Împărţiţi cu alţii potrivit necesităţilor lor
1 Iehova se îngrijeşte de satisfacerea necesităţilor noastre spirituale prin intermediul ‘sclavului’ fidel (Mat. 24:45–47, NW). El ne furnizează multe bunuri sub formă de cărţi, Biblii, volume legate, înregistrări video şi audio, precum şi dischete pentru cercetări biblice pe calculator. Ceea ce ne dă Iehova este întotdeauna suficient şi niciodată de prisos. El ne cere să împărţim cu alţii ce avem, asigurându-ne că toţi beneficiază în egală măsură.
2 Costul de producţie al tuturor acestor materiale este enorm. Cheltuielile sunt suportate de fraternitatea mondială. Acest lucru este valabil îndeosebi de când organizaţia a prevăzut distribuirea literaturii în mod gratuit, acoperirea cheltuielilor depinzând în totalitate de donaţii. În plus, multe filiale obţin de la Societate toate aceste materiale cu cheltuieli minime, fapt care le permite fraţilor să aibă lucrurile necesare la întruniri şi în activitatea de teren, chiar dacă resursele lor materiale sunt foarte limitate.
3 Cum putem da ajutor: Putem reacţiona pozitiv la îndemnul lui Pavel de a împărţi cu alţii „potrivit necesităţilor lor“ (Rom. 12:13, NW). Când facem donaţii financiare pentru lucrarea de predicare, noi împărţim în mod direct cu fraţii noştri din întreaga lume ceea ce avem. Având în vedere acest lucru, unii s-au hotărât să pună deoparte o sumă pe care să o doneze lunar pentru susţinerea lucrării de predicare, aşa cum fac în cazul cheltuielilor de la Sala Regatului. Ei înţeleg că aceste fonduri sunt folosite nu numai pentru producerea literaturii, ci şi pentru toate celelalte domenii ale lucrării. Imaginaţi-vă cât de mult ar beneficia fraternitatea mondială dacă mai multe persoane ar dona cu regularitate în acest fel.
4 În plus, putem împărţi cu fraţii noştri dacă suntem întotdeauna moderaţi când comandăm articole pe care le putem obţine în mod curent. Faptul de a comanda numai articolele de care avem efectiv nevoie le permite fraţilor noştri de pretutindeni să primească lucrurile spirituale de care şi ei au nevoie pentru a rămâne tari şi pentru a continua să predice vestea bună în zona lor. — Evr. 13:16.
5 Ar trebui să ţinem minte acest lucru îndeosebi când comandăm articole pe care Societatea le produce cu o cheltuială considerabilă. Printre acestea se numără videocasetele, CD-ROM-urile, cărţile de referinţă mari, volumele legate şi abonamentele la audiocasete. În loc să comandăm câte un exemplar pentru fiecare membru al familiei, nu s-ar putea ca întreaga familie să folosească un singur exemplar? Dacă ne limităm comenzile pentru astfel de articole, vom permite ca şi alţii să obţină aceleaşi lucruri bune de care ne bucurăm noi. — Filip. 2:4.
6 Costul literaturii pe care o distribuim pe teren poate fi acoperit în parte de donaţiile pentru lucrarea de predicare pe care le facem la Sala Regatului, atât din partea noastră, cât şi a persoanelor interesate care sunt dispuse să doneze. Însă, în cazul literaturii pe care o comandăm pentru uz personal, printre care se numără cărţi de cântări, Anuare, Biblii de lux etc., nu ne putem aştepta ca cei din afară să facă donaţii pentru satisfacerea necesităţilor noastre. Slujitorii dedicaţi ai lui Iehova sunt sursa principală a acestui sprijin financiar. Având în vedere acest lucru, mulţi vestitori calculează cât ar putea costa aceste articole dacă ar fi produse de o societate comercială şi, în funcţie de aceasta, fac donaţii corespunzătoare. De exemplu, o Biblie de lux cu margini aurite poate costa cel puţin 20 de dolari, o carte de referinţă 40 de dolari sau mai mult, un calendar de perete colorat cel puţin 5 dolari, o enciclopedie pe CD-ROM între 50 şi 100 de dolari sau mai mult, compact-discurile cu muzică în jur de 20 de dolari, iar unele video casete se vând deseori la un preţ mult mai mare. Faptul de a nu face donaţii suficiente pentru a acoperi costul de producţie va limita în cele din urmă productivitatea Societăţii în ce priveşte promovarea lucrării de predicare.
7 Isus a spus că adevăraţii săi discipoli se vor identifica în mod clar prin iubirea pe care o vor avea unii pentru alţii (Ioan 13:34, 35). Generozitatea pe plan material şi altruismul nostru de a împărţi cu alţii potrivit necesităţilor lor sunt, în mod sigur, modalităţi excelente de a dovedi că suntem creştini adevăraţi.