Cum se poate îmbunătăţi capacitatea de a aduce argumente?
1 Potrivit unei definiţii, „a argumenta“ înseamnă „a vorbi cu cineva, astfel încât să-i fie influenţate acţiunile şi opiniile“. Pentru a deveni mai eficienţi în minister, trebuie să vă îmbunătăţiţi modul în care aduceţi argumente celor pe care îi întâlniţi (Fap. 17:2–4). Dar cum puteţi să faceţi acest lucru?
2 Mai întâi trebuie să medităm: Studiind adevărurile biblice, veţi observa că este util să reflectaţi asupra materialului. Dacă unele idei par mai greu de înţeles, rezervaţi-vă timp să faceţi unele cercetări şi să meditaţi la răspunsurile găsite. Încercaţi să înţelegeţi în mod clar nu numai explicaţiile furnizate, ci şi argumentele scripturale pentru acele explicaţii.
3 Este necesar să ne pregătim pentru minister: Gândiţi-vă cum veţi explica adevărul oamenilor de diferite feluri. Formulaţi o întrebare incitantă care să stârnească interesul. Stabiliţi cum veţi face legătura cu o idee scripturală şi ce argumente veţi aduce. Anticipaţi ce obiecţii ar putea fi ridicate şi gândiţi-vă cum să le discutaţi. Din publicaţia oferită izolaţi o idee principală care se poate aplica cel mai bine.
4 Să urmăm exemplul lui Isus: Isus a lăsat cel mai bun exemplu în ce priveşte faptul de a aduce argumente din Scripturi. Pentru a analiza modul în care a predat el, reflectaţi la relatarea din Luca 10:25–37. Reţineţi următoarele idei: 1) el a îndreptat atenţia spre Scripturi când a răspuns la întrebările oamenilor; 2) i-a invitat să-şi spună părerea şi i-a lăudat când aceştia dădeau dovadă de discernământ în răspunsurile lor; 3) a avut grijă ca în centrul atenţiei să rămână legătura dintre întrebare şi Scripturi; 4) a folosit o ilustrare care să sensibilizeze inima pentru a fi sigur că este înţeleasă semnificaţia reală a răspunsului. — Vezi Turnul de veghere din 1 martie 1987, paginile 15–16, paragrafele 8–10.
5 Să folosim instrumentele care ne-au fost date: Cartea Să aducem argumente din Scripturi a fost publicată ca un manual pentru ministerul de teren. Introducerile, răspunsurile la posibilele obiecţii şi argumentele pe care le conţine ne ajută să ne îmbunătăţim capacitatea de a aduce argumente. Cartea Argumente este un instrument valoros pe care ar trebui să-l avem întotdeauna cu noi în serviciu şi pe care să-l folosim fără să ezităm când purtăm discuţii biblice. Examinaţi paginile 7–8 ale cărţii pentru a înţelege cum o puteţi folosi în modul cel mai eficient posibil.
6 Îmbunătăţindu-ne capacitatea de a aduce argumente, vom deveni mai abili în lucrarea de predicare şi predare. Aceasta va avea drept rezultat binecuvântări bogate pentru noi şi pentru cei pe care îi întâlnim în minister.