O biserică dezbinată — Poate supravieţui?

„TOŢI cei care susţin adevărul salvator al lui Cristos aparţin Bisericii vizibile. Sciziunile din creştinătate — dintre Est şi Vest, precum şi dintre Roma şi bisericile reformate — constituie sciziuni în cadrul unei singure Biserici“ (Christians in Communion). Aşa este văzut creştinismul de către un scriitor — ca fiind o familie de religii împrăştiate pretutindeni, toate declarând un anume fel de credinţă în Isus Cristos.

Totuşi, el este o familie dezbinată, o familie cu concepţii şi norme de comportare contradictorii. „Creştinismul actual . . . le pretinde membrilor bisericii respectarea unor norme inferioare celor necesare pentru a călători cu autobuzul“, declară un observator. Cum ar trebui să considerăm atunci starea lui spirituală? Episcopul catolic Basil Butler conchide: „Un creştinism dezbinat este cu adevărat foarte bolnav“ (The Church and Unity). Cum a început îmbolnăvirea? Există oare speranţe de însănătoşire?

„Omul nelegiuirii“

Apostolul Pavel a anunţat faptul că vor apărea sciziuni. El s-a adresat în scris creştinilor din Tesalonic, care credeau că prezenţa lui Cristos era iminentă, spunându-le: „Nimeni să nu vă seducă în vreun fel, deoarece ziua aceasta [ziua lui Iehova] nu va veni până când nu va veni întâi apostazia şi nu va fi dezvăluit omul nelegiuirii, fiul distrugerii“. — 2 Tesaloniceni 2:3, NW.

Acest ‘om al nelegiuirii’ a introdus apostazia şi răzvrătirea în interiorul congregaţiei creştine. Cine este el? Nu este vorba despre o persoană anume, ci, mai degrabă, despre clasa clerului creştinătăţii. Această clasă s-a înălţat pe sine însăşi deasupra congregaţiei apostate nu la mult timp după moartea apostolilor lui Isus şi a ajuns în cele din urmă să predea filozofii păgâne, cum ar fi Trinitatea şi nemurirea sufletului uman (Faptele 20:29, 30; 2 Petru 2:1–3). Asemenea unui virus ucigător, această clasă a contaminat congregaţia care se declara a fi creştină, prin idei inspirate de demoni care aveau să conducă în mod inevitabil la dezbinare. — Galateni 5:7–10.

Contaminarea începuse deja în zilele apostolului Pavel. El a scris: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum [ceea ce acţionează acum ca un obstacol, NW] să fie dat la o parte“ (2 Tesaloniceni 2:7). Apostolii au acţionat ca un obstacol împotriva otravei apostaziei. Când influenţa lor unificatoare a fost îndepărtată, o apostazie fără limite s-a răspândit asemenea unei cangrene. — 1 Timotei 4:1–3; 2 Timotei 2:16–18.

Activităţile acestui ‘om al nelegiuirii’ continuă fără întrerupere. Într-un raport recent în legătură cu „o biserică aflată într-un chin sexual şi teologic“ este citat un arhidiacon al Bisericii Anglicane care se lamentează astfel: „Apelurile adresate clericilor de a nu se implica în activităţi sexuale în afara căsătoriei sunt respinse. Sunt ordinaţi homosexuali activi. Ei au transformat binele în rău şi răul în bine“. — The Sunday Times Magazine, Londra, 22 noiembrie 1992.

Grâu şi neghină

Isus Cristos însuşi a arătat că, pentru un timp, adevăratul creştinism nu se va mai distinge. El a spus că întemeierea congregaţiei creştine se asemăna cu un om care seamănă sămânţă excelentă pe ogorul său. Însă, a spus Isus, „a venit vrăjmaşul lui, [şi] a semănat neghină între grîu“. Când sclavii săi l-au întrebat dacă trebuiau să încerce să smulgă neghina, proprietarul ogorului a răspuns: „Nu, . . . ca nu cumva, culegînd neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea“. Cât timp urma să existe acest amestec de grâu şi neghină? Proprietarul ogorului a spus: „Lăsaţi-le să crească împreună pînă la seceriş“. — Matei 13:25, 29, 30.

Până la „seceriş“, sau până la momentul separării lor pe parcursul zilelor din urmă ale „sistemului de lucruri“, creştinii falşi au crescut împreună cu creştinii adevăraţi (Matei 28:20, NW). Satan Diavolul s-a folosit de apostaţi pentru a crea o falsă congregaţie creştină, coruptă şi dezbinată (Matei 13:36–39). Ei au realizat o imitaţie dezonorantă a adevăratului creştinism (2 Corinteni 11:3, 13–15; Coloseni 2:8). De-a lungul secolelor, pe măsură ce biserica s-a fragmentat, identificarea adevăraţilor creştini a devenit din ce în ce mai dificilă.

Noi sciziuni

În timpurile mai recente, se spune în cartea The Testing of the Churches—1932-1982, „au apărut noi sciziuni, printre care mişcarea carismatică, ce pune accentul pe credinţa şi experienţa individuală“. Este interesant de notat faptul că mişcarea naşterii din nou şi mişcarea carismatică nu sunt considerate de unii drept noi sciziuni, ci drept semne ale unei restabiliri spirituale. Irlanda de Nord, de exemplu, a cunoscut o asemenea redeşteptare pe la jumătatea secolului trecut. S-au născut mari speranţe. Un raport vorbea despre „unirea frăţească . . . între miniştrii prezbiterieni, metodişti şi independenţi“ şi afirma că „în fiecare zi se auzeau noi relatări despre căderi în transă, stări de hipnoză, viziuni, visuri şi miracole“. — Religious Revivals.

