Ameninţarea nucleară — A dispărut în sfârşit?

„PACEA pe pământ pare mai realizabilă ca oricând de la al doilea război mondial încoace.“ Această remarcă optimistă făcută de un corespondent de presă la sfârşitul anilor ’80 se baza pe faptul că importante acorduri de dezarmare şi neaşteptate schimbări politice au pus, în sfârşit, capăt războiului rece. Dar a dispărut şi ameninţarea nucleară atât de caracteristică fostei confruntări dintre superputeri? Era, într-adevăr, posibilă realizarea în curând a unei păci şi securităţi durabile?

Pericolele proliferării

Pe parcursul războiului rece, în timp ce se bazau pe un echilibru al terorii în vederea menţinerii păcii, superputerile au convenit să permită dezvoltarea tehnologiei nucleare în urmărirea unor obiective paşnice, dar să restrângă utilizarea ei în ce priveşte fabricarea armelor nucleare. În 1970 a intrat în vigoare Tratatul de Neproliferare Nucleară; el a fost ulterior ratificat de circa 140 de naţiuni. Totuşi, unele puteri cu potenţial nuclear, cum sunt Argentina, Brazilia, India şi Israelul, nu l-au semnat nici până în ziua de azi.

Însă în 1985, tratatul a fost semnat de o altă putere cu potenţial nuclear, Coreea de Nord. Astfel, la 12 martie 1993, când ea şi-a anunţat retragerea, în mod logic lumea s-a alarmat. Revista germană Der Spiegel a afirmat: „Anunţul de retragere din Tratatul de Neproliferare Nucleară creează un precedent: Există acum ameninţarea unei curse a înarmărilor nucleare, începând din Asia, care ar putea deveni mai periculoasă decât fosta concurenţă cu bombe dintre superputeri“.

Având în vedere ritmul uluitor în care naţionalismul dă naştere la noi naţiuni, numărul puterilor nucleare va creşte probabil (vezi chenarul). Ziaristul Charles Krauthammer avertizează: „Sfârşitul ameninţării sovietice nu înseamnă sfârşitul pericolului nuclear. Adevăratul pericol îl constituie proliferarea, şi proliferarea tocmai a început“.

Bombe de vânzare

Aşa-zisele puteri nucleare sunt dornice să câştige prestigiul şi puterea oferite de aceste arme. Se spune că o ţară a cumpărat din Kazahstan cel puţin două focoase nucleare. Această fostă republică sovietică declară în mod oficial aceste focoase drept „dispărute“.

În octombrie 1992, în Frankfurt, Germania, au fost arestaţi câţiva bărbaţi având asupra lor 200 de grame de cesiu foarte radioactiv, suficient pentru a otrăvi toată rezerva de apă a unui oraş. O săptămână mai târziu, în München au fost prinşi şapte contrabandişti având asupra lor 2,2 kilograme de uraniu. Descoperirea, în interval de două săptămâni, a două bande care făceau contrabandă cu substanţe nucleare a şocat autorităţile, deoarece pe tot parcursul anului precedent în toată lumea au fost raportate numai cinci cazuri similare.

Nu se ştie dacă aceşti indivizi intenţionau să le vândă unor grupări teroriste sau unor guverne naţionale. Însă probabilitatea terorismului nuclear creşte. Dr. David Lowry de la Centrul Informaţional de Proliferare din Europa explică în ce constă pericolul: „Tot ce trebuie să facă un terorist este să trimită unei autorităţi renumite pentru testare un eşantion de uraniu îmbogăţit, spunând că dispune de cutare cantitate şi că aceasta este dovada. Este ca şi cum un răpitor ar trimite urechea victimei“.

Paşnice „bombe cu efect întârziat“ şi „capcane ale morţii“

La începutul anului 1992, 420 de reactoare nucleare erau folosite în scopuri paşnice pentru producerea electricităţii; alte 76 se aflau în construcţie. Dar, potrivit rapoartelor, de-a lungul anilor, accidentele care au avut loc la reactoare au fost responsabile de tot mai multe boli, avorturi şi malformaţii congenitale. Un raport ne informează că în 1967, nişte incidente produse la o centrală sovietică pe bază de plutoniu au cauzat producerea unei radioactivităţi de trei ori mai mare decât cea cauzată de catastrofa de la Cernobâl.

Desigur, acest ultim incident de la Cernobâl, Ucraina, din aprilie 1986, a constituit ştirea principală furnizată de mass-media. Grigori Medwedew, locţiitorul inginerului şef al centralei de la Cernobâl în perioada anilor ’70, afirmă că „enorma masă radioactivă persistentă“ care s-a împrăştiat în atmosferă „echivalează cu zece bombe tip Hiroshima în ceea ce priveşte efectele pe termen lung“.

În cartea sa Tschernobylskaja chronika, Medwedew enumeră 11 incidente nucleare grave care au avut loc în fosta Uniune Sovietică până la mijlocul anilor ’80 şi alte 12 în Statele Unite. Acestea din urmă includeau şi accidentul zguduitor din 1979 de la Three Mile Island. Cu privire la acel eveniment, Medwedew notează: „Acesta a constituit prima lovitură serioasă dată energiei nucleare şi a spulberat din minţile multora — deşi nu din ale tuturor — iluziile cu privire la siguranţa centralelor nucleare“.

