Geografia biblică — Este oare exactă?

SOARELE tocmai apusese în Palestina. Era anul 1799. După o zi toridă, de marş, armata franceză şi-a aşezat tabăra, iar Napoleon, comandantul suprem, se odihnea în cortul său. La licărirea unei lumînări, unul dintre slujitorii săi îi citea cu voce tare dintr-o Biblie în limba franceză.

După cît se pare, acest lucru s-a petrecut deseori în timpul campaniei militare a lui Napoleon în Palestina. „Cînd campam pe ruinele acestor oraşe străvechi“, îşi amintea el mai tîrziu în memoriile lui, „cineva citea cu voce tare în fiecare seară din Sfînta Scriptură . . . Analogia şi adevărul descrierilor erau frapante: ele se potrivesc încă acestei ţări după atîtea secole şi vicisitudini.“

Într-adevăr, cei care călătoresc în Orientul Mijlociu constată că le este uşor să facă o legătură între evenimentele biblice şi locurile actuale. Înainte de ocuparea Egiptului de către armata franceză, străinii ştiau puţine lucruri despre această ţară străveche. Apoi, oamenii de ştiinţă şi erudiţii pe care Napoleon i-a adus în Egipt au început să dezvăluie lumii detalii referitoare la grandoarea apusă a Egiptului. Lucrul acesta a înlesnit formarea unei imagini cu privire la ‘munca aspră’ la care erau supuşi cîndva israeliţii. — Exodul 1:13, 14.

În noaptea eliberării lor din Egipt, israeliţii s-au adunat la Ramses şi apoi au mărşăluit pînă „la marginea deşertului“ (Exodul 12:37; 13:20). În acest moment, Dumnezeu le-a poruncit „să se întoarcă“ şi să ‘facă tabăra lîngă mare’. Această manevră ciudată a fost interpretată ca fiind o dovadă a faptului că „s-au rătăcit prin ţară“, iar regele Egiptului a pornit cu armata sa şi cu 600 de care de război pentru a-i captura din nou pe foştii săi sclavi. — Exodul 14:1–9.

Exodul

Potrivit opiniei lui Josephus, istoric din secolul I e.n., armata egipteană i-a obligat pe israeliţi să înainteze „într-un loc strîmt“ şi i-a încolţit „între nişte prăpăstii inaccesibile şi mare“. În prezent nu este cunoscut cu certitudine locul exact pe unde au traversat israeliţii Marea Roşie. Este uşor însă să ne imaginăm evenimentul respectiv privind de pe vîrful unui lanţ muntos care domină extremitatea nordică a Mării Roşii. Este interesant de remarcat faptul că muntele poartă numele Jebel ʽAtaqah, ceea ce înseamnă „Muntele eliberării“. Între acest lanţ muntos şi Marea Roşie se află o mică cîmpie care se îngustează treptat, astfel că, la poalele munţilor, aproape că intră în mare. Pe ţărmul opus al Mării Roşii se află o oază cu numeroase fîntîni, numită ʽAyun Musaʼ, care înseamnă „puţurile lui Moise“. Între aceste două puncte, fundul mării se adînceşte treptat, în timp ce în alte locuri coboară brusc la o adîncime care măsoară între 9 şi 18 metri.

Teologii lipsiţi de credinţă ai creştinătăţii au încercat să discrediteze miracolul pe care l-a înfăptuit Dumnezeu atunci cînd a despărţit apele Mării Roşii şi a făcut posibil ca israeliţii să treacă pe uscat. Ei au mutat locul de desfăşurare al evenimentului într-un smîrc, sau o mlaştină cu apă puţină, situat la nord de Marea Roşie. Acest lucru nu corespunde însă cu relatarea biblică, relatare care afirmă de repetate ori că traversarea Mării Roşii s-a efectuat într-un loc în care exista suficientă apă pentru ca să-i înece pe faraon şi întreaga sa armată, da, să-i înghită. — Exodul 14:26–31; Psalmul 136:13–15; Evrei 11:29.

Deşertul Sinai

Condiţiile aspre din Peninsula Sinai sînt descrise în culori vii în relatarea biblică referitoare la peregrinările poporului Israel (Deuteronomul 8:15). Aşadar putea oare o naţiune întreagă să se adune la poalele Muntelui Sinai pentru a primi Legea lui Dumnezeu şi apoi să se retragă pentru a sta „în depărtare“ în picioare (Exodul 19:1, 2; 20:18)? Există aici un loc suficient de întins pentru a-i permite unei mulţimi, despre care s-a estimat că număra trei milioane, să efectueze o asemenea mişcare?

