Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w98 1/10 pag. 4–6
  • Să ne închinăm lui Dumnezeu în adevăr

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Să ne închinăm lui Dumnezeu în adevăr
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1998
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Cunoaşterea adevărului risipeşte teama
  • De ce atât de diferite?
  • Tineri care ‘se încred în Iehova’
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
  • Sunt Martorii lui Iehova creștini adevărați?
    Bucură-te pentru totdeauna de viață! – Curs interactiv de studiere a Bibliei
  • Martorii lui Iehova
    Argumente din Scripturi
  • Creştinii se închină cu spirit şi adevăr
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2002
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1998
w98 1/10 pag. 4–6

Să ne închinăm lui Dumnezeu în adevăr

Pentru ca închinarea să fie acceptată de Dumnezeu, aceasta trebuie să se bazeze pe adevăr (Ioan 4:23). Biblia arată că adevăraţii închinători sunt cei care aparţin „congregaţiei viului Dumnezeu, stâlp şi sprijin al adevărului“ (1 Timotei 3:15, NW). Cei ce fac parte din congregaţia lui Dumnezeu nu numai că cred adevărul din Cuvântul său, dar şi trăiesc în armonie cu el şi îl susţin, făcându-l cunoscut pe tot pământul. — Matei 24:14; Romani 10:9–15.

MARTORII LUI IEHOVA sunt bine cunoscuţi pentru lucrarea educaţională pe care o desfăşoară în prezent în peste 200 de ţări. Ei studiază Biblia şi o predau ca adevăr, fără să-i diminueze calitatea supunând-o influenţei filozofiilor omeneşti. Sunteţi familiarizaţi cu învăţăturile lor bazate pe Biblie? Mulţi ezită să-i asculte pe Martorii lui Iehova din cauza unor informaţii denigratoare răspândite împotriva lor. Însă oamenii sinceri sunt invitaţi să constate singuri dacă ceea ce predau Martorii este sau nu adevărul. Această concluzie importantă nu trebuie să se bazeze pe vorbe. Mulţi oameni care au examinat personal învăţăturile Martorilor lui Iehova au tras foloase mari.

Cunoaşterea adevărului risipeşte teama

Să luăm, de exemplu, cazul Eugeniei. Ea a primit o educaţie catolică rigidă. Tatăl ei a fost unul dintre cei care au organizat în 1979 vizita papei în Mexic. În timpul unei vizite la nişte prieteni, Eugenia i-a cunoscut pe Martorii lui Iehova. Cu ajutorul lor, ea a început să analizeze cu mai multă atenţie ce spune Biblia. Ea îşi aminteşte: „La început am fost cuprinsă de teamă. Găsisem adevărul! Dar asta însemna că majoritatea convingerilor mele erau greşite. Convingerile familiei mele, ale prietenilor mei, ale oamenilor pe care îi iubeam erau toate greşite. Eram tulburată. Mă întrebam încontinuu cum o să reacţioneze familia mea când va afla ce descoperisem. Cu timpul, cu ajutorul lui Iehova am început să mă obişnuiesc cu această situaţie care mă copleşea. Într-o zi m-am hotărât să mă destăinui unui prieten de familie, un profesor de teologie. I-am spus totul despre dorinţa mea de a găsi adevărul. Apoi el mi-a spus: «Dacă vrei să afli adevărul, caută-i pe Martorii lui Iehova»“.

Dar tocmai de ceea ce se temea Eugenia nu a scăpat. Familia a dat-o afară din casă. Totuşi, Martorii au continuat să o ajute din punct de vedere spiritual. Ea a spus: „Am fost întărită pentru a lua poziţie de partea adevărului. Mi-am dat seama că era ceva pentru care merita să lupt. Primirea călduroasă pe care mi-au făcut-o Martorii lui Iehova m-a ajutat foarte mult. M-am simţit iubită în mijlocul congregaţiei creştine. Ataşarea de organizaţia lui Dumnezeu m-a ajutat să înfrunt teama de a lua poziţie de partea adevărului fără acordul familiei“.

