Un regent mândru pierde un imperiu

„ÎMPĂRATUL Belşaţar, a scris profetul Daniel, a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui şi a băut vin înaintea lor.“ Totuşi, în timpul banchetului, împăratul „şi-a schimbat înfăţişarea, gândurile l-au tulburat, încheieturile şoldurilor i s-au desfăcut şi genunchii i s-au izbit unul de altul“. Înainte de ivirea zorilor, „Belşaţar, împăratul caldeenilor, a fost omorât. Şi Darius Medul . . . a primit împărăţia“. — Daniel 5:1, 6, 30, 31.

Cine a fost Belşaţar? Cum a ajuns el să fie numit „împăratul caldeenilor“? Mai exact, ce poziţie deţinea el în Imperiul Neobabilonian, şi cum a pierdut imperiul?

Coregent sau rege?

Daniel îl numeşte pe Nebucadneţar tatăl lui Belşaţar (Daniel 5:2, 11, 18, 22). Totuşi, aceasta nu era o relaţie de rudenie propriu-zisă. Cartea Nabonidus and Belshazzar, de Raymond P. Dougherty, sugerează faptul că Nebucadneţar era, probabil, bunicul lui Belşaţar din partea mamei sale, Nitocris. De asemenea, s-ar putea ca Nebucadneţar să fi fost pur şi simplu „tatăl“ lui Belşaţar în sensul că era regele predecesor (compară cu Geneza 28:10, 13). Oricum ar sta lucrurile, inscripţiile cuneiforme de pe câţiva cilindri de argilă descoperiţi în sudul Irakului în secolul al XIX-lea îl numesc pe Belşaţar fiul cel mai mare al lui Nabonid, regele Babilonului.

Întrucât relatarea din Daniel capitolul 5 se concentrează asupra evenimentelor petrecute în noaptea căderii Babilonului în anul 539 î.e.n., aceasta nu explică modul în care a dobândit Belşaţar autoritate regală. Totuşi, sursele arheologice furnizează câteva indicii referitoare la relaţia dintre Nabonid şi Belşaţar. „Scrierile babiloniene dezvăluie faptul că Nabonid era un conducător excentric“, a afirmat Alan Millard, arheolog şi autoritate în materie de limbi semitice antice. Alan Millard a adăugat: „Deşi nu a ignorat zeii Babilonului, el . . . a acordat o deosebită atenţie zeului lunii întâlnit la alte două oraşe, Ur şi Haran. Pe parcursul domniei sale, Nabonid nu a locuit în Babilon timp de câţiva ani, ci a stat în îndepărtata oază Teima [sau Tema], din nordul Arabiei“. După cât se pare, Nabonid a petrecut o mare parte din domnia sa departe de Babilon, capitala imperiului. În timpul absenţei sale, lui Belşaţar i s-a acordat autoritate administrativă.

Dezvăluind mult mai multe lucruri despre adevărata poziţie a lui Belşaţar, un document cuneiform numit „Istoria în versuri a lui Nabonid“ afirmă: „El [Nabonid] i-a încredinţat «forţele militare» (fiului) său cel mai mare, întâiul-născut, a pus trupele din toată ţara sub (comanda) lui“. Astfel, Belşaţar era un coregent.

Totuşi, poate un coregent să fie considerat rege? O statuie a unui conducător antic găsită în nordul Siriei în anii ’70 arată că nu era ceva neobişnuit ca un conducător să fie numit rege când, de fapt, era de rang inferior acestuia. Statuia îl înfăţişează pe conducătorul Gozanului şi are două inscripţii, una în asiriană şi cealaltă în aramaică. Inscripţia în asiriană spune că statuia îl reprezintă pe guvernatorul Gozanului, în timp ce inscripţia în limba aramaică spune că este vorba despre statuia unui rege. Aşadar, nu era ceva neobişnuit ca în scrierea oficială babiloniană Belşaţar să fie numit prinţul moştenitor, iar în scrierea lui Daniel în aramaică să fie numit rege.

Coguvernarea lui Nabonid şi a lui Belşaţar a durat până la căderea Imperiului Neobabilonian. De aceea, chiar în noaptea căderii Babilonului, Belşaţar s-a oferit să-l facă pe Daniel al treilea conducător al regatului, nu al doilea. — Daniel 5:16.

Un regent sigur pe sine şi mândru

Evenimentele din ultima perioadă a domniei lui Belşaţar arată că prinţul era un bărbat sigur pe sine şi mândru. La 5 octombrie 539 î.e.n., când a luat sfârşit domnia sa, Nabonid a fugit la Borsippa, întrucât suferise o înfrângere din partea forţelor medo-persane. Babilonul însuşi era asediat. Dar Belşaţar se simţea atât de sigur în oraşul înconjurat de ziduri masive, încât chiar în noaptea aceea a dat „un mare banchet pentru o mie de oameni de vază ai săi“. Herodot, istoric grec din secolul al V-lea î.e.n., a consemnat că, în oraş, poporul „dansa în acel timp şi se distra“.

Totuşi, în afara zidurilor Babilonului, soldaţii armatei medo-persane erau precauţi. Sub comanda lui Cirus, ei au deviat apele fluviului Eufrat, care trecea prin mijlocul oraşului. Soldaţii săi erau gata să străbată albia fluviului de îndată ce nivelul apei avea să scadă suficient de mult. Ei urmau să escaladeze malul şi să intre în oraş pe porţile de bronz ale zidului ce dădeau spre fluviu şi care rămăseseră deschise.

Dacă Belşaţar ar fi observat ce se petrecea în afara oraşului, ar fi închis porţile de bronz, ar fi postat bărbaţi puternici pe zidurile situate de-a lungul malului râului şi ar fi prins duşmanul în cursă. În loc să procedeze astfel, arogantul Belşaţar, aflat sub influenţa vinului, a cerut să i se aducă vasele din templul lui Iehova. Apoi el, musafirii, soţiile şi concubinele lui au băut în mod sfidător din ele în timp ce aduceau omagii zeilor babilonieni. Dintr-o dată a apărut în mod miraculos o mână care a început să scrie pe peretele palatului. Cuprins de teamă, Belşaţar şi-a chemat înţelepţii pentru a-i interpreta mesajul. Dar ei „n-au putut nici să citească scrierea şi nici să spună împăratului interpretarea ei“. În cele din urmă, „Daniel a fost adus înaintea împăratului“. Sub inspiraţie divină, profetul curajos al lui Iehova a dezvăluit semnificaţia mesajului miraculos, prezicând căderea Babilonului în mâinile mezilor şi perşilor. — Daniel 5:2–28.

Mezii şi perşii au cucerit cu uşurinţă oraşul, iar Belşaţar a fost ucis chiar în acea noapte. Odată cu moartea sa şi cu predarea lui Nabonid în mâinile lui Cirus, Imperiul Neobabilonian s-a prăbuşit.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

Daniel interpretează mesajul sentinţei pentru Imperiul Babilonian