Ce putem face când suntem descurajaţi?

CUM poate o persoană să lupte împotriva descurajării? Această întrebare le-a fost pusă câtorva supraveghetori itineranţi, care vizitează cu regularitate congregaţiile Martorilor lui Iehova. Răspunsurile lor ne ajută să analizăm cauzele descurajării şi modul în care poate fi remediată această stare cu care s-ar putea confrunta orice creştin.

Pentru a rezolva problema descurajării nu este suficientă doar o simplă analiză. Simptomele însă pot include o lipsă de interes faţă de rugăciune sau faţă de studiul personal, neparticiparea cu regularitate la întruniri, absenţa entuziasmului şi chiar o anumită răceală faţă de colaboratorii creştini. Cu toate acestea, unul dintre cele mai vizibile semne este scăderea zelului pentru evanghelizare. Să examinăm simptomele şi să vedem care sunt câteva remedii.

Descurajarea în lucrarea noastră de evanghelizare

Isus Cristos a fost conştient de dificultăţile pe care le comporta misiunea de facere de discipoli (Matei 28:19, 20). El i-a trimis pe continuatorii săi ca „oi în mijlocul lupilor“, ştiind că lucrarea lor de predicare avea să le aducă persecuţii (Matei 10:16–23). Totuşi acest lucru nu a fost pentru ei un motiv de descurajare. De fapt, slujitorii lui Dumnezeu care se bizuie pe Iehova rugându-se lui au fost şi sunt deseori întăriţi în urma persecuţiilor. — Faptele 4:29–31; 5:41, 42.

Chiar şi atunci când discipolii lui Cristos nu sufereau persecuţii aprige, ei nu erau întotdeauna primiţi cu amabilitate (Matei 10:11–15). În mod asemănător, în zilele noastre, lucrarea de predicare efectuată de Martorii lui Iehova nu se realizează întotdeauna cu uşurinţă.a Pentru mulţi oameni, credinţa în Dumnezeu este o problemă personală despre care nu doresc să discute. Alţii nu vor să aibă nimic de-a face cu o organizaţie religioasă faţă de care au anumite prejudecăţi. Fără îndoială, indiferenţa, lipsa rezultatelor sau alte probleme pot fi surse puternice de descurajare. Cum pot fi înfruntate aceste obstacole?

Obţinerea unor rezultate mai bune

Bucuria pe care ne-o aduce ministerul nostru are, în parte, legătură cu rezultatele obţinute. Cum putem deci să avem un minister mai productiv? Noi suntem „pescari de oameni“ (Marcu 1:16–18). Pescarii din Israelul antic mergeau la pescuit noaptea, când puteau să prindă cei mai mulţi peşti. Şi noi trebuie să ne analizăm teritoriul pentru a merge să „pescuim“ când majoritatea oamenilor sunt acasă şi când sunt mai receptivi la mesajul nostru, adică seara, la sfârşit de săptămână sau altcândva. Potrivit cuvintelor unui supraveghetor itinerant, acest lucru este practic în zonele în care oamenii sunt la serviciu toată ziua. El a remarcat că mărturia serală aduce deseori rezultate excelente. Şi mărturia prin telefon sau cea informală ne permite să luăm legătura cu mai mulţi oameni.

Perseverenţa în minister dă rezultate bune. În Europa de Est şi în unele ţări africane, lucrarea de predicare a Regatului progresează frumos, iar acest lucru duce la creşteri excelente. De asemenea, în zonele considerate mult timp neproductive sau chiar în teritoriile parcurse foarte frecvent se formează multe congregaţii. Dar ce se poate face dacă teritoriul vostru nu dă astfel de rezultate?

Păstrarea unei atitudini corecte

Faptul de a păstra viu în minte obiectivele fixate de Isus ne va ajuta să nu ajungem să ne descurajăm în faţa indiferenţei întâlnite în minister. Cristos a vrut ca discipolii lui să-i caute pe cei merituoşi, nu să realizeze convertiri în masă. În câteva ocazii, el a scos în evidenţă faptul că marea majoritate a oamenilor nu aveau să accepte vestea bună, întocmai cum majoritatea israeliţilor nu i-au ascultat pe profeţii din vechime. — Ezechiel 9:4; Matei 10:11–15; Marcu 4:14–20.

