Nunţi care îl onorează pe Iehova

Următorul articol referitor la nunţile creştine a fost pregătit iniţial în Etiopia pentru a le oferi o îndrumare utilă multor vorbitori de limba amharic care au devenit recent Martori ai lui Iehova. Articolul tratează unele obiceiuri şi practici locale care s-ar putea să fie diferite de cele din zona voastră. Sperăm că veţi găsi interesant acest contrast. În acelaşi timp, articolul prezintă sfaturi biblice echilibrate care se pot aplica şi dacă obiceiurile de nuntă sunt diferite în regiunea voastră.

„ÎNCHEIEREA căsătoriilor între creştini un prilej de bucurii“ — acesta a fost titlul unui excelent articol de studiu din Turnul de veghere din 1 august 1985. Următorul articol din acelaşi număr al revistei era intitulat: „Să te bucuri în mod echilibrat la un ospăţ de nuntă“. (Pentru oricine intenţionează să se căsătorească există sfaturi înţelepte suplimentare în cărţile Fă-ţi fericită viaţa de familie, capitolul 2, şi Încununează-ţi cu succes tinereţea, capitolele 19 şi 20a.) Mulţi au devenit Martori ai lui Iehova după ce au apărut aceste articole, aşa că dorim să revedem unele idei care se aplică îndeosebi în zona noastră, precum şi alte idei potrivite care ne vor ajuta să facem din nunţi nişte ocazii care să-l onoreze pe Iehova, Fondatorul căsătoriei.

O întrebare care ar putea fi analizată mai întâi este: Când trebuie să aibă loc o nuntă? Data nunţii ar trebui stabilită în funcţie de sezonul tradiţional de nunţi? Potrivit concepţiei locale, orice căsătorie încheiată într-o altă perioadă a anului nu va avea succes. Aceasta este o superstiţie fără temei, întrucât multe cupluri căsătorite care sunt fericite şi unite în serviciul lui Iehova nu s-au căsătorit în sezonul tradiţional. Noi nu credem nici în noroc, nici în ghinion (Isaia 65:11; Coloseni 2:8). Nu le-am ajuta pe rudele noastre necredincioase să vadă diferenţa dintre adevăr şi falsitate dacă am stabili data nunţii conform superstiţiilor lor. De fapt, creştinii se pot căsători în orice lună.

Când se stabileşte să se ţină o cuvântare de nuntă după oficierea cununiei civile, ar fi înţelept să nu treacă mai multe zile între cele două evenimente. Dacă perechea ar dori să aibă o cuvântare de nuntă la Sala Regatului, ar trebui să-i abordeze pe bătrânii de congregaţie cu mult timp înainte, pentru a le cere permisiunea să folosească sala. Bătrânii locali se vor asigura că în pregătirile în vederea ceremoniei nu există nimic care să le tulbure conştiinţa. Ora la care se va ţine cuvântarea trebuie stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu nici o activitate a congregaţiei. Fratele ales să ţină cuvântarea de nuntă se va întâlni înainte cu viitorul mire şi cu viitoarea mireasă ca să le ofere sfaturi ajutătoare şi să se asigure că nu există impedimente morale sau legale în calea căsătoriei şi că el este de acord cu planurile în vederea eventualei petreceri care va urma. Cuvântarea de nuntă trebuie să dureze circa o jumătate de oră şi să fie ţinută într-un mod demn, punând accentul pe latura spirituală. Cuvântarea de nuntă este, în mod cert, mai importantă decât orice petrecere care ar putea urma.

O nuntă creştină este o ocazie potrivită pentru a arăta că noi ‘nu suntem din lume’ (Ioan 17:14; Iacov 1:27). Caracterul nostru ordonat trebuie să se remarce. Aceasta înseamnă că vom căuta să fim punctuali în loc să-i facem pe ceilalţi să aştepte, probabil suprapunându-ne cu activităţile congregaţiei. Acest lucru trebuie să-l înţeleagă îndeosebi mireasa, deoarece rudele din lume ar putea-o îndemna să întârzie, pentru a-şi accentua importanţa. Fiind punctuală, o soră creştină matură poate demonstra că apreciază foarte mult calităţile spirituale, cum ar fi umilinţa şi consideraţia. Ordinea este importantă şi când este invitat un fotograf pentru această ocazie. Ar fi bine să-i cereţi fotografului să vină îmbrăcat la costum şi cravată şi să nu stânjenească ascultarea cuvântării când face fotografii. Nu trebuie să se facă fotografii în timpul rugăciunii. Caracterul nostru ordonat îl va onora pe Iehova şi va fi o bună mărturie. Nu trebuie să încercăm să ne conformăm obiceiurilor lumeşti de nuntă care ar eclipsa semnificaţia reală a evenimentului.