Arthur Stanley, un călător şi exeget al Bibliei din secolul al XIX-lea, a vizitat regiunea în care este situat Muntele Sinai şi, după ce a urcat pe Ras Safsafa, a descris priveliştea pe care a avut-o în faţă grupul din care făcea parte: „Efectul pe care l-a avut aceasta asupra noastră, ca în cazul oricui a văzut-o şi a descris-o, a fost instantaneu . . . Aici era acea cîmpie joasă, largă şi galbenă care se întindea chiar pînă la poalele stîncilor . . . Avînd în vedere absenţa aproape totală în această regiune a unor asemenea asocieri între cîmpie şi munte, faptul că poate fi descoperită o astfel de asociere şi că ea se află în apropierea tradiţionalului Sinai este cu adevărat o dovadă importantă a veridicităţii naraţiunii“.

Ţara Promisă

În al 40-lea an al peregrinării Israelului prin deşert, Moise a prezentat următoarea descriere referitoare la caracteristicile ţării în care erau pe punctul de a intra: „DOMNUL Dumnezeul tău te va duce într-o ţară bună, ţară cu pîraie de apă, cu izvoare şi cu ape adînci care ţîşnesc din văi şi din dealuri“. — Deuteronomul 8:7.

Exactitatea acestei promisiuni a fost cunoscută nu peste mult timp, atunci cînd întreaga naţiune, alcătuită din bărbaţi, femei, copii şi străini, s-a adunat în valea bine udată a Sihemului, situată între Muntele Ebal şi Muntele Garizim. La poalele Muntelui Garizim stăteau în picioare şase triburi. Celelalte şase triburi s-au adunat în partea opusă a văii, la poalele Muntelui Ebal, pentru a asculta care erau binecuvîntările divine de care urma să se bucure naţiunea dacă asculta de Legea lui Iehova şi care erau blestemele care urmau să vină asupra ei dacă nu respecta Legea lui Dumnezeu (Iosua 8:33–35). Dar exista suficient loc pentru ca naţiunea să încapă în această vale îngustă? Şi cum au auzit cu toţii fără să fi existat sisteme de amplificare moderne?

Iehova Dumnezeu ar fi putut amplifica în mod miraculos vocea leviţilor. Se pare însă că nu a fost necesar un astfel de miracol. În această vale acustica este excelentă. „Toţi călătorii“, scria Alfred Edersheim, un exeget al Bibliei din secolul al XIX-lea, „sînt de acord cu privire la două aspecte: 1) Că nu exista absolut nici o dificultate în privinţa auzirii cu clariate a tot ceea ce se spunea în vale atît de pe muntele Ebal, cît şi de pe Garizim. 2) Că aceşti doi munţi ofereau suficient spaţiu pentru tot Israelul.“

Un alt exeget al Bibliei din secolul al XIX-lea, William Thomson, a descris în cartea sa The Land and the Book lucrurile constatate de el în această vale: „Am strigat pentru a auzi ecoul şi apoi mi-am imaginat cum trebuie să fi fost atunci cînd leviţii cu vocea lor răsunătoare au proclamat . . . «Blestemat să fie bărbatul care-şi face un chip cioplit, o urîciune înaintea lui Iehova.» Şi apoi acel grozav AMIN!, de zece ori mai tare, rostit de acea congregaţie puternică, ridicîndu-se şi amplificîndu-se, şi fiind repetat de ecou de la Ebal la Garizim, şi de la Garizim la Ebal“. — Compară cu Deuteronomul 27:11–15.

Valea Izreel

La nord de Sihem se află o altă vale fertilă, care, pornind mai jos de nivelul mării, se deschide devenind o cîmpie întinsă. Toată această regiune se numeşte Valea Izreel, după numele oraşului Izreel. În partea de nord a văii se află colinele Galileei, unde era situat oraşul Nazaret, în care a copilărit Isus. În cartea sa, The Historical Geography of the Holy Land, George Smith arată: „Nazaretul este aşezat într-un bazin situat între coline; dar . . . ce imagine ai cînd urci spre marginea acestui bazin! [Valea Izreel] ţi se înfăţişează înainte cu . . . cîmpurile ei de bătălie . . . Este o hartă a istoriei Vechiului Testament“.

