De ce sunt greşite obiceiurile de Crăciun?

De mult timp, Crăciunul este considerat o sărbătoare creştină tradiţională, cu ocazia căreia se celebrează naşterea lui Isus. Totuşi, multe dintre obiceiurile ţinute cu această ocazie ne fac să ne întrebăm cum au ajuns ele să fie asociate cu naşterea lui Isus.

În primul rând, există legenda lui Moş Crăciun. Despre Moşul din zilele noastre, un bătrân cu barbă albă, rumen în obraji şi îmbrăcat în roşu, se ştie că este personajul unei reclame de succes din perioada Crăciunului, creată în 1931 pentru o companie nord-americană de băuturi. În anii ’50 ai secolului trecut, unii brazilieni au încercat să-l înlocuiască pe Moş Crăciun cu un personaj legendar autohton, numit Papai Noel Indiano (Moşul Indian). Care a fost rezultatul? Moş Crăciun l-a înlocuit nu numai pe Papai Noel Indiano, ci şi pe „copilul Isus şi a devenit personajul principal al sărbătorii din 25 decembrie”, a spus profesorul Carlos Fantinati. Dar sunt aceste mituri, cum este mitul lui Moş Crăciun, singura problemă legată de obiceiurile de Crăciun? Pentru a găsi răspunsul, să ne întoarcem în timp, la începutul creştinismului.

În Encyclopedia Britannica se spune: „În primele două secole ale creştinismului exista o puternică împotrivire faţă de sărbătorirea zilelor de naştere ale martirilor, inclusiv a lui Isus”. De ce? Creştinii considerau că celebrarea zilelor de naştere era un obicei păgân, care trebuia evitat complet. De fapt, Biblia nu menţionează data naşterii lui Isus.

În secolul al IV-lea e.n., în pofida poziţiei adoptate de primii creştini faţă de obiceiul sărbătoririi zilelor de naştere, Biserica Catolică a instituit Crăciunul. În dorinţa de a-şi consolida puterea, Biserica a îndepărtat unul dintre principalele obstacole care îi stăteau în cale: răspândirea pe scară largă a religiilor romane păgâne şi a sărbătorilor prilejuite de solstiţiul de iarnă. În fiecare an, din 17 decembrie până în 1 ianuarie, „majoritatea romanilor petreceau, se distrau, benchetuiau, participau la parade şi la alte festivităţi dedicate zeilor lor”, se spune în Christmas in America, de Penne Restad. La 25 decembrie, romanii celebrau naşterea soarelui invincibil. Instituind Crăciunul în această zi, Biserica i-a convins pe mulţi romani să celebreze naşterea lui Isus în loc de naşterea soarelui. Potrivit unei lucrări de referinţă, romanii „se puteau bucura în continuare de fastul acestor sărbători de la jumătatea iernii” (Santa Claus, a Biography, de Gerry Bowler). În realitate însă, „totul a rămas ca înainte, nimic nu s-a schimbat”.

Este clar deci că principala problemă a obiceiurilor de Crăciun constă în originea lor. În cartea The Battle for Christmas, Stephen Nissenbaum numeşte Crăciunul „o sărbătoare păgână deghizată într-una creştină”. Aşadar, Crăciunul îi dezonorează pe Dumnezeu şi pe Fiul său, Isus Cristos. Este acest aspect lipsit de importanţă? Biblia pune următoarea întrebare: „Ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14). Crăciunul poate fi comparat cu trunchiul unui copac care a crescut atât de strâmb, încât „nu poate fi îndreptat” (Eclesiastul 1:15).