Ce cred oamenii despre viaţa de după moarte?

„Dacă un om viguros moare, poate el să trăiască din nou?“ — IOV 14:14, NW.

1, 2. În ce mod caută mulţi oameni mângâiere când le moare cineva drag?

ÎNTR-O cameră mortuară din New York, prietenii şi familia se plimbă tăcuţi unul după altul în jurul sicriului deschis în care se află corpul unui băiat de 17 ani, a cărui viaţă scurtă a fost distrusă de cancer. Sfâşiată de durere, mama băiatului repetă întruna printre lacrimi: „Acum Tommy e mai fericit. Dumnezeu l-a vrut pe Tommy cu el în cer“. Aşa a fost ea învăţată să creadă.

² În Jamnagar (India), la o distanţă de aproximativ 11 000 de kilometri de New York, fiul cel mai mare al unei familii cu trei fii aprinde lemnele rugului funerar pe care este aşezat tatăl lor decedat. Trosnetul lemnelor este acoperit de rugăciunile brahmanice de tip mantra, rostite în sanscrită, în care se spune: „Fie ca sufletul care nu moare niciodată să continue în strădania lui să devină una cu realitatea ultimă“.

3. La ce întrebări au meditat oamenii de-a lungul secolelor?

³ Moartea este un fapt real şi este prezentă peste tot în jurul nostru (Romani 5:12). Este cât se poate de firesc să ne întrebăm dacă moartea este sfârşitul tuturor lucrurilor. Reflectând la ciclul natural al plantelor, un slujitor din antichitate care i-a fost fidel lui Iehova Dumnezeu a făcut următoarea remarcă: „Un copac, şi tot are nădejde: căci, dacă este tăiat, înmugureşte din nou şi lăstarii săi nu încetează“. Dar ce se poate spune despre oameni? „Dacă un om viguros moare, poate el trăi din nou?“ (NW), a întrebat Iov (Iov 14:7, 14). De-a lungul secolelor, oameni din toate societăţile au meditat la următoarele întrebări: Există viaţă după moarte? Dacă da, ce fel de viaţă? Aşadar, ce au ajuns oamenii să creadă, şi de ce?

Multe răspunsuri, o singură temă

4. Ce susţin diferite religii despre viaţa de după moarte?

⁴ Mulţi oameni care se declară creştini cred că, după ce o persoană moare, aceasta merge fie în rai, fie în iad. Spre deosebire de aceştia, hinduşii cred în reîncarnare. Potrivit credinţei islamice, după moarte va fi o zi de judecată, când Allah va examina modul de viaţă al fiecărei persoane în parte şi o va trimite fie în paradis, fie în focul iadului. În unele ţări, credinţele referitoare la starea morţilor sunt o combinare ciudată a tradiţiilor locale cu aşa-numitul creştinism. În Sri Lanka, de exemplu, atât budiştii, cât şi catolicii obişnuiesc să lase larg deschise uşile şi ferestrele locuinţei în care se află o persoană decedată şi să aşeze sicriul în aşa fel încât picioarele mortului să fie îndreptate spre uşa principală. Ei cred că, dacă procedează astfel, ajută spiritul, sau sufletul, decedatului să iasă din casă. Mulţi catolici şi protestanţi din vestul Africii obişnuiesc să acopere oglinzile când moare cineva, pentru ca nimeni să nu se uite în oglindă şi să vadă spiritul defunctului. Apoi, după 40 de zile, familia şi prietenii celebrează urcarea sufletului la cer.

5. Care este o credinţă fundamentală a majorităţii religiilor?

⁵ În pofida acestei diversităţi, se pare că majoritatea religiilor au cel puţin un punct comun. Ele cred că ceva dintr-o persoană — indiferent că este numit suflet, spirit sau duh — este nemuritor şi continuă să trăiască după ce corpul moare. Credinţa în nemurirea sufletului este împărtăşită aproape în unanimitate de miile de religii şi secte ale creştinătăţii. Această credinţă este, de asemenea, o doctrină oficială a iudaismului, iar în hinduism constituie însăşi baza doctrinei reîncarnării. Aborigenii australieni, animiştii africani, şintoiştii şi chiar budiştii predau cu toţii variaţiuni pe aceeaşi temă.

