Respingeţi tradiţiile care îl dezonorează pe Dumnezeu!

„ADEVĂRUL vă va face liberi“, a zis Isus Cristos (Ioan 8:32). Într-adevăr, creştinismul îi eliberează pe oameni de sclavia superstiţiilor, de credinţa în doctrine şi speranţe false, de robia practicilor degradante.

Însă azi, la fel ca în antichitate, creştinii sunt deseori presaţi să se întoarcă la tradiţiile pe care le urmau în trecut (Galateni 4:9, 10). Aceasta nu înseamnă că toate tradiţiile populare sunt nocive. De fapt, un creştin poate alege să respecte obiceiurile locale sănătoase şi folositoare. Dar când tradiţiile sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu, creştinii nu fac compromis. Astfel, Martorii lui Iehova sunt bine cunoscuţi pentru refuzul de a participa la sărbătorile de Crăciun, la zilele de naştere şi la alte obiceiuri care contravin Cuvântului lui Dumnezeu.

Această poziţie curajoasă le-a adus deseori multe batjocuri şi împotrivire din partea cunoscuţilor, a vecinilor şi a rudelor necredincioase. Aceasta s-a întâmplat îndeosebi în unele ţări africane, unde majoritatea locuitorilor respectă un mare număr de tradiţii cu ocazia funeraliilor, a căsătoriilor şi a naşterilor. Presiunile care sunt exercitate asupra Martorilor pentru a-i face să se conformeze acestor tradiţii pot fi covârşitoare, printre ele numărându-se frecvent ameninţările şi actele de violenţă. Cum pot creştinii să rămână fermi în faţa lor? Pot ei să le evite fără a face compromis? Ca să răspundem la aceste întrebări, să vedem care a fost atitudinea creştinilor fideli faţă de tradiţiile nescripturale.

Tradiţii şi superstiţii cu privire la funeralii

În sudul Africii există numeroase tradiţii legate de funeralii şi înmormântări. Cei îndoliaţi rămân de obicei toată noaptea — sau mai multe nopţi — la casa îndoliată, unde un foc arde în permanenţă. Persoanele îndoliate nu au voie să gătească, să se tundă şi nici chiar să facă baie până nu are loc înmormântarea. După aceea ei trebuie să se spele cu un amestec special din plante. Sunt aceste tradiţii potrivite pentru creştini? Nu, deoarece toate reflectă credinţa în nemurirea sufletului şi o teamă morbidă de cei decedaţi.

Iată ce se spune în Eclesiastul 9:5: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic“. Cunoaşterea acestui adevăr ne eliberează de frica de „spiritele morţilor“. Dar ce trebuie să facă un creştin când rude bine intenţionate îi cer să ia parte la asemenea ritualuri?

Să vedem ce a făcut o Martoră africană pe nume Jane, al cărei tată decedase. Când a sosit la casa îndoliată, lui Jane i s-a spus imediat că ea şi ceilalţi membri ai familiei trebuiau să danseze în jurul cadavrului toată noaptea ca să îmbuneze spiritul celui decedat. „Le-am spus că, în calitate de Martoră a lui Iehova, nu pot să urmez astfel de practici“, relatează Jane. „Totuşi, a doua zi după înmormântare, rudele în vârstă au spus că îi vor îmbăia pe membrii îndoliaţi ai familiei ca protecţie suplimentară împotriva spiritului celui decedat. Am refuzat din nou să particip. În acelaşi timp, mama a fost ţinută izolată într-o casă. Oricine voia să o vadă trebuia mai întâi să bea o băutură alcoolică preparată special în acest scop.

Am refuzat să fac vreunul dintre aceste lucruri. În schimb, m-am dus acasă să fac puţină mâncare pe care am dus-o la casa unde stătea mama. Comportarea mea le-a dezamăgit total pe rudele mele, care ziceau că nu sunt normală.“ Mai mult decât atât, ele şi-au bătut joc de Jane, chemând răul asupra ei şi zicând: „Întrucât ai refuzat tradiţia noastră din cauza religiei tale, vei fi chinuită de spiritul tatălui tău. De fapt, s-ar putea chiar nici să nu mai poţi avea copii“. Totuşi, Jane nu s-a lăsat intimidată. Care a fost rezultatul? Iată ce spune ea: „Pe vremea când au avut loc funeraliile aveam doi copii. Acum am şase! Faptul acesta i-a făcut de ruşine pe cei care mă acuzau, spunându-mi că nu voi mai naşte copii“.

„Curăţarea“ sexuală

O altă tradiţie este cea referitoare la curăţarea ceremonială care are loc după moartea partenerului conjugal. Dacă moare soţia, văduvului îi este adusă de către familia acesteia o cumnată sau o altă femeie care este rudă apropiată cu soţia decedată. El este obligat să aibă relaţii sexuale cu ea; numai după aceea se poate căsători cu cine vrea. Acelaşi lucru se petrece şi când moare soţul. Se crede că prin această practică cel care rămâne în viaţă este purificat de „spiritul“ partenerului conjugal decedat.

Cine refuză să se supună acestei „curăţiri“ riscă să-şi atragă ura rudelor sale. Persoana respectivă poate fi izolată, devenind ţinta batjocurilor şi blestemelor acestora. Cu toate acestea, creştinii refuză să se conformeze acestei tradiţii. Ei ştiu că relaţiile sexuale în afara căsătoriei nu reprezintă câtuşi de puţin o „curăţare“, ci sunt o profanare în ochii lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:18–20). Pe lângă aceasta, creştinii trebuie să se căsătorească „numai în Domnul“. — 1 Corinteni 7:39.

