Ieronim, un pionier în traducerea Bibliei care a stârnit controverse

LA 8 aprilie 1546, Conciliul de la Trent a decretat că Vulgata latină „a fost aprobată de Biseric[a] [Catolică] . . . şi nimeni să nu îndrăznească sub vreun pretext oarecare să nu o accepte“. Deşi fusese terminată cu peste o mie de ani mai înainte, Vulgata şi traducătorul ei, Ieronim, s-au aflat mult timp în centrul controverselor. Cine a fost Ieronim? De ce el şi Biblia tradusă de el au fost contestaţi? În ce măsură influenţează lucrarea lui traducerea de astăzi a Bibliei?

Formarea unui erudit

Numele latin al lui Ieronim era Eusebius Hieronymus. El s-a născut în jurul anului 346 e.n. în orăşelul Stridon (aflat în provincia romană Dalmaţia), aproape de graniţa actuală dintre Italia şi Slovenia.a Ieronim provenea dintr-o familie destul de înstărită, iar în tinereţe s-a bucurat de avantajele pe care le oferă banii, fiind instruit la Roma de renumitul gramatic Donatus. Ieronim s-a dovedit a fi un student talentat la gramatică, retorică şi filozofie. Pe parcursul acestei perioade, el a început să înveţe şi limba greacă.

După ce a plecat din Roma în 366 e.n., Ieronim a rătăcit prin mai multe locuri, oprindu-se în cele din urmă în oraşul Aquileia (Italia), unde s-a iniţiat în ascetism. Atras de aceste concepţii care recomandau un mod de viaţă extrem de auster, împreună cu un grup de prieteni Ieronim a dus în următorii câţiva ani o viaţă de ascet.

În 373 e.n., din cauza unei rupturi inexplicabile, grupul s-a dizolvat. Dezamăgit, Ieronim a pribegit spre est, trecând prin Bithynia, Galatia şi Cilicia şi ajungând în cele din urmă în Antiohia (Siria).

Lunga călătorie l-a sleit de puteri. Epuizat şi cu o sănătate şubredă, Ieronim era cât pe ce să fie răpus de friguri. Iată ce i-a scris el unui prieten: „Oh, măcar dacă Domnul Isus Cristos m-ar aduce într-o clipă la tine! Bietul meu trup, istovit chiar şi atunci când nu sunt bolnav, s-a şubrezit de tot“.

Ca şi cum boala, singurătatea şi conflictele interioare nu ar fi fost de ajuns, Ieronim s-a confruntat la scurt timp după aceea cu o criză de natură spirituală. El a avut un vis în care s-a văzut „târât înaintea scaunului de judecată“ al lui Dumnezeu. Când a fost întrebat ce este, Ieronim a răspuns: „Sunt creştin“. Dar cel ce prezida în cer a ripostat: „Minţi, eşti un discipol al lui Cicero, nu al lui Cristos“.

Până la data aceea, Ieronim, un om pasionat de învăţătură, fusese absorbit de studierea clasicilor păgâni şi nu de studierea Cuvântului lui Dumnezeu. „Am fost chinuit, spunea el, de focul conştiinţei.“ Sperând că va putea îndrepta lucrurile, Ieronim a jurat în vis: „Doamne, dacă voi mai deţine vreodată cărţi lumeşti sau dacă voi mai citi vreodată aşa ceva, Te voi fi renegat“.

Mai târziu, Ieronim a spus că nu i se putea cere socoteală pentru un jurământ pe care îl făcuse în vis. Cu toate acestea, el era hotărât să-şi ţină jurământul — măcar în linii mari. De aceea, Ieronim a plecat din Antiohia şi a trăit în sihăstrie în deşertul Chalcis din Siria. Ducând o viaţă de pustnic, el s-a lăsat absorbit de studierea Bibliei şi a unor lucrări religioase. Iată ce spune Ieronim: „Râvna cu care am citit cărţile lui Dumnezeu a întrecut-o pe cea pe care o avusesem înainte pentru cărţile oamenilor“. De asemenea, el a învăţat siriaca vorbită acolo şi a început să înveţe ebraica cu ajutorul unui evreu convertit la creştinism.

Însărcinarea primită de la papă

După aproape cinci ani de sihăstrie, Ieronim s-a întors în Antiohia pentru a-şi continua studiile. Când a sosit însă, a găsit biserica foarte dezbinată. De fapt, încă de când se afla în deşert, Ieronim ceruse sfatul papei Damasus, spunându-i: „Biserica este divizată în trei facţiuni şi fiecare dintre ele este dornică să fiu de partea ei“.

În cele din urmă, Ieronim a hotărât să treacă de partea lui Paulinus, unul dintre cei trei bărbaţi care revendicaseră titlul de episcop al Antiohiei. Ieronim a fost de acord ca Paulinus să-l hirotonisească, însă a pus două condiţii. În primul rând dorea să-şi vadă în continuare de ambiţiile sale monahale. În al doilea rând, el a insistat să fie scutit de orice obligaţie preoţească de a sluji în vreo biserică.