În această cîmpie joasă, arheologii au dezgropat ruinele unor oraşe-regate cucerite de Israel în timpul lui Iosua, şi anume Taanac, Meghido, Iocneam şi, probabil, Chedeş (Iosua 12:7, 21, 22). Tot în această regiune, în zilele judecătorului Barac şi ale judecătorului Ghedeon, Iehova şi-a eliberat în mod miraculos poporul de asuprirea unor naţiuni duşmane deosebit de puternice. — Judecătorii 5:1, 19–21; 6:33; 7:22.

Secole mai tîrziu, regele Iehu a străbătut valea pînă în oraşul Izreel pentru a executa judecata lui Iehova împotriva Izabelei şi a casei apostate a lui Ahab. Din turnul de veghere al oraşului Izreel, ar fi fost uşor ca trupele lui Iehu să fie zărite apropiindu-se dinspre est, chiar la o distanţă de 19 kilometri. Aşadar, ar fi fost timp suficient pentru ca regele Ioram să trimită un mesager călare, apoi al doilea, pentru ca în final, Ioram, regele Israelului, şi Ahazia, regele lui Iuda, să se urce în carele lor şi să-l întîlnească pe Iehu înainte ca acesta să ajungă în Izreel. Iehu l-a executat imediat pe Ioram. Ahazia a fugit, dar după aceea a fost rănit şi a murit la Meghido (2 Împăraţi 9:16–27). Referitor la locurile de desfăşurare a unor bătălii, cum ar fi cea de mai sus, George Smith consemnează: „Este impresionant faptul că în nici una dintre naraţiuni . . . nu există vreun lucru imposibil din punct de vedere geografic“.

Cu siguranţă că Isus a privit deseori spre valea Izreel şi a meditat la victoriile emoţionante care au avut loc acolo, ştiind că el, promisul Mesia, era destinat să îndeplinească rolul mai marelui Iosua, al mai marelui Barac, al mai marelui Ghedeon şi al mai marelui Iehu în ceea ce priveşte justificarea suveranităţii lui Iehova. Într-adevăr, Biblia utilizează Meghido, cel mai strategic oraş din această cîmpie joasă, ca simbol al locului de desfăşurare a războiului lui Dumnezeu de la Armaghedon (care înseamnă „Muntele Meghido“). Aceasta va fi o bătălie de proporţii mondiale în care Isus Cristos, în calitate de Rege al regilor, îi va distruge pe toţi duşmanii lui Dumnezeu şi ai congregaţiei creştine, adevăratul popor al lui Dumnezeu. — Apocalipsa 16:16; 17:14.

Biblia relatează faptul că, cu o anumită ocazie, iudeii furioşi din Nazaret au vrut să-l ucidă pe Isus încercînd să-l arunce în prăpastie de pe „sprînceana muntelui pe care era zidită cetatea lor“ (Luca 4:29). Este interesant de remarcat faptul că la sud-vest de oraşul modern Nazaret există un mal abrupt de 12 metri unde este posibil să fi avut loc acest episod. Isus a scăpat din mîinile duşmanilor săi şi Biblia adaugă că „s-a coborît la Capernaum“ (Luca 4:30, 31). Într-adevăr, oraşul Capernaum, situat lîngă Marea Galileei, se află la o altitudine mult mai mică.

Aceste detalii, precum şi multe altele, i-au determinat şi pe alţii, alături de Napoleon, să-şi exprime uimirea cu privire la exactitatea geografiei biblice. „Referinţele topografice [ale Bibliei] sînt foarte numeroase şi în întregime acceptabile“, scria Thomson în The Land and the Book. „Este imposibil să nu fii impresionat de concordanţa permanentă care există între istoria scrisă şi geografia naturală atît în cazul Vechiului, cît şi al Noului Testament“, declară Stanley în cartea Sinai and Palestine.

Exactitatea uimitoare a Bibliei în privinţa chestiunilor de ordin geografic constituie numai una dintre dovezile care atestă că ea este mai mult decît o carte de origine umană. Ultimele trei numere ale revistei Turnul de veghere au cuprins articole similare cu privire la Biblie. Vă invităm să vi le procuraţi şi să vă bucuraţi şi de celelalte trei părţi ale acestei serii.

[Harta de la pagina 7]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

VALEA IZREEL

Izreel

Nazaret

Taanac

Meghido

Iocneam

Chedeş

N

MAREA GALILEEI

MAREA MEDITERANĂ

mile

kilometri

5

10

10

20

[Provenienţa hărţii]

Pe baza unei hărţi editate de Pictorial Archive (Near Eastern History) Est. and Survey of Israel.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Israelul a primit Legea la Muntele Sinai

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.