6. Cum privesc unii erudiţi ideea unui suflet nemuritor?

⁶ Există unii care împărtăşesc punctul de vedere potrivit căruia viaţa conştientă se sfârşeşte în momentul morţii. Pentru aceştia, ideea că viaţa intelectuală şi emoţională continuă într-un suflet impersonal şi imaterial, separat de corp, pare iraţională. Eruditul spaniol din secolul al XX-lea Miguel de Unamuno a scris: „A crede în nemurirea sufletului înseamnă a dori cu atâta ardoare ca sufletul să fie nemuritor, încât această voinţă să calce în picioare raţiunea, trecând peste ea“. Printre cei ce gândesc în mod asemănător se află oameni la fel de diferiţi ca renumiţii filozofi din antichitate Aristotel şi Epicur, fizicianul Hipocrate, filozoful scoţian David Hume, eruditul arab Averoes şi primul-ministru al Indiei de după câştigarea independenţei, Jawaharlal Nehru.

7. Ce întrebări importante referitoare la doctrina nemuririi sufletului este necesar să fie analizate acum?

⁷ Fiind puşi în faţa acestor idei şi concepţii contradictorii, trebuie să ne întrebăm: Avem într-adevăr un suflet nemuritor? Dacă sufletul nu este în realitate nemuritor, cum a ajuns o învăţătură falsă de acest fel să facă parte integrantă din atât de multe religii de azi? Unde a luat naştere această idee? Este absolut necesar să primim răspunsuri exacte şi satisfăcătoare la aceste întrebări deoarece viitorul nostru depinde de acest lucru (1 Corinteni 15:19). Mai întâi însă, să vedem cum a luat naştere doctrina nemuririi sufletului.

Originea doctrinei

8. Ce rol au jucat Socrate şi Platon în promovarea ideii nemuriri sufletului?

⁸ Socrate şi Platon, filozofi greci din secolul al V-lea î.e.n., sunt consideraţi ca numărându-se printre primii care au promovat ideea existenţei unui suflet nemuritor. Însă nu ei sunt autorii acestei idei. Ei au ajustat-o şi au transformat-o într-o învăţătură filozofică, făcând-o astfel mult mai atrăgătoare pentru clasele sociale culte din zilele lor şi de mai târziu. Realitatea este că adepţii zoroastrismului din Persia antică şi egiptenii dinaintea lor credeau şi ei în nemurirea sufletului. Aşadar, se pune întrebarea: Care este sursa acestei învăţături?

9. Care a fost o sursă comună de influenţă a culturii antice egiptene, persane şi greceşti?

⁹ „În lumea antică“, se spune în cartea The Religion of Babylonia and Assyria (Religia Babiloniei şi a Asiriei), „Egiptul, Persia şi Grecia au suferit influenţa religiei babiloniene“. Referitor la credinţele religioase egiptene, cartea spune în continuare: „Având în vedere contactul iniţial dintre Egipt şi Babilonia, despre care vorbesc tăbliţele găsite în Tell el-Amarna, au existat, bineînţeles, nenumărate ocazii pentru infiltrarea conceptelor şi a obiceiurilor babiloniene în cultele egiptene“.a În general, despre cultura antică persană şi greacă se poate spune acelaşi lucru.

10. Care era punctul de vedere al babilonienilor cu privire la viaţa de după moarte?

¹⁰ Dar credeau babilonienii din antichitate în nemurirea sufletului? Cu privire la acest lucru, profesorul Morris Jastrow jr, de la Universitatea din Pennsylvania (S.U.A.), a scris: „Nici poporul, nici conducătorii religioşi [babilonieni] nu au admis vreodată posibilitatea distrugerii totale a ceea ce odată a fost chemat la viaţă. Moartea [în concepţia lor] era o trecere la o altă formă de viaţă, iar tăgăduirea nemuririi [vieţii prezente] nu făcea decât să accentueze imposibilitatea de a scăpa de schimbarea existenţei produsă de moarte“. Într-adevăr, babilonienii credeau că un anumit tip de viaţă continua după moarte sub o anumită formă. Ei îşi manifestau această credinţă îngropând împreună cu morţii obiecte pe care credeau că aceştia le foloseau în viaţa de apoi.

