Suferinţele umane — Se vor sfârşi vreodată?

SCENE înfiorătoare în urma exploziei unei bombe, într-o piaţă aglomerată din Sarajevo; masacre şi mutilări, în Rwanda; copii chinuiţi de foame ţipând să li se dea mâncare, în Somalia; familii îngrozite trecându-şi în revistă pierderile după un cutremur de pământ, în Los Angeles; victime neajutorate în urma unor inundaţii devastatoare, în Bangladesh. Astfel de scene, reprezentând suferinţe cu care se confruntă oamenii, apar zilnic pe ecranele televizoarelor sau în ziare şi reviste.

Un efect trist pe care-l au suferinţele umane constă în faptul că acestea îi determină pe unii oameni să-şi piardă credinţa în Dumnezeu. Potrivit unei afirmaţii publicate de o grupare religioasă evreiască din Statele Unite, „existenţa răului a constituit întotdeauna cel mai serios impediment în calea credinţei“. Autorii se referă la decesele care au avut loc în lagărele de concentrare naziste, cum ar fi cel de la Auschwitz, şi la cele provocate de bombe, cum ar fi cea care a explodat deasupra Hiroshimei. „Cum a putut un Dumnezeu drept şi puternic să permită distrugerea unui număr atât de mare de vieţi nevinovate? — iată întrebarea care chinuie conştiinţa unei persoane religioase, o întrebare care întrece orice imaginaţie“, afirmă autorii.

Din nefericire, fluxul continuu de veşti tragice s-ar putea să-i desensibilizeze pe oameni pe plan emoţional. Atât timp cât nu sunt implicaţi prieteni şi rude, mulţi nu sunt prea mişcaţi de suferinţele altora.

Totuşi, faptul că suntem capabili să simţim compasiune, cel puţin pentru cei dragi ai noştri, ar trebui să ne spună ceva despre Făuritorul nostru. Biblia declară că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu“ şi „după asemănarea“ lui (Geneza 1:26, 27). Aceasta nu înseamnă că oamenii sunt la fel ca Dumnezeu în ce priveşte înfăţişarea. Nu, deoarece Isus Cristos a explicat că „Dumnezeu este Duh“, iar „un duh nu are carne şi oase“ (Ioan 4:24; Luca 24:39). Faptul că suntem făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu se referă la capacitatea noastră de a manifesta calităţi divine. Prin urmare, întrucât oamenii normali simt compasiune pentru cei care suferă, putem trage concluzia că Creatorul omului, Iehova Dumnezeu, este plin de compasiune şi că manifestă o înţelegere profundă pentru creaţia sa umană aflată în suferinţe. — Compară cu Luca 11:13.

O modalitate prin care Dumnezeu şi-a dovedit compasiunea constă în faptul că a furnizat omenirii o explicaţie scrisă a cauzei suferinţelor. El a făcut aceasta în Cuvântul său, Biblia. Biblia arată cu claritate că Dumnezeu l-a creat pe om pentru a se bucura de viaţă, nu pentru a suferi (Geneza 2:7–9). Ea mai dezvăluie şi faptul că primii oameni şi-au produs singuri suferinţe respingând guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu. — Deuteronomul 32:4, 5; Romani 5:12.

În pofida acestui fapt, Dumnezeu simte şi acum compasiune pentru omenirea aflată în suferinţă. Acest lucru reiese limpede din promisiunea sa de a pune capăt suferinţelor omenirii. „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.“ — Apocalipsa 21:3, 4; vezi şi Isaia 25:8; 65:17–25; Romani 8:19–21.

Aceste promisiuni minunate dovedesc că Dumnezeu este sensibil la suferinţele umane şi că este hotărât să le pună capăt. Dar, mai exact, ce anume a cauzat în primul rând suferinţele, şi de ce a permis Dumnezeu ca ele să continue până în zilele noastre?

[Provenienţa fotografiei de pe copertă şi de la pagina 32]

Coperta şi pagina 32: Alexandra Boulat/Sipa Press

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Kevin Frayer/Sipa Press