Acest lucru explică de ce încă mai au loc accidente. În Rusia, pe parcursul anului 1992, numărul lor a crescut cu aproape 20%. După unul dintre aceste incidente, care a avut loc în luna martie a acelui an la centrala electrică Sosnovy Bore din St. Petersburg, nivelul radiaţiilor a crescut cu 50% în nord-estul Angliei, iar în Estonia şi în sudul Finlandei a depăşit de două ori nivelul maxim admisibil. Profesorul John Urquhart de la Universitatea Newcastle recunoaşte: „Nu pot dovedi că Sosnovy Bore a cauzat această creştere — dar dacă nu Sosnovy Bore, atunci cine?“

Unele autorităţi pretind că reactoarele tip Cernobâl sunt defectuoase încă din stadiul de proiect şi efectiv sunt prea periculoase pentru a fi utilizate. Cu toate acestea, peste o duzină sunt folosite actualmente pentru satisfacerea imenselor cereri de energie electrică. Unii operatori de reactoare chiar au fost acuzaţi că deconectează sistemul suplimentar de siguranţă în scopul ridicării producţiei de energie electrică. Rapoarte de genul acesta înspăimântă ţări ca Franţa, care utilizează centrale nucleare pentru a produce 70% din energia sa electrică. Încă un „Cernobâl“ şi multe dintre centralele din Franţa ar putea ajunge în situaţia de a fi închise definitiv.

Chiar reactoarele „sigure“ par să devină nesigure odată cu vârsta. La începutul anului 1993, în timpul unui control obişnuit de siguranţă, la ţevile de oţel ale reactorului de la Brunsbüttel, unul dintre cele mai vechi din Germania, au fost depistate peste o sută de fisuri. Fisuri similare au fost găsite la reactoarele din Franţa şi Elveţia. Primul accident grav la o centrală japoneză a avut loc în 1991, vârsta fiind un posibil factor determinant. Aceasta sugerează ideea că accidente similare ameninţă şi Statele Unite, unde circa două treimi din reactoarele comercializate au o vechime de peste zece ani.

Accidentele la reactoarele nucleare pot surveni oriunde şi oricând. Cu cât există mai multe reactoare, cu atât este mai mare ameninţarea; cu cât este mai vechi reactorul, cu atât este mai mare pericolul. Nu fără motiv au fost ele supranumite de un ziar bombe cu efect întârziat şi capcane radioactive ale morţii.

Unde să-şi arunce deşeurile?

Recent, oamenii au descoperit cu surprindere că o zonă de pe malul unui râu din Alpii Franţei, folosită pentru picnic, era îngrădită şi păzită de poliţie. Ziarul The European explica: „Testele obişnuite, efectuate după decesul cu două luni în urmă al unei femei din zonă, din cauza intoxicării cu beriliu, au indicat în zona respectivă nivele de radioactivitate de 100 de ori mai mari decât în zonele din jur“.

Beriliul, un metal extrem de uşor, produs prin diverse procese, este folosit în industria aeronautică, iar când este iradiat, în centralele electrice nucleare. După cât se pare, o fabrică ce produce beriliu îşi aruncase deşeurile rezultate din periculosul proces de iradiere în zona respectivă sau în apropierea ei. „Pulberea de beriliu, chiar fără să fie iradiată, afirma The European, este una dintre cele mai toxice tipuri cunoscute de deşeuri industriale.“

Se spune că între timp, circa 17 000 de containere cu deşeuri radioactive au fost aruncate pe parcursul a 30 de ani în apele ce scaldă coasta insulelor Novaya Zemlya, folosite de fosta Uniune Sovietică pe parcursul primei perioade a anilor ’50 drept loc de experimente nucleare. În plus, în această convenabilă ladă de gunoi au fost aruncate fragmente radioactive din nişte submarine nucleare şi părţi din cel puţin 12 reactoare.

Intenţionată sau nu, poluarea nucleară este periculoasă. Cu privire la un submarin care a naufragiat în 1989 în largul coastei norvegiene, Time avertiza: „Din epavă se scurge deja cesiu-137, un izotop cancerigen. Deocamdată, scurgerea este considerată prea neînsemnată pentru a afecta viaţa marină sau sănătatea umană. Dar Komsomolets transporta, de asemenea, două torpile nucleare conţinând 13 kilograme [29 de livre] de plutoniu cu un timp de înjumătăţire de 24 000 de ani şi cu o toxicitate atât de mare, încât chiar o cantitate infimă poate să ucidă. Savanţii ruşi au avertizat că plutoniul s-ar putea împrăştia prin apă, contaminând deja în 1994 vaste întinderi de ocean“.

Desigur, debarasarea de deşeurile radioactive nu constituie o problemă doar pentru Franţa şi Rusia. Statele Unite au „munţi de deşeuri fierbinţi, fără să aibă un loc stabil pentru depozitarea lor“, raportează Time. Se spune că un milion de butoaie cu substanţe ucigătoare sunt stocate provizoriu, existând permanentul „risc de pierdere, furt şi distrugerea mediului din cauza unei manevrări necorespunzătoare“.

Pentru a ilustra parcă acest pericol, în aprilie 1993, un rezervor cu deşeuri nucleare de la o fostă fabrică de armament din Tomsk, Siberia, a explodat creând spectrul unui al doilea Cernobâl.

Evident, toate strigătele de pace şi securitate bazate pe un presupus sfârşit al ameninţării nucleare sunt nefondate. Şi totuşi, pacea şi securitatea sunt aproape. De unde ştim?

[Chenarul de la pagina 4]

PUTERI NUCLEARE

12 şi numărul este în creştere

DECLARATE sau DE FACTO: Africa de Sud, Belarus, China, Franţa, India, Israel, Kazahstan, Marea Britanie, Pakistan, Rusia, Statele Unite, Ucraina

POTENŢIALE: Algeria, Argentina, Brazilia, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Iran, Iraq, Libia, Siria, Taiwan

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Chiar şi utilizarea în scopuri paşnice a energiei nucleare poate fi periculoasă.

[Provenienţa fotografiei]

Fundalul: Fotografie aparţinând U.S. National Archives

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

Coperta: Stockman/International Stock

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Fotografia: U.S. National Archives