O petrecere nu este o cerinţă pentru o nuntă reuşită, însă nu există obiecţii scripturale împotriva unei astfel de ocazii fericite. Cu toate acestea, o astfel de reuniune de creştini adevăraţi trebuie să fie diferită de petrecerile lumeşti marcate de extravaganţă, exces de băutură, îmbuibare cu mâncare, muzică frenetică, dansuri indecente şi chiar bătăi. Biblia clasează „petrecerile dezmăţate“ printre lucrările cărnii (Galateni 5:21). Este mai uşor să ţii sub control situaţia când reuniunea nu este foarte mare. Nu e necesar să montaţi un cort pentru a corespunde obiceiurilor tradiţionale. Dar dacă din motive de spaţiu sau de vreme unii decid să folosească un cort, aceasta este o chestiune personală.

Experienţa a arătat că folosirea unor invitaţii specifice scrise este o bună modalitate de a limita numărul musafirilor. Este mai înţelept să invitaţi persoane decât congregaţii întregi şi, în calitate de creştini ordonaţi, ar trebui să respectăm astfel de limitări. Invitaţiile scrise ne ajută şi să evităm penibila situaţie de a vedea că apare la petrecere o persoană exclusă, căci, dacă se întâmplă acest lucru, s-ar putea ca mulţi fraţi şi surori să prefere să plece (1 Corinteni 5:9–11). Dacă un cuplu invită cunoştinţe sau rude necredincioase, numărul lor trebuie să fie limitat, acordându-le mai multă atenţie celor „din casa credinţei“ (Galateni 6:10). Unii au preferat să invite cunoştinţele din lume sau rudele necredincioase la cuvântarea de nuntă şi nu la petrecere. De ce? Ei bine, au existat cazuri când rudele din lume au creat o situaţie atât de jenantă la petrecerea de nuntă, încât mulţi fraţi şi multe surori au simţit că nu mai pot rămâne. Unele cupluri au preferat să facă o masă restrânsă, numai cu membrii apropiaţi ai familiei şi cu prietenii creştini apropiaţi.

În armonie cu Ioan 2:8, 9, este practic să se aleagă un „director al festivităţii“ (NW). Mirele va alege un creştin de încredere care va veghea la menţinerea ordinii şi a normelor înalte. Dacă musafirii aduc daruri, acest lucru trebuie făcut fără „etalare ostentativă“ (1 Ioan 2:16). Muzica poate fi plăcută fără să fie zgomotoasă, cu versuri discutabile sau cu un ritm frenetic. Mulţi au găsit că este cel mai bine ca un bătrân să asculte în prealabil muzica ce va fi audiată. Dansul poate ascunde capcane, întrucât multe dansuri tradiţionale derivă din dansuri ale fertilităţii şi trădează o senzualitate nepotrivită. Pentru oamenii din lume, „momentul tortului şi al şampaniei“ a fost uneori semnalul pentru dezlănţuire. De fapt, multe perechi creştine au decis să nu se folosească nici un fel de alcool la petrecerea de nuntă, evitându-se astfel unele probleme.

Întrucât dorim să-l onorăm pe Iehova, vom evita manifestările ostentative pentru a atrage prea mult atenţia asupra noastră. Până şi publicaţiile laice au vorbit împotriva tendinţei populare de a fi extravaganţi. Cât de neînţelept ar fi ca o pereche să facă datorii pentru a avea o nuntă ieşită din comun, ca apoi să aibă de îndurat ani de zile privaţiuni pentru a achita cheltuielile făcute pentru o singură zi! Bineînţeles, vestimentaţia purtată cu această ocazie trebuie să fie modestă şi îngrijită, fiind potrivită pentru o persoană care pretinde că îl adoră pe Dumnezeu (1 Timotei 2:9, 10). Articolul „Nunţile creştine trebuie să reflecte rezonabilitate“ (Turnul de veghere din 15 ianuarie 1969, engl.) făcea aceste comentarii interesante în legătură cu vestimentaţia:

