec, însă acum fusesem repartizat în districtul de limbă engleză din zona orașului Toronto. Nu mă simțeam pregătit și mă îngrozea ideea de a ține cuvântări în limba engleză deoarece nu o stăpâneam bine. A trebuit să mă rog mai des și să mă încred întru totul în Iehova.

Privind în urmă, pot spune că cei doi ani în care am slujit în această repartiție au fost minunați. Carolyn m-a ajutat cu multă răbdare să-mi îmbunătățesc cunoștințele de limbă engleză, iar frații au fost foarte înțelegători și încurajatori. Într-un timp scurt ne-am făcut o mulțime de prieteni.

Chiar dacă aveam de făcut multe pregătiri pentru un congres de circumscripție, vineri seara obișnuiam să ies câte o oră în lucrarea de predicare din casă în casă. Probabil că unii se gândeau: De ce să mergi în predicare chiar înaintea sfârșitului de săptămână în care era programat congresul? Totuși, am constatat că predicarea mă înviora. Chiar și acum mă simt foarte încurajat de fiecare dată când port conversații frumoase în predicare.

În 1998, Carolyn și cu mine am fost repartizați în Montreal ca pionieri speciali. Apoi, timp de mai mulți ani, am organizat mărturia publică și am colaborat cu agențiile de presă pentru a înlătura prejudecățile față de Martorii lui Iehova. Alături de Carolyn mă bucur să le pot predica străinilor care s-au mutat recent în Canada și care doresc să afle mai multe lucruri din Biblie.

Consider că cei 68 de ani petrecuți în serviciul lui Iehova au fost o adevărată binecuvântare. Am învățat să iubesc predicarea și am avut ocazia să ajut multe persoane să afle adevărul. Fiica mea, Lise, împreună cu soțul ei au început pionieratul după ce și-au crescut copiii. Inima îmi tresaltă de bucurie când văd zelul ei pentru predicare. Le sunt recunoscător îndeosebi colaboratorilor creștini care, prin exemplul lor pozitiv și prin sfaturi pline de înțelepciune, m-au ajutat să progresez din punct de vedere spiritual și să îmi îndeplinesc diferitele responsabilități teocratice. Putem să ne achităm cu fidelitate de însărcinările primite doar dacă ne încredem în puterea spiritului sfânt al lui Iehova. (Ps. 51:11) Îi mulțumesc încontinuu lui Iehova pentru că mi-a dat marele privilegiu de a-i lăuda numele! (Ps. 54:6)