11, 12. Unde a luat naştere după Potop învăţătura nemuririi sufletului?

¹¹ În mod clar, învăţătura nemuririi sufletului îşi are rădăcinile în Babilonul antic. Este important lucrul acesta? Da, pentru că, potrivit Bibliei, oraşul Babel, sau Babilon, a fost fondat de Nimrod, un strănepot al lui Noe. După Potopul mondial din zilele lui Noe, toţi oamenii vorbeau o singură limbă şi aveau o singură religie. Nu numai că Nimrod era „în opoziţie cu Iehova“ (NW), dar atât el, cât şi tovarăşii săi au vrut să-şi „facă un nume“. Astfel, prin faptul că a fondat acest oraş şi a construit un turn în el, Nimrod a introdus o religie diferită. — Geneza 10:1, 6, 8–10; 11:1–4.

¹² Potrivit tradiţiei, Nimrod a murit de o moarte violentă. Era normal ca, după moartea sa, în rândul babilonienilor să apară tendinţa de a-l venera, considerându-l fondatorul, constructorul şi primul rege al oraşului lor. Întrucât zeul Marduk (Bel-Merodakh) era considerat fondatorul Babilonului, iar numeroşi regi babilonieni au primit acest nume, unii erudiţi au avansat ipoteza că Marduk este zeificatul Nimrod (2 Împăraţi 25:27; Isaia 39:1; Ieremia 50:2). Dacă aşa stau lucrurile, atunci ideea potrivit căreia omul are un suflet care trăieşte după moartea sa trebuie să fi fost deja larg răspândită în perioada în care a murit Nimrod. În orice caz, paginile istoriei dezvăluie faptul că, după Potop, locul în care a luat naştere învăţătura nemuririi sufletului este Babelul, sau Babilonul.

13. Cum s-a răspândit învăţătura nemuririi sufletului pe toată faţa pământului, şi care a fost rezultatul?

¹³ În plus, Biblia arată că Dumnezeu a zădărnicit la Babel eforturile constructorilor turnului încurcându-le limbile. Nemaiputând să comunice între ei, constructorii au renunţat la proiectul lor şi au fost împrăştiaţi „de acolo pe toată faţa pământului“ (Geneza 11:5–9). Nu trebuie să uităm însă că, chiar dacă limba acestor aşa-zişi constructori a fost modificată, modul de gândire şi concepţiile lor au rămas aceleaşi. Prin urmare, oriunde au mers, ei au dus cu ei propriile idei religioase. În acest fel, învăţăturile religioase babiloniene, inclusiv învăţătura nemuririi sufletului, s-au răspândit pe toată faţa pământului şi au devenit fundamentul majorităţii religiilor lumii. Astfel a luat naştere un imperiu mondial al religiei false, numit în mod potrivit în Biblie „Babilonul cel mare, mama prostituatelor şi a urâciunilor pământului“. — Apocalipsa 17:5.

Imperiul mondial al religiei false se extinde înspre Orient

14. Cum s-au răspândit credinţele religioase babiloniene în subcontinentul indian?

¹⁴ Unii istorici spun că, cu peste 3 500 de ani în urmă, o populaţie ariană cu pielea albă a migrat din nord-vest în Valea Indusului, situată actualmente în mare parte în Pakistan şi India. De aici arienii s-au împrăştiat în câmpiile fluviului Gange şi în toată India. Unii experţi spun că ideile religioase ale acestor migranţi aveau la bază învăţăturile antice iraniene şi babiloniene. Aceste idei religioase au stat apoi la baza hinduismului.