În 381 e.n., Ieronim l-a însoţit pe Paulinus la Conciliul de la Constantinopol, iar după aceea a mers mai departe cu el la Roma. Papa Damasus a remarcat imediat erudiţia şi aptitudinile lingvistice ale lui Ieronim. În decurs de un an Ieronim a fost ridicat în rang la importanta funcţie de secretar particular al lui Damasus.

Ca secretar, Ieronim nu s-a ferit de polemici. Mai degrabă, lăsa impresia că doreşte să le atragă. De exemplu, el a continuat să ducă o viaţă de ascet în mijlocul somptuoasei curţi papale. În plus, deoarece încuraja modul său de viaţă auster şi condamna cu vehemenţă excesele mondene ale clerului, Ieronim şi-a făcut foarte mulţi duşmani.

Însă, în pofida criticilor săi, Ieronim s-a bucurat de tot sprijinul papei Damasus. Papa avea suficiente motive de a-l încuraja pe Ieronim să-şi continue cercetările legate de Biblie. La data aceea se foloseau mai multe versiuni în latină ale Bibliei. Multe dintre ele erau traduceri neglijente, care conţineau greşeli flagrante. Damasus era îngrijorat şi de faptul că limba împărţea domeniile din Orient şi Occident care aparţineau Bisericii. În Orient puţini oameni ştiau latina, iar în Occident şi mai puţini ştiau greaca.

Prin urmare, papa Damasus aştepta cu nerăbdare o traducere revizuită în latină a Evangheliilor. Damasus dorea o traducere în latină care să fie cât mai aproape de originalul grecesc, dar care să fie cursivă şi clară. Ieronim era unul dintre puţinii erudiţi care puteau realiza aşa ceva. Deoarece vorbea cursiv greaca, latina şi siriaca şi avea suficiente cunoştinţe de ebraică, el era foarte potrivit pentru această însărcinare. Astfel, fiind împuternicit de Damasus, Ieronim a început un proiect căruia avea să-i dedice mai bine de 20 de ani din viaţă.

Controversa se amplifică

Deşi a tradus foarte repede Evangheliile, Ieronim a folosit o metodă logică, savantă. După ce a comparat toate manuscrisele greceşti disponibile atunci, el a făcut corecturi în textul latinesc, atât în ce priveşte stilul, cât şi conţinutul, pentru ca traducerea în latină să fie cât mai aproape de textul grecesc.

În general, cele patru Evanghelii traduse de Ieronim au avut un ecou favorabil, şi acelaşi lucru se poate spune şi despre versiunea în latină a Psalmilor revizuită de el, care avea la bază textul Septuagintei greceşti. Cu toate acestea, au existat în continuare voci critice. „Nişte fiinţe josnice, scria Ieronim, m-au acuzat înadins că am căutat să corectez anumite pasaje din evanghelii, împotriva autorităţii anticilor şi a părerii întregii lumi.“ După moartea papei Damasus în 384 e.n., lui Ieronim i s-au adus şi mai multe acuzaţii. Deoarece nu era în relaţii bune cu noul papă, Ieronim a hotărât să plece de la Roma. Încă o dată Ieronim a luat drumul Orientului.

Formarea unui ebraist

În 386 e.n., Ieronim s-a stabilit la Betleem, unde avea să rămână tot restul vieţii. El a fost însoţit de un grup restrâns de discipoli fideli, printre care s-a numărat şi Paula, o femeie bogată care provenea din nobilimea de la Roma. Paula adoptase un mod de viaţă monahal în urma predicării lui Ieronim. Cu sprijinul ei financiar, a fost construită o mănăstire sub îndrumarea lui Ieronim. Aici el şi-a continuat studiile şi a desăvârşit cea mai mare realizarea a vieţii sale.

Şederea în Palestina i-a dat lui Ieronim posibilitatea de a învăţa mai bine ebraica. El a plătit mai mulţi profesori evrei care să-l ajute să înţeleagă unele aspecte mai dificile ale limbii ebraice. Dar chiar şi cu un profesor nu era deloc uşor. Iată ce a spus Ieronim cu privire la unul dintre profesorii săi, pe nume Baraninas din Tiberiada: „Câtă nelinişte şi cheltuială pentru ca Baraninas să mă înveţe noaptea“. De ce învăţau ei noaptea? Deoarece lui Baraninas îi era teamă de cum va privi comunitatea evreiască asocierea lui cu un „creştin“.

Pe timpul lui Ieronim, evreii râdeau de străinii care vorbeau ebraica din cauză că aceştia nu puteau pronunţa corect sunetele guturale. Cu toate acestea, Ieronim a făcut eforturi susţinute şi a reuşit să stăpânească aceste sunete. De asemenea, el a transliterat în latină foarte multe cuvinte ebraice. Acest pas nu numai că l-a ajutat să-şi amintească cuvintele, dar a şi păstrat pronunţarea evreiască din perioada respectivă.

