Trei sugestii pentru a fi învăţători mai eficienţi
1. De ce trebuie să ne străduim să fim învăţători mai eficienţi?
1 Toţi Martorii lui Iehova sunt învăţători. Indiferent că este vorba despre efectuarea unei vizite iniţiale, despre cultivarea interesului la o vizită ulterioară sau despre conducerea unui studiu biblic, noi transmitem informaţii. Iar învăţăturile pe care le predăm nu sunt deloc obişnuite. Dorinţa noastră este să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă „scrierile sfinte“, care îi pot face ‘înţelepţi pentru salvare’ (2 Tim. 3:15). Ce privilegiu extraordinar este acesta! În continuare vor fi prezentate trei sugestii care ne pot ajuta să fim învăţători mai eficienţi.
2. Cum putem da dovadă de simplitate în predare?
2 Simplitatea: Când cunoaştem bine un subiect, am putea pierde cu uşurinţă din vedere cât de complicat i se poate părea cuiva care nu-l cunoaşte. De aceea, când conducem un studiu biblic este bine să nu menţionăm o mulţime de detalii inutile, ci să scoatem în evidenţă ideile principale. Faptul că spunem multe lucruri nu înseamnă neapărat că suntem învăţători eficienţi (Prov. 10:19). În general, cel mai bine este să se citească doar versetele-cheie. După ce se citeşte versetul, trebuie scoasă în evidenţă acea parte din verset care are legătură cu subiectul în discuţie. Predica de pe munte, consemnată în Matei, de la capitolul 5 la capitolul 7, conţine adevăruri foarte profunde. Totuşi, când le-a expus, Isus a folosit cuvinte puţine, pe înţelesul ascultătorilor săi, dând astfel dovadă de simplitate.
3. Cât de importante sunt ilustrările şi care sunt de regulă cele mai eficiente?
3 Ilustrările: Ilustrările stimulează gândirea, trezesc emoţii şi ne ajută să reţinem mai uşor ceea ce auzim. Nu trebuie să fim povestitori talentaţi ca să facem o ilustrare frumoasă. Majoritatea ilustrărilor lui Isus au fost scurte şi uşor de înţeles (Mat. 7:3–5; 18:2–4). Foarte utile pot fi, de asemenea, nişte desene simple făcute pe o bucată de hârtie. O bună pregătire ne va ajuta să găsim câteva ilustrări eficiente.
4. Cum putem folosi în mod eficient întrebările?
4 Întrebările: Întrebările îl ajută pe elev să gândească. De aceea este bine să ai răbdare după ce îi pui o întrebare. Dacă ne grăbim să dăm noi răspunsul, nu vom şti ce a înţeles cu adevărat elevul nostru. Dacă răspunde greşit, ar fi mai bine să-i punem întrebări suplimentare pentru a-l ajuta să ajungă singur la concluzia corectă, în loc să-l corectăm pur şi simplu (Mat. 17:24–27). Bineînţeles că niciunul dintre noi nu este un învăţător perfect. De aceea, Biblia ne îndeamnă să fim mereu atenţi la ceea ce le predăm altora. Procedând astfel, vom avea foloase veşnice atât noi, cât şi cei ce ne ascultă (1 Tim. 4:16).