Mulţi au considerat aceste manifestări spectaculoase drept o dovadă a acţiunii spiritului lui Dumnezeu în scopul redeşteptării bisericii sale. „Biserica lui Dumnezeu, în sensul deplin al cuvântului, a spus un observator, se redeşteaptă în aceste districte.“ Totuşi, deşi această redeşteptare deosebită a fost anunţată ca fiind „o epocă glorioasă şi fără precedent în istoria religioasă a Ulsterului“, nici ea şi nici alte redeşteptări asemenea ei nu au realizat o unitate religioasă în rândurile celor care pretind că au trăit o renaştere spirituală.

Astfel de persoane vor afirma că sunt unite în privinţa chestiunilor fundamentale. Dar este vorba de acelaşi argument pe care îl foloseşte şi restul creştinătăţii, atunci când pretinde că „ceea ce îi uneşte pe creştini este deja mult mai important decât chestiunile care îi dezbină încă“ (The Church and Unity). Creştinătatea pretinde: „Unitatea fundamentală de care ne bucurăm unii împreună cu alţii şi cu toţi confraţii noştri creştini îşi are originea în botezul nostru în Cristos“ (Christians in Communion). Însă a spune că sciziunile sunt nesemnificative datorită credinţei comune în Isus echivalează cu a spune că, atât timp cât inima vă este tare, cancerul nu este ceva grav.

În realitate, pe măsură ce unii învăţători cu putere de convingere şi-au făcut adepţi, aceste mişcări religioase moderne au amplificat confuzia şi au produs o anarhie spirituală. Jim Jones şi David Koresh constituie exemple recente de lideri spirituali care au indus în eroare mii de oameni (Matei 15:14). Un ministru baptist este membru în conducerea Ku Klux Klan-ului. El asociază campania sa în favoarea supremaţiei albilor cu o redeşteptare religioasă şi declară că acelora care iau parte la această campanie le va „fi acordată forţa îndrumării divine şi curajul Celui care a murit pe Calvar [Isus Cristos]“.

Ce se poate spune însă despre presupusele miracole, despre lucrările de putere şi despre semnele înfăptuite în numele lui Isus? Amintiţi-vă de avertismentul clar dat de Isus Cristos, care a arătat că nu cei care doar zic „Doamne, Doamne“ dobândesc aprobarea sa, ci, mai degrabă, ‘cei care îndeplinesc voinţa Tatălui său’. Mulţi oameni din prezent nici măcar nu cunosc numele Tatălui său, Iehova. Isus ne-a prevenit în legătură cu existenţa celor care ‘vor expulza demoni în numele său şi vor face lucrări puternice în acest nume’ şi care totuşi vor fi „lucrători ai nelegiuirii“. — Matei 7:21–23, NW.

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu“

Ce perspective există pentru creştinătatea bolnavă? Foarte sumbre. Aşadar, ar trebui oare să urmăm sfatul episcopului catolic Butler, adică să ne „alăturăm [bisericii] fără a mai sta pe gânduri şi să ne aducem aportul la continua ei «purificare», acţionând din interiorul rândurilor ei“? Nu! Creştinătatea dezbinată şi care dezbină nu va supravieţui (Marcu 3:24, 25). Ea face parte din imperiul mondial al religiei false numit Babilonul cel Mare (Apocalipsa 18:2, 3). Acest sistem religios vinovat de vărsare de sânge stă în faţa unei iminente distrugeri care provine de la Dumnezeu.

Biblia nu le sugerează adevăraţilor creştini să rămână în cadrul acestei organizaţii religioase corupte şi să încerce să realizeze o îmbunătăţire a ei din interior. Dimpotrivă, Biblia îndeamnă: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei! Pentru că păcatele ei au ajuns pînă la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei“. — Apocalipsa 18:4, 5.

Unde să „ieşiţi“? Amintiţi-vă: Isus a promis că la vremea secerişului adevăraţii creştini vor fi strânşi din nou laolaltă într-o unitate mondială. Şi profetul Mica a prezis această nouă strângere, prin următoarele cuvinte: „Îi voi pune în unitate ca pe o turmă în ţarc“ (Mica 2:12, NW). A avut loc oare acest lucru?

Da, adevăraţii creştini sunt strânşi în prezent într-o fraternitate unită pe întregul pământ. Cine sunt aceştia? Sunt membrii congregaţiei creştine a Martorilor lui Iehova, care declară în mod unit vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu în 231 de ţări. Ei au respins învăţăturile dezbinatoare ale creştinătăţii şi caută să-i aducă închinare lui Dumnezeu în armonie cu adevărul care se găseşte în Cuvântul său. — Ioan 8:31, 32; 17:17.

Sunteţi invitaţi în mod călduros să discutaţi cu ei. Dacă doriţi să aflaţi mai multe lucruri despre Martorii lui Iehova, vă rugăm să luaţi legătura cu ei, fie pe plan local, fie scriind la adresa convenabilă de la pagina 2 a acestei reviste.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

„Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.“