S-a născut Isus iarna?

„NINSORI abundente paralizează Ierusalimul“; „Căderi masive de zăpadă le produc greutăţi locuitorilor din nord“. Asemenea titluri de articole apărute în The Jerusalem Post au devenit un lucru obişnuit pentru cititorii israelieni în 1992, când Israelul a cunoscut una dintre cele mai grele ierni din acest secol.

În ianuarie, vârful Muntelui Hermon era acoperit cu un strat de zăpadă de 7–12 metri, iar iarna încă nu se terminase. Atât pe înălţimile Golan şi în Galileea de Sus, cât şi în Ierusalim şi în Betleem (vezi coperta) — o localitate vecină cu acesta —, ba chiar şi în sud, inclusiv în Negev, activităţile cotidiene ale israelienilor au fost de repetate ori paralizate de acest vizitator delicat şi plin de graţie, dar redutabil — ninsoarea. Iată ce se afirma într-un articol apărut în Jerusalem Post: „Căderile masive de zăpadă au reuşit să facă ieri ceea ce o ploaie de katiuşe nu a reuşit să facă săptămâna trecută — să blocheze aşezările şi să-i ţină pe locuitori ferecaţi în locuinţele lor“.

Iarna aspră a adus dezastru nu numai asupra orăşenilor. Potrivit ştirilor, sute de vaci şi de viţei, precum şi mii de găini au murit de ger când temperaturile din timpul nopţii au coborât sub 0° C. Şi ca şi cum zăpada nu ar fi fost suficient, ploi reci şi abundente au făcut şi ele victime. Într-o zi, în timp ce se pare că încercau cu disperare să-şi salveze câteva dintre oile care fuseseră luate de o violentă revărsare de ape, doi păstori adolescenţi au fost ei înşişi luaţi de apă şi înecaţi în torent.

Deşi aceasta nu a fost o iarnă caracteristică pentru Orientul Mijlociu, revista israeliană Eretz relata următoarele: „Datele meteorologice culese şi înregistrate în Israel în ultimii 130 de ani arată că zăpada la Ierusalim este un fenomen mai obişnuit decât s-ar fi crezut . . . Între 1949 şi 1980, oraşul Ierusalim a cunoscut douăzeci şi patru de ierni cu zăpadă“. Dar prezintă acest lucru doar o valoare meteorologică şi de interes uman, sau are el o semnificaţie deosebită pentru cercetătorii Bibliei?

Ce semnificaţie are pentru cercetătorii Bibliei?

Când se gândesc la naşterea lui Isus, mulţi oameni îşi imaginează scena emoţionantă cu ieslea, scenă care este prezentată deseori în perioada Crăciunului. În iesle se află pruncul Isus, învelit bine şi păzit de mama sa, în timp ce zăpada cade liniştit peste decorul natural dimprejur. Corespunde această concepţie generală cu prezentarea biblică a acestui eveniment istoric?

Scriitorul biblic Luca scrie o relatare bine documentată despre naşterea lui Isus: „În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în cîmp şi vegheau noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată, un înger al DOMNULUI a stat deodată lîngă ei şi slava DOMNULUI a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi, căci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea [Betleem a] lui David, vi S-a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul. Şi acesta este semnul pentru voi: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.» Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: «Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui!»“ — Luca 2:8–14.

Dacă aţi citi azi această relatare israelianului de rând şi l-aţi întreba în ce perioadă a anului s-a putut petrece acest lucru, el v-ar răspunde, probabil, astfel: „La o dată oarecare din perioada aprilie—octombrie“. De ce? Răspunsul este simplu: În Israel, perioada noiembrie—martie este un sezon rece şi ploios, iar 25 decembrie este, cu certitudine, o zi de iarnă. Atunci păstorii nu ar trăi sub cerul liber, supraveghindu-şi noaptea turmele pe câmp. Având în vedere ştirile citate la începutul acestui articol, putem să înţelegem clar de ce nu procedează ei aşa. Betleemul, unde s-a născut Isus, este situat la mare altitudine şi la o distanţă de numai câţiva kilometri de Ierusalim. Chiar şi în anii în care vremea este mai puţin aspră, în nopţile de iarnă este foarte frig în zona aceasta. — Mica 5:2; Luca 2:15.

O abordare istorică a zilei de naştere a lui Isus scoate în evidenţă faptul că el nu s-a născut în decembrie — o lună de iarnă. Deşi sarcina ei era într-un stadiu avansat, Maria, mama lui Isus, a trebuit să călătorească de la locuinţa ei din Nazaret până la Betleem. Ea şi Iosif au făcut aceasta pentru a satisface condiţiile cerute de recensământul decretat de împăratul roman Caesar Augustus (Luca 2:1–7). Evreii, care urau stăpânirea romană şi fiscalitatea apăsătoare impusă de aceasta, erau pe punctul de a se răscula. La ce bun să-i provoace Roma pe evrei în mod inutil, pretinzându-le multora să călătorească pentru a fi înregistraţi, şi încă pe o iarnă câinească? Nu este mult mai logic să credem că lucrul acesta a fost decretat pentru un anotimp care era potrivit pentru călătorii, de exemplu primăvara sau toamna?

Calcule bazate pe Biblie

Dovezile istorice şi meteorologice exclud posibilitatea ca decembrie sau orice altă lună de iarnă să corespundă relatărilor despre naşterea lui Isus. De altfel, Biblia ne dezvăluie prin profeţii data la care s-a născut Isus. Unde găsim lucrul acesta?

În cartea lui Daniel, capitolul 9, găsim una dintre cele mai impresionante profeţii referitoare la Mesia. În ea este prezentată atât venirea, cât şi moartea sa, care a furnizat o jertfă de răscumpărare pentru ispăşirea păcatului şi pentru stabilirea unei baze pe care oamenii ascultători să obţină „dreptatea veacurilor [pe timpuri indefinite, NW]“ (Daniel 9:24–27; compară cu Matei 20:28). Conform profeţiei, toate acestea urmau să se împlinească într-o perioadă de 70 de săptămâni de ani, începând din anul 455 î.e.n., când s-a dat porunca pentru reconstruirea Ierusalimului (Neemia 2:1–11).a Din datele cronologice ale acestei profeţii se poate înţelege că Mesia avea să apară la începutul celei de-a 70-a săptămâni de ani. Lucrul acesta s-a petrecut când Isus s-a prezentat pentru botez în anul 29 e.n., dată la care a început să funcţioneze în mod oficial ca Mesia. „La jumătatea săptămînii“, sau după trei ani şi jumătate, Mesia avea să fie omorât şi să pună, astfel, capăt valorii tuturor jertfelor care au fost aduse conform legământului Legii mozaice. — Evrei 9:11–15; 10:1–10.

Această profeţie ne dezvăluie că ministerul lui Isus a durat trei ani şi jumătate. Isus a murit în ziua de Paşte, 14 Nisan (potrivit calendarului ebraic), în primăvara anului 33 e.n. Ziua care corespunde datei din acel an este 1 aprilie (Matei 26:2). Socotind în urmă trei ani şi jumătate, aflăm că botezul său a avut loc în anul 29 e.n., la începutul lunii octombrie. Luca ne informează că Isus avea circa 30 de ani când s-a botezat (Luca 3:21–23). Aceasta înseamnă că naşterea lui Isus a avut loc, de asemenea, aproape de începutul lui octombrie. În concordanţă cu relatarea lui Luca, păstorii mai erau la data aceea „afară în cîmp şi vegheau noaptea împrejurul turmei lor“. — Luca 2:8.

Din ce sursă?

Întrucât dovezile demonstrează că naşterea lui Isus a avut loc la începutul lui octombrie, de ce este ea celebrată la 25 decembrie? The New Encyclopædia Britannica arată că această celebrare a fost adoptată la câteva secole după naşterea lui Isus: „Pe parcursul secolului al IV-lea, celebrarea naşterii lui Cristos la 25 decembrie a fost adoptată treptat de majoritatea bisericilor răsăritene. În Ierusalim, opoziţia faţă de Crăciun a durat mai mult, dar a fost în cele din urmă acceptată“.

De ce a fost acest obicei acceptat atât de uşor de cei care îşi spuneau creştini la multe secole după Cristos? The New Encyclopædia Britannica aduce lămuriri suplimentare asupra acestei probleme: „Obiceiurile tradiţionale legate de Crăciun au provenit din mai multe surse ca rezultat al coincidenţei între celebrarea naşterii lui Cristos şi ritualurile cu caracter agrar şi solar pe care păgânii le ţineau la mijlocul iernii. În Imperiul Roman, saturnaliile (17 decembrie) erau un timp folosit pentru a petrece şi a face schimb de cadouri. Data de 25 decembrie era considerată şi ca zi de naştere a zeului misterios iranian Mithra, Soarele Dreptăţii“.

Au fost oare toate acestea o „coincidenţă“? Câtuşi de puţin! Faptul că, în secolul al IV-lea e.n., Imperiul Roman s-a transformat, sub împăratul Constantin, din persecutor al „creştinismului“ în susţinător al acestuia, pe care îl considera o religie legală, este un adevăr istoric. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni din masele largi ale populaţiei, cărora le lipseau noţiunile fundamentale despre sensul adevăratului creştinism, adoptau această credinţă nouă, ei au început să-şi celebreze sărbătorile păgâne familiare lor, dându-le denumiri „creştine“, care erau totalmente noi pentru ei. Ce dată putea fi mai potrivită pentru celebrarea naşterii lui Cristos decât 25 decembrie, care fusese deja desemnată ca zi de naştere a „Soarelui Dreptăţii“?

Are vreo importanţă?

Nu există nici o îndoială că primii continuatori ai lui Isus, care erau evrei de origine, nu au celebrat naşterea sa. Potrivit lucrării Encyclopaedia Judaica, „în ritualurile tradiţionale evreieşti nu se cunoaşte celebrarea zilelor de naştere“. Cu certitudine, primii creştini nu ar fi adoptat o asemenea sărbătoare. În loc să celebreze naşterea lui Isus, ei respectau porunca lui privitoare la comemorarea morţii sale, pentru care exista o dată incontestabilă, şi anume 14 Nisan. — Luca 22:7, 15, 19, 20; 1 Corinteni 11:23–26.

Cu mai multe secole înainte de Cristos, evreii au fost avertizaţi în mod profetic astfel: „Plecaţi, plecaţi, ieşiţi de acolo! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul ei! Curăţiţi-vă, cei care purtaţi vasele DOMNULUI!“ (Isaia 52:11). Ei trebuiau să revină în patrie pentru a restabili închinarea pură la Iehova. Era de neconceput pentru ei să adopte obiceiurile şi formele cultice păgâne şi necurate pe care le practicaseră în Babilon.

Nu este deci surprinzător faptul că aceeaşi poruncă este repetată pentru creştini în 2 Corinteni 6:14–18. În locul naţiunii evreieşti, care l-a respins pe Cristos, continuatorii săi au devenit reprezentanţii închinării pure. Ei aveau responsabilitatea de a-i ajuta pe alţii să iasă din întunericul spiritual şi să vină la lumina adevărului (1 Petru 2:9, 10). Cum ar fi putut ei face aceasta dacă ar fi amestecat învăţăturile lui Cristos cu obiceiurile şi sărbătorile de origine păgână?

Oricât de mult ar fi pe gustul maselor, celebrarea unui „Crăciun cu zăpadă“ este totuna cu atingerea a ceea „ce este necurat“ (2 Corinteni 6:17). Cine îi iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Cristos trebuie să evite acest lucru.

Pe lângă faptul că îşi are originea în sărbătorile păgâne, Crăciunul nu reprezintă, după cum am văzut, adevărul, deoarece Isus s-a născut în octombrie. Aşadar, indiferent de scena pe care şi-o poate imagina cineva cu ajutorul minţii, Isus nu s-a născut câtuşi de puţin iarna!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

Ierusalimul acoperit de zăpadă — vedere dinspre est.

[Provenienţa fotografiei]

Garo Nalbandian

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Zăpadă de-a lungul zidurilor Ierusalimului.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

După cum se vede în imaginea de mai jos, numai într-un anotimp cald pot păstorii să stea cu turmele lor noaptea pe coastele stâncoase ale dealurilor.

[Provenienţa fotografiei]

Garo Nalbandian