„Iehova“ sau „Iahve“?

„AMESTECĂTURĂ“, „hibridă“, „aberantă“. Ce i-a determinat pe specialiştii în ebraica biblică să folosească termeni atât de categorici? Problema în discuţie este dacă „Iehova“ e o pronunţie corectă a numelui lui Dumnezeu. Acest subiect stârneşte controverse aprinse de mai bine de un secol. Se pare că majoritatea bibliştilor din zilele noastre preferă numele alcătuit din două silabe „Iahve“. Dar este pronunţia „Iehova“ cu adevărat atât de „aberantă“?

Originea controversei

Potrivit Bibliei, Dumnezeu însuşi şi-a dezvăluit numele omenirii (Exodul 3:15). Dovezile scripturale arată că slujitorii din vechime ai lui Dumnezeu au folosit fără nici o reţinere acest nume (Geneza 12:8; Rut 2:4). Numele lui Dumnezeu era cunoscut şi de alte naţiuni (Iosua 2:9). Acest lucru s-a putut spune îndeosebi după ce evreii întorşi din exilul babilonian au avut legături cu oameni din multe naţiuni (Psalmul 96:2–10; Isaia 12:4; Maleahi 1:11). În lucrarea The Interpreter’s Dictionary of the Bible se spune: „Există numeroase dovezi potrivit cărora în perioada postexilică mulţi străini au fost atraşi de religia evreilor“. Însă pe la începutul secolului I e.n. a apărut o superstiţie legată de numele lui Dumnezeu. În cele din urmă, naţiunea evreiască nu numai că nu a mai folosit în public numele lui Dumnezeu, dar unii chiar au interzis cu desăvârşire pronunţarea lui. S-a pierdut oare astfel pronunţia corectă a acestui nume?

Ce conţine un nume?

În limba ebraică numele lui Dumnezeu se scrie יהוח. Aceste patru litere, care se citesc de la dreapta la stânga, sunt numite de obicei Tetragrama. Numeroase nume de persoane şi toponime menţionate în Biblie conţin o formă prescurtată a numelui divin. Ne pot oferi aceste nume proprii unele indicii cu privire la modul în care se pronunţa numele lui Dumnezeu?

George Buchanan, profesor emerit la Institutul de Teologie Wesley din Washington, D.C., răspunde afirmativ. Profesorul Buchanan explică: „În antichitate, părinţii le puneau deseori copiilor numele zeilor lor. Aceasta înseamnă că ei trebuie să fi pronunţat numele copiilor lor aşa cum se pronunţa numele zeităţii respective. Tetragrama era folosită în nume de persoane, iar în aceste nume apărea întotdeauna vocala din mijloc“.

Să luăm câteva exemple de nume proprii biblice care conţin o formă prescurtată a numelui lui Dumnezeu. Ionatan, care apare sub forma Yonathán sau Yehonathán în ebraica biblică, înseamnă „Yaho sau Yahowah a dat“, afirmă profesorul Buchanan. Numele profetului Ilie este ʼEliyáh sau ʼEliyáhu în ebraică. Potrivit profesorului Buchanan, acest nume înseamnă „Dumnezeul meu este Yahoo sau Yahoo-wah“. În mod asemănător, numele ebraic Iosafat este Yehoshaphát, care înseamnă „Yaho a judecat“.

O pronunţare bisilabică a Tetragramei cum este „Iahve“ nu ar face posibilă existenţa vocalei o în componenţa numelui lui Dumnezeu. Însă, în numeroasele nume biblice care cuprind numele divin, această vocală din mijloc apare atât în forma completă, cât şi în cea prescurtată, ca în Iehonatan şi Ionatan. Astfel, profesorul Buchanan spune cu privire la numele divin: „În nici unul dintre cazuri nu este omisă vocala oo sau ho. Acest cuvânt a fost prescurtat uneori «Ya», dar niciodată «Ya-weh». . . . Când pronunţia Tetragramei era monosilabică se spunea «Iah» sau «Io». Când era trisilabică, aceasta trebuie să fi fost «Iahova» sau «Iahoova». Dacă a fost vreodată bisilabică, pronunţia ei trebuie să fi fost «Iaho»“. — Biblical Archaeology Review.

Aceste comentarii ne ajută să înţelegem afirmaţia făcută secolul trecut de ebraistul Heinrich Gesenius în lucrarea sa Hebrew and Chaldee Lexicon to the Old Testament Scriptures (Lexicon de cuvinte ebraice şi caldeene din textele Vechiului Testament): „Cei ce consideră că יְהוָֹה [Ie-ho-vah] a fost adevărata pronunţie [a numelui lui Dumnezeu] nu sunt lipsiţi cu desăvârşire de argumente cu care să-şi apere punctul de vedere. Astfel se poate da o explicaţie mai satisfăcătoare silabelor prescurtate יְהוֹ [Ie-ho] şi יוֹ [Io] cu care încep multe nume proprii“.

Cu toate acestea, în introducerea la recenta sa traducere a lucrării The Five Books of Moses (Cele cinci cărţi ale lui Moise), Everett Fox face următoarea remarcă: „Nici încercările mai vechi, nici cele mai recente de a reconstitui pronunţia «corectă» a numelui ebraic [al lui Dumnezeu] nu au avut reuşită; nici «Iehova», [pronunţia] auzită uneori, nici «Iahve», pronunţia acceptată în general de erudiţi, nu pot fi dovedite cu argumente convingătoare“.

Fără îndoială că dezbaterile specialiştilor vor continua. Evreii au încetat să mai pronunţe numele Dumnezeului adevărat înainte ca masoreţii să elaboreze sistemul de marcare a vocalelor. Prin urmare, nu există nici o modalitate sigură de a dovedi ce vocale au însoţit consoanele YHWH (יהוה). Cu toate acestea, numele personajelor biblice, a căror pronunţie corectă nu s-a pierdut niciodată, oferă un indiciu clar cu privire la vechea pronunţie a numelui lui Dumnezeu. Din acest motiv, cel puţin unii specialişti sunt de acord că pronunţia „Iehova“ nu este, la urma urmei, atât de „aberantă“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 31]

„Iehova“ este cea mai cunoscută pronunţie a numelui lui Dumnezeu