„Vestea bună a regatului“ este primită cu recunoştinţă de persoanele „conştiente de necesităţile lor spirituale“ (Matei 5:3, NW; 24:14, NW). Ele vor să-i slujească lui Dumnezeu în modul arătat de el. Prin urmare, rezultatele activităţii noastre au legătură mai mult cu starea inimii oamenilor decât cu aptitudinile noastre de a prezenta mesajul. Noi trebuie, desigur, să facem tot ce putem pentru ca vestea bună să fie atrăgătoare. Cu toate acestea, rezultatele depind de Dumnezeu, întrucât Isus a spus: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis“. — Ioan 6:44.

Prin lucrarea noastră de evanghelizare este făcut cunoscut numele lui Iehova. Indiferent că oamenii ascultă sau nu, activitatea noastră de predicare contribuie la sfinţirea numelui sfânt al lui Iehova. Mai mult decât atât, prin intermediul lucrării noastre de evanghelizare, noi dovedim că suntem discipoli ai lui Cristos şi avem privilegiul de a lua parte la cea mai importantă misiune care se desfăşoară în zilele noastre. — Matei 6:9; Ioan 15:8.

Descurajarea şi relaţiile interumane

Anumite relaţii interumane, fie în familie, fie în congregaţie, pot cauza descurajare. De exemplu, uneori avem sentimentul că nu suntem înţeleşi. Imperfecţiunile tovarăşilor de credinţă ne pot, de asemenea, descuraja. Şi de această dată, Scripturile ne pot fi de mare ajutor.

„Întreaga comunitate a fraţilor“ de pe tot globul alcătuieşte o familie spirituală numeroasă (1 Petru 2:17, NW). Dar sentimentul că aparţinem unui popor unit poate fi înăbuşit când apar probleme din cauza conflictelor de personalitate. După cât se pare, creştinii din secolul I nu erau imuni la astfel de probleme, întrucât apostolul Pavel a trebuit să le reamintească de repetate ori să convieţuiască în unitate. De exemplu, el le-a îndemnat pe două creştine — Evodia şi Sintiche — să-şi rezolve neînţelegerile. — 1 Corinteni 1:10; Efeseni 4:1–3; Filipeni 4:2, 3.

Dacă avem această problemă, cum putem reaprinde iubirea sinceră pentru fraţii şi surorile noastre? Reamintindu-ne că Cristos a murit pentru ei şi că ei, ca şi noi, exercită credinţă în jertfa sa de răscumpărare. Putem totodată să nu uităm că mulţi dintre fraţii noştri sunt gata să-l imite pe Isus Cristos riscându-şi viaţa pentru noi.

Cu câţiva ani în urmă, la Paris (Franţa), un tânăr Martor a înşfăcat fără ezitare un geamantan cu o bombă care fusese pus în afara Sălii Regatului. El a coborât câteva şiruri de trepte pentru a arunca geamantanul într-o fântână, unde a explodat. Întrebat ce l-a determinat să-şi rişte viaţa în acest mod, el a răspuns: „Mi-am dat seama că viaţa ne era pusă în pericol. De aceea m-am gândit că era mai bine dacă muream numai eu decât să fim ucişi cu toţii“.b Ce binecuvântare este să avem astfel de colaboratori care sunt gata să urmeze cu atâta fidelitate exemplul lui Isus!

În plus, noi putem medita la spiritul de cooperare din rândul Martorilor lui Iehova care au fost în lagărele de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial.c Mai recent, surorile şi fraţii noştri din Malawi şi-au păstrat integritatea ca creştini adevăraţi cu aceeaşi fidelitate. Oare gândul că fraţii noştri din congregaţia locală ar acţiona în acelaşi mod în situaţii nefavorabile nu ne-ar ajuta să trecem cu vederea sau cel puţin să minimalizăm tensiunile şi dificultăţile zilnice? Dacă cultivăm modul de a gândi al lui Cristos, relaţiile noastre zilnice cu colaboratorii în închinare vor fi o sursă de înviorare, nu de descurajare.

Sentimente de descurajare

„O speranţă amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă“ (Proverbele 13:12). În opinia unora dintre slujitorii lui Iehova, sfârşitul acestui sistem de lucruri nu vine suficient de repede. Creştinii consideră că timpurile în care trăim sunt „critice şi greu de suportat“, exact aşa cum consideră şi mulţi necredincioşi. — 2 Timotei 3:1–5, NW.

Totuşi, spre deosebire de necredincioşi, creştinii trebuie să se bucure că văd în aceste situaţii dificile „semnul“ prezenţei lui Isus, care indică faptul că Regatul lui Dumnezeu va pune în curând capăt acestui sistem rău de lucruri (Matei 24:3–14). Chiar şi atunci când situaţia se înrăutăţeşte — cum se va întâmpla cu siguranţă în timpul „marelui necaz“ —, aceste evenimente sunt o sursă de bucurie pentru noi, deoarece anunţă venirea lumii noi a lui Dumnezeu. — Matei 24:21; 2 Petru 3:13.

Amânarea la nivel mintal a intervenţiei Regatului în treburile actuale ale omenirii l-ar putea determina pe un creştin să dedice tot mai mult timp preocupărilor de ordin material. Dacă ar permite ca lucruri cum ar fi munca laică şi distracţiile să-i ocupe tot timpul şi să-i consume toată energia, acestuia i-ar fi greu să-şi îndeplinească cum trebuie responsabilităţile scripturale (Matei 6:24, 33, 34). O astfel de atitudine duce la dezamăgire şi, prin urmare, la descurajare. Un supraveghetor itinerant a spus: „Nu este un lucru realist să încercăm să construim o slabă imitaţie a noului sistem în acest sistem de lucruri“.

Două dintre cele mai bune remedii

Cum poate cineva să găsească un remediu eficient după ce i s-a stabilit diagnosticul? Studiul personal este una dintre cele mai bune metode disponibile. De ce? „El ne aminteşte de ce trebuie să facem ceea ce facem“, a remarcat un supraveghetor itinerant. Un altul a spus: „Cu timpul, faptul de a predica doar din obligaţie devine o povară“. Cu toate acestea, studiul personal eficient ne ajută să redobândim un punct de vedere clar cu privire la rolul pe care îl avem pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de sfârşit. În aceeaşi ordine de idei, Scripturile ne amintesc în repetate rânduri de necesitatea de a fi bine hrăniţi din punct de vedere spiritual pentru a simţi adevărata fericire în faptul de a face voia lui Dumnezeu. — Psalmii 1:1–3; 19:7–10; 119:1, 2.

Bătrânii îi pot ajuta pe alţii să înfrunte descurajarea făcându-le vizite de păstorire încurajatoare. În timpul acestor vizite particulare, bătrânii pot arăta că fiecare dintre noi preţuieşte mult şi că ocupă un loc important în rândul poporului lui Iehova (1 Corinteni 12:20–26). Vorbind despre colaboratorii creştini, un bătrân a spus: „Pentru a le scoate în evidenţă valoarea, le reamintesc ceea ce au realizat în trecut. Accentuez faptul că sunt preţioşi în ochii lui Iehova şi că sângele Fiului său a fost dat în folosul lor. Această argumentaţie este întotdeauna bine primită. După ce aceasta este susţinută prin referinţe biblice solide, cei descurajaţi pot să-şi fixeze noi obiective, cum ar fi rugăciunea şi studierea şi citirea Bibliei cu întreaga familie“. — Evrei 6:10.

În timpul vizitelor de păstorire, bătrânii trebuie să aibă grijă să nu-l prezinte pe Iehova drept un Dumnezeu imposibil de mulţumit. În loc de aceasta, bătrânii îi pot ajuta pe colaboratorii în închinare descurajaţi să înţeleagă că povara de pe umerii continuatorilor lui Isus este uşoară. În consecinţă, serviciul nostru creştin este o sursă de bucurie. — Matei 11:28–30.

Învingerea descurajării

Indiferent care sunt cauzele, descurajarea este un flagel împotriva căruia trebuie să se ducă o luptă. Să nu uităm totuşi că nu suntem singuri în această luptă. Dacă suntem descurajaţi, să acceptăm ajutorul colaboratorilor noştri creştini, îndeosebi al bătrânilor. În felul acesta putem să diminuăm sentimentele de descurajare.

Mai presus de toate, pentru a învinge descurajarea, noi trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Dacă ne bizuim pe Iehova apelând la el în rugăciune, el ne poate ajuta să învingem complet descurajarea (Psalmul 55:22; Filipeni 4:6, 7). În orice caz, în calitate de popor al său, noi putem fi în asentimentul psalmistului care a cântat: „Ferice de poporul care cunoaşte strigătul de bucurie, care umblă în lumina feţei Tale, DOAMNE! Ei se bucură toată ziua de Numele Tău şi se înalţă cu dreptatea Ta. Căci Tu eşti slava puterii lor şi, în bunăvoinţa Ta, ne ridici puterea noastră“. — Psalmul 89:15–17.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Vizitele de păstorire ziditoare efectuate de bătrânii iubitori îi pot ajuta pe creştini să învingă descurajarea