15. Cum a ajuns ideea nemuririi sufletului să influenţeze hinduismul modern?

¹⁵ În India, ideea unui suflet nemuritor a luat forma doctrinei reîncarnării. Înţelepţii hinduşi, pe care îi frământa problema larg răspândită a existenţei răului şi a suferinţei în rândul oamenilor, au elaborat legea karma, legea cauzei şi a efectului. Combinând această lege cu credinţa în nemurirea sufletului, ei au elaborat învăţătura reîncarnării, potrivit căreia virtuţile şi greşelile dintr-o viaţă sunt răsplătite sau pedepsite în următoarea viaţă. Scopul credinciosului este mokşa, adică eliberarea de ciclul renaşterilor şi unificarea cu ceea ce se numeşte realitate ultimă, adică Nirvana. De-a lungul secolelor, învăţătura reîncarnării s-a răspândit odată cu hinduismul, devenind fundamentul hinduismului modern.

16. Ce credinţă referitoare la viaţa de apoi a ajuns să domine gândirea şi practicile religioase ale majorităţii populaţiei din partea de est a Asiei?

¹⁶ Din hinduism au luat naştere alte credinţe, cum ar fi budismul, jainismul şi sikhismul. Şi aceste credinţe susţin doctrina reîncarnării. Mai mult decât atât, în timp ce budismul pătrundea aproape în toată partea de est a Asiei — în China, Coreea, Japonia şi în alte zone —, acesta exercita o foarte mare influenţă asupra culturii şi a religiei întregii regiuni. Acest lucru a dat naştere la religii, la un amalgam de credinţe ce conţineau elemente din budism, spiritism şi cultul strămoşilor. Cele mai influente dintre aceste religii au fost taoismul, confucianismul şi şintoismul. În acest fel, credinţa potrivit căreia viaţa continuă după ce corpul moare a ajuns să domine gândirea şi practicile religioase ale majorităţii populaţiei din acea regiune a lumii.

Ce putem spune despre iudaism, creştinătate şi islamism?

17. Ce credeau evreii din antichitate referitor la viaţa de după moarte?

¹⁷ Ce cred adepţii iudaismului, ai creştinătăţii şi ai islamismului cu privire la viaţa de după moarte? Dintre aceste religii, iudaismul este cea mai veche religie. El a apărut cu aproximativ 4 000 de ani în urmă, pe timpul lui Avraam — cu mult înainte ca Socrate şi Platon să dea contur teoriei nemuririi sufletului. Evreii din antichitate credeau în învierea morţilor şi nu în nemurirea inerentă a omului (Matei 22:31, 32; Evrei 11:9). Atunci cum a pătruns în iudaism doctrina nemuririi sufletului? Istoria ne ajută să găsim răspunsul.

18, 19. Cum a pătruns doctrina nemuririi sufletului în iudaism?

¹⁸ În anul 332 î.e.n., Alexandru cel Mare a cucerit Orientul Mijlociu, inclusiv Ierusalimul. Pe măsură ce succesorii lui Alexandru au continuat programul acestuia de elenizare, a avut loc o fuziune a celor două culturi: cea elenă şi cea iudaică. Cu timpul, evreii au ajuns buni cunoscători ai gândirii elene, iar unii dintre ei chiar au devenit filozofi.

¹⁹ Filon din Alexandria, care a trăit în secolul I e.n., a fost unul dintre aceşti filozofi evrei. El l-a venerat pe Platon şi s-a străduit să explice iudaismul în termenii filozofiei greceşti, pregătind astfel calea pentru gânditorii evrei de mai târziu. Talmudul, care conţine comentarii scrise de rabini cu privire la legile orale, este de asemenea influenţat de gândirea elenă. „Rabinii Talmudului“, se spune în Encyclopaedia Judaica, „credeau că sufletul continuă să trăiască după moarte“. Literatura mistică iudaică de mai târziu, cum ar fi Cabala, merge până acolo încât predă învăţătura reîncarnării. Astfel, ideea nemuririi sufletului a pătruns în mod indirect în iudaism din filozofia greacă. Dar ce se poate spune despre modul în care această învăţătură a pătruns în creştinătate?

20, 21. a) Care a fost poziţia creştinilor din secolul I faţă de filozofia platonică, sau greacă? b) Ce anume a dus la contopirea ideilor platonice cu învăţăturile creştine?

