Traseele cu reviste – utile pentru a iniţia studii biblice
1. De ce îi încurajează organizaţia lui Iehova de mult timp pe vestitori să stabilească trasee cu reviste?
1 Multe persoane nu doresc să studieze Biblia cu noi, însă citesc cu plăcere revistele noastre. De aceea, organizaţia lui Iehova îi încurajează de mult timp pe vestitori să stabilească trasee cu reviste. Oamenii care citesc revistele cu regularitate ajung adesea să aibă dorinţa de a studia Cuvântul lui Dumnezeu (1 Pet. 2:2). În cele din urmă, inima le-ar putea fi sensibilizată de ceva ce au citit, îndemnându-i să accepte un studiu biblic.
2. Cum putem cultiva interesul persoanelor din traseul nostru cu reviste?
2 ‘Să udăm’ seminţele adevărului: În loc să plecăm imediat după ce îi oferim locatarului revistele, putem încerca să discutăm cu el şi să-l cunoaştem mai bine. Ştiind care este situaţia locatarului, convingerile lui, precum şi ce îl interesează, vom putea vorbi cu perspicacitate (Prov. 16:23). Este important să ne pregătim pentru fiecare vizită. Dacă este posibil, să menţionăm pe scurt o idee şi un verset din reviste. În acest mod, vom uda orice sămânţă a adevărului ce se găseşte în inima locatarului (1 Cor. 3:6). Să notăm de fiecare dată când am vizitat persoana, literatura pe care am oferit-o, precum şi subiectul şi versetele pe care le-am analizat.
3. Cât de des ar trebui să revenim la cei din traseul nostru cu reviste?
3 Cât de des să revenim? Ar trebui să revenim o dată pe lună pentru a le oferi ultimele numere ale revistelor. Totuşi, în funcţie de situaţia persoanei şi de interesul manifestat, am putea decide să o vizităm mai des. De exemplu, la o săptămână sau două după ce am oferit revistele ne-am putea întoarce şi am putea spune: „Vă fac o scurtă vizită pentru a vă arăta o idee din revistele pe care vi le-am lăsat”. Această abordare va trezi interesul persoanei faţă de un anumit articol. Dacă a citit deja articolul, o putem întreba ce părere şi-a făcut despre el, după care am putea discuta puţin pe marginea lui. Sau dacă persoanei îi place să citească publicaţiile noastre, am putea reveni pentru a-i oferi pliantul, broşura sau cartea care face parte din oferta de literatură în acea lună.
4. Ce putem face din când în când pentru a afla dacă cei din traseul nostru cu reviste ar dori să înceapă un studiu biblic?
4 Nu ar trebui să aşteptăm ca persoana să solicite un studiu biblic. Să luăm noi iniţiativa. Chiar dacă în trecut nu a acceptat un studiu biblic, din când în când am putea să-i îndreptăm atenţia spre rubrica „Răspunsuri la întrebări biblice”, care apare în revista Turnul de Veghe, pentru a vedea dacă doreşte să o analizeze împreună cu noi. Probabil vom reuşi să iniţiem un studiu la uşă. Chiar dacă nu începem un studiu biblic, putem continua să-i ducem revistele pentru a-i cultiva interesul.