Să facem progrese în lucrarea de predicare
1 Tatăl nostru ceresc se bucură când slujitorii săi fac progrese spirituale. Iar aceasta înseamnă, printre altele, că devin vestitori maturi şi eficienţi. Pavel l-a îndemnat pe supraveghetorul Timotei să depună eforturi astfel încât progresul lui să fie clar pentru toţi (1 Tim. 4:13–15). Chiar dacă suntem vestitori cu mai multă experienţă, toţi trebuie să ne străduim să facem îmbunătăţiri în serviciul de predicare.
2 Să ne fixăm obiective: Pentru a face progrese spirituale trebuie să ne fixăm obiective. Care sunt unele dintre acestea? Am putea depune eforturi să mânuim cu mai multă eficienţă sabia spirituală, Biblia (Ef. 6:17). Sau poate că trebuie să facem îmbunătăţiri într-o ramură a lucrării de predicare, cum ar fi mărturia stradală, mărturia prin telefon sau mărturia în teritoriile comerciale. Ne-am putea strădui să fim mai eficienţi când facem vizite ulterioare. Un alt obiectiv lăudabil ar putea fi acela de a ne îmbunătăţi metodele de a începe şi a conduce studii biblice.
3 Ajutoare: Întrunirile congregaţiei, în special Şcoala pentru Serviciul Teocratic şi întrunirea de serviciu, au rolul de a ne ajuta să facem progrese în lucrarea de predicare. Cu cât vom depune mai multe eforturi să ne pregătim pentru aceste întruniri, să asistăm la ele şi să aplicăm sugestiile primite, cu atât vom trage mai multe foloase (2 Cor. 9:6).
4 Trebuie şi să ne ajutăm unii pe alţii să facem progrese (Prov. 27:17). O modalitate de a face acest lucru este să ascultăm cu atenţie prezentarea celor cu care colaborăm în predicare. În plus, supraveghetorul studiului de carte poate ruga pe cineva să ne dea ajutor. Ce binecuvântare este să colaborăm cu un pionier care are mai multă experienţă sau cu un alt vestitor ca să devenim mai eficienţi în predicare şi să găsim mai multă bucurie! Există un vestitor nou în grupa noastră de studiu de carte? Dacă da, am putea lua iniţiativa să-l invităm cu noi în predicare.
5 Cea mai importantă activitate ce se desfăşoară în prezent este lucrarea de predicare. Prin urmare, vrem ca ‘jertfa de laudă’ pe care i-o aducem lui Iehova să fie de cea mai bună calitate (Evr. 13:15). Dacă ne vom strădui să facem progrese în lucrarea de predicare, vom fi ‘lucrători cărora n-are de ce să le fie ruşine, care mânuiesc corect cuvântul adevărului’ (2 Tim. 2:15).