„De unde să iau timp?“
1 Această întrebare şi-o pun mulţi dintre noi, deoarece avem viaţa plină de activităţi. S-a spus că timpul este şi cel mai de preţ, dar şi cel mai efemer lucru pe care-l avem. Aşadar, unde putem găsi timp pentru ceea ce este într-adevăr important, de pildă citirea şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu? — Filip. 1:10.
2 Secretul nu constă în a găsi mai mult timp, ci în a decide ce avem de făcut în timpul pe care-l avem la dispoziţie. O săptămână are pentru toţi 168 de ore; aproximativ 100 dintre ele le petrecem, probabil, dormind şi lucrând. Prin urmare, cum ne putem folosi cel mai bine timpul rămas? În Efeseni 5:15–17 suntem îndemnaţi să umblăm ‘nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, cumpărând orice moment oportun . . . înţelegând care este voinţa lui Iehova’. Aceste cuvinte arată necesitatea de a folosi din plin orice ocazie pentru a efectua activităţi pe care Iehova le consideră esenţiale.
3 Isus a comparat zilele noastre cu cele din timpul lui Noe (Luca 17:26, 27). Oamenii de atunci erau prinşi în activităţile obişnuite. Dar Noe a găsit timp să construiască o arcă imensă şi să predice (Evr. 11:7; 2 Pet. 2:5). Cum de a reuşit? Punând pe primul plan voinţa lui Dumnezeu, ascultând de el şi făcând lucrurile „întocmai“ cum îi poruncise Dumnezeu. — Gen. 6:22, NW.
4 Care sunt priorităţile? Isus a spus: „Omul trebuie să trăiască nu numai cu pâine, ci cu orice declaraţie care iese din gura lui Iehova“ (Mat. 4:4). În fiecare săptămână, noi primim o ‘măsură de hrană [spirituală] la timpul potrivit’ (Luca 12:42). Pentru a asimila toată această hrană şi pentru a beneficia de pe urma ei, trebuie să avem un program personal de citire şi de studiu. Având apreciere pentru hrana spirituală, noi nu o vom privi ca pe o gustare, nu o vom examina rapid, ca şi cum am mânca pe fugă. În schimb, dacă apreciem cum se cuvine hrana spirituală, ne vom simţi îndemnaţi să ne facem timp să studiem şi să savurăm lucrurile spirituale.
5 Asimilând hrană spirituală, putem dobândi viaţă veşnică (Ioan 17:3). Merită să punem această activitate pe primul plan în programul nostru zilnic. Putem găsi timp ca să citim zilnic Biblia şi să ne pregătim pentru întrunirile creştine? Da, putem. Atunci vom primi ‘marea răsplată’ care poate fi obţinută în urma cunoaşterii şi înfăptuirii voinţei lui Dumnezeu. — Ps. 19:7–11.