²⁰ Creştinismul adevărat a venit în existenţă odată cu Isus Cristos. Cu privire la Isus, Miguel de Unamuno, ale cărui cuvinte au fost citate mai înainte, a scris: „El a crezut mai degrabă în învierea cărnii, potrivit manierei iudaice, şi nu în nemurirea sufletului, potrivit manierei platonice [greceşti]“. El a ajuns la următoarea concluzie: „Nemurirea sufletului . . . este o dogmă filozofică păgână“. Ţinând cont de toate acestea, putem înţelege de ce apostolul Pavel i-a avertizat în mod energic pe creştinii din secolul I împotriva ‘filozofiei şi amăgirii deşarte, după tradiţia oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos’. — Coloseni 2:8.

²¹ Dar când şi cum s-a infiltrat în creştinătate această „dogmă filozofică păgână“? The New Encyclopædia Britannica dă următoarea explicaţie: „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea A.D., creştinii care aveau o anumită instruire în filozofia greacă au început să simtă nevoia de a-şi exprima credinţa în termenii acestei filozofii, atât pentru propria satisfacţie intelectuală, cât şi pentru a-i converti pe păgânii instruiţi. Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul“. Doi dintre aceşti filozofi timpurii care au exercitat o mare influenţă asupra doctrinelor creştinătăţii au fost Origen din Alexandria şi Augustin din Hipona. Amândoi au fost profund influenţaţi de ideologia platonică şi au jucat un rol important în procesul de contopire a ideilor platonice cu învăţăturile creştine.

22. Cum a ajuns învăţătura nemuririi sufletului să ocupe un loc important în islamism?

²² Ideea nemuririi sufletului a apărut în iudaism şi în creştinătate ca urmare a influenţei platonice, dar în islamism ea a fost prezentă încă de la apariţia acestuia. Coranul, cartea sacră a islamului, învaţă că omul are un suflet care continuă să trăiască după moarte. În Coran se spune că destinul final al sufletului este fie viaţa într-o grădină cerească paradiziacă, fie pedeapsa în focul iadului. Acest lucru nu înseamnă că erudiţii arabi nu au încercat să combine învăţăturile islamice cu filozofia greacă. În realitate, lumea arabă a fost influenţată într-o anumită măsură de lucrările lui Aristotel. Cu toate acestea, doctrina nemuririi sufletului rămâne credinţa musulmanilor.

23. Ce întrebări importante referitoare la viaţa de după moarte vor fi analizate în articolul următor?

²³ Este clar, aşadar, că religiile de pe tot pământul au dat naştere la o multitudine derutantă de credinţe în viaţa de apoi, credinţe bazate pe învăţătura potrivit căreia sufletul este nemuritor. Aceste credinţe au influenţat, şi chiar au dominat şi înrobit, miliarde de oameni. Fiind puşi în faţa tuturor acestor lucruri, nu putem să nu ne întrebăm: Este posibil să cunoaştem adevărul referitor la ceea ce se întâmplă când murim? Există viaţă după moarte? Ce spune Biblia în această privinţă? Toate acestea vor fi analizate în articolul următor.

[Notă de subsol]

Puteţi să explicaţi?

◻ Care este o temă larg răspândită în credinţele celor mai multe religii cu privire la viaţa de după moarte?

◻ În ce fel arată atât istoria, cât şi Biblia că doctrina nemuririi sufletului a luat naştere în anticul Babilon?

◻ În ce fel sunt influenţate religiile orientale de credinţa babiloniană în existenţa unui suflet nemuritor?

◻ Cum s-a infiltrat învăţătura nemuririi sufletului în iudaism, în creştinătate şi în islamism?

[Legenda fotografiei de la pagina 12 şi a ilustraţiei de la pagina 13]

Cucerirea efectuată de Alexandru cel Mare a dus la fuzionarea culturii elene cu cea iudaică

Augustin a încercat să contopească filozofia platonică cu creştinismul

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Alexandru cel Mare: Musei Capitolini, Roma; Augustin: Din cartea Great Men and Famous Women (Oameni de vază şi femei renumite)