Cum trebuie procedat dacă se primesc rapoarte de activitate după ce raportul congregaţiei a fost trimis la Filială?
1 Ar fi foarte bine dacă toate rapoartele ar fi predate cu promptitudine la sfârşitul fiecărei luni. Unii vestitori păstrează raportul în Biblie, în cartea de cântări sau în alt loc convenabil. Astfel raportul este la îndemână pentru ca ei să noteze activitatea din serviciul de teren de fiecare dată când participă la lucrare. De asemenea, ei vor avea raportul la Sala Regatului când vor trebui să-l predea, la sfârşitul lunii. Faceţi tot ce puteţi pentru a vă preda raportul la timp.
2 Dar dacă-l uitaţi acasă sau aflaţi că e prea târziu pentru a-l preda? Chiar şi aşa, vă rugăm să-l predaţi. Secretarul va trece în fişa voastră de activitate raportul pe luna respectivă — lună pe parcursul căreia aţi fost în lucrare — şi va include activitatea voastră în următorul raport al congregaţiei, care va fi trimis la Filială.
3 De exemplu, dacă un vestitor predă prea târziu raportul de activitate pe luna noiembrie, dar predă la timp raportul pe luna decembrie, toată activitatea sa va fi inclusă în raportul congregaţiei pe decembrie. În ce priveşte numărul de vestitori, va fi luată în evidenţă această persoană de două ori în luna decembrie? Da, deoarece nu a fost socotită ca vestitor în luna noiembrie. În acest fel, Filiala va avea un raport complet, iar mediile vor fi corecte la sfârşitul anului.
4 Unii bătrâni au întrebat dacă îi pot aborda personal pe vestitori, când acest lucru este necesar, pentru a le aminti să-şi predea raportul la sfârşitul lunii. Când secretarii şi conducătorii studiilor de carte îi abordează pe fraţi şi le amintesc să-şi predea raportul la sfârşitul lunii, la Filială poate fi trimis un raport complet. Şi puteţi fi siguri că fraţii cărora le reamintiţi de raport vor aprecia ajutorul vostru şi interesul pe care îl manifestaţi faţă de ei.