Controversa atinge punctul culminant

Nu se ştie cu exactitate dacă papa Damasus a dorit ca Ieronim să traducă numai o parte a Bibliei. Există însă puţine îndoieli cu privire la modul în care a privit Ieronim această problemă. El era foarte hotărât şi devotat preocupărilor sale. Dorinţa lui arzătoare era să realizeze ceva „folositor Bisericii şi demn de a fi lăsat posterităţii“. De aceea, el a luat hotărârea de a realiza o traducere revizuită în latină a întregii Biblii.

Pentru Scripturile ebraice, Ieronim intenţiona să aibă ca bază de traducere Septuaginta. Această versiune grecească a Scripturilor ebraice, tradusă iniţial în secolul al III-lea î.e.n., a fost considerată de mulţi ca fiind inspirată direct de Dumnezeu. De aceea, Septuaginta s-a bucurat de o mare răspândire în rândul creştinilor de atunci care vorbeau limba greacă.

Însă, pe măsură ce avansa cu lucrarea sa, Ieronim găsea inconsecvenţe în manuscrisele greceşti, asemănătoare celor întâlnite de el în latină. Ieronim era din ce în ce mai dezamăgit. În cele din urmă a ajuns la concluzia că, pentru a realiza o traducere fidelă, trebuia să lase deoparte manuscrisele greceşti, inclusiv mult lăudata Septuaginta, şi să meargă direct la textul ebraic original.

Această hotărâre a stârnit proteste. Ieronim a fost etichetat de unii ca falsificator de text, blasfemator al lui Dumnezeu, care a renunţat la tradiţiile Bisericii în favoarea evreilor. Până şi Augustin, cel mai de seamă teolog creştin al vremii, a intervenit pe lângă Ieronim, cerându-i să se întoarcă la textul Septuagintei: „Dacă traducerea dumitale începe să fie citită mai des în multe biserici, ar fi regretabil ca la citirea Bibliei să apară diferenţe între bisericile latineşti şi cele greceşti“.

Într-adevăr, lui Augustin îi era teamă că Biserica s-ar fi putut scinda dacă bisericile din Occident ar fi folosit textul latinesc al lui Ieronim, care avea la bază textele ebraice, în timp ce bisericile greceşti din Orient ar fi folosit în continuare versiunea Septuaginta.b În plus, Augustin şi-a exprimat îndoiala în ce priveşte renunţarea la Septuaginta în favoarea unei traduceri pe care numai Ieronim o putea apăra.

Care a fost reacţia lui Ieronim? Aşa cum era de aşteptat de la un om cu firea lui, Ieronim şi-a ignorat criticii. El a tradus în continuare direct din ebraică, iar în jurul anului 405 e.n. a terminat de tradus Biblia în latină. După mai mulţi ani, traducerea lui a fost numită Vulgata, nume care face aluzie la o versiune general acceptată (în latină vulgatus înseamnă „obişnuit, popular“).

Realizări de durată

Versiunea lui Ieronim a Scripturilor ebraice nu a fost doar o revizuire a unui text existent. Pentru generaţiile care au urmat, această traducere a schimbat cursul studierii şi traducerii Bibliei. „Vulgata, spunea istoricul Will Durant, rămâne cea mai mare şi mai prestigioasă realizare literară a secolului al IV-lea.“

Deşi a fost o persoană sarcastică şi arţăgoasă, fără a primi vreun ajutor din partea altora, Ieronim a orientat din nou cercetările legate de Biblie spre textul ebraic inspirat. Având un ochi ager, el a studiat şi a comparat manuscrise biblice antice evreieşti şi greceşti care nu mai există astăzi. De asemenea, lucrarea sa a precedat-o pe cea a masoreţilor evrei. De aceea, Vulgata este o lucrare de referinţă preţioasă pentru compararea traducerilor paralele ale textelor biblice.

Fără a scuza comportamentul său excentric sau concepţiile sale religioase, persoanele care iubesc Cuvântul lui Dumnezeu pot fi recunoscătoare pentru eforturile asidue depuse de acest pionier în traducerea Bibliei care a stârnit atâtea controverse. Într-adevăr, Ieronim şi-a atins obiectivul, realizând ceva „demn de a fi lăsat posterităţii“.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Statuia din Betleem a lui Ieronim

[Provenienţa fotografiei]

Garo Nalbandian

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 26]

Stânga, sus: manuscris în ebraică, prin amabilitatea Sanctuarului Cărţii, Muzeul Israelului, Ierusalim; Stânga, jos: manuscris în siriacă, reprodus cu aprobarea custozilor de la Chester Beatty Library Dublin; În mijloc, sus: manuscris în greacă, prin amabilitatea Israel Antiquities Authority