„Nunta este o ocazie specială, aşadar este normal să se acorde atenţie aspectului plăcut şi atractiv. Însă aceasta nu înseamnă că cineva trebuie să poarte un anumit tip de rochie sau de costum. O persoană ar trebui să ţină cont de stilurile locale, de cheltuielile şi gusturile personale. . . . Ar fi însă rezonabil ca ei să cumpere o îmbrăcăminte atât de costisitoare, încât să cauzeze o povară financiară pentru ei sau pentru alţii? . . . Unele mirese s-au bucurat să poarte rochia unei prietene dragi sau a unei rude. Altele au avut o mare satisfacţie făcându-şi singure rochia de mireasă, probabil într-un mod care să le permită să o folosească şi cu alte ocazii în viitor. Este foarte potrivit ca un cuplu să se căsătorească purtând cele mai frumoase haine ale lor . . . Alţii care şi-ar putea permite să facă o nuntă mai sofisticată poate doresc să aibă o «nuntă modestă» din cauza timpurilor critice în care trăim“.

În mod similar, suita de onoare (prietenii mirelui şi domnişoarele de onoare) nu trebuie să fie mare. Nici ei nu trebuie să atragă atenţia în mod nepotrivit asupra lor prin ţinuta şi acţiunile lor. În timp ce unei persoane excluse i se poate permite să asiste la cuvântarea de la Sala Regatului, Turnul de veghere din 1 august 1985 spunea: „Ar fi nepotrivit ca din suita tinerilor căsătoriţi să facă parte persoane care sunt private de comunitate sau al căror mod de viaţă scandalos contravine în mod flagrant principiilor Bibliei“.

Deşi Isus a asistat la o nuntă, nu ne putem imagina că el ar fi aprobat obiceiul larg răspândit astăzi ca un cortegiu de maşini să traverseze oraşul făcând mare vâlvă; poliţia chiar i-a amendat pe unii conducători auto care au claxonat cu ocazia unei ceremonii de nuntă (vezi Matei 22:21). În toate acestea, în loc să copieze manifestările ostentative sau acţiunile caracteristice oamenilor dintre naţiuni, creştinii dau dovadă de înţelepciune, care le aparţine celor modeşti. — Proverbele 11:2.

Ce se poate spune despre asistarea la nunţile unor vecini, colegi de muncă din lume sau a unor cunoştinţe sau rude îndepărtate? Fiecare creştin trebuie să decidă personal în această privinţă. Trebuie să ţinem minte că timpul nostru este preţios, întrucât avem nevoie de timp pentru ministerul nostru, pentru studiul personal şi pentru alte activităţi legate de familie şi congregaţie (Efeseni 5:15, 16). La sfârşit de săptămână, noi avem întruniri şi serviciul de teren, ocazii de la care nu dorim să lipsim (Evrei 10:24, 25). Multe nunţi se suprapun cu adunările sau cu eforturile speciale depuse în serviciu în perioada Cinei Domnului. Nu ar trebui să ne lăsăm distraşi de la eforturile speciale pe care fraţii noştri din întreaga lume le depun pentru a asista la Cina Domnului. Înainte de a cunoaşte adevărul, noi am petrecut mult timp cu oamenii din lume, probabil în împrejurări care l-au dezonorat pe Dumnezeu (1 Petru 4:3, 4). Acum, priorităţile noastre s-au schimbat. Avem oricând posibilitatea să felicităm un cuplu din lume, trimiţându-le o felicitare sau făcându-le o scurtă vizită într-o altă zi. Unii au folosit astfel de ocazii pentru a depune mărturie, transmiţându-le câteva texte scripturale potrivite pentru noii căsătoriţi.

O nuntă în care aspectele spirituale domină manifestările lumeşti îl va onora cu adevărat pe Iehova. Luând măsuri ca să se menţină separaţi de lume, cu superstiţiile şi excesele ei, nelăsând ca nunta să se suprapună cu activităţile teocratice obişnuite şi dând dovadă de modestie şi nu de manifestări ostentative, creştinii se vor bucura de ocazie. În plus, ei vor putea privi înapoi la acest eveniment cu o conştiinţă curată şi cu amintiri plăcute. Reflectând înţelepciune şi rezonabilitate, fie ca toate nunţile noastre creştine să fie o mărturie pentru observatorii sinceri!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Creştinii nu imită în mod servil orice obicei local de nuntă.