Să luăm un alt exemplu. Sabrina a crescut într-o familie în care se obişnuia să se discute cu regularitate despre Biblie. De fapt, membrii familiei ei îşi formaseră un fel de „religie a familiei“. Ea îşi făcuse obiceiul de a se asocia cu membri ai altor religii pentru a le demasca învăţăturile greşite. Când un Martor al lui Iehova i-a oferit un studiu biblic, ea a acceptat fără să stea pe gânduri, dar cu intenţia de a demonstra netemeinicia convingerilor Martorilor. Ea îşi aminteşte: „După ce am studiat mai mult de un an, am început să mă tem că-mi pierdeam «adevărul». Îmi fusese uşor să demasc minciunile promovate de multe religii cu care avusesem de-a face, dar de data asta lucrurile nu erau chiar atât de simple“.

Din cauza temerilor, Sabrina a întrerupt studiul Bibliei cu Martorii lui Iehova. Dar apoi a simţit un gol spiritual. Ea s-a decis să reia studiul şi, în cele din urmă, a acceptat acest adevăr pe care îl descoperise de puţin timp. Sabrina a progresat mult, dorind să le împărtăşească şi altora lucrurile pe care le aflase. Ea chiar a cerut să-i însoţească pe Martori în ministerul din casă în casă. Sabrina a explicat: „Înainte de a primi aprobarea să predic împreună cu Martorii lui Iehova am fost întrebată: «Vrei într-adevăr să fii o Martoră a lui Iehova?» «Nu!», am răspuns. Teama mă cuprinsese din nou“. În cele din urmă, după ce a continuat să asiste la toate întrunirile, să-i urmărească cu atenţie pe membrii poporului lui Dumnezeu şi modul în care aplică ei principiile biblice, Sabrina a ajuns la concluzia că acela era fără îndoială adevărul. Ea s-a botezat, iar acum este evanghelizatoare cu timp integral.

De ce atât de diferite?

Unii ar putea întreba: „De ce învăţăturile Martorilor lui Iehova sunt atât de diferite de învăţăturile altor religii?“ O scurtă examinare a învăţăturilor Martorilor vă va ajuta să înţelegeţi că ei sunt creştini sinceri şi cercetători conştiincioşi ai Bibliei. Vă încurajăm să căutaţi în propria Biblie textele prezentate în chenarul de mai sus, care conţine câteva dintre învăţăturile fundamentale ale Martorilor.

Examinând cu atenţie convingerile Martorilor lui Iehova şi modul în care respectă ei învăţăturile Bibliei, veţi fi binecuvântaţi cu eliberarea pe care o aduce adevărul (Ioan 17:17). Nu aveţi nici un motiv să vă temeţi să aflaţi adevărul. Amintiţi-vă ce a promis Isus: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“. — Ioan 8:32.

[Chenarul de la pagina 6]

CÂTEVA ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE ALE MARTORILOR LUI IEHOVA

◯ Iehova este Atotputernicul Dumnezeu. Numele lui propriu apare de peste 7 000 de ori în primele manuscrise ale Bibliei. — Psalmul 83:18.

◯ Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ pentru a-şi da viaţa pentru omenire (Ioan 3:16, 17). Martorii lui Iehova respectă învăţăturile lui Isus Cristos care se găsesc în Evanghelii.

◯ Numele de Martori ai lui Iehova are la bază textul din Isaia 43:10, unde se spune: „Voi sunteţi martorii Mei, zice Iehova“ (Sânta Scriptură, 1874).

◯ Regatul pentru care oamenii se roagă în rugăciunea „Tatăl nostru“ este un guvern ceresc, care va îndepărta în curând toată suferinţa şi durerea din lume pentru a instaura Paradisul promis de Biblie. — Isaia 9:6, 7; Daniel 2:44; Matei 6:9, 10; Apocalipsa 21:3, 4.

◯ Toţi cei care fac voinţa lui Dumnezeu au posibilitatea de a se bucura etern de binecuvântările Regatului. — Ioan 17:3; 1 Ioan 2:17.

◯ Creştinii trebuie să-şi modeleze conduita potrivit Bibliei. Ei trebuie să se străduiască să fie cinstiţi, să ducă o viaţă curată, virtuoasă şi să manifeste iubire faţă de semeni. — Matei 22:39; Ioan 13:35; 1 Corinteni 6:9, 10.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Martorii lui Iehova fac cunoscut adevărul biblic la oameni din peste 200 de ţări

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează