Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w94 15/3 pag. 15–20
  • Încredeţi-vă în Iehova că îşi va realiza scopul!

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Încredeţi-vă în Iehova că îşi va realiza scopul!
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Care a fost cauza înrăutăţirii?
  • Scopul lui Dumnezeu nu s-a schimbat
  • Ei s-au încrezut în Iehova
  • Martorii creştini se încred în Dumnezeu
  • Iehova îşi îndeplineşte promisiunile făcute celor fideli
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1998
  • Cine a fost Avraam?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2012
  • Un test al credinței
    Lecții din Biblie pentru copii
  • Supravieţuitori din toate naţiunile
    Supraviețuire și apoi un pământ nou
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
w94 15/3 pag. 15–20

Încredeţi-vă în Iehova că îşi va realiza scopul!

„Cei drepţi vor stăpîni pămîntul şi îl vor locui pe vecie.“ — PSALMUL 37:29.

1. Care este scopul lui Iehova privitor la oameni şi pământ?

CÂND Iehova i-a creat pe primii noştri părinţi, Adam şi Eva, el i-a făcut perfecţi. De asemenea, i-a creat în aşa fel încât, dacă ascultau de legile sale, să poată trăi veşnic pe pământ (Geneza 1:26, 27; 2:17). Pe lângă aceasta, Dumnezeu i-a pus în Paradis (Geneza 2:8, 9). Iehova le-a zis: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l“ (Geneza 1:28). Astfel, descendenţii lor urmau să se răspândească în final pe tot pământul, iar planeta noastră avea să devină un paradis plin de oameni fericiţi şi perfecţi. Ce început minunat a avut familia umană! „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.“ — Geneza 1:31.

2. Ce întrebări se ridică, având în vedere starea în care se află omenirea?

2 Totuşi, starea în care se află omenirea şi care persistă de mii de ani nu seamănă deloc cu scopul originar al lui Dumnezeu. Omenirea este foarte departe de perfecţiune şi nu este câtuşi de puţin fericită. Condiţiile mondiale au fost apăsătoare şi, aşa cum s-a profeţit, ele s-au înrăutăţit grav în timpul nostru (2 Timotei 3:1–5, 13). Aşadar, cum putem fi siguri că scopul lui Dumnezeu cu privire la oameni se va realiza în viitorul apropiat? Vor mai fi perioade lungi în care condiţiile apăsătoare vor continua?

Care a fost cauza înrăutăţirii?

3. De ce Iehova nu a pus imediat capăt răzvrătirii oamenilor?

3 Cei care au o cunoştinţă exactă despre Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu ştiu de ce a permis Iehova aceste condiţii rele pe pământ. Ei ştiu şi ce va face el cu privire la ele. Din relatarea biblică, ei au învăţat că primii noştri părinţi şi-au folosit greşit minunatul dar al liberului-arbitru, dat de Dumnezeu oamenilor (compară cu 1 Petru 2:16). Ei au ales greşit o cale independentă de Dumnezeu (Geneza, capitolele 2 şi 3). Răzvrătirea lor a ridicat întrebări de cea mai mare importanţă, ca: Are Suveranul Universului dreptul să guverneze peste oameni? Este guvernarea sa cea mai bună guvernare pentru ei? Poate avea succes guvernarea omului fără îndrumarea lui Dumnezeu? Un mod sigur de a afla răspuns la aceste întrebări era de a-i lăsa pe oameni să-şi exercite guvernarea de-a lungul secolelor. Rezultatele aveau să arate fără umbră de îndoială dacă oamenii puteau avea succes fără Făuritorul lor.

4, 5. a) Care a fost rezultatul faptului că oamenii au respins guvernarea lui Dumnezeu? b) Ce a demonstrat fără umbră de îndoială trecerea timpului?

4 Când Adam şi Eva l-au părăsit pe Dumnezeu, el nu le-a mai susţinut perfecţiunea. Fără sprijinul său, ei s-au deteriorat. Rezultatul a fost imperfecţiunea, bătrâneţea şi, în final, moartea. Prin legile eredităţii, primii noştri părinţi au transmis tuturor descendenţilor lor, inclusiv nouă, aceste trăsături negative (Romani 5:12). Dar care a fost rezultatul miilor de ani de guvernare umană? El a fost catastrofal, aşa cum se afirmă pe bună dreptate în Eclesiastul 8:9: „Un om stăpîneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“.

5 Trecerea timpului a arătat clar că oamenii nu au capacitatea de a-şi dirija cu succes afacerile, independent de Creatorul lor. Ieremia, un scriitor biblic inspirat, a declarat: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-şi îndrepte [dirijeze, NW] paşii“. — Ieremia 10:23; Deuteronomul 32:4, 5; Eclesiastul 7:29.

Scopul lui Dumnezeu nu s-a schimbat

6, 7. a) Au schimbat mii de ani de istorie scopul lui Iehova? b) Ce este inclus în scopul lui Iehova?

6 Oare trecerea a mii de ani din istoria omenirii — atât de plină de răutate şi suferinţă — a schimbat scopul lui Dumnezeu? Iată ce se afirmă în Cuvântul său: „Aşa vorbeşte DOMNUL, care a creat cerurile, însuşi Dumnezeu, care a întocmit pămîntul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit“ (Isaia 45:18). Deci Dumnezeu a format pământul pentru ca aceasta să fie locuit de oameni, lucru care constituie şi acum scopul său.

7 Iehova nu numai că a creat pământul pentru a fi locuit, dar şi-a şi propus ca acesta să devină un paradis de care să se bucure oamenii fericiţi şi perfecţi. Iată de ce Biblia a profeţit că va exista „un pămînt nou“ — o nouă societate omenească — în care ‘va locui dreptatea’ (2 Petru 3:13). Iar în Apocalipsa 21:4, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în lumea sa nouă „el va şterge orice lacrimă din ochii lor [ai oamenilor]. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plîns, nici ţipăt, nici durere“. Acestea sunt motivele pentru care Isus a putut să numească „Paradis“ acea viitoare lume nouă de pe pământ. — Luca 23:43, NW.

8. De ce putem fi siguri că Iehova îşi va realiza scopul?

8 Întrucât Iehova este Creatorul Atotputernic şi Atotştiutor al Universului, nimeni nu-i poate zădărnici scopul. „DOMNUL [Iehova al, NW] oştirilor a jurat şi a zis: «Hotărît, ce am gîndit se va întîmpla, ce am pus la cale se va împlini»“ (Isaia 14:24). Astfel, când Dumnezeu spune că va face din acest pământ un paradis locuit de oameni perfecţi, aşa se va întâmpla. Isus a zis: „Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul“ (Matei 5:5; compară cu Psalmul 37:29). Putem fi siguri de realizarea acestei promisiuni. De fapt, ne putem pune viaţa în joc pentru ea.

Ei s-au încrezut în Iehova

9. Ce lucru făcut de Avraam a demonstrat încrederea sa în Iehova?

9 De-a lungul istoriei, mulţi oameni temători de Dumnezeu şi-au pus viaţa în joc pentru scopul lui Dumnezeu referitor la pământ, deoarece erau convinşi că el îl va realiza. Deşi cunoştinţa lor a fost limitată, ei s-au încrezut în Dumnezeu şi şi-au axat viaţa pe înfăptuirea voinţei sale. Să-l luăm, de exemplu, pe Avraam, care a trăit cu aproximativ 2 000 de ani înainte de venirea lui Isus pe pământ, şi cu mult timp înainte de a se începe redactarea Bibliei. El s-a încrezut în Iehova în ce priveşte realizarea promisiunilor Sale. Probabil că Avraam a învăţat despre Creator de la Sem — strămoşul său fidel lui Dumnezeu — care a fost învăţat de Noe. Deci, când Dumnezeu i-a spus lui Avraam să se mute din Ur, oraşul înfloritor al caldeenilor, în Canaan, o ţară necunoscută şi periculoasă, acest patriarh ştia că se putea încrede în Iehova, motiv pentru care a şi plecat (Evrei 11:8). După un timp, Iehova i-a spus: „Te voi face să devii un neam [o naţiune, NW] mare“. — Geneza 12:2.

10, 11. De ce a fost dispus Avraam să-l jertfească pe Isaac, fiul său unic-născut?

10 Ce s-a întâmplat după ce lui Avraam i s-a născut Isaac? Iehova i-a arătat lui Avraam că prin intermediul lui Isaac descendenţii lui vor deveni o naţiune mare (Geneza 21:12). Astfel, cu siguranţă că a părut o totală contradicţie faptul că Iehova i-a spus lui Avraam, pentru a-i testa credinţa, să-l jertfească pe fiul său Isaac (Geneza 22:2). Totuşi, încrezându-se deplin în Iehova, Avraam a luat măsuri ca să se conformeze, ridicând efectiv cuţitul pentru a-l omorî pe Isaac. În ultimul moment, Dumnezeu a trimis un înger pentru a-l opri pe Avraam. — Geneza 22:9–14.

11 De ce a fost Avraam atât de ascultător? Evrei 11:17–19 ne dă răspunsul: „Prin credinţă, Avraam a adus jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare; el, care îşi însuşise făgăduinţele, a adus jertfă pe singurul său fiu; el, căruia i se spusese: «În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele,» socotind că Dumnezeu poate să-l învieze chiar şi dintre cei morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit“. În Romani 4:20, 21 se spune, de asemenea: ‘[Avraam] nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, . . . fiind deplin încredinţat că ce [Dumnezeu] a făgăduit, poate să şi împlinească’.

12. Cum a fost răsplătit Avraam pentru credinţa sa?

12 Avraam a fost răsplătit pentru credinţa sa nu numai prin cruţarea lui Isaac şi prin faptul că din el a descins o „naţiune mare“, ci şi într-un alt mod. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Prin intermediul seminţei tale toate naţiunile pământului se vor binecuvânta, în mod cert, datorită faptului că ai ascultat de glasul meu“ (Geneza 22:18, NW). Cum? Pe linia de descendenţă a lui Avraam urma să vină Regele Regatului ceresc al lui Dumnezeu. Acel Regat urmează să şteargă din existenţă această lume rea condusă de Satan (Daniel 2:44; Romani 16:20; Apocalipsa 19:11–21). Apoi, pe un pământ curăţat, şi sub guvernarea Regatului, Paradisul se va extinde pe tot globul, iar din „toate naţiunile“, oamenii care îndeplinesc voinţa lui Dumnezeu se vor bucura veşnic de sănătate perfectă şi viaţă (1 Ioan 2:15–17). De asemenea, deşi Avraam avea doar o cunoştinţă limitată despre Regat, el s-a încrezut în Dumnezeu şi a aşteptat cu nerăbdare instaurarea acestuia. — Evrei 11:10.

13, 14. De ce s-a încrezut Iov în Dumnezeu?

13 La câteva sute de ani mai târziu aflăm despre Iov, care a trăit între secolele al XVII-lea şi al XVI-lea î.e.n., în ţinutul care se numeşte acum Arabia. Şi el a trăit înainte de a se începe scrierea Bibliei. Iov „era desăvîrşit şi drept. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău“ (Iov 1:1). Când Satan i-a cauzat o boală dureroasă şi dezagreabilă, acest om fidel „nu a rostit nici un cuvânt păcătos“ pe parcursul suferinţei sale (Iov 2:10, The New English Bible). Iov s-a încrezut în Dumnezeu. Şi, deşi nu cunoştea amănunte despre motivele marii sale suferinţe, el şi-a riscat viaţa pentru Dumnezeu şi promisiunile Sale.

14 Iov ştia că şi dacă murea, Dumnezeu va putea să-l readucă într-o zi la viaţă prin intermediul învierii. El a făcut aluzie la această speranţă când i-a spus lui Iehova Dumnezeu: „Ah! de ai voi să mă ascunzi în Locuinţa Morţilor [mormânt], . . . de mi-ai rîndui un timp şi apoi Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai trăiască, . . . m-ai chema şi Ţi-aş răspunde“ (Iov 14:13–15). Deşi se chinuia cumplit, Iov şi-a demonstrat credinţa în suveranitatea lui Iehova, afirmând: „Până la moarte nu voi renunţa la integritatea mea!“ — Iov 27:5, NW.

15. Cum şi-a exprimat David încrederea în scopul lui Iehova?

15 La aproximativ şase secole după Iov şi la circa o mie de ani înainte de venirea lui Isus pe pământ, David şi-a exprimat încrederea într-o lume nouă. El a spus într-unul dintre psalmi: „Cei care nădăjduiesc în DOMNUL [speră în Iehova, NW] vor stăpîni pămîntul. Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi; . . . Cei blînzi moştenesc pămîntul şi se vor desfăta în belşug de pace. Cei drepţi vor stăpîni pămîntul şi îl vor locui pe vecie“. Datorită speranţei sale neclintite, David a îndemnat astfel: „Încrede-te în DOMNUL . . . DOMNUL să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima“. — Psalmul 37:3, 4, 9–11, 29.

16. Ce speranţă avea ‘marele nor de martori’?

16 De-a lungul secolelor, bărbaţi fideli şi femei fidele au avut aceeaşi speranţă a vieţii eterne pe pământ. De fapt, ei alcătuiesc ‘un nor mare de martori’ care şi-au pus efectiv viaţa în joc pentru promisiunile lui Iehova. Mulţi dintre acei martori antici ai lui Iehova au fost torturaţi şi ucişi din cauza credinţei lor, „ca să dobîndească o înviere mai bună“. În ce sens? În lumea nouă, Dumnezeu îi va răsplăti cu o înviere mai bună şi cu perspectiva vieţii veşnice. — Ioan 5:28, 29; Evrei 11:35; 12:1.

Martorii creştini se încred în Dumnezeu

17. Cât de ferm se încredeau în Iehova creştinii din secolul I e.n.?

17 În secolul I e.n., Iehova i-a revelat congregaţiei creştine recent înfiinţate mai multe detalii despre Regat şi guvernarea acestuia peste pământ. De exemplu, spiritul său l-a inspirat pe apostolul Ioan să scrie că cei care vor fi asociaţi cu Isus Cristos în Regatul ceresc vor fi în număr de 144 000. Aceştia urmau să fie slujitori fideli ai lui Dumnezeu care „fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt“ (Apocalipsa 7:4; 14:1–4). Ei vor guverna peste pământ „ca regi“ (NW), împreună cu Cristos, în cer (Apocalipsa 20:4–6). Cu atâta fermitate credeau acei creştini din secolul I e.n. că Iehova îşi va realiza scopul cu privire la Regatul ceresc şi la domeniul pământesc al acestuia, încât erau dispuşi să-şi dea chiar viaţa pentru credinţa lor. Mulţi dintre ei chiar au făcut acest lucru.