Violeta, o creştină din Zambia, şi-a pierdut soţul. După un timp, rudele ei i-au adus un bărbat, insistând ca ea să aibă relaţii sexuale cu el. Violeta a refuzat şi, drept pedeapsă, i s-a interzis să mai scoată apă din fântâna publică. De asemenea, ea a fost avertizată să nu mai meargă pe drumul principal, ca să nu i se întâmple ceva rău. Dar ea nu s-a lăsat intimidată nici de rude, nici de consăteni.

Mai târziu, Violeta a primit o citaţie ca să se prezinte la un tribunal local. Acolo, ea a explicat fără şovăire motivele scripturale ale refuzului ei de a avea relaţii sexuale nelegitime. Tribunalul s-a pronunţat în favoarea ei, spunând că nu o poate obliga să respecte obiceiurile şi tradiţiile care contravin convingerilor ei. Este interesant de notat că refuzul ei categoric de a face compromis a contribuit la reducerea presiunilor exercitate asupra celorlalţi Martori din sat, care, mai târziu, s-au confruntat cu aceeaşi problemă.

O Martoră africană pe nume Monica s-a opus unor presiuni asemănătoare după moartea soţului ei. Rudele soţului decedat au insistat să-i dea un alt soţ. Iată ce declară Monica: „Am refuzat, fiind hotărâtă să respect porunca din 1 Corinteni 7:39“. Dar presiunile nu au încetat. „Am fost ameninţată“, spune Monica. „Mi-au spus: «Dacă refuzi să te căsătoreşti cu omul acesta, nu te vei mai căsători niciodată». Au spus chiar că unii dintre colaboratorii mei creştini se curăţiseră pe ascuns din punct de vedere ceremonial în acelaşi mod.“ Cu toate acestea, Monica a fost fermă. „Am stat singură doi ani, după care m-am recăsătorit potrivit legilor creştine“, spune ea. Acum Monica slujeşte ca pionier regular.

Avortul şi naşterea de copii morţi

Creştinii din sudul Africii trebuie să facă faţă şi tradiţiilor legate de avort şi de naşterea de copii morţi. Aceste evenimente tragice sunt rezultatul imperfecţiunii omului, şi nu o pedeapsă de la Dumnezeu (Romani 3:23). Dar dacă o femeie avortează, unele tradiţii africane pretind ca ea să fie declarată proscrisă pentru un anumit timp.

O femeie care avortase recent a fost deci surprinsă când a văzut un Martor îndreptându-se spre casa ei. În timp ce acesta se apropia, ea i-a strigat: „Nu veni aici! Potrivit obiceiului nostru, o femeie care tocmai a avortat nu trebuie vizitată“. Totuşi, Martorul i-a spus că Martorii lui Iehova duc mesajul biblic la tot felul de oameni şi că nu respectă tradiţiile locale cu privire la avort. Apoi i-a citit din Isaia 65:20, 23 şi i-a explicat că sub domnia Regatului lui Dumnezeu nu vor mai fi avorturi şi naşteri de copii morţi. În urma acestei explicaţii, femeia a acceptat un studiu biblic la domiciliu.

Tradiţii bazate pe superstiţii pot fi întâlnite şi cu ocazia înmormântării copiilor născuţi morţi. Când un Martor pe nume Joseph a asistat la o astfel de înmormântare, i s-a spus că toţi cei prezenţi trebuie să-şi spele mâinile cu nişte plante şi să se ungă cu această licoare pe piept. Se spunea că în felul acesta „spiritul“ copilului era împiedicat să revină şi să le facă rău. Ştiind din învăţătura Bibliei că morţii nu pot să le facă nici un rău celor vii, Joseph a refuzat respectuos să se conformeze. Totuşi, unii au încercat să-l determine să aplice licoarea. Joseph a refuzat din nou. Văzând poziţia neînfricată a acestui creştin, şi alţii au refuzat plantele respective.

Evitaţi înfruntările, însă fiţi fermi

Frica de cei vii şi teama de a fi declarat proscris pot acţiona ca nişte forţe puternice care ne determină să facem compromisuri. Iată ce se spune în acest sens în Proverbele 29:25: „Frica de oameni este o cursă“. Întâmplările de mai sus demonstrează veridicitatea celei de a doua părţi a acestui verset: „Dar cel ce se încrede în DOMNUL nu are de ce să se teamă [va fi ocrotit, NW]“.

Şi totuşi, înfruntările pot fi deseori evitate. De exemplu, dacă un creştin este invitat la funeraliile unei rude, el nu trebuie să aştepte până când ajunge într-o situaţie care l-ar putea împinge la compromis. „Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi.“ — Proverbele 27:12.

Ar fi bine ca el să întrebe cu tact ce tradiţii vor fi aplicate în cazul respectiv. Dacă acestea sunt nepotrivite, creştinul s-ar putea folosi de această ocazie pentru a explica motivele pentru care nu poate participa, făcând aceasta „cu blândeţe şi cu un respect profund“ (1 Petru 3:15, NW). De obicei, când un creştin explică respectuos dinainte atitudinea sa bazată pe Biblie, rudele sale vor înclina mai mult să respecte convingerile lui decât să recurgă la ameninţări şi intimidare.

Dar oricare ar fi reacţia rudelor şi indiferent de ameninţările sau injuriile care i s-ar putea aduce unui creştin, acesta nu poate să facă nici un compromis, în sensul de a urma tradiţiile care îl dezonorează pe Dumnezeu. Noi am fost eliberaţi de frica de superstiţii. Apostolul Pavel ne-a dat următorul îndemn: „Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei!“ — Galateni 5:1.

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Mulţi cred că un om care tocmai a murit poate servi ca intermediar care le transmite mesaje rudelor decedate cu mult timp în urmă.