Să predicăm cu zel adevărul despre Isus
Avem mai mult zel când ştim cum să le împărtăşim altora adevărul despre Isus. Isus este piatra unghiulară de temelie pe care este zidită adevărata credinţă (Ef. 2:20). Fără el, nu am avea nicio speranţă de viitor (Fap. 4:12). Prin urmare, este important ca toţi oamenii să accepte rolul pe care îl are Isus în scopul lui Iehova. Mulţi au fost induşi în eroare de doctrine nebiblice. Din nefericire, ei ar putea pierde binecuvântările pe care Dumnezeu le promite celor care exercită credinţă în Isus. Zelul pentru adevăr ne va îndemna să-i ajutăm pe cei sinceri să dobândească o cunoştinţă exactă despre Isus, despre poziţia sa în raport cu Dumnezeu şi despre rolul său în scopul lui Dumnezeu. Vei predica în mod zelos adevărul despre Isus în perioada Comemorării?