Gelozia aproape că mi-a distrus viaţa

GELOZIA a început de fapt să exercite o influenţă negativă asupra mea când m-am căsătorit cu Marcu, cel de-al doilea soţ al meu.a Amândoi trebuia să ne îngrijim de mai mulţi copii vitregi şi să avem de-a face cu foştii noştri parteneri conjugali. Situaţia era uneori insuportabilă. Ori de câte ori avea loc o întrevedere cu cei din fosta familie, aveam impresia că Marcu nu mă sprijinea. Am început să cred că el îşi mai iubea fosta soţie. În loc să-mi stăpânesc gelozia, am lăsat ca ea să pună stăpânire pe viaţa mea. Mă simţeam ameninţată pe plan afectiv ori de câte ori fosta lui soţie era în preajmă.

Nu-l scăpam nici o clipă din vedere pe Marcu, ba chiar îi urmăream şi mişcarea ochilor ca să văd la ce se uita. Îi citeam în priviri unele lucruri la care el nici nu se gândea. Uneori îi spuneam în faţă că mai este îndrăgostit de fosta lui soţie. Odată, în timp ce ne aflam la o adunare creştină, lucrul acesta l-a mâhnit atât de mult, încât s-a ridicat de pe scaun şi a plecat. Mă simţeam vinovată înaintea lui Iehova. Din cauza mea, viaţa de familie a ajuns într-o stare deplorabilă, astfel că, în cele din urmă, şi copiii au început să sufere. Ceea ce făceam mă dezgusta, dar oricât mă străduiam, nu eram în stare să-mi stăpânesc gelozia.

În loc să mă ajute, Marcu a început să riposteze. Când îl acuzam, ţipa la mine: „Eşti geloasă!“ Chiar consideram că încearcă cu tot dinadinsul să mă facă geloasă. Poate el credea că în felul acesta o să mă dezveţe de gelozie, dar nu făcea decât să pună paie pe foc. A început să privească la alte femei şi să spună cât de frumoase erau, ceea ce m-a făcut să mă simt şi mai înjosită şi nedorită. Lucrul acesta a făcut să se nască în mine un alt sentiment oribil — ura. Eram atât de dezorientată, încât nu voiam decât să mă separ de el şi de familia lui.

Când spune că „invidia [gelozia, NW] este putrezirea oaselor“, Biblia are perfectă dreptate (Proverbele 14:30). Gelozia începuse să-mi afecteze şi sănătatea. M-am îmbolnăvit de ulcer, care a necesitat o lungă perioadă de vindecare. Am continuat să-mi fac viaţa amară, fiind suspicioasă cu privire la tot ce făcea Marcu. Îl căutam prin buzunare, iar dacă găseam notiţe cu numere de telefon, formam numerele respective ca să văd cine răspunde. În adâncul inimii îmi era tare ruşine de mine şi plângeam din cauza ruşinii pe care o simţeam înaintea lui Iehova. Şi totuşi, nu am putut să mă stăpânesc. Eu eram cel mai mare duşman al meu.

Spiritualitatea mi-a fost mult afectată, astfel că am ajuns să nu mă mai pot ruga. Îl iubeam pe Iehova şi doream realmente să fac ce este bine. Cunoşteam toate versetele în care era vorba despre soţi şi soţii, dar nu eram în stare să le pun în practică. Pentru prima dată în viaţă nu am mai vrut să trăiesc, în pofida faptului că aveam copii minunaţi.

Bătrânii din congregaţia creştină m-au încurajat mult şi au făcut tot ce au putut ca să mă ajute. Dar când au deschis discuţia despre gelozia mea, eu am negat totul, fiindcă îmi era jenă, nevrând să recunosc că mă confruntam cu o asemenea problemă.

În cele din urmă, starea sănătăţii mele s-a agravat atât de mult, încât a trebuit să mă internez într-un spital ca să fiu operată. În timp ce eram acolo, mi-am dat seama că nu mai puteam continua aşa. Am hotărât cu Marcu să ne separăm pentru trei luni ca să ne analizăm situaţia la rece. În această perioadă s-a întâmplat ceva minunat. În revista Treziţi-vă! a apărut un articol intitulat: „Ajutor pentru copiii adulţi ai alcoolicilor“.b

Ştiţi, mama a fost alcoolică. Deşi eu nu am fost bătută de părinţii mei, aceştia nu şi-au arătat niciodată afecţiunea unul faţă de celălalt sau faţă de mine. Nu-mi amintesc ca mama să mă fi ţinut vreodată în braţe sau să-mi spună că mă iubeşte, aşa că am crescut fără să ştiu, de fapt, cum să iubesc sau, lucru la fel de important, cum să fiu iubită.

Mama mi-a povestit deseori despre aventurile amoroase ale lui tata şi despre faptul că nu putea avea încredere în el. Aşadar, cred că am crescut fără să am, în general, încredere în oameni. Din cauza modului în care am fost crescută, m-am simţit întotdeauna inferioară faţă de alţii, în special faţă de alte femei. Citirea acelui articol din revista Treziţi-vă! m-a ajutat să înţeleg semnificaţia acestor lucruri. Pentru prima dată am înţeles cauza fundamentală a atitudinii mele cu privire la gelozie.

I-am arătat soţului meu, Marcu, articolul din Treziţi-vă!, iar acesta l-a ajutat şi pe el să mă înţeleagă mai bine. În scurt timp am reuşit să aplicăm amândoi sfaturile biblice adresate perechilor căsătorite care intenţionează să se separe. Ne-am împăcat (1 Corinteni 7:10, 11). Niciodată căsnicia noastră nu a cunoscut fericirea de care se bucură acum. Facem majoritatea lucrurilor împreună, îndeosebi în ce priveşte activităţile creştine. Marcu manifestă mai multă empatie. Îmi spune aproape în fiecare zi cât de mult mă iubeşte, iar acum îl cred cu adevărat.

Ori de câte ori ştiu că ne vom întâlni cu fosta soţie a lui Marcu, mă rog lui Iehova pentru putere, cerându-i ajutor ca să mă comport ca o creştină matură. Şi reuşesc! Chiar şi sentimentele mele de animozitate faţă de ea s-au diminuat. Nu mă mai las absorbită de gânduri negative, nici nu mai las ca imaginaţia să-mi scape de sub control.

Totuşi, mai nutresc unele sentimente de gelozie nepotrivită. Numai viaţa perfectă în lumea nouă a lui Dumnezeu mă va scăpa complet de ele. Între timp am învăţat să nu las ca gelozia să pună stăpânire pe mine, ci să o stăpânesc eu pe ea. Într-adevăr, gelozia aproape că mi-a distrus viaţa, însă, mulţumită lui Iehova şi organizaţiei sale, sunt acum mult mai fericită, iar sănătatea mea s-a îmbunătăţit. Sunt din nou în relaţii strânse cu Dumnezeul meu, Iehova. — De la o colaboratoare.

[Note de subsol]