18. Cum îi imită Martorii lui Iehova de azi pe omologii lor din trecutul îndepărtat?

18 Azi, aproape cinci milioane de Martori ai lui Iehova au aceeaşi încredere în Dumnezeu ca omologii lor care au trăit cu multe secole în urmă. Aceşti Martori de azi şi-au pus şi ei viaţa în joc pentru promisiunile lui Dumnezeu. Ei şi-au dedicat viaţa pentru el şi folosesc întreaga Biblie ca să-şi consolideze credinţa (2 Timotei 3:14–17). Aceşti Martori moderni ai lui Iehova îi imită pe continuatorii lui Isus din secolul I e.n. care au declarat că ei ‘ascultă mai mult de Dumnezeu decît de oameni’ (Faptele 5:29). În secolul nostru, mulţi dintre aceşti Martori creştini au fost persecutaţi cu cruzime. Unii au fost chiar ucişi pentru credinţa lor. Alţii au murit de boli, de accidente sau de bătrâneţe. Însă, asemenea martorilor fideli din trecut, ei s-au încrezut în Dumnezeu deoarece ştiau că el îi va readuce la viaţă în lumea sa nouă, prin intermediul învierii. — Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15; Apocalipsa 20:12, 13.

19, 20. Ce înţelegem din profeţiile biblice referitoare la zilele noastre?

19 Martorii lui Iehova înţeleg că strângerea lor din toate naţiunile într-o fraternitate mondială a fost profeţită în Biblie cu mult timp în urmă (Isaia 2:2–4; Apocalipsa 7:4, 9–17). Pe de altă parte, Iehova le dă să efectueze o lucrare de predicare mondială pentru a strânge şi alţi oameni sinceri care să se bucure de favoarea şi ocrotirea sa (Proverbele 18:10; Matei 24:14; Romani 10:13). Toţi aceştia îşi pun toată încrederea în Iehova, ştiind că el va aduce în curând lumea sa nouă şi minunată. — Compară cu 1 Corinteni 15:58; Evrei 6:10.

20 Profeţiile biblice arată că lumea lui Satan îşi trăieşte ultimele zile de aproape 80 de ani, respectiv din anul de cotitură 1914. Această lume se apropie de sfârşit (Romani 16:20; 2 Corinteni 4:4; 2 Timotei 3:1–5). Martorii lui Iehova au, aşadar, curaj, deoarece ei îşi dau seama că în curând Regatul lui Dumnezeu va prelua în mod integral controlul asupra tuturor afacerilor pământului. Prin faptul că va pune capăt actualei lumi rele şi va aduce lumea sa nouă şi dreaptă, Dumnezeu va eradica total situaţia rea care există pe pământ de mii de ani. — Proverbele 2:21, 22.

21. De ce ne putem bucura în pofida necazurilor actuale?

21 Atunci, pentru eternitate, Dumnezeu îşi va dovedi marea sa grijă faţă de noi, revărsând binecuvântări care vor face mult mai mult decât să compenseze orice durere suferită de noi în trecut. În lumea nouă vom avea parte de atâtea lucruri bune, încât necazurile noastre anterioare ni se vor şterge din memorie. Cât de mângâietor este să ştim că atunci Iehova îşi va ‘deschide mîna şi va sătura după dorinţă tot ce are viaţă’. — Psalmul 145:16; Isaia 65:17, 18.

22. De ce trebuie să ne punem încrederea în Iehova?

22 În lumea nouă, oamenii fideli vor vedea împlinirea textului din Romani 8:21: „Însăşi creaţia va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu“. Ei vor vedea împlinirea rugăciunii pe care continuatorii lui Isus au învăţat-o de la el: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt“ (Matei 6:10). Aşadar, încredeţi-vă total în Iehova datorită promisiunii sale infailibile: „Cei drepţi vor stăpîni pămîntul şi îl vor locui pe vecie“! — Psalmul 37:29.

Ce veţi răspunde?

◻ Care este scopul lui Iehova referitor la oameni şi pământ?

◻ De ce a permis Dumnezeu condiţii rele pe pământ?

◻ Cum şi-au demonstrat oamenii fideli din antichitate încrederea în Iehova?

◻ De ce slujitorii de azi ai lui Dumnezeu se încred în Iehova?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru ca ei să trăiască veşnic şi fericiţi pe un pământ paradiziac.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Avraam şi-a pus încrederea în capacitatea lui Iehova de a învia morţii.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează