Întrebări de la cititori

Rapoartele pe câţiva ani arată că numărul celor care se împărtăşesc din embleme cu ocazia Comemorării a crescut puţin. Sugerează aceasta că multe persoane noi sunt unse cu spirit sfânt?

Există motive întemeiate să credem că numărul celor 144 000 de creştini unşi s-a completat cu decenii în urmă.

În Faptele 2:1–4 citim despre primii membri ai acestui grup limitat: „În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde stăteau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat pe fiecare dintre ei. Şi toţi au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească“.

După aceea, Iehova a selectat alte persoane şi le-a uns cu spiritul său sfânt. Mii au fost adăugaţi chiar în primii ani ai creştinismului. În timpul nostru, cu ocazia celebrării Comemorării vorbitorul atrage adesea atenţia asupra cuvintelor apostolului Pavel din Romani 8:15–17, care menţionează faptul că cei unşi ‘primesc un duh de înfiere’. Pavel a adăugat că spiritul sfânt pe care îl primesc ei ‘mărturiseşte împreună cu duhul lor că sunt copii ai lui Dumnezeu, împreună moştenitori cu Hristos’. Cei care într-adevăr sunt unşi cu acest spirit ştiu lucrul acesta cu certitudine. Aceasta nu este o simplă dorinţă sau reflectarea unui punct de vedere nerealist şi sentimental despre ei înşişi.

Înţelegem că această chemare cerească a continuat de-a lungul secolelor, deşi pe parcursul evului mediu timpuriu au existat, probabil, momente când numărul celor unşi a fost foarte mica. Odată cu restabilirea adevăratului creştinism, spre sfârşitul secolului trecut, au fost chemaţi şi aleşi mai mulţi. Dar se pare că, pe la jumătatea anilor ’30, numărul total al celor 144 000 a fost în esenţă completat. Astfel a început să apară un grup de creştini loiali cu speranţă pământească. Isus i-a numit „alte oi“, care se unesc în închinare cu cei unşi ca o singură turmă aprobată. — Ioan 10:14–16.

Evenimentele care au marcat deceniile trecute indică atât încheierea chemării celor unşi, cât şi binecuvântarea lui Iehova asupra ‘marii mulţimi’ crescânde, care speră să supravieţuiască ‘necazului celui mare’ (Apocalipsa 7:9, 14). De exemplu, la celebrarea Comemorării în 1935, când asistenţa a fost de 63 146 de persoane, numărul celor care s-au împărtăşit din embleme ca semn al faptului că se declară unşi a fost de 52 465. Treizeci de ani mai târziu, adică în 1965, asistenţa era de 1 933 089, în timp ce numărul celor care s-au împărtăşit a scăzut la 11 550. După încă 30 de ani, în 1995, numărul asistenţilor s-a ridicat la 13 147 201, dar numai 8 645 s-au împărtăşit din pâine şi vin (1 Corinteni 11:23–26). Este limpede că, pe măsură ce deceniile au trecut, numărul celor ce se declarau a fi din rămăşiţă a scăzut considerabil — aproximativ 52 400 în 1935, 11 500 în 1965, 8 600 în 1995. Însă cei cu speranţă pământească au fost binecuvântaţi, iar numărul lor a crescut foarte mult.

Cel mai recent raport publicat este cel din anul 1995, şi el indică 28 de participanţi în plus faţă de anul precedent, deşi numărul celor care s-au împărtăşit în raport cu cei care au asistat a scăzut, de fapt. La urma urmelor, faptul că alţi câţiva au ales să se împărtăşească din embleme nu constituie un motiv de îngrijorare. De-a lungul anilor, unii, chiar dintre cei botezaţi recent, au început dintr-o dată să se împărtăşească. În mai multe cazuri, după un timp ei au recunoscut că era o greşeală. Unii şi-au dat seama că împărtăşirea lor era o reacţie afectivă probabil la stresul fizic sau mintal. Dar au ajuns să înţeleagă că în realitate nu erau chemaţi la viaţă cerească. Ei au apelat la înţelegerea plină de îndurare a lui Dumnezeu şi continuă să-i slujească în calitate de creştini excelenţi, loiali, având speranţa vieţii veşnice pe pământ.

Nu este cazul ca vreunul dintre noi să se îngrijoreze dacă o persoană începe să se împărtăşească din embleme sau încetează s-o facă. În realitate nu noi răspundem de faptul că cineva a fost sau nu uns într-adevăr cu spirit sfânt şi chemat la viaţă cerească. Să ne amintim de asigurarea demnă de încredere a lui Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele“. Exact la fel de sigur, Iehova îi cunoaşte pe cei pe care i-a ales ca fii spirituali. Avem toate motivele să credem că numărul celor unşi va continua să scadă pe măsură ce vârsta înaintată şi împrejurările neprevăzute pun capăt vieţii lor pământeşti. Însă, întocmai cum cei într-adevăr unşi se dovedesc fideli până la moarte, aşteptând să primească coroana vieţii, alte oi, care şi-au spălat robele în sângele Mielului, pot aştepta cu nerăbdare să supravieţuiască marelui necaz care este pe punctul de a izbucni. — 2 Timotei 4:6–8; Apocalipsa 2:10.

[Notă de subsol]